Îi lași să aleagă?

Poate că uneori îi mai lași pe cei din familie să aleagă între două lucruri cu care ești de acord. Dar dacă ei înclină spre unul singur – și acela nu este dintre cele pe care le vrei tu? Reacția ta care este? Și cât de vehement ești? Asculți argumentele lui?

Eu recunosc: multe dintre alegerile mamei mele m-au agasat și mi-am spus punctul de vedere foarte vocal, aceasta pentru că am avut sentimentul că, prin suferința pricinuită de alegerea ei din copilărie, de a ne ține lângă un asemenea tată, mi-am câștigat dreptul de a o struni – pentru că, da, nu știe cum e mai bine să trăiești, doar mi-a demonstrat atunci – și la fel va fi mereu!

Mama e genul de om care cheltuie aiurea – și eu sunt la fel, dacă luăm în considerare faptul că investesc în jucării, deși chiar și copilul meu se apropie de majorat (cu atât mai mult eu ar trebui să fiu matură, nu?) și în cărți. Probabil când strigam la mama pentru că făcea o anumită achiziție, strigam 89% pentru mine, ca să aud, să mă văd în ea și să mă potolesc.

Țin minte că am încetat să mai am pretenții să aleagă bine (adică așa cum vreau eu 🙂 ), chiar dacă într-adevăr alege rău 🙂 , atunci când mi-a spus, șoptit: *Dar eu nu am avut niciodată așa ceva* – și depășise 60 de ani. Sau a recunoscut, tot așa, șoptit: *Ție nici nu pot să-ți spun ce mă bucură că mereu mă critici.*

Să sărim peste criticat 🙂 , să ne întoarcem la *eu nu am avut niciodată așa ceva*. Sigur că este singurul motiv pentru care putea să mi se înmoaie inima. Pentru că și eu îmi cumpăr jucării zâmbitoare pentru că în copilărie am înclinat spre citit și pentru că nu aveam jucării, pentru că banii se duceau în altă parte (a se observa ce ploaie de *pentru că* există aici).

Acela a fost momentul care a provocat schimbarea de gândire. Mi se pare excelent că am făcut pasul spre a-i accepta mamei să-și facă mofturile (deși, credeți-mă de multe ori după ce mă burzuluiam la ea și nu lua lucrul respectiv, venea și-mi mulțumea: ai avut dreptate, ce bine că nu m-ai lăsat!), dar nu-i așa că e foarte egoist (de parcă egoist ar primi grad de comparație! 🙂 ) să accepți un drept natural al unui om numai prin comparație cu tine și experiența ta? Până la urmă, cineva are dreptul să ia decizii nu pentru că tu îl înțelegi, ci pentru că el își trăiește viața și și-o construiește din drumul pe care îl urmează – ceea ce înseamnă decizie după decizie.

Mama, de vreo câțiva ani ți-am dat dreptul să faci ce vrei tu… (dar, te rog, nu profita de el, fii rezonabilă! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 )

P.S. Am o categorie numită *Ca părinte*. Când m-au bântuit ideile acestea, mi-am dat seama că ar trebui să adaug o categorie *Ca fiică*. Dar tot ce-am scris se aplică și fraților între ei și cumnaților, și soacrelor… Așa că trec gândurile mele la categoria *Despre oameni* în speranța că fiecare se va regăsi și-i va oferi celuilalt șansa să suporte consecințele alegerilor lui – pentru că, odată cu alegerea, vin și rezultatele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: