Copilul meu nu învață – ceva care poate motiva

Această soluție nu este pentru părinții din orașele mari, ci pentru cei care locuiesc în orașe mici, de unde se pleacă duminică de duminică spre facultăți.

Eu nu am luat din primul an la facultate și am stat acasă pentru a învăța, pentru vara următoare. După două luni de tocit, mi-a scăzut complet entuziasmul și nu îmi mai doream să ajuns studentă. Era prea departe luna iulie; intangibil un rezultat bun, dacă implica o perseverență de 10 luni.

Locuiam într-un oraș de provincie neînsemnat, unde niciodată nu se întâmpla nimic. O prietenă venită acasă de la facultate m-a rugat să merg cu ea la tren duminică seara. Ne era greu să ne despărțim. Și-așa nu aveam ce face.

Când am ajuns în gară, emoția despărțirii de ea a dispărut. Nu, nu mai eram fata cu sentimente pentru prietena ei din clasa 1, ci eram tânăra care descoperise un motiv pentru a se reapuca de învățat. Peronul era plin de tineri care plecau la facultate. Drumurile lor erau cam așa: Pitești-București, Craiova-Timișoara. Cum trenurile erau apropiate unele de altele, ca orar, pe peron era forfotă, se regăseau foști colegi de gimnaziu, liceu, se invitau unii pe la alții, în căminele din același oraș sau în orașul diferit unde erau studenți. Mă simțeam ca o persoană exclusă din această elită – ei, de-o seamă cu mine, alcătuiau o pătură cu totul aparte a societății: cei care se vor dezvolta, în vreme ce eu eram… cea care rămâne mereu în urmă.

N-am mai avut timp de prietena mea – e drept că nici ea de mine, la câte persoane cunoscute a întâlnit (adică, serios, bine că am devenit filosoafă și a început să lucreze motivația în interiorul meu, pentru că altfel aș fi devenit și mai depresivă: ea, oricât de mult ar fi ținut la mine, trebuia să îi bage și pe ei în seamă, adică aș fi fost ignorată. Așa, ea se bucura alături de ei, iar eu respiram adânc din parfumul încurajării – și tu trebuie să fii dintre aceștia, din toamnă…)

Copiilor nu le va trece prin cap să facă lucrul acesta. Dar părinții ar putea să se intereseze cum mai e cu plecatul studenților – din gară sau de la autogara microbuzelor? Da, știu, o sumedenie pleacă în mașinile părinților și altă sumedenie cu mașinile proprii. Vă asigur, însă, că mai mulți sunt cei care-și iau viața în piept fără ajutor de la părinți, așa că sigur vor mai fi personaje pe care să le descoperiți pe peron.

Luați copilul de mână și plimbați-vă cu el printre studenți și bagaje. Veselia lor chicotită, temerile lor cu privire la examene (împărtășite cu voce tare, fără pic de jenă!), zâmbetele sau limbajul corpului, toate vor fi de neuitat pentru copilul care spune că nu e interesat de școală, că el vrea altceva. Nu lucrați la ambiția lui, la mândria lui, ci la eliberarea lui de sub mediocritatea în care se zbat cei care nu știu că mai există și altceva decât ceea ce trăiesc ei.

Uneori, unii copii nu învață pentru că nici cei din jurul lor nu o fac. Pentru că nu au un model. Tinerii din gară pot fi niște modele.

Așa cum mersul cu cei ce refuză să învețe într-o universitate este un alt mijloc prin care se pot mobiliza. Există și altceva decât curtea în care sunt ei închiși – o școală cu elevi nemotivați, cu profesori răzbunători sau nervoși, materii care nu le spun nimic și nu-i provoacă la dezvoltare personală!

Motivarea copilului pentru a învăța nu constă numai în îndemnuri: *pune mâna pe carte*, ci și în trezirea lor la realitatea care este viața. Viața de după liceu, nu viața de acum. Căci există viață după liceu, chiar dacă lor li se pare că acolo se împotmolește totul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: