Mă lasați cu bunul simț!

Circulă pe FB o poză în care o viitoare mamă – înțelegeți, da, ce vreau să spun! – se sprijină de o bară și trei tineri zeloși stai jos, dincolo de bară și-și consultă telefoanele. Cred că toți erau doctori. Trecând peste meseria lor, ajung la comentariile pe care le fac sub acea poză niște neica nimeni, care nu respectă *doctorii* din țara noastră.  Din *să le fie rușine* nu-i scoateau.

Alo, nerușinaților care nu puneți accent pe tehnologizarea României și truda confraților voștri, băgați-vă mințile în cap. Ce voiați voi? Să dea locul acei domni acelei *cucoane*?

Să luăm lucrurile pe rând, ok?

1. *doctorii* au urcat primii în metrou? Primul venit, primul servit.🙂

2. poate acei bărbați merg zilnic la lucru, la acea oră, cu metroul, deci ei erau acolo dintotdeauna, într-un fel, iar pe ea o apucase doar atunci să se urce în metrou (că era cam bine îmbrăcată și nu părea să fie familiarizată cu metroul)

3. domnii de pe scaunele acelea sunt ocupați, pricepeți? Poate chiar rezolvă lucrurile de la lucru pe telefon, deci e ca și când ar fi la birou. Doar nu-ți dai locul de la birou unui necunoscut, ce spune șeful firmei?

4. și-apoi ce, e nevasta lor? Nu! Atunci? Să creadă că-i fac avansuri? Să se mai și trezească la spital, loviți cu geanta în cap.

5. să nu uităm că, dacă îi dădeau locul, puteau foarte bine să sară feministele că bărbații consideră femeile prea slabe când procedează astfel, că nu s-au educat după atâta vreme că suntem egale cu ei și chiar putem suporta mai mult decât ei? (în speță, să ducem sarcina de 8 luni în picioare, lângă bară)

6. nu în ultimul rând, această individă, dacă face copil, e clar că are bani, că doar știți cât costă să crești un copil. A pus de-un copil, dar n-a luat calcul și o mașină? Păi cu ce o să-și plimbe copilul? Nu vedeți, fârtați, că bărbații aceștia minunați îi fac un bine copilului? Stând în picioare, femeia va înțelege importanța mașinii, își va lua una și copilul nu va fi obligat să stea în picioare în metrou.

  Ia mai lăsați-mă cu bunul simț! Trăim într-o societate practică, nu educată!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: