Concurență, competiție versus prietenie în scrierea de toate felurile

Ia să vorbim noi despre un subiect spinos. (Spinos mai este și un purcel, despre care se spune că, atunci când se enervează, își încordează țepii și aruncă în dușmani cu ei. Spusa e falsă, dar în ce privește subiectul nostru cam așa e – trebuie să te ferești de țepi!)

Cât de mult vă place să aveți concurență? Nu în dragoste. Ci concurență în ceea ce faceți!

La locul de muncă sau în manifestarea talentelor dv. Cât de mult vă doriți să fiți înconjurat de oameni care realizează același lucru, toți dorind să câștigați bani din această activitate?

Cred că nu se repede nimeni cu mâna pe sus. Poate doar cei care au fost învățați că într-un mediu concurențial te poți dezvolta. Dar chiar așa să fie? Comparația te face să te simți nepregătit – ca începător, penibil – dacă realizezi altceva decât marea masă, deși în același domeniu, inadecvat – dacă nu păstrezi ritmul celorlalți. Concurența nu te face mai bun, ci te sperie. Îi vezi pe ceilalți ca pe un Bau-Bau care îți va lua premiul spre care aspiri, căci sunteți mii pe o singură bucățică de tort!

Am participat anul trecut la un cenaclu literar căruia am promis că nu-i voi mai călca pragul. Erau acolo oameni care au publicat sau care doreau să publice, în special poeți. Când unul dintre ei începea să citească, ceilalți nu se puteau abține din critică: *nu trebuia folosit cuvântul ăla, rima aia nu era potrivită, nu îmi spune nimic imaginea creată de tine*. Cei care la început se pupau – că nu se văzuseră de o lună! –  în timpul discuției se bălăcăreau, negăsind nimic frumos în ceea ce auziseră, pentru ca la final să se ia din nou în brațe, la un pahar de vin. Evident că, în luna care urma, niciunul nu-l căuta pe celălalt, pentru că nu erau prieteni și nici nu se ajutau între ei. Dar se pupau și se certau cu ardoare. Interesantă a fost reacția lor față de mine – mi-au aplaudat poveștile citite. Nu că ar fi fost bune sau că i-ar fi mișcat. Pur și simplu, nu concuram cu ei, nu aveam același domeniu. Să fii un neînsemnat de scriitor de povești între poeți e, oricum, o pedeapsă destul de mare așa că ce să mai dea și cu țepi în mine – îi păstrau pentru cei pe care i-ar fi văzut că le-o iau înainte pe domeniul lor, pe tărâmul poeziei (a, cei care visați când citiți o poezie, întrebați-vă cât a fost de urât, de confrații săi!, omul care a scris-o!).

Am vorbit despre lumea celor ce scriu și publică, folosind tiparul. Cum este în lumea celor care scriu și materialul lor nu se materializează în cărți, ci rămâne pe internet, pe un blog, pe un site? Oamenii se invidiază la fel de mult, se urăsc, se ironizează, se lovesc?

Oare cum este în lumea acelei nișe intitulate de *parenting*? Cel mai mult scriu mamele! Fiecare mamă blogger e îngrozită de ideea că cealaltă îi poate lua locul, fiecare se teme de creativitatea celor din jur, fiecare se ascunde de restul, cu realizările sale, pentru ca nu cumva să dea idei și să nu mai poată profita doar ea de ele?

O competiție în acest domeniu ar face ravagii. Comparația într-o lume în care fiecare este unic (inclusiv în slăbiciunile sale care chiar îl recomandă pentru un anumit public – asta este, lumea noastră e diversă, nu suntem toți pe același calapod!) ar fi lipsită de sens. Lucrul acesta a fost conștientizat și de aceea s-a născut ideea #DigitalParentsTalks .

În fiecare lună, toată lumea care scrie despre ce înseamnă să ai copii și ce înseamnă să crești un copil poate participa la seminarele organizate de Parenting PR. Subiectele cele mai interesante sunt dezbătute pentru ca fiecare să fie ajutat să-și ducă la capăt *chemarea*. Unele au nevoie să priceapă cum se rezolvă lucrurile la care s-au înhămat fiind bloggeri. Altele doresc socializare. Oricare ar fi dorința se ține cont de ea și nimeni nu e nemulțumit când se termină o astfel de întâlnire; nemulțumirea este că se termină! 🙂

Mi-ar plăcea dacă și copiii noștri ar crește într-o atmosferă de cooperare, nu în aceea de concurență. Nu, concurența nu aduce nimic bun, ci *tuflește* personalitatea celor mai mici și nesiguri (dar asta nu înseamnă că nu sunt buni de nimic). Prietenia este atitudinea cea mai bună pentru că e loc pentru fiecare pe marele internet, pentru că fiecare are farmecul său și originalitatea sa, pentru că fiecare își va găsi metoda potrivită pentru un contract sau pentru o sponsorizare.

Felicitări celor care au înțeles aceasta și lucrează împreună.

Anunțuri

5 responses to this post.

  1. Si felicitari si tie pentru ce spui si cum spui. Mi-a placut foarte mult si in mod special finalul. Superba concluzie si tare as vrea ca si la scoala sa existe aceasta prietenie. Inca se pune prea mult accent pe concurenta si eu, ca parinte, tot mai fac aceasta greseala. In alte aspecte ale vietii, nu o fac atat de des. Iar in ceea ce priveste bloggingul am priceput chiar usor.

    Răspunde

  2. Când veneam acasă de la școală cu o notă, mama mereu mă întreba: Cutărița cât a luat? Dar Cutăreasca?
    Nu credeam că voi avea copii, dar când l-am avut pe Bogdan am zis: tot ce m-a marcat pe mine n-o să repet. Și în acest domeniu 🙂 m-am ținut de cuvânt. Niciodată nu am zis: Ia uită-te la ăla, are note mai mari … Sau… ce frumos recită aia și tu taci ca molâul!
    Problema adevărată a copiilor este că, oricum, la școală este competiție – că îi întărâtă profesorii nepricepuți sau propria ambiție, și o mai înfruntă și pe cea din comentariile părinților.
    Nu mi-a convenit niciodată că avea note mici, dar nu am arătat asta cu furtuni și taifun și niciodată nu am scos în evidență pe altcineva care împușca 10…
    Ideea e că eu cred că a compara un copil cu altul e ca și când ai compara mango cu cârtițe… Unul e fruct, celelalte nu se mănâncă. Unul e mâncat dintr-o înghițitură, celelalte îți afânează pământul ceva timp…
    Comparația nu are sens. Fiecare e unic și are rostul lui.
    Unul dintre rosturile noastre este să ne ajutăm unii pe alții să ne dăm seama încotro tre să mergem – de aceea există prietenia!
    Și mai sunt multe de zis.
    Oricum, într-o lume a invidiei, e o oază de liniște să vezi că ești între oameni care n-au nimic cu tine, dacă reușești și pe tine nu te roade nimic, dacă ei fac un pas înainte. Fiecare are locul lui!

    Răspunde

  3. Pe mine mă ajută concurența. Mă motivează. Îmi oferă perspective. Mă inspiră. Critica neargumentată însă mă punea la pământ. Acum nu mă mai impactează într-un mod devastator, pentru că am realizat că ne hrănim cu vorbe. Iar vorbele le aparțin celor care le rostesc. Și precum mâncarea, atunci când considerăm că nu-i gustoasă, decidem să nu o mâncăm. Așa am ajuns să tratez eu critica.

    PS: uneori e foarte constructivă până și critica, doar că felul în care e ambalată lasă de dorit.

    Uite aici un video, care mie mi-a intrat la suflet, legat de modul ideal de a oferi feedback, pus în practică de copii sub îndrumarea vocii calde a unui profesor:

    Răspunde

  4. Înțeleg eu ce vrei să zici, Irina, dar nu e vorba despre concurența în care îmi iei osul din mână, ca să-ți fie bine numai ție sau îmi dai în cap pentru a ieși prima, că altfel nu te mai iubește soțul tău…
    Este vorba despre o alergare umăr la umăr, despre faptul că suntem mai mulți și e o bătălie de idei în timpul proiectului. Nu te supără că altul are o cantitate mai mare de idei sau primește mai multă mângâiere pe frunte decât tine.
    Eu când spun despre concurență mă refer la *arunc orice armă în luptă, doar să fie ca mine*, *merg până la capăt și fac moarte de om, doar să ies eu deasupra*, *sunt gata să și ies în pierdere, dar să iasă ca mine*…
    Merci pentru link… nenea ăsta *aburește bine oala*… 🙂

    Răspunde

  5. Posted by Andreea-Carmen Radu on 9 Februarie 2017 at 16:36

    Mi-a placut tare mult articolul…. Eu nu am fost niciodata genul care „sa fure osul de sub nasul cuiva” dintr-un singur considerent: eu cred ca e loc sub soare pentru toata lumea. Asta nu inseamna ca eu n-am patit-o insa 🙂 In ceea ce priveste colaborarile si munca impreuna in echipa aici eu vad un singur lucru: ori e chimie intre tine si cel/cei cu care intentionezi sa lucrezi si atunci pot iesi chestii minunate ori nu e si punct. Legat de nisa de parenting mie nu mi se pare ca e concurenta, fiecare mamica scrie din suflet si aduce un plus valoare unui subiect oricare ar fi el si indiferent cine l-a mai abordat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: