Război, fără armă

Aseară am văzut filmul Fără armă în linia întâi.
Sunt multe lucruri de spus, dar cel care m-a impresionat cel mai tare este o amintire… În toiul luptei (unii îi zic gen *Mel Gibson*, eu cred că în război e și mai rău!), am auzit glasul unui doctor care spunea: Când omul e nefericit, nu numai primele două războaie mondiale se dau în el, ci toate războaiele omenirii, la un loc.*
Uitându-mă doar la aceste secvențe și-nchipuindu-mi că e adevărat ce-a spus doctorul respectiv, mi-am dat seama că, de fapt, viața aceasta este o confruntare de războaie umane. Nu vede nimeni câte explozii sunt în tine, că ai picioarele într-o parte și restul trupului în altă parte, că ai vrea să-l scapi pe celălalt de războiul lui, dar tu ești atacat de artileria de pe mare…
Așa cum, atunci când am avut Zona Zoster, am primit lecția a ceea ce înseamnă o emoție – indiferent că era de întristare sau bucurie, organismul meu avea cele mai cumplite dureri, așa am primit certitudinea acum despre războiul la propriu, nu la figurat din interiorul omului….
Toate aceste idei mi-au adus-o aminte pe Nicole – fata de la Eurovision, de când eram mică… Am găsit o versiune interesantă – cântă și ea, traducere de versuri, cântă și românii… Sper să fie eliberate toate inimile măcar de luptele interioare, dacă planeta niciodată nu va cunoaște liniștea din cauza orgoliilor.

Cred că vă va plăcea, dacă veți da curs curiozității să priviți aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: