Fat pig

Nu că aș vrea să vă uimesc în ceea ce privește cunoștințele mele care v-ar putea ajuta de Ignat: de vreo trei ori, când eram mică, am auzit disperarea porcului înjunghiat și pentru mine nu există acest episod, nici măcar de curiozitate, nici măcar ca tradiție.

Cand spune fat pig mă refer la o categorie de copii care, și dacă ar fi așa, ar avea dreptul ca măcar cei din familiile lor să îi iubească și să îi consoleze pentru că au ajuns să ia multe kg în plus… Dar am ales *fat pig* pentru a începe cu ușurelul, căci eu am descoperit părinți care oferă cadouri de 4000 de lei copiilor la 2-3 luni, însă când se enervează pe ei, chiar dacă sunt cu alții de față, îi categorisesc: nebunule, idiotule, imbecilule, cretinule… Să mai spun cuvintele urâte pe care le aruncă părinții copiilor lor? Sunt exact cuvintele pe care și le aruncă în multinaționale sau în cancelarie, persoane mature, care consideră că viața stă în a-i pune pe ceilalți la punct cu dispreț.

Eu nu i-am spus copilului meu niciodată nici măcar prostuțule, ca să nu mai vorbim despre prostule, neputinciosule, împiedicatule, *luzărule* 🙂 sau mai studiatul în școală *loază*!

Dar ce faci dacă ai un copil pe care l-ai ocrotit emoțional și ai vrut să-l încurajezi prin cuvinte și acest copil e nevoit să stea în bancă sau se împrietenește cu un altul căruia i se aplică acest tratament permanent.

Când ți se spune: lupule, te crezi lup, când ți se spune fat pig, te vezi deja râmător și tot ceea ce ai tu de dat este duritate ori lipsă de emoție. Mie, personal, nu mi-ar fi plăcut când copilul meu era mic să aibă un prieten care să se considere, după profețiile părinților, fat pig, împiedicat, neputincios, retardat… Și totuși a avut, iar perioada când a fost alături de acest copil a fost cea care l-a tras înapoi, chiar dacă eu aveam doar cuvinte tapetate cu bobițe de rodie și învelite în strat de glazură de ciocolată și căpșuni.

Acum vorbesc părinților: nu e destul să spuneți copiilor cuvinte delicioase, care să-i mângâie și să-i vindece, mai trebuie să-i cunoașteți și pe părinții prietenilor lor. Puteți fi entuziasmați de acești părinți pentru că sunt doctori, ingineri, economiști, profesori, avioatori; dar profesionalismul lor nu duce obligatoriu la un minim de bunătate când sunt scoși din fire de cei cărora le-ar da daruri și de la capătul pământului și de pe lună, dar nu le-ar trece cu vederea o gafă…

Din categoria fat pig fac parte multe alte cuvinte și, dacă le descoperiți la prietenii copiilor voștri, decideți ce e mai bine să faceți.

Anunțuri

9 responses to this post.

  1. Da e cam trist ce se întâmplă în școli, trebuie să înveți să fii puternic cumva, cam asta te obligă situația…

    Răspunde

    • eu am crescut într-o familie absolut nebună. au fost copii de oameni buni din societate care m-au respins pentru că-mi știau părinții și pentru că și eu copiam cine știe ce prostii dintre cele pe care le vedeam în casă. dar au fost și părinți care m-au acceptat să fiu alături de copiii lor – profesorul de mate, de exemplu.
      cred că noi ar trebui să vedem locul gol din inima unui copil fat pig și să le sărim în ajutor, nu numai cu daruri – mâncare sau haine!, nu numai cu jucării și prietenia cu copiii noștri, ci mai ales cu dragoste părintească.
      pentru că nu un copil spune fat pig – ci mama, tata, mătușa, bunica… aici trebuie compensat.
      e prea multă responsabilitate?
      ei, cam despre asta este viața.

      Răspunde

  2. Si ce propui, ca daca un copil are nesansa sa aiba astfel de parinti, care il demoralizeaza, sa fie lipsit si de prieteni, fiindca nimeni nu vrea sa aiba „un astfel de prieten care il trage in jos”? Nu ar trebui sa isi gaseasca incurajarea lipsa, stima de sine lipsa, macar la scoala, daca in familie nu poate? Daca este si lipsit de prieteni, un astfel de copil poate ajunge antisocial sau psihopat doar din vina societatii care l-a ostracizat…

    Răspunde

    • propun ca părinții să știe că prietenul copilului lor trece prin aceste experiențe și să poată interveni pentru el, să poată să-i dea o mână de ajutor. am scris această postare aducându-mi aminte de diriginta mea, care era disperată din cauza mea, deși eu, de câte ori luam bătaie, adică zilnic, îi scriam scrisori lungi, pe care – dacă aș fi crezut în Dumnezeu – I le-aș fi trimis Lui. ea a știut să fie alături de mine, pentru că un copil nu are neapărat nevoie de dragostea altui copil, ci de mângâierea și vindecare de la un om matur, care îi scoate în evidență talentele și îl încurajează.
      prietenul copilului meu este în primul rând responsabilitatea mea! asta ar tre să știe părinții.

      Răspunde

      • Ai dreptate asa. ❤ Eu intelesesem altceva, ca parintele sa ii spuna copilului sa nu aiba prieteni "care il trag in jos". De aceea protestasem, fiindca si eu am fost copilul care auzea ca are doua maini stangi, ca nu e buna de nimic, etc.

      • fiul meu zilele trecute îmi spunea că s-a săturat pur și simplu să fie prietenul celor alungați de ceilalți. e ca și când ai fi într-o clasă cu elevi mai slabi decât tine sau într-una cu elevi mai buni decât tine. de 17 ani a îndurat așa ceva, mai ales pentru că mama, care era considerată mai prostuță, îl ruga să-i ia în seamă pe toți cei catalogați mai prostuți… 🙂
        așa că fiecare copil nedreptățit de ceilalți ar avea nevoie de un prieten care să-i înțeleagă, dar ar tre să aibă și un prieten ceva mai sus decât el, ca să aibă un model să se dezvolte și el, nu numai să-i dezvolte el pe alții…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: