Cuvinte fer(m)ecate

A fost a doua întâlnire a celor mici, interesați să scrie.

Interesant că lucrul cel mai amuzant pentru copii este pauza dintre scrierea poveștilor.

E un amănunt la care ar trebui să luăm aminte: după o sarcină împlinită cu grijă, dusă la capăt cu atenție, e cazul să se încingă și-o joacă, la fel de serioasă ca activitatea.

Așa că am învățat – scriem noi 3-4 tipuri de povestiri, dar de fiecare dată jucăriile trebuie să fie altfel și să-i surprindă, chiar mai mult decât ar reuși ei să mă surprindă cu ceea ce au de scris.

Păi, cei de 7-8 ani sunt începători și plini de curiozitate, cei de 10-12 ani sunt maturi și chibzuiți. Copiii adevărați pe unde-or fi?

Oricum, îmi place să lucrez cu ei.

2 responses to this post.

  1. Ce înseamnă „copii adevăraţi?”🙂 Poate la următoarele ateliere venim şi noi.

    Răspunde

    • cred că a sunat cam prostește. voiam să îi complimentez pe cei cu care lucrez că iau lucrurile foarte în serios, în același timp, mă întrebam cum de copiii nu mai sunt naivi, așa cum erau pe vremuri, când aveau vârsta asta…🙂
      bine că m-ai trezit la realitate, să explic…🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: