0

M-am luminat!

Dacă vă spun că mă duc în oraș și caut o bluză cu Pokemon pe ea, pentru cine credeți că vreau să o cumpăr? Mâna sus cine crede că e pentru o femeie – categorie în care sunt inclusă și eu. Acum mâna sus cine crede că e pentru un bărbat – sau un tânăr, fiul meu, de exemplu.

Bun, mi se pare că am văzut mai multe mâini la vot pentru ultima categorie, felicitări, v-ați prins. Nu-mi imaginez nici măcar adolescentele purtând așa ceva, deși de vânat îi vânează… Își pun și ele tricouri cu trandafiri, cu pisici voluptoase, ca să atragă ochii, nu gălbejiții ăia de pokemoni. Și totuși, prieteni, am găsit 6 magazine în care erau tricouri cu pokemoni – 6!!! cu diferite modele!!! – însă toate tricourile erau destinate celei mai frumoase ființe din univers. Doar nu vă imaginați că e bărbatul, nu?

Ei bine, tricouri cu pokemon pentru femei. Întreb și eu în fiecare magazin – de ce?

Da, aveți dreptate, dar noi vindem ce primim, nu putem comanda… Serios? Eu credeam că voi sunteți șefii industriei textile și mi-era toată speranța într-o pilă….

Dar da, acum, după știrile de la radio, am priceput de ce, na, sunt mai deșteaptă decât cele care vând bluze cu Pokemoni la cele 6 – da, 6!!! – magazine.

Au fost prinse mai multe femei jucând pokemoniada, în timpul serviciului. Le-a depistat serverul și le-a spus șefilor. Și n-o să vă vină să credeți – una era din conducerea statului. Când i s-a cerut socoteală pentru că făcea așa ceva, în loc să fie atentă la dezbateri, a spus: noi, femeile, avem atenție distributivă. Așa că știu ce se discuta, mă puteam concentra și pe joc.

Bun, am fost luminată. E nevoie de bluze cu Pokemoni pentru doamne, dar, băieți care conduceți camioanele cu marfă, învățați geografie. Toate acele femei erau din Europa de Vest, până în Norvegia – doamna ministră! Păi, băieți, nouă, care ne ocupăm de cratiță și de citit ne aduceți așa ceva? Hai, încărcați marfa și faceți bine și, la întoarcere, să aveți bluze cu pokemoni pentru băieți, bine?

 

0

Feminitate

Curs despre feminitate. Toată viața m-am simțit un băiețoi sau o tipă sport. Ia să vedem ce poate însemna feminitate. Sala frumos ornată, în stil oriental, că doar nu-și imaginează nimeni că se ocupă occidentalii de așa ceva. Occidentalii au în centrul atenției lor  feminismul, nu feminitatea.

Îmi iau o salteluță și urmăresc totul din exteriorul exteriorului. Am apreciat-o pe prezentatoare pentru că dacă observa că cineva nu se poate plia pe ceea ce spunea ea nu era ca o învățătoare descreierată care să te ia de ureche și să te arunce dintr-un colț al clasei în celălalt. Și mi-a mai plăcut pentru că atunci când a oferit cursurile de 1560 și 550 lei a adăugat: dacă v-a ajuns ce ați învățat azi, mă bucur și ne mai vedem la alte oferte…

🙂

(Spre deosebire de ceilalți mentori care urlă în microfoane 30 de minute ca să convingă și pe cel care nu are un ban în buzunar să facă împrumut la ….dent pentru că această investiție merită!)

Feminitate – mi-a plăcut cum o definea. Să poți fi înțeleaptă fără a fi masculină și să fii tu însăți fără să-ți fie teamă să-ți exteriorizezi emoțiile. Mi-am luat fetița  🙂 disprețuită din interiorul meu și-am întrebat-o dacă-și mai aduce aminte de ce nu suportă să fie feminină și alege să fie complet băiețoasă…

Cred că răspunsul e simplu, ținând cont de trecutul meu, dar, cum niciodată nu e prea târziu, mai stau eu de vorbă cu fetița și poate aflu cum se poate vindeca…

Însă nu cu atât de mulți bani. Mai degrabă cu dragoste.

2

World Education

Știți ce este aceea Etologie? Ei bine, căutați oricât pe net, că nu veți descoperi cum ar putea să-și satisfacă un tânăr dorința de a deveni etolog – cel puțin nu în România.
Aplicând la acest târg de universități din străinătate, am reușit să descoperim 8 universități unde exista așa ceva.
Pentru că pentru fiul meu a fost e experiență extraordinară, recomand acest târg tuturor celor care mai au ocazia să-l viziteze în orașele lor:
Aici vă puteți înregistra!
Succes!
2

Cuvinte fer(m)ecate

A fost a doua întâlnire a celor mici, interesați să scrie.

Interesant că lucrul cel mai amuzant pentru copii este pauza dintre scrierea poveștilor.

E un amănunt la care ar trebui să luăm aminte: după o sarcină împlinită cu grijă, dusă la capăt cu atenție, e cazul să se încingă și-o joacă, la fel de serioasă ca activitatea.

Așa că am învățat – scriem noi 3-4 tipuri de povestiri, dar de fiecare dată jucăriile trebuie să fie altfel și să-i surprindă, chiar mai mult decât ar reuși ei să mă surprindă cu ceea ce au de scris.

Păi, cei de 7-8 ani sunt începători și plini de curiozitate, cei de 10-12 ani sunt maturi și chibzuiți. Copiii adevărați pe unde-or fi?

Oricum, îmi place să lucrez cu ei.

3

Street food, ROMEXPO

Am ajuns acolo dintr-o curiozitate a băieților mei – ei sunt cei interesați de așa ceva.

Obișnuita disperare cu locurile de parcare te lovea de la început: deși parcarea era goală, dar nimeni nu dirija mașinile să ocupe locurile mai din spate, toți se repezeau la cele din față și manevrau dificil, așteptând să iasă cei ce plecau (cât de puturos tre să fii, să te afli în mașină și să preferi să fii în față, în loc să te duci ca o zvârlugă acolo unde nu e nimeni, chiar dacă ai 500 m în plus de făcut?)

Apoi intrai între călători ca și tine, care voiau să mănânce. Dar serios chiar voiau să mănânce. Adică nu venise nimeni pentru spectacol sau din curiozitate. Toți veniseră pentru meniuri – pe unele dintre ele le cumpărai și cu mai puțin și în 5 minute din altă parte, nu trebuia neapărat să stai 59 de minute la rând, dar fiecare cu plăcerea lui de-a se expune în soare pentru mâncare.

Eu mă așteptam la ceva mai multă diversitate. În ceea ce privește oferta gazdelor, nu în ce privește cumpărătorii 🙂 . Carne la greu, aceleași șaorme și pizze, niște plăcinte – la care nu prea era nimeni, grosul stătea la burgeri, ok?

Noi am încercat ceva specialități dulci italienești. Cam asta îmi imaginam că va fi – tot felul de mașinuțe și autobuze ale naționalităților europene și nu numai, dar cred că mintea mea e obișnuită prea mult cu spectaculosul. Dacă se cere carne, ce rost are să te mai îmbraci cu ceva special, să ai un show pe cinste cu fabricarea hranei?

Pe ici, colo câte ceva mai ieșea în evidență, dar nu atât de mult încât să merite să fie menționat…

Nu știu scopul organizatorilor, așa că nu-mi dau seama dacă l-au atins – în ce mă privește, am făcut poze cu tot felul de mascote, măcar cu atât să mă amuz și am băut o citronadă care nu mi-a plăcut.

Sunt curioasă când un târg va fi și ademenitor pentru ochi, nu numai pentru burtă, ca azi!

2

Cine m-a pus să scriu?

Eu am scris cărți. Dar e valabil pentru noi, toți cei care avem blog și scriem despre copiii noștri. Eu am scris doi ani la rând întâmplări din viața copilului meu și de la școala lui, cele două cărți au fost publicate și nu am avut niciodată frământări cu privire la acest subiect. Era în clasa 1, apoi a 2-a… Când copilul este mic nu-ți imaginezi că va fi și mare vreodată.

Acum are 17 ani. Se așază pe pat lângă mine și-mi spune:

  • O știi pe … , din tabără?
  • Sigur, simpatică fată. Te-a băgat în seamă pe tine, un sconcs, care ți-ai făcut treaba, dar nu ai discutat cu nimeni.
  • Mi-a scris azi pe whats… M-a întrebat dacă eu sunt personajul din povestea ta intitulată Iubitorul…

🙂

Era o poveste despre un băiețel diferit de ceilalți, care voia îmbrățișări de la părinți, voia iubire-iubire. Așa era el. Eu am scris despre el.

🙂

  • Și ce i-ai răspuns? mă uit la el, vinovată.
  • Ce puteam să răspund? Că toată cartea este despre mine.
  • Cred că a citit-o din scoarță în scoarță, râd eu.
  • Mda, ca alte mii de fete…

🙂

  • Lasă, mamă, că e bine, toate vor alerga după tine, când vor vedea ce vesel și drăgăstos ești, nu mă pot abține din râs.
  • Mda, și-ți dai seama cum mă vor privi băieții care au citit-o!

Ar trebui să nu mai scriu nimic despre fiul meu, nu? Nici acest articol, pe care ar putea să-l citească și prietenii și prietenele lui. Mă rog, fiecare face ce vrea. Eu, oricum, mă bucur că tot ce-a fost despre el a fost de bine!

Problema e că, la adolescență, chiar și faptele bune îi fac pe copii să se simtă stânjeniți în fața celorlalți…

 

 

0

Un gand care a dus la fericire

Azi am primit 20 de telefoane de la aceeași persoană căreia i-am dat 20 de telefoane acum un an 🙂 . Sună ciudat? Am căutat-o pentru că voiam să-i prezint pe cineva… Cum în ziua aceea nu am găsit-o, a doua zi am reușit să vorbim… Acum 6 luni, cei doi s-au căsătorit și ea se gandise să-mi mulțumească, în același fel în care am vrut eu să-i aduc fericirea: cu insistență! 🙂

O întrebare: am un băiat, ai o fată? 🙂 Și o clipă în care am închis ochii și-am lăsat computerul să lucreze – cu cine s-ar potrivi acest *băiat*? 🙂

Un gand care i-a purtat pe cei doi din Spania în Nepal și, cel mai mult, pe drumul fericirii…