Operațiunea Arctic

Film cunoscut și premiat.

Eu l-am găsit la colțul străzii și m-am gandit că, dacă tot e film pentru întreaga familie, și ai un cinema doar al tău, de ce să nu mergem?🙂

De unde să știu că voi fi pusă față în față cu o ficțiune de la care a pornit realitatea jalnică a Barnevernetului? Eu nu am scris despre acest subiect și nici nu vreau să mă refer la ce s-a întamplat, ci pur și simplu îmi pun niște întrebări pornind de la un film…

Considerat demn de nominalizări și titluri…

Trei copii se descurcă într-un ținut ostil, pentru că au urcat într-un avion și au ajuns aproape de Polul Nord. Cand sunt regăsiți, evident că nu vor fi dați părinților, nu? De ce se îmbrățișează cu ei? De ce nu e Barnevernetul pe acolo, pentru că acei copii n-au fost educați să se înțeleagă între ei, n-au avut realismul de-a se îndrepta spre casă după ce unul dintre ei l-a cotonogit pe-un coleg, ci … spre pista de elicoptere militare…

Povestea e frumoasă, copiii interpretează cat se poate de realist, imaginile sunt impresionante – trucate sau poze…🙂

Ce vreau eu să spun este că niște norvegieni realizează un film despre niște copii care pleacă de la părinți, dar tot în brațele lor se întorc, deși eu chiar am strigat la final: *V-ați găsit voi, dar nu pentru mult timp, pentru că sigur vă va despărți Autoritatea Tutelară Norvegiană.*

Păi cum să păstreze copiii, dacă aceștia s-au descurcat singuri pentru că părinții i-au lăsat de izbeliște? Sau povești de acest fel sunt bune pentru filme, ca să ia premii și … ochii națiunilor…?

Unul dintre copii spunea la un moment dat, *aș vrea să fiu acasă, iar părinții de fericire că ne văd nici măcar nu vor mai țipa la noi…* Adică altfel ar fi țipat? Vai, cum să țipe norvegienii la copii?

🙂

Filmul mi-a plăcut. Meditația de după el, însă, a fost amară. O nație *evoluată* care o dă cum bate vantul – vantul care-i aduce mai multe comori. Un fel de urs polar, care caută cămara omului, îngropată în zăpadă și o găsește în cele din urmă pentru că băiețelul îi dă un desert de pui🙂 cățelului și uită ușa deschisă…
Mda, poate e mai bine să vizionezi filme fără să bagi în seamă starea de lucru din respectiva societate. Bine, dar pe ce lume trăim, nu trebuie să fim ancorați în realitate?

🙂

Mergeți la Operațiunea Arctic, alături de copii (să aibă mai mult de 8 ani, ca să nu-i sperie ideea despărțirii definitive de părinți și să nu mai vrea să se depărteze apoi de voi!) și vizitați Norvegia singuri – sau cu odraslele care sunt majore și pot spune că nu le pasă cand ridicați tonul pentru că și ele o fac la voi, fără să vă simțiți lezați! Că așa e cu adolescența asta…

3 responses to this post.

  1. Se pare ca norvegienii au obsesia asta legata de faptul ca parintii nu sunt in stare sa-si creasca copiii. Dar statul de ce-ar fi mai capabil s-o faca? Doar pentru ca se invart niste bani pe acolo? Sa-mi fie cu iertare dar eu n-am incredere in acest stat care are apucaturi naziste…

    Răspunde

    • În afară de faptul că l-a crescut (frumos) pe Rybak – dar cred că dacă știa Statul cum crește Rybak, l-ar fi luat de la părinți, pentru că nu aveau timp de el și-l țineau pe holurile sălilor de cultură, i-au pus o vioară în mană și l-au obligat să cante, dacă altundeva nu-l duceau!!!! și mai erau și emigranți, era numai bun de ridicat!!! – nu prea mă topesc după Norvegia…🙂

      Răspunde

  2. Posted by Gabi on 15 Aprilie 2016 at 09:17

    E ceva putred acolo, cu sistemul lui peste prajit. Nu cred in bunele lor intentii. Nu cred nici in bataie, dupa cum nu cred nici ca o palma la fund intr-un moment de maxim rasfat bulverseaza un copil pe viata. A, dar sa smulgi un copil de langa parinti nu e o cruzime odioasa?! Asta este marele sistem atoatestiutor, atat a putut face Norvegia nazista! Bietii copii si parinti..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: