James și Piersica Uriașă – Roald Dahl

În jurul meu, cel mai mult se vorbește despre alte două cărți ale lui: Matilda și Charlie și a lui Fabrică de Ciocolată. Dacă vi se întamplă la fel, eu vă îndrum spre aceasta despre care vorbesc acum pentru că este un manual simplu de depășire a temerilor – potrivit și pentru cei mari, nu numai pentru cei mici. Ceea ce mi se pare interesant la canalele de tv pentru copii și tineret este că li se aruncă (așa cum cade mătreața din părul celebrului fotbalist, în cadrul reclamei!) veselie cu lopata și tot ceea ce se scoate în evidență e partea amuzantă a vieții. De aceea, există mulți care sunt disperați – ei nu trăiesc așa ceva, în clasa lor nu e așa, ei nu pot să-și facă un astfel de cerc… Ia te uită, la 8 ani deja se simt respinși pentru că nu rad ceilalți în hohote la ideile lor, așa cum se tăvălesc în seriale… Că e cineva rănit sau moare… Auuuu, cum de-ai putut să spui despre așa ceva, e o nebunie, nu ai dreptul să explici sau să abordezi un astfel de subiect… Dar dacă-l trăiesc sau dacă au prieteni care-l trăiesc? Ce contează? Haideți să radem în neștire, precum cei care n-au griji, pentru că scenariștii nu le abordează, nu pentru că ei, ca oameni n-ar avea…

Îmi place cartea aceasta pentru că începe cu o realitate grea, pe care scriitorul apoi o și parodiază – poate fi un fel de-a sugera cum trebuie privite lucrurile, poate fi un mode în care te ajută să mergi mai departe… Ce interesant mută el reflectorul de la moartea părinților lui James *o experiență neplăcută pentru doi părinți atat de minunați, dar, dacă ne gandim la consecințe, a fost mult mai neplăcută pentru James decat pentru ei. Nenorocirea lor s-a savarșit într-o clipită. Au murit și au dispărut în exact 35 de secunde. În ce-l privește pe bietul James, el era viu și nevătămat, apoi, brusc, s-a trezit singur și înspăimantat, într-o lume mare și dușmănoasă.*

Modul cum înfruntă James această lume mare și dușmănoasă este descris într-o cărțulie micuță și veselă. Pe parcursul ei multe alte emoții au rezolvare în cele mai creative moduri – și copiii ar trebui să-și lase mintea să inventeze, nu să se plangă de ceea ce nu au sau pentru ceea ce au pierdut.

Cel mai îndrăgit fragment, pentru mine, este cel în care personajele vorbesc despre faptul că ar putea să piardă Piersica, nimic altceva decat *nava* pe care călătoreau și în care erau în siguranță:

Domnișoara păianjen se ridică pe punte cu o privire încantată, dar cu o figură destul de nedumerită:

• N-o să vă vină să credeți, zise ea, dar de fapt nu se vede nicio stricăciune acolo jos. Piersica e aproape neatinsă. Doar cateva bucățele au fost smulse din ea, ici-colo, nimic altceva.
• Cred că te înșeli, i se adresă James.
• Sigur că se înșală, interveni și miriapodul.
• Vă asigur că nu, răspunse dra păianjen.
• Dar au fost sute de rechini în jurul nostru!
• Au învolburat apa umpland-o de spumă!
• Le-am văzut gurile uriașe deschizandu-se cand se repezeau!
• Nu-mi pasă ce ați văzut, răspunse domnisoara păianjen. Dar am văzut clar că n-au provocat mari stricăciuni piersicii.
• Atunci de ce începuserăm să ne scufundăm? întrebă miriapodul.
• Poate că nu ne scufundam, sugeră bătrana lăcustă verde. Poate că am fost cu toții atat de înspăimantați încat pur și simplu ne-am imaginat doar.

Poate că este clipa ca unii dintre copii să învețe că spaimele lor sunt doar în imaginația lor. O pot face citind James și Piersica Uriașă.

Publicitate

Zanele din Valea Cerbului – Nestor Urechia

Am luat cartea pentru că un ecou în mine venea dinspre copilul care a citit această carte și a fost foarte încantat. Da, de cand e ea scrisă, din 1904, într-unul dintre ani, am parcurs-o și eu 🙂 , convinsă că e cea mai frumoasă carte cu zane – pentru că pe vremea aceea nu se puteau urmări pe nicăieri filme cu Tinker și surorile ei care patronează anotimpurile sau fenomenele…

Știu eu că patriotismul este un cuvant învechit pentru romani, dar (din acest patriotism care mă reprezintă, demonstrandu-mi în că o dată vechimea de milenii pe acest pămant) spun că n-ar trebui să existe copil care să ignore această carte. Ca profesor de romană, dacă uit să o recomand, ar trebui să-mi amintească cel de geografie – a, sigur, învățătoarea ar trebui să înceapă cu ceva scenete din ea, la clasă, dar hai să o sărim pe ea, biata, că se pare că abia pe la 10 ani copiii încep să știe să citească vartos…

De ce e dovadă de patriotism citirea acestui volum? Pentru că e scris din dragostea de Bucegi și Valea Prahovei. Diriginte al construirii șoselei Campina – Predeal între 1896 – 1916, Urechia a demonstrat că nu e numai numele de el, ci și organul, așa că a tras cu urechea la poveștile celor printre care a stat, a mai inventat el ceva, a avut și o fiică pe care trebuia să o amuze cu ceva povești, așa că a dat lumii această poveste despre zona respectivă.

Cartea e adorabilă. Eu o recomand în mod deosebit celor care sunt topiți după cursuri de scriere creativă – nu mai dați banii pe a-i asculta  pe cei de azi, mergeți la cei de ieri, respectivul inginer-scriitor, și veți învățat tot: cum să puneți nume, cum să folosiți dialogul, cum să nu plictisiți cititorul, cum să lăudați valorile, cum să puneți gaz pe foc în clipele de intrigă…

Dacă Disney avea cartea asta, renunța la toate celelalte scenarii în care evoluează (recunosc!) preferata mea Tinker.

Eu zic să dați o tură pe la anticariat și să citiți cu cei dragi povestirile micuțe și animate ale lui Urechia.

 

Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

de Walter Moers.

Dacă v-ați plans vreodată că Biblia este o carte cu un volum mare, uitați această părere: priviți biografia micului urs care a colindat de bebeluș într-o coajă de nucă și a fost găsit de pirați și veți descoperi că e mare adevăr în ideea *omul cat trăiește învață (descoperă alte cărți de dimensiuni mari – în situația noastră)*.

Ursul de fapt este cel care ne prezintă personajele Enciclopediei minunilor, formelor de viață și fenomenelor ce necesită explicații din Zamonia și împrejurimi, a prof.dr. Abdul Privighetorul. Cum nu mă dau în vant după figuri mitice, mitologice și magice, nu m-am apucat să le și învăț, dar m-am străduit să înțeleg cate ceva despre fantoma spiridușă, vrăjitoarea – păianjen de pădure, trolul de subsol și bologul (acestea fiind personajele din primul capitol), după care au urmat alte făpturi de acest gen (da, imaginația scriitorului este bogată și uneori ironică, însă umorul lui nu m-a prins, pentru că dacă nu mă îndrăgostesc de personaje, degeaba mă pui să le văd cu ochii minții pe ecranul zugrăvit de cuvintele tale). Recunosc, valurile carcotașe au fost preferatele mele, dintre personajele aiurite ale cărții, poate tocmai pentru că seamănă cu ceea ce e viața la ora actuală: observații cinice cu privire la situația fără ieșire…

Deși ar putea părea de copii (titlul amuzant, imaginile – sunt ele alb negru, dar au ceva copilăros, chipul inocent al ursulețului călător, făpturile inventate), cartea este clar inamicul numărul 1 al cititului. Dacă vrei să-i faci pe copii să urască lectura, dă-le-o în mană. Nu că nu ar fi interesantă, dar are primul dialog la pagina 66 (doar cei obișnuiți cu cititul pot îndura să ajungă acolo ținand-o într-un povestit, fără un schimb de replici), are subtilități pe care în zilele noastre doar adolescenții obișnuiți cu exercițiul cititului le pot prinde din zbor și – mai ales – e dificil de ținut în mană (volumul și modul de lipire al paginilor).

Un lucru e clar: celor care le plac lumile paralele 🙂 , plictisiți de viața mondenă sau jinduind la ea și neavand-o, o voi lua în seamă, în rest, o vor răsfoi și apoi o vor așeza la locul ei.

Mi-ar plăcea să aud o persoană care a citit cartea, declarandu-se entuziasmată de ea.

Metode de a învinge plictiseala la școală

Scrisă de Pete Johnson, apărută la editura Corint Junior, este un ghid al lui Harvey prin care profesorii ar putea afla de ce se poartă prostește copiii la școală. Așa că da, este o carte pentru profesori în primul rand, ca să se vadă prin ochii elevilor. Aceștia, epuizați de lipsa de interes pentru materiile respective, ajung să monitorizeze ticurile profilor și să facă pariu pe cat de des se manifestă ele sau cat de lungi sunt discursurile.

Cum pariurile devin din ce în ce mai periculoase veți afla din carte, care este scrisă sub forma unui jurnal. Mie îmi place atat de mult de Harvey încat l-aș lua acasă, să-mi fie fiu, pentru că sigur am reuși noi să elaborăm o metodă veselă prin care să le placă celor mici școala și astfel am deveni bogați.

Apar, evident, o soră mai mare care-i face probleme cu seriozitatea ei la învățat, un prieten absolut delicios, în ciuda problemelor pe care le are cu părinții săi divorțați (alo, părinții divorțați, citiți această carte să vedeți cum se simt copiii voștri cand vă vorbiți rău unul pe altul) și un tip foarte cunoscut, pe care toți îl vor prieten și la care nu poți ajunge decat dacă îi urmezi indicațiile – care nu întotdeauna sunt morale.

Se citește rapid, după cum e și ritmul ei, iar copiii de 8 ani, dați la școală de la 6 🙂 , se vor atașa de ea. Altfel… urcăm cifra la 9!

Magee, zis Maniacul – Jerry Spinelli

Editura Arthur – nu, nu mi-s simpatici deloc cei de acolo, eu am o problemă personală cu ei, dar trebuie să recunosc: acestea au fost cărțile pe care le-am luat de la bibliotecă și sunt chiar reușite.

În ciuda numelui care m-ar determina să n-o citesc, *Maniacul* este o carte de-a dreptul duioasă, în care printr-un copil orfan se unesc niște lumi ce nu aveau nimic în comun înainte. Capitolele sunt scurte și te poartă prin cartierele negrilor, ale albilor și la grădina zoologică, unde Maniacul se împrietenește cu puiul de bizon.

Amuzantă, atat prin atitudinea Maniacului cat și prin replicile celor pe care-i întalnește, cartea te cucerește. Este un fel de *Singur pe lume*, dar Spinelli este vesel de la început la final și-ți dă certitudinea că totul se va termina cu bine, ceea ce-ți place, pentru că îți e drag personajul.

Fără vampiri, fantome, varcolaci – citită după 9 ani, fără probleme, deși are mai mult de 200 de pagini.

 

În tandem – Jacqueline Wilson

Eu citesc tot ce s-a publicat în romană pentru cei mici și din plăcere și pentru proiectul meu. Cum, cu ocazia targului, mai multe persoane mi-au dat telefon – Cum crezi că e cartea asta? (pentru că expozanții nu le dădeau voie să dea jos de pe ele țiplele – oare cum cred ei că se gandește un om să cumpere o carte? După copertă? După greutate? După strălucirea țiplei – m-am gandit că ar fi bine să realizez o scurtă prezentare a tuturor celor care îmi trec prin mană.

Editura Arthur.

Două gemene. Povestea este un fel de jurnal scris de amandouă gemenele, evident că cea mai vorbăreață are întaietate, ea decide, ea are farmec, ea se poate observa de la distanță. Culmea este că se întamplă ceva și *neînsemnata* are parte să iasă în față. Reacția surorii ei este descrisă și rezultatul pentru prietenia lor de gemene este cu totul altul decat cel cu care ne-am obișnuit noi de-a lungul secolelor.

De asemenea, este o poveste despre cum este primită o mamă vitregă de copiii care n-o simpatizează – zic eu că, fiind așa de scurtă (se citește într-o oră) merită citită și de adulții care intră într-o familie în care cel de-al doilea părinte a murit.

Pe total e amuzantă.

varsta: peste 9 ani.

Tiroliana Șapte Scări

La Dambul Morii. După cele două Timișuri (ale Prahovei). Înainte de Brașov. Urci la *Canyon Șapte Scări* (așa scrie pe afișul de la intrare, cu y, ok?) și de acolo poți coborî cu tiroliana. Are 21 de zboruri. Nimic mai simplu, nimic mai amuzant.

Trebuie doar să nu ai 95 de kg. 🙂

Varsta are o limită, dar oricum nu contează pentru că încă nu s-a dus nimeni pe acolo care să o atingă… În general, curajul îi părăsește pe oameni cu vreo 8 ani înainte de limită… 😦 .

La capăt, un tanăr care lucrează acolo m-a întrebat cum mi s-a părut. *Excelent! Am fost pe multe. În multe țări. Asta chiar e ușor de abordat. Și cel mai interesant este să cobori acele scări…*

Tocmai acele scări sunt reclamația unora – că sunt prea multe, că sunt prea dese sau prea rare, că amețesc atunci cand se uită în jos… Cine te pune, scumpete, să folosești așa ceva? Trebuie ajustate treptele pentru amețeala ta sau trebuie să stai tu în hamac sau doar între maci, pe camp, întinsă() la orizontală, dacă ai niște probleme cu *vertijul*?

Da, cei mai sofisticați doreau să ajungă acolo cu ceva ca un fel de lift (*de ce nu ați inventat așa ceva?*) sau cu o mașină specială – poate zburătoare… Ori cu scări rulante sau măcar niște scări ca cele din aeroport – să te ducă, deși nu mergi (hai, nu pe înalt, dar măcar pe lung… 🙂 – lume inventivă, ce mai!).

Eu zic așa: folosiți-vă picioarele pe mărețul Canyon Șapte Scări și apoi încingeți cablul de la tiroliană. Merită. E distractiv. E măreț, să aluneci pe deasupra frumuseții naturii.

Nu uitați să vă puneți și o cameră pentru filmat pe casca de protecție.

O să aveți amintiri mai atractive decat orice vedere sau magnet pentru frigider!

Despre frumusețe

Citesc *O călăuză prin Narnia și prin întreaga operă a lui C.S. Lewis*. Colin Duriez îl citează pe Lewis.

*Nu ne dorim doar să vedem frumusețea… Ne dorim ceva mai mult, ceva care cu greu poate fi rostit în cuvinte – am vrea să devenim una cu frumusețea pe care o vedem, să o pătrundem, să o primim înlăuntrul nostru, să ne scăldăm în ea, să ne integrăm ei.*

P.S. Cartea este și un curs de scriere, mai bine zis despre cum s-au scris Cronicile din Narnia. Cei interesați de acest aspect al vieții 🙂  n-au voie să o rateze.

 

Focus pe inimă – Comunicarea

Am participat la seminarul Andreei Burdalescu nu pentru că habar n-am de comunicare, ci tocmai pentru că știu și eu cate ceva 🙂 . Am fost acolo pentru că ne știm de ceva vreme, dintr-un context asemănător: un curs de branding personal (între timp, ea a pus în practică ce am învățat acolo. Eu, nu! Felicitări ei! 🙂 ).

Andreea nu este ca acei mentori care-și păstrează resursele, care nu le oferă, care schimbă repede imaginile, ca nu cumva să apuci să copiezi ce e scris acolo… Ea pune o sumedenie de lucruri interesante și pe FB și pe blogul ei.

Am petrecut întreaga seară ascultand-o, apoi am petrecut întreaga noapte scotocind printre materialele ei și descoperind o lume pe care ar trebui să o și trăiesc, nu numai să o cunosc din … citit…

Cursurile Andreei sunt interesante și pentru că aduc pace în inimă și pentru că te ajută să faci pace cu oamenii din jurul tău.

Mă bucur că resursele mele (poveștile de pe site) îi sunt de folos fiului ei cand se joacă, pentru că și ea îmi este de folos, în perspectiva scrierii unor povestiri amuzante, după tot ce-am rememorat azi…

Urmăriți-o pe Andreea… 🙂

 

 

Curs de scriere pentru copii

În cazul în care aveți copii cărora le place să scrie, folosiți următoarele teme pe care le-am urmărit noi, în cele 90 de minute ale seminarului.

1. Scrieți o poveste cu abțibilduri. – cerința era să se folosească 10 bucăți și să fie toate așezate la locul lor în poveste. Uneori nu s-a putut și au fost aplicate la final. Oricum, nu s-au dat note, așa că nu s-a ofilit nimeni pentru ceea ce nu a ieșit așa cum s-a spus la început.
2. Compuneți o reclamă pentru ceea ce vă place cel mai mult.
3.  Alcătuiți o propoziție dintr-un cuvant. Două. Trei. Patru…. Pană la 8. Și de la 8, săriți direct la 13. Dar nu mai mult, nici mai puțin. Acesta a fost un joc provocator. Uneori, nu-ți dai seama că anumite cuvinte nu merg decat cu altele, care vin la pachet cu ele, deci trebuie să le numeri pe toate… Și depășești limita… Ceea ce nu e nicio problemă, pentru că nimeni nu e pedepsit, dar e important să ne străduim să respectăm termenii exercițiului.
4. Tema pentru vacanță: o scrisoare pe săptămană pentru cineva drag în care trebuie să alegi ce să descrii – activitățile, emoțiile, părerile, dorințele, planurile… De fiecare dată altceva, pentru a învăța cum să vorbești despre fiecare dintre aceste domenii ale vieții.
5. Dicționarul de sinonime să-ți fie noul prieten pentru că vocabularul cuiva care scrie trebuie să fie diversificat.

Pentru cei interesați, pentru cei care vreți și mai multe teme, pentru că vi se pare că puteți, scrieți-mi pe adresa despresufletulmeu@yahoo.com. Vă trimit pe privat și alte sarcini.

Spor la scris.

Despre a susține un seminar

De-a lungul timpului, am fost o mașină de *seminărit* sau *seminariat*. Toate s-au adresat sexului frumos și celor gingași (sper că ați identificat copii sub această denumire, ok?). Recunosc, nu le-am organizat eu – eu doar le-am susținut. În orice oraș am fost, eu am urcat pe scenă și am spus ce era de spus, am ascultat ce mi s-a răspuns și apoi am plecat. Cred că organizatorii de seminare sunt niște eroi pentru că trebuie să demonstreze celor din exterior că ceea ce va fi în interior este de valoare.

Dacă tot vorbim despre valoare – fiind neprețuită informația, niciodată nu am cerut bani pe ceea ce am rostit cu patos și implicare.

Dar cred că lucrul acesta nu se va mai întampla. Dintr-un motiv foarte simplu: cand nu dau bani, oamenii care se înscriu *că vor veni* își permit să nu apară, să nu anunțe și tu, cu toată comoara ta pe care o ai de oferit, pierzi timpul pe care îl puteai folosi într-un mod atat de interesant, în favoarea ta.

La atelierul de scriere, pe care l-am oferit cadou, puteau să se bucure de atmosfera creată în drăgălașa și roza ceainărie de la capătul liniei 21, niște copii care să fie fericiți pentru ceea ce se prezenta. În schimb locurile au fost ocupate de copii care nu s-au prezentat pentru că au avut concursuri, excursii sau alte chestiuni care sigur nu au apărut peste noapte… Oamenii își înscriu copiii pentru a le vedea agenda plină; cred că părinții au o obsesie – să se laude în fața celorlalți părinți că-și cultivă odraslele. Și maii au o obsesie – să nu facă ceea ce se laudă.

Un lucru este foarte clar: copiii care au fost prezenți au avut un stil așa de lipicios încat m-au determinat să mă aplaud pentru că am acceptat invitația Clubului Morișca. În ceea ce-i privește pe absenți, sunt convinsă că, după ce va exista o taxă, vor înțelege că nu se mai pot bucura lipsindu-i pe cei cu adevărat interesați de locurile care li se cuvin.

După 10 ani în care eram convinsă că *ceea ce ai primit gratis, gratis trebuie să dai* (și doar ideile le-am primit de la Atotștiutor, talentele tot de la El… cum să consider că m-au costat ceva?), am ajuns la o concluzie: cine își însușește ceva gratis este mai nerecunoscător decat oricare altă categorie de oameni.

Categorică observație, dar asta este: experiența te învață.

Curiozitate

Una dintre temele esențiale date de Julie Cameron în cartea ei despre descoperirea artistului din tine este să petreci timp cu tine, în fiecare săptămană, colindand pe unde te poartă pașii: nu cu un scop anume, ci pur și simplu pentru delectare. Să-ți simți propria savoare. Să-ți placă de tine. Să te redescoperi ca cel de care ai avut grijă candva sau ca cel care ai ajuns și abia acum începe să-ți fie drag să stai cu tine. Acestei activități, mama mea cea practică i-ar spune: *măi, maică, te-a pus aia să bănănăi și lași lucrurile neterminate în casă? Păi știe ea ce faci?* 🙂

Bine că mama e departe și că nu știe că-mi ascult profa așa, ca și cand aș da teză, la fiecare sfarșit de săptămană.

Bănănăiam eu pe Lipscani și-am intrat și la Antic Libris, anticariatul de unde cumpăr cele mai multe cărți de povești care mă inspiră. Acum, eu îi iubesc pe oamenii aceia pentru marfa lor, dar am o mare întrebare: de cand îi știu, angajează oamenii, rar am văzut aceiași vanzători și în continuare e cerere de personal. Oare ce fac cu ei? Îi mănancă? Îi trimit la specializări în locuri exotice? Îi fac pachet și-i duc de unde-au venit – la căminele studențești (că, de regulă, studenții se oferă!)?

Dacă are cineva răspuns la această întrebare a mea, îi mulțumesc din suflet pentru lămurire. Chiar este o taină a ultimilor mei ani din viață. N-aș vrea să trec dincolo cu acest mister nerezolvat.

Cum să eliberezi artistul din tine

de Julia Cameron. Editura Paralela 45.

Este cartea pe care o citesc acum, dintre cele achiziționate de la targ. Este o carte pentru care veți simți mare recunoștință, parcurgand-o. Într-un fel, e adresată artiștilor sau celor care simt fiorul artei în ei, dar nu au curaj să-l manifeste. De fapt, aceasta îi e destinația 🙂 . Însă mai mult ca sigur este un bun antidepresiv și pentru cei care se joacă doar cu cifre și nu vor schimba niciodată cariera… Este un soi de terapie.

Dacă primele două capitole sunt efectiv plictisitoare, neinteresante – din cauză că tot explică și tot explică și iar explică despre metodă, dar nu intră în subiect! – ceea ce urmează este fascinant.

Eu am subliniat-o din trei în trei randuri, așa că nu mă pot opri la un citat anume, care să demonstreze cat de importantă este pentru cei ce vor să treacă de etapa *fac ce trebuie* spre etapa *îmi place asta*…

Aș vrea însă să vorbesc despre ceea ce m-a impresionat cel mai mult: ideea că cel mai mare rău nu-l provoacă tovarășii de joacă toxici, cei care dau cu noroi în tine pentru că te-ai apucat de artă sau cei care te ceartă că pentru artă ai renunțat la patimile pe care le împărtășeați în comun. Aceștia sunt cei pe care îi distingi de la distanță – sunt de dat, nu de păstrat și, de dragul și pofta de a crea, îi îndepărtezi.

Cei mai dificili sunt zăpăcitorii – și recunosc, am avut dificultate în a accepta acest cuvant cu sens negativ pentru că piesa mea de teatru preferată e o comedie pe care nu am mai regăsit-o din adolescență: Zăpăcita de la ora 5… Și pentru că îmi place să mă recomand cu titlu de zăpăcită și pentru că în mintea mea zăpăceala e o chestie absolut veselă și de dorit…

În vreme ce zăpăcitorii din viața artiștilor sunt ca micul jder care-a provocat pana de curent la minunata tehnologie de 26 km de sub pămant, din Geneva, Generatorul de particule – ei bine, acestuia nimeni nu-i poate juca o festă teroristă că acolo e pază, nu glumă, dar un animal blănos, micuț și drăgălaș, a reușit…

Zăpăcitorii rup contracte și distrug planuri: vin cu două zile înainte de nunta ta și așteaptă să fie serviți cu umilință.

Zăpăcitorii așteaptă tratament special: Își gătesc o dietă specială într-o casă plină de copii flămanzi și nu fac nimic să-i hrănească.

Zăpăcitorii nu iau în seamă realitatea ta: sunt cei care te sună la miez de noapte că vin să le dai ceva ce nu găsești, te pun să cauți acel ceva și apoi nu mai vin să-l ia.

Zăpăcitorii îți cheltuie timpul și banii: îți cer să-i întampini la aeroport cand ești în programul de muncă, pentru că nu au bani de taxi. De bilet de autobuz au, dar confortul lor nu e asigurat de autobuz, ci de imposibilitatea ta de a pleca de la lucru.

Zăpăcitorii îi învrăjbesc pe cei cu care au de-a face.

Zăpăcitorii sunt experți în învinovățiri.

Zăpăcitorii fac circ, dar nu unde trebuie.

Zăpăcitorii urăsc orarele, mai puțin pe al lor.

Zăpăcitorii detestă ordinea.

Zăpăcitorii tăgăduiesc că ar fi astfel…

Citind descrierile acestor persoane, nu e cine știe ce să descoperi că ai în jur – și încă mulți – de felul acesta. Cel mai crunt este cand te descoperi tu însuți zăpăcitor și realizezi că nu ai făcut-o intenționat și că ești într-un anumit domeniu, dar nu în toate, însă acel domeniu este foarte agasant pentru cei din jur…

Hm… Cartea aceasta ar trebui citită acum, nu pusă pe o listă de *vreodată*. Ea ar rezolva o groază de probleme, nu numai între oameni, ci mai ales între tine și tine… Și ți-ar mai oferi și o sumedenie de exerciții de creativitate…

Felicitări Paralela 45 pentru achiziție! 🙂

 

 

Viața ca 1 Iunie la Bookfest

Pe cât de mare a fost reclama la sărbătorirea zilei copilului în cadrul primei zile a târgului de carte, pe atât de mult am bătut și eu toba. Am fost prezentă în târg și … doar 3 evenimente trecute în agenda (oferită rar! că sunt prea puține) cu programul…

Mi-a plăcut modul în care au gândit, la Curtea Veche, lansarea cărții Mandale dacice. Nu mi-a plăcut modul milităros în care a prezentat distinsa gazdă (da, poate că așa trebuie să te porți cu noua generație care venise pentru a învăța simbolurile dacice!), dar mi-a plăcut că am învățat de la ilustratorul cărții cum se realizează o mandală. Cerc împărțit un patru, un al cerc în interiorul lui, cam de două degete distanța dintre acesta și cel mare, apoi pe linia dintre cercuri, în primul sfert – trei simboluri, repetate în celelalte trei.. Vreți să mai spun? 🙂

Oricum, explicațiile au fost interesante și mi-am zis că am realizat un mare lucru în viață: mandalele nu mai reprezintă un secret pentru mine.

Țara invitată a târgului este Israel – la standul lor o sumedenie de dulciuri și copii frumos îmbrăcați, dar nici Algeria nu s-a lăsat: a realizat un stand reușit, cu un urs pe post de bibliotecă și mulți copii care răspundeau și la chemări în arabă și la îndemnuri în engleză.

Pe lângă faptul că am avut surpriza ciudată de a-mi descoperi o poveste în volumul 2 al Bookătăriei – carte despre care auzisem că nu mai apare și acum era la o cu totul altă editură…

Viața ca la târgul de carte?

Surprize care te ajută să dezlegi mistere, surprize care te impresionează și surprize care te bagă în ceață…

Fost-a 1 iunie 2016…