Despre a susține un seminar

De-a lungul timpului, am fost o mașină de *seminărit* sau *seminariat*. Toate s-au adresat sexului frumos și celor gingași (sper că ați identificat copii sub această denumire, ok?). Recunosc, nu le-am organizat eu – eu doar le-am susținut. În orice oraș am fost, eu am urcat pe scenă și am spus ce era de spus, am ascultat ce mi s-a răspuns și apoi am plecat. Cred că organizatorii de seminare sunt niște eroi pentru că trebuie să demonstreze celor din exterior că ceea ce va fi în interior este de valoare.

Dacă tot vorbim despre valoare – fiind neprețuită informația, niciodată nu am cerut bani pe ceea ce am rostit cu patos și implicare.

Dar cred că lucrul acesta nu se va mai întampla. Dintr-un motiv foarte simplu: cand nu dau bani, oamenii care se înscriu *că vor veni* își permit să nu apară, să nu anunțe și tu, cu toată comoara ta pe care o ai de oferit, pierzi timpul pe care îl puteai folosi într-un mod atat de interesant, în favoarea ta.

La atelierul de scriere, pe care l-am oferit cadou, puteau să se bucure de atmosfera creată în drăgălașa și roza ceainărie de la capătul liniei 21, niște copii care să fie fericiți pentru ceea ce se prezenta. În schimb locurile au fost ocupate de copii care nu s-au prezentat pentru că au avut concursuri, excursii sau alte chestiuni care sigur nu au apărut peste noapte… Oamenii își înscriu copiii pentru a le vedea agenda plină; cred că părinții au o obsesie – să se laude în fața celorlalți părinți că-și cultivă odraslele. Și maii au o obsesie – să nu facă ceea ce se laudă.

Un lucru este foarte clar: copiii care au fost prezenți au avut un stil așa de lipicios încat m-au determinat să mă aplaud pentru că am acceptat invitația Clubului Morișca. În ceea ce-i privește pe absenți, sunt convinsă că, după ce va exista o taxă, vor înțelege că nu se mai pot bucura lipsindu-i pe cei cu adevărat interesați de locurile care li se cuvin.

După 10 ani în care eram convinsă că *ceea ce ai primit gratis, gratis trebuie să dai* (și doar ideile le-am primit de la Atotștiutor, talentele tot de la El… cum să consider că m-au costat ceva?), am ajuns la o concluzie: cine își însușește ceva gratis este mai nerecunoscător decat oricare altă categorie de oameni.

Categorică observație, dar asta este: experiența te învață.

One response to this post.

  1. Sunt sigura ca a fost minunat la atelier. Si stiu ce spui despre faptul ca se inscriu si nu anuleaza la timp sau nu apar deloc. Am patit-o si eu la Bookfest😦

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: