Fortune favors the brave – Norocul îi ajută pe cei curajoși

Titlul este unul dintre răvașele pe care le găsești într-o prăjitură vietnameză. Prăjitură pe care, odată cu cele câteva zeci de tipuri de mâncare vietnameze, o prepară o fată de 12 ani, a cărei mamă a plecat în Vietnam. Problema stă așa: mama nu are acte de emigrant în Germania, în schimb fata mare și cea mică – de 9 ani, da. Restaurantul lor era un punct important, pentru că lumea le iubea mâncarea, dar dacă ar fi aflat ofițerii nemți că sunt copii singuri, neprotejați de părinți, i-ar fi dus la Protecția socială și se termina cu viitorul lor așa cum îl vedeau ele, în sânul comunității vietnameze din Germania.

Peste cele două vietnameze, dintre care doar cea mică se ducea la școală și era indisciplinată, vine o nemțoaică plictisită de viața ei fericită, care, privind prin lunetă zilnic, urmărește viața vecinilor căci blocurile sunt paralele și se vede direct, orice se întâmplă. Ea le cere bani pentru a nu le spune poliției, dar se împrietenesc, se distrează o vreme până când greșelile celei mici fac inevitabilă prezența mamei la școală. Dar mama e în Vietnam. Cum se va rezolva totul?

Ce mi se pare interesant este că nemții pun un astfel de subiect pe care nu-l suportă în așa fel încât ei să cadă pe locul doi, pentru că până la urmă polițaii și protecția copilului sunt mereu prostiți; pe lângă asta, se scoate în evidență că balanța dintre societatea rece nemțească și cea caldă, vietnameză înclină spre cea de-a doua, deși ea este cea care vine și cucerește și nu de multe ori calcă reguli.

Un film vesel, cu accente pe bucuria de a fi de folos, nu numai familiei, ci și celor pe care abia i-ai cunoscut.

Iar pentru dragostea pe care i-o poartă fata de 12 ani unui tinerel – evident că din comunitatea ei, ea nu se uită la nemți! – primește în prăjiturică un bilet care o învață cum să se apropie de el, pentru că era singurul lucru pe care și-l dorea.

Oare ce scria pe bilețel? Ultima scenă vă va da răspunsul așteptat.

Filmul a făcut parte dintre cele prezentate la KINOdiseea, 2016. Să nu uităm, copilul care se uită trebuie să aibă peste 8 ani. Altfel nu înțelege drama emigranților, care este la tot pasul în interiorul filmului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: