Despre teroare

Scriu aceste randuri pentru cei dragi, care se tem, din cauza a ceea ce se întamplă în lume.

Voi începe cu sfarșitul: deșteapta de Andreea Esca iar l-a întrebat pe corespondentul din Belgia dacă lumea se teme, dacă lumea e disperată, iar chipul ei era în transă, ca de obicei cand e vreun atentat.

Nu mai facem noi primăvară cu una ca tine, madame!

Dacă cei răi chiar asta doresc – să ne înspăimantăm și să ne dăm sufletul de groază – tu le faci jocul. Sincer mă întreb de ce pe tine nu te ia nimeni de manuță, să-ți dea două palme și să-ți explice că în situații de criză trebuie să liniștești lumea, nu să o întărați…

Un exemplu de om inteligent cu care am avut de-a face: doctorul stomatolog – în timpul unei extracții care a durat 45 de minute. Cand a văzut că cedez psihic nu s-a apucat să zică *vai, ce dificil e!*, ci mi-a pus o întrebare despre copilul meu și a început să-mi povestească ce impresionat a fost cand l-a văzut odată, cum se juca… Deodată, viața a arătat o altă perspectivă și m-am înseninat.

Dacă planeta fierbe, dacă suntem în clocot, nu cărbunii aruncați pe foc sau gazul presărat cand se mai liniștește valvataia ne-ar fi de folos, ci seninul.

O atitudine înțeleaptă!

Înainte, pentru un război era nevoie de milioane de soldați. Acum ne trimit 4 persoane și zăpăcesc planeta. Și pe langă cele 4 persoane, ne trezim cu toate prezentatoarele și cu toți prezentatorii care-și triluiesc propriile fantasme la microfon, în loc să ne ridice ochii din pămant și să ne dea curaj.

Mi-am amintit de-un episod din copilărie: tata o bătuse pe mama și, după bunul meu obicei, eu încercasem să-i despart, mă bătuse și pe mine și noi două ne lingeam rănile. Nu reciproc, ci fiecare în parte. Cand am intrat în bucătărie, mama gătea. Tocmai îi strigase tatălui meu că n-o să mai vorbească în viața ei cu el și-acum nu putea desface o conservă de … ceva și s-a dus în fața lui, să o ajute. El i-a întors spatele, disprețuitor: *Pană acu* îți fu tăcerea aia, de nu mai vorbești niciodată?*

Și umilită și fără conservă deschisă. Copil mic și furios, am luat conserva și am dat-o gata în cateva secunde și apoi i-am spus: *Cu dinții dacă era să o desfac și nu m-aș mai fi dus după ajutor la el. Cu dinții. Dar tu nu înțelegi!*

Nu, nici mama nu înțelegea, nici panicoșii nu înțeleg că este timpul pentru mobilizare personală, nu pentru disperare oficială, pentru bocete universale. A te lăsa impresionat de ceea ce fac ei este nu numai ce vor ei, dar și ce e cel mai simplu – și dacă tot ne considerăm atat de sus, ca nivel intelectual, dacă tot ni se pare că suntem din maimuță, dar din *a mai de soi*, atunci să punem mana să luptăm…

Nu cu ei, ci cu propriile temeri. Nu cu ei, ci cu noi înșine. Să nu le arătăm nicio clipă durerea, pentru că asta pe ei îi face să ne manevreze complet.

Suntem în mainile lor ca niște marionete, pe care, cum le atingi puțin, cum țipă de se zguduie Calea Lactee.

Poate.

Suntem vulnerabili.

Poate.

Suntem complet descoperiți.

Poate.

Dar avem demnitate și nu-i lăsăm pe ei să ne coordoneze, chiar dacă le stă în putere. Nu-i lăsăm, pentru că nu merită să ne plecăm în fața lor.

Alo, romanii nu s-au plecat în fața turcilor,🙂 migratorilor sau altor neamuri ori curente dogmatice…🙂 De ce trebuie să cedăm acum – nervos! – pentru că vin teroriștii?

Gandiți-vă ce penibil – ei se văd nemuritori și ne omoară prietenii și speranțele, iar noi ne vedem slabi și amărați și le oferim nu numai viața noastră, ci și gandurile și optimismul… Ne punem sub picior de răuvoitor prin faptul că întindem mainile și spunem: *Leagă-mă, eu deja sunt pierdut.* Ne predăm, cand simpla unitate și nepăsare față de moarte ne-ar face mai puternici decat ei.

Alo, urmașii dacilor, ne revenim și noi în simțiri? Nu vă mai uitați la Andreea Esca, această Ziță ce leșină în brațele oricui, dandu-vă senzația că acesta este gestul pe care trebuie să-l faceți și voi. Nu mai dați ochii peste cap precum domnișoarele de pension. Nu vă mai puneți nervii în mainile celor care vi-i vor pili sau sub picioarele celor care vi-i vor teși. Păstrați-vă calmul și zambiți. Cu zambetul trecem peste depresii, cu zambetul trecem peste mizeria asta de isterie ce ne cuprinde datorită terorismului.

*C-o moarte toți suntem datori,

dar nu-i totuna leu să mori, ori caine-nlănțuit…*

🙂

 

11 responses to this post.

  1. Posted by indiferent on 24 Martie 2016 at 13:54

    Foarte bun articolul!

    Răspunde

  2. Aşteptam părerea ta. Ştiam eu ce ştiam…😉

    Răspunde

  3. Posted by Cristina on 24 Martie 2016 at 17:43

    Care calm, măi dragă?

    În ziua cu pricina urmăream isteria pe facebook. O familie de români aflați acolo, dădea raportul: X e la școală, Y la grădi, eu la muncă, și o mostră de inteligență românească: cum, fugi, ia copiii, du-te acasă!! Păi… cum? Că dispoziția e să stea fiecare unde e!! Nu frate, românul rămas pe plaiul mioritic ar muri cu zile de prost!
    Fix în ziua aia treceam cu o colegă pe la unirii, unde ne mișcam mai rău ca după mort, era full. Păi dacă la noi se anunța ceva atunci, acolo, crezi că se mișcau încolonați spre ieșire? Nu, s-ar fi călcat în picioare!
    Să ne gândim la 4 martie 77, câți au murit pe bune și câți au murit de proști? Că s-au aruncat pe geam, fix din cauza a ce face madam de-ai pomenit-o mai sus… Că habar n-avem să ne controlăm în situații de criză…
    Ferească-ne sfântul de vreun atentat… că ăia nici n-ar trebui să arunce în aer, ar trebui doar să strige „lupul”😦

    Răspunde

    • eu acum m-am întors cu avionul de la Madrid… anunță femeia că tre să stăm cu centurile pană se oprește de tot avionul – toți în picioare. anunță femeia că nu se iese pană nu… – ei aveau și bagajele în brațe… aceasta pentru că cei mai mulți erau romani. într-un avion cu străini, toți stau cuminți și respectă și ordinea de ieșire… ai noștri de pe ultimele randuri deja erau la ieșire…🙂
      dar ei cică sunt spanioli…🙂

      Răspunde

  4. Eu cred ca presa cu fiecare ocazie ivita dupa cate un astfel de eveniment, a reliefat, a scos in evidenta in primul si in primul rand frica oamenilor, desi multi martori care au vorbit nu o aratasera in nici un fel. Putini oameni intra in panica in astfel de momente, deobicei se mobilizeaza si fac fata situatiilor intr-un mod in care nici lor nu le vine sa creada mai apoi. Am fost in zone de conflict, s-a tras langa mine in Angola, sau spre nava noastra in Senegal si Yemen si nu sunt vre-un erou sau vre-un neinfricat dar nu am simtit teama niciodata atunci, in acele momente nu te gandesti la asta, gandesti doar pe termen scurt, doar la pasul care urmeaza. Presa (televiziunea mai ales) dispune de o periculoasa putere de a crea o parere falsa si neadevarata care incaputa pe mana neprofesionistilor chiar asta fac. Lipsesc profesionistii si de aici.

    Răspunde

    • mulțumesc pentru această părere bine punctată.
      și eu cred că mulți oameni sunt demni în astfel de momente.
      chiar și cei care-i pierd pe cei dragi.
      totuși, în mod ciudat, în loc să se liniștească apele, ele se agită – dar poate că se va schimba ceva, cand s-or mai trezi oamenii la realitate.
      oamenii adică presa.
      realitatea că au responsabilitatea de a îndulci viața oameni, în ciuda momentele ei acre, nu să ofere imagini și mai negre, acolo unde a dispărut rozul.

      Răspunde

  5. Frumos articol!

    Răspunde

  6. Posted by Gabi on 25 Martie 2016 at 10:24

    Nu doar Esca face asa, toate madamela care citesc pe prompter fac treba asta. Si titlurile sunt la fel: teroare, asediu, groaza. In general media este imbecila si vrea sa dea la toti starea asta. Personal nu am resimiti in nici un fel evenimentele recente, they had it coming, prea multa toleranta, prea mult europenism, prea mult cu drepturile omului, prea suntem noi buni..prea multa prostie, dar asta-i alta discutie.
    Episodul cu conserva m-a emotionat foarte tare, am rezonat total. Minunat copilul din tine, e inca acolo.

    Răspunde

    • eu mă gandesc așa: oameni mor și în accident de mașină. cu două zile înainte de atentatul din Belgia, muriseră cele 13 studente care se întorceau din Valencia, de la un festival… tristețea este peste tot. se moare și în accident aviatic – ori că ai un pilot leșinat de iubire, care se sinucide și îi ia și pe alții cu el, ori că ai o eroare de pilotaj de la turn … se moare, în cele din urmă.
      ar trebui să ne dăm seama de ce reacționăm așa – pentru că oamenii din atentat au murit sau au fost răniți? pentru că există atentate? pentru că nu mai există siguranță? și după fiecare răspuns, să se ia măsuri chiar acolo, la sediile cele înalte…
      dar cum nu asta se urmărește, eliberarea, ci îndobitocirea, nimeni nu pune fiecare lucru în spațiul lui, cu o etichetă – rezolvat, ci lasă totul să vină în avalanșă… ca să fie haos și să se poată manevra chestiile din spate…😦
      mulțumesc pentru că ai înțeles ilustrația, paralela cu situația din copilărie și cea de acum…

      Răspunde

  7. Posted by valeria on 26 Martie 2016 at 19:14

    foarte tare articolul

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: