Sportul, ca medicament

A doua lecție de spinning , coordonată de Radu Restivan, s-a terminat cu vizita dr. Alin Popescu, care a acceptat bombardamentul de întrebări al bloggerițelor-mame, unite sub umbrela Parenting PR și SECOM.

Niciun răspuns nu m-a surprins atât de mult ca cel despre cea mai gravă boală: *Nu, nu este cancerul. Nici leucemia. Nici infarctul. Cea mai gravă boală este depresia. Cred că ai fi de acord să-ți piezi orice organ, dar să-ți păstrezi mintea. Ai prefera să te doară piciorul, decât să ai probleme cu mintea. Ori în societatea noastră, cu depărtarea asta și înstrăinarea asta, cei mai mulți suferă de depresie. Și sportul este o soluție. Un medicament. Nu numai pentru cei tineri, care fac sport pentru pătrățele, ci și pentru cei vârstnici, care nu ar vrea să se atingă de aparatele de sport – ca să nu se facă de râs.*

Radu Restivan, care coordonează proiectul 321, (căutați pe FB, veți descoperi cea mai frumoasa si responsabila comunitate de sport din Romania), ne-a povestit că are proiecte legate de sport atât pentru cei tineri cât și pentru copii. A reușit chiar să facă ceva pentru cei în vârstă. I-a adunat pe cei care erau în parc, a pus niște muzică și a făcut cu ei câteva mișcări de dezmorțire a oaselor, după care a avut în față alți oameni. De fapt, bătrâneii spuneau despre ei înșiși că sunt alții – se simțeau mai bine fizic, dar și emoțional. Râseseră împreună. Boxa răsunase pentru ei, iar faptul că erau mai mulți îi făcea să poată să țină piept privirilor ironice ale celorlalți care treceau pe acolo…

🙂 Care priviri, oricum, numai răutăcioase nu erau, ci dimpotrivă toți erau încântați, amuzați, chiar invidioși că, iată, cei în vârstă au parte de așa ceva, iar ei trebuie să-și vadă de drum, de locul de muncă, de treabă…

Am observat de ceva vreme că viitorul nu este al celor care se închid în turnul de fildeș și-i resping pe cei din jur, ci al celor care-și caută prieteni cu aceleași pasiuni și încep să meargă peste tot împreună. Inclusiv la sport.

Depresia e mare și tare, dar are o slăbiciune: nu suportă endorfinele. Care ajung în corp odată cu iubirea (relaționarea dintre oameni) și mișcarea fizică. Dați tare cu endorfine în propriile persoane pentru că ele constituie  singurul bombardament care nu distruge, ci clădește!

Dacă vreți să vedeți cum fugea depresia de noi, chiar dacă noi eram pe biciclete… aici.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Sportul, ca medicament&8221;

  1. Uneori, poți fi și o fire sportivă, dacă ești și emoțională, nu mai ajungi să faci nimic. La ce mă refer – eu aș face toate sporturile din lume și mi-aș găsi și timp pentru asta. Dar nu am nicio prietenă care să meargă cu mine. Am fost la kangoo și la zumba, cu mare drag, dar acolo fiecare e cu prietena și nimeni nu se uită la tine, să mai tragi un zâmbet, să mai vadă că te zdrobești și nici nu poți încuraja pe nimeni – că fiecare o încurajează pe a ei…
    Sper să-ți găsești o prietenă sau să poți merge cu soțul. Ori poate te descurci singură!
    Încă sunt în căutare de cineva care să și vrea aceeași sală, același sport etc…
    Chin mare! 🙂

  2. „Viitorul nu este al celor care se închid în turnul de fildeș și-i resping pe cei din jur, ci al celor care-și caută prieteni cu aceleași pasiuni și încep să meargă peste tot împreună.” – imi place ce ai spus si cred ca asa ne-am gasit noi doua. ❤ Chiar daca sportul nu face parte dintre pasiunile mele, scrisul, cititul si muzica da. Iar la colectionat oameni de zapada, m-ai convins tu!

  3. Pai, cand ne mai intalnim e musai sa gasim si o solutie legata de locul unde vom continua sa facem miscare. Deja am doua idei. Frumos ai scris, deja uitasem de faptul ca depresia este boala cea mai raspandita. Buna memorie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s