0

Paradis Land – Neptun

Știam de parc de anul trecut, de cand a fost deschis, dar am reușit să ajung abia azi. Deschide la 10, nu veniți mai devreme, dar veniți să fiți primii pentru *înhămare* și instructaj, pentru că altfel sunteți printre ultimii pe trasee și aveți de așteptat foarte mult. Mda, depinde și pe ce trasee mergeți. Cele patru, mai dificile, nu au fost prea interesante, așa că nu avea cine să ne grăbească sau să ne oprească din drum; dar sunt simpatice și provocatoare și traseele verzi, portocalii și galbene, chiar dacă par simple – doar par – mai ales dacă nu ești obișnuit cu mișcarea fizică și echilibrul…

Ce pot spune – oferta traseelor e generoasă. Dar ar trebui să fie populate și de alte varste decat copiii și adolescenții; părinții nu fac altceva decat să privească din fața unei sticle de bere sau de jos, urland la copiii care nu reușesc să pună piciorul – și parcă toți au același refren: *Ce faci, mă, mă faci de ras?* (de parcă eu i-aș și cunoaște și imediat i-aș judeca după îndemanarea copiilor, nu după lipsa lor de empatie în criză – de la apelative: *grasule*, *dacă mananci mult* – bine, nu vă puteți imagina cat manca mama, după cum arăta, dar acum nu era judecată plăcerea ei de-a manca, ci a fetei, care cel puțin se străduise să urce pe franghii!, *mai bine nu dădeam banii, dacă tot nu ești în stare de nimic*… Nu mai înșir acele replici că nu vreau să le dau idei celor care pană acum nu știau cum să-și jignească odraslele – și de față cu zeci de persoane!).

Mai pot spune că *salvatorii* nu prea sunt atenți – cel puțin la Șapte Scări erau inexistenți pe parcursul tirolianei, pentru că nu necesită explicații – dar aici erau prezenți și nu dădeau niciun ajutor, niciun sfat, nicio idee, ba mai mult, fumau și nu mergeau cu scara, să salveze pe cineva decat după ce terminau țigărușa… Acum, na: nimic nu e perfect, iar oamenii, în general, sunt cei care întunecă imaginea atractivă a obiectelor! – din nefericire.

Traseul de tiroliene este separat, costă doar 10 lei și ar merita să stai în parc o zi pentru a te simți Tarzan – sau Jane… 🙂

Pe scurt, a petrece timp în Paradis Land e o plăcere (doar să fiți bine antrenați și să nu aveți nevoie de salvatori sau să nu vă pese de cei care sunt în jur, să vă lăsați în hamuri și să atarnați în gol și să vă bucurați de peisaj – pentru că, în funcție de cat de bine ați așezat carabinele, sunteți în siguranță!).

P. S. Dacă sună cumva periculos ce spun aici, să știți că nu e: prima dată cand m-am urcat pe un traseu, acum 10 ani urlam: cine m-a pus să fac asta?, pentru ca apoi să devină cea mai relaxantă activitate. Acum, sigur, depinde și pe cine aveți alături, dacă e cineva ca părinții, s-ar putea să preferați scara salvatorilor, dar dacă e cineva care vă încurajează și vă explică – ne vedem la următorul parc de aventuri! 🙂

Pont 1: mergeți cu mănuși de acasă. Acolo costă 20 lei. Și e nevoie de ele, pentru că trebuie să folosești mainile… cu generozitate. De la mers în patru labe la prinsul franghiei, de la a te trage spre capăt cand ești prea ușor și tiroliana te duce înapoi pană la cățăratul pe stalpii de lemn, plini de așchii.

Pont 2: traseul indigo este considerat în lista organizatorilor mai dificil decat cel albastru. Nu este dificil, pentru cei obișnuiți cu cățăratul. Însă traseul albastru, are o ciudățenie – deși scrie că este accesibil celor peste 1.50, pe al treilea tronson de joc, efectiv este o provocare înfiorătoare, fiind necesar să-ți folosești picioarele pentru a-ți aduce puntea și a trece mai departe. Dacă reușiți să treceți de acesta, restul drumului nu e îngrozitor, dar am văzut și persoane care au abandonat din cauza lui. Așa că atenție la abordarea lui!

Anunțuri
0

Babadag – Tulcea

Zic eu: Să cunoaștem Tulcea! Și-am cunoscut-o.

Scriu eu pe Google – Babadag, obiective turistice. Găsesc această listă care mă determină să pornesc într-acolo!

Oricare dintre cele enumerate ar merita atenția noastră, dar eu subliniez – atenție mare! – mausoleul și geamia, închise, fantana – imposibil de descoperit, un muzeu al artei orientale după care mi-a tresărit inima cand am zărit indicatorul – s-a desființat. Dacă aveți drum prin zonă, e interesant să colindați prin rezervații, sigur, dacă nu sunteți în interes de serviciu, dacă nu aveți alergii la polen, dacă vă place natura, dacă partenerii de călătorie vă dau voie…

Ideea este că, deși pare ciudat, cat timp am tot pozat obiectivele, încă zece mașini cu numere străine (și limbă diferită, 🙂 , nu numai cu înmatriculare de alte țări, dar cu năravuri romanești!!!) au oprit și au observat, fotografiat și pornit mai departe … spre Deltă… Mi-au plăcut oamenii, erau informați – pe oriunde treceau știau ce ar putea întalni sau se lăsau impresionați de primul indicator care le atrăgea atenția…

Aha, tot la atenție am ajuns…

Atunci… atenție…

2

Cetatea Histria

Păi dacă tot te bucuri de Rezervația naturală de la Corbu și Vadu, adaugi 15 km și împletești botanica și zoologia cu istoria… Bine, cei mai mulți vor să le îmbine cu gastronomia și de aceea ajung acolo, langă situl arheologic fiind și o cherhana, așa că la final zic: hai să vedem despre ce este vorba dincoace… Și ajung la Muzeu (10 lei) și la ruinele primei cetăți atestate istoric în Romania (10 lei). Altfel spus, mai pompos – ruinele celui mai vechi oraș din analele patriei noastre.

Descoperirile arheologice sunt impresionante.

Un domn de 72 de ani ne spunea: ce să căutați la Histria, cand am fost eu acolo nu era nimic. Da, dar el fusese acolo pe cand avea 12 ani. 🙂

Între timp, lucrurile sunt absolut clare – în ghidul care se poate cumpăra de la intrare cu 7 lei, că pe teren nu ai absolut nicio inscripție și ești complet debusolat. Însă ar vrea multe dintre cetățile Turciei să fie atat de clar conturate… Și nu-s…

Muzeul construit în comunism are obiecte de care am găsit în muzee din Germania, Turcia și Grecia – viață vibrantă pe aceste meleaguri, în acele timpuri. Păcat că nu a rămas totul la fel…

Merită să ajungeți la Histria – 🙂 hai, mancați și pește, dar pe primul loc puneți istoria! 🙂

 

 

 

0

Aqua Magic – Mamaia

Desigur, dacă aș vorbi despre Aqua Magic din sectorul II al capitalei sau din centrul orașului fiecăruia dintre noi, ar fi ceva interesant. Dar nu pot vorbi pentru că nu există :-). Zic și eu doar despre ceea ce este, chiar dacă de multă vreme. Ei, spun despre ei și pentru că aș vrea să-i apreciez – salvamarii erau foarte vigilenți și politicoși, iar chelnerii atenți cu fiecare dintre cei care aveau cate ceva de zis; a, să nu uit… și mancarea era bună și pe alese, e bine de știut asta, mai ales cand vezi pe site că nu ai voie să vii cu nimic la tine, că totul se consumă din incinta parcului!

Dar mai spun despre parc și pentru altceva – pentru cei care merg pentru prima dată într-un astfel de loc și sunt curioși cum ar trebui să profite la maxim de el pentru că a doua oară nu mai calcă – ori li se pare prea scump, ori nu mai au timp de petrecut pe litoral…

Esența este următoarea: treziți-vă devreme și ajungeți acolo de la deschidere. Intrați și efectiv faceți-vă stăpani pe cele mai amuzante jocuri. Vă explic de ce – pe cele acrobatice, sportive, nu le vanează nimeni. Pe cele simple le vor lua cu asalt copiii. Dar pe cele amuzante vor fi toate soiurile, toate categoriile… Dacă la kamikaze erau 3 oameni la rand, la Gaura neagră erau 50, iar la cele unde se foloseau colacii de o persoană sau două – erau chiar 70…

În prima oră, vă lăfăiți în ceea ce apoi vă va fi inaccesibil – eu chiar nu înțeleg cum poate cineva să stea la rand 30 de minute ca să se dea 2 minute… (padon, 30 de secunde).

Dar cum știam sistemul, la năvălirea somnoroșilor, eram deja sătulă de cele cu adrenalină și mult haz și în restul timpului m-am acrobațit continuu…

Bine, dacă aveți cu cine să chicotiți la coadă, nu luați în seamă ideea, dar dacă preferați să navigați în colac, pe raul care înconjoară șezlongurile, e preferabil să aveți o listă de priorități… 🙂

Distracție plăcută!