11

Despre teroare

Scriu aceste randuri pentru cei dragi, care se tem, din cauza a ceea ce se întamplă în lume.

Voi începe cu sfarșitul: deșteapta de Andreea Esca iar l-a întrebat pe corespondentul din Belgia dacă lumea se teme, dacă lumea e disperată, iar chipul ei era în transă, ca de obicei cand e vreun atentat.

Nu mai facem noi primăvară cu una ca tine, madame!

Dacă cei răi chiar asta doresc – să ne înspăimantăm și să ne dăm sufletul de groază – tu le faci jocul. Sincer mă întreb de ce pe tine nu te ia nimeni de manuță, să-ți dea două palme și să-ți explice că în situații de criză trebuie să liniștești lumea, nu să o întărați…

Un exemplu de om inteligent cu care am avut de-a face: doctorul stomatolog – în timpul unei extracții care a durat 45 de minute. Cand a văzut că cedez psihic nu s-a apucat să zică *vai, ce dificil e!*, ci mi-a pus o întrebare despre copilul meu și a început să-mi povestească ce impresionat a fost cand l-a văzut odată, cum se juca… Deodată, viața a arătat o altă perspectivă și m-am înseninat.

Dacă planeta fierbe, dacă suntem în clocot, nu cărbunii aruncați pe foc sau gazul presărat cand se mai liniștește valvataia ne-ar fi de folos, ci seninul.

O atitudine înțeleaptă!

Înainte, pentru un război era nevoie de milioane de soldați. Acum ne trimit 4 persoane și zăpăcesc planeta. Și pe langă cele 4 persoane, ne trezim cu toate prezentatoarele și cu toți prezentatorii care-și triluiesc propriile fantasme la microfon, în loc să ne ridice ochii din pămant și să ne dea curaj.

Mi-am amintit de-un episod din copilărie: tata o bătuse pe mama și, după bunul meu obicei, eu încercasem să-i despart, mă bătuse și pe mine și noi două ne lingeam rănile. Nu reciproc, ci fiecare în parte. Cand am intrat în bucătărie, mama gătea. Tocmai îi strigase tatălui meu că n-o să mai vorbească în viața ei cu el și-acum nu putea desface o conservă de … ceva și s-a dus în fața lui, să o ajute. El i-a întors spatele, disprețuitor: *Pană acu* îți fu tăcerea aia, de nu mai vorbești niciodată?*

Și umilită și fără conservă deschisă. Copil mic și furios, am luat conserva și am dat-o gata în cateva secunde și apoi i-am spus: *Cu dinții dacă era să o desfac și nu m-aș mai fi dus după ajutor la el. Cu dinții. Dar tu nu înțelegi!*

Nu, nici mama nu înțelegea, nici panicoșii nu înțeleg că este timpul pentru mobilizare personală, nu pentru disperare oficială, pentru bocete universale. A te lăsa impresionat de ceea ce fac ei este nu numai ce vor ei, dar și ce e cel mai simplu – și dacă tot ne considerăm atat de sus, ca nivel intelectual, dacă tot ni se pare că suntem din maimuță, dar din *a mai de soi*, atunci să punem mana să luptăm…

Nu cu ei, ci cu propriile temeri. Nu cu ei, ci cu noi înșine. Să nu le arătăm nicio clipă durerea, pentru că asta pe ei îi face să ne manevreze complet.

Suntem în mainile lor ca niște marionete, pe care, cum le atingi puțin, cum țipă de se zguduie Calea Lactee.

Poate.

Suntem vulnerabili.

Poate.

Suntem complet descoperiți.

Poate.

Dar avem demnitate și nu-i lăsăm pe ei să ne coordoneze, chiar dacă le stă în putere. Nu-i lăsăm, pentru că nu merită să ne plecăm în fața lor.

Alo, romanii nu s-au plecat în fața turcilor, 🙂 migratorilor sau altor neamuri ori curente dogmatice… 🙂 De ce trebuie să cedăm acum – nervos! – pentru că vin teroriștii?

Gandiți-vă ce penibil – ei se văd nemuritori și ne omoară prietenii și speranțele, iar noi ne vedem slabi și amărați și le oferim nu numai viața noastră, ci și gandurile și optimismul… Ne punem sub picior de răuvoitor prin faptul că întindem mainile și spunem: *Leagă-mă, eu deja sunt pierdut.* Ne predăm, cand simpla unitate și nepăsare față de moarte ne-ar face mai puternici decat ei.

Alo, urmașii dacilor, ne revenim și noi în simțiri? Nu vă mai uitați la Andreea Esca, această Ziță ce leșină în brațele oricui, dandu-vă senzația că acesta este gestul pe care trebuie să-l faceți și voi. Nu mai dați ochii peste cap precum domnișoarele de pension. Nu vă mai puneți nervii în mainile celor care vi-i vor pili sau sub picioarele celor care vi-i vor teși. Păstrați-vă calmul și zambiți. Cu zambetul trecem peste depresii, cu zambetul trecem peste mizeria asta de isterie ce ne cuprinde datorită terorismului.

*C-o moarte toți suntem datori,

dar nu-i totuna leu să mori, ori caine-nlănțuit…*

🙂

 

2

Romspană

Le-a luat carele la toți (fețele) și-i caută peste tot… ( 🙂 asta îmi place cel mai mult pentru că se referă la faptul că autoritățile olandeze au luat filmările și-i caută pe microbiștii care au umilit rromii, facandu-i să le pupe pantofii și să se tarască în genunchi după bani!)

Magazinul ăsta are 5 plante (etaje).

Ieși și tu pe puerta metroului. (ușa)

Tocmai pe mine mă tocă. (mi-a venit randul)

Cand ți-oi da o palisă… (palmă)

Am ganat. (am caștigat)

Hoy plec acasă. (azi)

Me voy la magazin, întai. (mă duc)

Ce de notiții bune pe ziua de azi… (vești)

Noi avem obră în casă. (lucrare de aranjare a casei)

Descansează-te, măi, maică… (lasă grijile deoparte)

Niciunul nu are papele. (acte)

 

 

0

Egoism

Doamna Raton i s-a adresat categorică Domnului Raton:

– Doar ca mine!

– Ce să fie, dragă, doar ca tine? o întrebă el

– Ceea ce facem!

– Nu te mai gandi la așa ceva. Doar eu am dreptul să hotărăsc în casa asta, îi reaminti Domnul Raton.

– Doar mie mi se cuvine să decid pentru că citesc mai mult…

– Cred că nu înțelegi ceva! Doar fără ideile tale iau hotărari înțelepte. Cu, ajungem la sapăt de lemn.

– Uf, doar despre mine spui asta – altora le spui *vă ascult*, dădu Doamna Raton ochii peste cap.

– Da, pentru că acele persoane au cuvinte frumoase pe care mi le adresează. Tu ai doar reproșuri.

– Hm, și tu care te uiți doar într-o direcție – spre frigider, să vezi ce am mai gătit, altceva nu te interesează.

– Tu zici asta despre mine? se arătă nemulțumit Domnul Raton. Dar tu, care îmi vorbești doar cand vezi în magazin anumite lucruri… și acelea foarte scumpe…

– Da, se apără Doamna Raton, pentru că vreau să port doar ceea ce-mi place mie! Nu hainele acelea ieftine despre care îmi zici tu!

– Doar azi te-am mai ascultat.

– Doar azi am mai vorbit.

– Doar acum mai zic ceva…

– Doar dacă îți place să vorbești singur, pentru că eu am plecat, se îndreptă Doamna Raton spre ușă.

Ratonel, fiul lor, era în ușă și urmărea toată discuția. Ratonița, fiica lor, stătea pe pat și nu scotea un sunet.

– Și voi ce vă uitați așa?

– Doar nu crezi că pot învăța în zgomotul ăsta, ridică Ratonel din umeri.

– Doar nu crezi că pot canta la pian, dacă voi aveți nevoie de liniște ca să vă certați…

Doamna Raton și Domnul Raton au plecat capetele, rușinați de scena la care îi făcuseră să asiste pe copiii lor.

– Doar eu sunt de vină, se scuză Doamna Raton.

– Doar eu sunt vinovat, o contrazise Domnul Raton.

– Nu începeți iar, le zise Ratonel. Sunteți ca un robot stricat: doar eu, doar eu… Ia spuneți și voi: și tu, și tu… Cand eram mici ne-ați învățat să împărțim totul cu ceilalți – împărțiți și voi între voi…

Ratonița îl aplaudă pe fratele ei.

– Ne-au învățat bine părinții noștri, acum trebuie să le reamintim să facă și ei la fel…

– Dragă, zambi Domnul Raton către soția sa, ce-ai zice dacă i-am lăsa pe copiii noștri să-și facă temele și am merge să facem azi doar ceea ce vrei tu.

– Fără *doar*, îl atenționă Ratonel.

– … și mergem să facem ceea ce vrei tu și ceea ce vreau eu? reluă tatăl ideea pentru a-l mulțumi pe fiul său.

– Felicitări, se entuziasmă Ratonița, ați fost niște părinți minunați. Ne-ați învățat atat de bine încat acum și noi știm cum este bine… Împreună! Cu!

– Pentru totdeauna, rostiră în cor mama și tatăl, închizand ușa după ei…

– Și-acum la teme, oftă Ratonel. Nu mai avem nicio scuză…

2

Celor fără demnitate

Stăteam eu la televizor, cand deodată se face o pauză pentru niște știri de ultimă oră. În spaniolă, evident, că doar sunt în Madrid. Consternată, văd un grup de fani ai celor de la PSV Eindhoven, în Piața Centrală a capitalei Spaniei, aruncand cu bani pe jos, pentru ca cerșetoarele plecate din țara noastră să se aplece și să-i ia. Cum ele nu au nicio stimă de sine (sunt chiar penibilă că mă gandesc la așa ceva, nu?), nu numai că se tarau după 1 euro, alt euro, dar chiar mergeau în patru labe ca să le sărute picioarele, în felul acesta poate îi vor convinge să arunce cu hartii, nu cu tablă… Unul dintre fotbaliști a înțeles mesajul și … le-a fluturat o hartie mai mare de euros, apoi i-a dat foc, sub ochii pofticioși ai femeilor, care nu știau dacă să mai stea în patru labe sau să se arunce ca arcul după banii din mana generosului individ…

Prezentatorii știrilor erau indignați – nu știu dacă se gandeau la situația rromelor sau erau porniți împotriva olandezilor pentru că, oricum, urmau să joace cu ai lor și normal că nu îi simpatizau…

Să spun cată satisfacție am avut pentru acel 8-7, după loviturile de departajare? Să spun că i-am iubit pe cei de la Atletico?

Oricare dintre noi ar fi dorit să se termine astfel meciul, chiar dacă înainte era fan PSV.

P.S. Titlul ar putea să continue așa: *care au fost tratați ca animalele* sau *care nu știu să respecte ființa umană*. Rromii nu-și pun probleme de imagine de sine; olandezii microbiști să fie pe aceeași treaptă?

 

 

0

Fericirea în căsătorie

Există o librărie în București, de unde poți cumpăra cărți care te ajută să te familiarizezi cu lucrurile care te încântă. Titlul lor este Biblia Jocului Go, Biblia despre Origami, Biblia Scrisului Caligrafic… Sigur, există și Biblia șahului, Biblia Norilor (pentru cei care privesc cerul și se îndrăgostesc de nori) și Biblia Creșterii Animalelor de Casă… Sunt cărți publicate în limba engleză. Pentru vorbitorii de limbă engleză când spui că o carte este *Biblia a ceva* înseamnă că acolo se află tot ce e necesar, că este atotcuprinzător și că nu mai poți adăuga nimic la ceea ce găsești în acea carte, cu privire la acel subiect.
Găsești Biblia abilităților practice din orice cultură sau continent, Biblia sporturilor, Biblia oricărei pasiuni… Chiar și Biblia Bărbatului și Biblia Femeii, în care sunt descriși cu lux de amănunte Bărbatul și Femeia, în așa fel încât să crezi că ești specialist în acest domeniu.
Dar, și dacă ar fi Biblia Bărbatului de 12 volume și a Femeii de 30, cu siguranță că niciuna nu ar cuprinde specificul, originalitatea, unicitatea celui sau celei alături de care te afli. Cu atât mai puțin că aceste cărți se reduc la un volum și acela având 350 de pagini, nici măcar 1000!
Cei care au un hobby, se fotografiază sau se filmează dând viață obiectului respectiv, și pentru a păstra ca amintire personală acest lucru, dar și pentru a le fi de folos celor din jur, începători în ale acelui lucru. Toate filmulețele se pun pe canalele mai cunoscute ale internetului, ca să ajungă sub ochii tuturor și realizatorii să fie lăudați sau pur și simplu pentru a sătura curiozitatea celor care sunt la început de drum.
Concluzie? Pentru lucrurile cu care ne umplem timpul liber avem atât de mult sprijin, ajutor sau pentru ele aveam o dispoziție infinită! În schimb, pentru ceea ce am promis că va fi *pe vecie* nu ne sinchisim să luăm notițe – cu privire la partener sau să scriem scrisori în care să ne autodescriem, pentru ca partenerul să ne poată cunoaște.
Nu e nevoie să punem filmulețe despre partener pe youtube – chiar nu e indicat, :-), dar acele filmulețe, făcute în gând, ori cu aparatul de filmat, ar trebui să fie o prezență permanentă în viața noastră de cuplu.
Biblia relației în doi? Cunoașterea celuilalt prin faptul că el ne dezvăluie cine este și noi îl acceptăm așa – fără râs, comentarii sau dispreț!
Care sunt deci cei doi pași care ne garantează fericirea în cuplu?
Cunoașterea de sine
și
Cunoașterea celuilalt.
Avem ceva de tocit, dacă am fost repetenți până acum, dar fericirea e un premiu pentru care cei înțelepți luptă.

0

Emigrarea din Criticoșenia

Conform specialiștilor, numele țării în care trăim noi este Criticoșenia. Spre deosebire de țara natală, de unde nu prea ai chef să emigrezi, pentru că ți-e teamă să o iei de la capăt, din Criticoșenia este indicat să pleci – altfel rămai singur. Ceilalți stau pe langă tine, dar nu te înțelegi cu ei; așa că tot al nimănui ești… Iar dorința cea mai mare a inimii tale este să ai relații stranse cu cei din jur… Chiar dacă recunoști, chiar dacă nu!
Pentru a emigra, nu trebuie să înveți o limbă nouă, ci e obligatoriu să renunți la stilul de vorbă. Pentru Țara Înțelegerii, lași cel puțin 7 expresii deoparte.
1. *Ți-am spus eu* – chiar dacă îți vine să spui asta, îți muști buzele și te gandești la momentele cand și tu ai dat-o în bară și ți s-a preconizat că vei rata… Nu ți-a plăcut cand ți s-a reamintit că te-ai grăbit, nu?
2. *Cum ziceam eu…* – da, poate ești mai deștept decat celălalt, dar oricum în acel moment el simte povara greșelii… De ce să o mai simtă și pe cea a faptului că ți-a îndeplinit profeția negativă?
3. *Eram sigură că…* – interesant: de cate ori erau alții siguri, le ziceai: *Ei, și?* Acum de ce ai vrea ca celălalt să țină cont de lucrurile care ție îți par sigure?
4. *Nu te pricepi deloc!* – că la multe te-ai priceput tu de cand te-ai născut… Adu-ți aminte cand ai dat-o și tu în bară și celălalt ți-a zis… *Nu-i nimic, ne descurcăm!* Sau dacă nu te-a consolat astfel, surprinde-l tu cu această frază a noii țări Înțelegerea.
5. *De ce nu ești ca…?* – știi că de multe ori te lauzi că ești originală prin cuvintele *nimeni nu-i ca mine*? Uite de-aia nu e niciunul ca celălalt – pentru că toți suntem originali. Bucură-te de amprenta distinctă a celuilalt, nu te aștepta să fie copiată după altul…
6. *Pană cand trebuie să repar după tine?* – păi, dacă poți, fă-o, fără să reproșezi. Dacă nu poți, cheamă pe altcineva care se pricepe. Dacă nu cunoști pe nimeni în stare, întreabă de cineva pregătit în domeniu. Pe tine te repară Dumnezeu zi de zi sau chiar, prin alții, repară ceea ce strici tu; de ce să-ți permiți să scoți ochii, cand nu ești mai breaz?
7. *N-ai pic de minte* – de vreme ce te-a ales pe tine ca parteneră de viață, poate chiar n-a avut. Așa că mai bine nu pune această întrebare, că-i dai idei…

Eu zic așa. Ce să caut eu în Criticoșenia, cand Țara Înțelegerii mă ajută să acord respect și să fiu respectat? Emigrez. Cum? Simplu: vorbind frumos cu partenerul de viață!

4

Câte kg de dragoste porți?

Se spune că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:

Eu spun că în căsnicie există 16 kg de dragoste.

Vezi câte kg aduci tu în relație:…..

(condițiile sunt prezentate când pentru el, când pentru ea, ca să nu se simtă nimeni lăsat pe dinafară 🙂 , dar fiecare trebuie să le îndeplinească pe toate)

1 kg dacă îi iubești rudele care nu te suportă

2 kg dacă te porți frumos cu prietenele ei de care nu-ți place

3 kg dacă organizezi petreceri pentru colegii lui pe care nu-i suferi

4 kg dacă petreci timp cu ea, deși la lucru ai proiecte urgente

5 kg dacă îl asculți când se plânge de aceiași șefi bosumflați

6 kg dacă o ajuți la treburi din obligație

7 kg dacă o ajuți la treburi de bunăvoie

8 kg dacă o ajuți la treburi pe care ai jurat că nu le vei face niciodată; și o ajuți cu plăcere

9 kg dacă îi accepți pasiunile

10 kg dacă o încurajezi să-și împlinească pasiunile

11 kg dacă te străduiești să-i îndepărtezi tristețea, când e nesuferit

12 kg dacă ai grijă de copii, ca ea să poată merge cu prietenele în oraș

13 kg dacă îl îngrijești când e bolnav

14 kg dacă o asculți cu răbdare

15 kg dacă știi să-l faci să vorbească

16 kg – ei, aici e aici, dacă interesul tău personal cade pe locul 2, pentru ca interesul relației să fie triumfător, dacă te poți sacrifica pentru celălalt, chiar dacă nu are nici măcar un kg de dragoste pentru tine…

Acest text a fost un pamflet… și trebuie tratat ca atare.

Sau poate nu!

0

Concert Direcția 5

Încerc un sentiment de părere de rău pentru că nu înțeleg cum merg lucrurile… Unii își bat joc de noi și cand fac artă. Oare o fac special? Sau de fapt își bat joc de ei? Sau și mai de fapt… sunt luați (conform versurilor *dar hai să ne avem ca frați…. 🙂 )

Am participat la concert cucerită de vreo 6 melodii din ultimul timp. Nu mi-am imaginat că, din 400 de melodii, cate se laudă că au, vor canta în prima parte chestii triste, ca pentru înmormantare, iar în partea a doua vor fi urlete șeicăreștiene din belșug și reclame de-ale lui Marian Ionescu: *cea mai tare voce din rock-ul romanesc, Toni Șeicărescu…*

Cristi Enache nu avem? Avem, cateodată, așa cat să pui niște leuștean în ciorbă. Apoi întoarce-te la răcnetele lui Șeicărescu…

Nu, concertul nu mi-a plăcut deloc pentru că am simțit un fel de disperare de oameni nesiguri – sau care știu că, oricat de prost s-ar purta, tot vor avea un public, pentru că publicul … e fraier și trece peste orice. Am mai văzut asta la Marian Nistor, în epoca de aur, cand stăteam prin culise, pentru că-mi permiteam 🙂 , și se purta cu debutantele de parcă le era guru și cu publicul de parcă era îi era Dumnezeu…

Nu aș vrea nicio clipă să fiu în pielea lui Cristi Enache care aude la fiecare concert de zeci de ori că TȘ e cea mai minunată, cea mai fantastică, cea mai elaborată voce care cantă rock în Romania… Alo, periem individul ca să nu plece din nou din formație sau chiar credem asta? Dacă-l periem, măi Marian Ionescu, n-am putea-o face cu bani, între patru ochi și nu cu umilirea publicului, care trebuie să asculte răgete de persoană din ce în ce mai încrezută că, da, e cel mai bun? Și dacă mata crezi asta, Ionescule, la ce-l mai ții pe Enache?

Și, Enache, nu vrei să te reprofilezi, să ții cursuri de dezvoltare personală, în mod deosebit de cum se păstrează stima de sine, deși ești călcat în picioare în fața a mii se spectatori?

Singurul moment în care a fost coerent Ionescu a fost cel în care a întrebat bărbații: *Este vreunul dintre voi venit aici de bunăvoie?* În rest, a aberat cu dezacorduri, cu un stil agramat care probabil că nu-l caracterizează, dar in vino veritas … căci tot zicea că totul se rezolvă cu niște vin, după….

Eu cred că … înainte…

Spectacolul de lumini a fost minunat. Cristi Enache l-a impresionat și pe soțul meu, care de felul lui este *nemuritor și rece* la astfel de muzică. Alina, prințesa muzicii rock, cea care cantă cu ei de 30 de zile, era îmbrăcată ca nepoata mea de 5 ani: fustă albă de tul și dress negru; bine că nu canta cu ținuta vestimentară, că altfel ne făcea praf… Așa, a fost plăcută!

Singura mișcare de scenă era a lui Damalan, care încerca probabil să suplinească lipsa de mișcare a tuturor; ar merita o diplomă pe care să scrie: Damalan, acest titirez al Direcției 5.

Ok, m-am bucurat mult și tot atat am regretat că se poate ca la Sala Palatului să existe un concert cu o astfel de incoerență…

0

Every thing will be fine

Filmul este din 2015. Întâmplător am ajuns la el, dar nu l-am iertat, după ce am înțeles despre ce e vorba. Unii îl punctează cu foarte puțin. Mie mi-a plăcut subiectul și am trecut ușor peste imaginile-clișeu. Rar se abordează în cinematografie ideea de vinovăție pentru o faptă rea, fără premeditare, absolut nedorită. Dar viața e plină de așa ceva. Și atunci te izolezi, pentru că nimeni nu are curajul să vorbească despre ceea ce tu trăiești…

Sunt încântată când găsesc lucruri mai pline de înțelepciune, prin filme, pentru că prea ne-am încadrat viața la zona *divertisment*, iar ea se încăpățânează să ne trezească la realitate – există penibil, durere, moarte. Și mai ales există *s-a întâmplat* – în sensul că n-am intenționat… dar a ieșit așa… și nu frumos…

Oricum, ca să rămână un zâmbet la finalul oricărei drame, e nevoie să investești sufletește. Să ai acest curaj.

0

Cu primăvara încep toate. Inclusiv cititul.

Prietena mea – mă rog, una dintre ele, dar una dintre cele mai bune! 🙂 – e profesoară de română-engleză, la Ploiești. Nu știu ce i-a venit, dar m-a invitat să le vorbesc elevilor despre importanța lecturii suplimentare – aici, de fapt, 🙂 , intră inclusiv ceea ce se învață în clasă, pentru că, după cât de mult nu vor copiii să învețe, atitudinea pozitivă față de teme este…suplimentară! 🙂

La clasa a V-a, elevii sunt încă drăguți, ca mieii de curând născuți. (I-am întrebat de ce ar fi necesar cititul, răspund ei conștiincios despre îmbogățirea vocabularului, note bune, cunoașterea mai multor vieți… Mă bag și eu, ca musca în lapte, *și pentru a-i impresiona pe băieți, fetelor, sau pe fete, băieților!*  🙂 Și dacă nu încep săracii să-l arunce pe NUUU în mine… Da, cred că argumentul acesta ar ține pe la clase mai mari!)

A fost o plăcere să petrec 90 de minute în compania lor, iar la plecare le-am lăsat trei teme. (S-a constatat că în momentul în care copiii citesc, se bâlbâie și nu fac față să ducă frazele la capăt fără greșeli, chiar dacă ei parcurg acasă cărți care li se par interesante. Copii cu nota 10 în scris – nu ziceți că de la copiat 🙂 , că greșiți! – nu reușesc să spună cuvintele clar, chiar dacă nu sunt neologisme, ci dintre cele mai folosite! Din acest motiv eram eu acolo – nu numai să se pună pe citit, dar și să citească fluent când vine o inspecție și sunt puși să spună cu voce tare ce e în carte!!!)

Zilnic:

  1. Citești 5 minute cu creionul în gură, rostind riguros fiecare literă, în așa fel încât să se înțeleagă ce spui
  2. Citești 15 minute cu voce tare ori dintr-un text din carte (din ceea ce va veni), ori dintr-un text din lecturile recomandate de școală (nu trebuie să fie de fiecare dată același pentru că se învață ochiul cu el și copilul ajunge să îl spună mai degrabă din minte decât citind)
  3. Scrii 5 minute (mda, asta cu scrisul e o altă problemă -literele copiilor arată fiecare ca un ciorchine de strugure, cu 3 cuvinte umplu un rând. Lăbărțatele litere sunt ca cercul de foc de la circ – ai cum să te strecori prin ele, cât ești tu de om mare!) dintr-un text de limbă germană. (Aveau germana ca a doua limbă și, necunoscând cuvintele,  erau obligați să fie atenți la fiecare literă în parte, să le stea mintea la ceea ce fac, nu la ceea ce vor face după ce termină temele.)

Ce m-a impresionat a fost faptul că, întrebați fiind ce vor să devină ei și ce meserie vor părinții să aibă ei, toți au spus: părinții mă lasă pe mine să aleg ce vreau să fiu. De asemenea, am apreciat faptul că au colaborat, prietenoși, la tot ceea ce am propus – jocuri prin care să-și dea seama că au nevoie de citit pentru ceea ce va veni – pentru că cei mai mulți care lucrează cu elevii spun că aceștia nu reacționează pozitiv, la nicio propunere!

Un lucru e sigur! Mă mai duc! 🙂