4

Vreau un curs de scriere

Pentru cei care sunt interesați de așa ceva și văd prețurile de peste 800 de lei (sincer, și cei care predau asta și profesorii de limbi străine care se consideră gata de a te învăța au același defect – predau în așa fel încât să nu înțelegi nimic, mai degrabă să mai vrei să iei un curs cu ei, în continuare, decât să ai senzația că ești pe picioarele tale!), e trist că nu-și pot șlefui condeiul.

Am eu o soluție – anticariatul sau bibliotecile (în cazul în care nu cumva vreun cunoscut are deja în bibliotecă!) Vladimir Nabokov – Cursuri de literatură.

Editura Thalia, pe care oricât o caut pe net nu o mai găsesc, a scos această carte în 2004 și nu pot decât să o admir pentru valoarea pe care o pune în mâna celor dornici de înțeles lectura și de citit.

Nabokov zice: *Cursul meu, printre altele, este un fel de investigație polițistă a misterelor structurilor literare.*

Mansfield Park – Jane Austin este prima carte asupra căreia se apleacă Nabokov și spune: *Frumusețea cărții este mai ușor de deslușit dacă îi înțelegi modul de funcționare, dacă putem s-o luăm deoparte și s-o studiem. La începutul cărții, J.A. folosește patru metode de caracterizare: în primul rând, descrierea directă, cu micile giuvaiere de ironie tipice ei. (exemple) O altă metodă este caracterizarea prin citarea dialogurilor. Cititorul descoperă caracterul vorbitorului, nu numai prin ideile pe care le exprimă, ci și prin modul  lui de a vorbi, prin manierele sale. (exemple) O a treia metodă de caracterizare o constituie vorbirea indirectă. adică vorbirea la care se face aluzie și este parțial citată, cu o descriere a caracterului personajului. (exemple) A patra metodă de caracterizare este imitarea vorbirii unui personaj într-un dialog, dar aceasta este rar utilizată doar când vorbirea indirectă este folosită în conversația directă (exemplu).*

Nu am dat exemplele și pentru că erau dificil de trascris, dar și pentru că – cei care ați citit vă puteți gândi la ele, iar ceilalți puteți căuta cartea aceasta și o puteți devora, la cât de interesantă este.

Cea de-a doua carte luată în discuție este Casa umbrelor – Charles Dickens.

Iată câteva dintre lucrurile care trebuie avute în vedere în timpul citirii acestei cărți:

  1. una dintre cele mai marcante teme ale romanului se referă la copii – necazurile lor, insecuritatea, bucuriile modeste și mai ales suferințele lor. (Pentru C.D. copiii chiar contau. Se spune că Dickens mergea în urma unui muncitor care ducea pe umăr un copil cu capul mai mare decât trunchiul. În timp ce omul se ducea înainte, fără să aibă timp de altceva, scriitorul, care mânca cireșe dintr-o pungă de hârtie, îi băga în gură copilului, cireașă după cireașă, fără să fie observat.)
  2. Tribunalul, ceața, nebunia – o altă temă.
  3. Fiecare personaj are o caracteristică, un fel de umbră colorată care apare împreună cu el.
  4. Lucrurile înseși participă la poveste – tablouri, case, trăsuri.
  5. Latura socială, accentuată strălucit.
  6. Subiectul de roman polițist din a doua parte a cărții (cu un soi de urmărire pre-Sherlock)
  7. Dualismul care străbate întreaga lucrare, cu răul care este aproape la fel de puternic ca binele. Cei buni sunt deseori victimelor celor răi, dar primii vor fi salvați, pe când ceilalți sunt pierduți.

Astfel de conflicte sunt scheletul cărții, dar Dickens era un artist prea mare pentru a le face ostentative sau evidente. Oamenii lui sunt vii, nu numai înveșmântarea unor idei sau simboluri.

Cineva care se întreabă cum ar trebui scris un roman deja are răspunsurile aici, nu trebuie să mai cheltuie banii pe cursurile *marilor înțelepți* ai vremii… (și câte amănunte mai dă carte…)

Pentru studenții săi, Nabokov avea un chestionar: cum ar trebui să fie un cititor pentru a fi un cititor bun?

a. să aparțină unui club de lectură

b. să se identifice cu eroul sau eroina

c. să se concentreze asupra unghiului socio-economic

d. să prefere o poveste cu acțiune și dialog uneia fără

e. să fi văzut cartea ecranizată într-un film

f. să fie un autor în devenire

g. să aibă imaginație

h. să aibă memorie

i. să aibă un dicționar

j. să aibă ceva simț artistic…

Ce răspunsuri ați da dv?

Cu următoarea ocazie, vă voi spune care erau cele patru caracteristici identificate de Nabokov.

Oricum, citiți cartea sa, toți cei care doriți să scrieți și niciun mare scriitor nu vă ia în seamă. Ea vă dă mai multe amănunte despre literatură decât oricare dintre cei care se află în Uniunea Scriitorilor la ora actuală.

Anunțuri
6

Despărțire după 38 de ani, libertate pentru prima dată

În urmă cu 38 de ani, doi tineri s-au căsătorit. Azi, când ar trebui să serbeze, ea are bagajele făcute să plece, pentru că el a dat-o afară și deja s-a pronunțat divorțul. Femeia îmi spun: *Cum să fac partajul: În afară de faptul că eu am stat aici și am muncit pentru a întreține lucrurile, toate erau așa de când am venit eu. El era stăpânul casei și al fabricii care se află lângă casă. Dacă eu fac partaj, cine știe ce scandal mai iese; și-apoi ce nevoie mai am eu de ceva de la el, dacă el nici când ne înțelegeam nu schimba niciun cuvânt cu mine – dacă primesc dreptul să stau într-o cameră aici, nu cumva o să ajuns să vărs venin, din cauza scandalurilor pe care le face, datorită tulburării lui bipolare, pe care am suportat-o cât am știu că e al meu, dar pe care acum chiar că nu aș mai putea-o îndura, știind că mă urăște atât…*

Doamna aceasta minunată are un singur copil, căruia – pentru că atât de îndrăgostită a fost de tată – i-a pus numele lui. *De ce să fac partajul? Oricum, totul îi rămâne copilului. Așa că nu are rost să mă dau eu mare că merit ceva. Copilul merită însă totul.*

Astăzi vor veni două mașini să ridice tot ce are ea, rețineți – doar cărți și haine, nicio piesă de mobilier, niciun obiect, chiar dacă ea l-a cumpărat, chiar dacă ea a lucrat, în vreme ce el a stat acasă, ca bolnavul lui pește prăjit. Fiul i-a cumpărat o garsonieră la Râșnov și acolo va locui până la final, având grijă de nepoți.

Mă uit la ea: a fost bolnavă de cancer și a intrat într-un tratament de probă cu niște substanțe pe care atunci le creaseră. La unele dintre colegele ei, tratamentul nu a avut rezultat, la ea, da. Și-a reluat viața și locul de muncă. Noi am cunoscut-o pentru că era asistenta doctoriței de familie și copilul meu de bebeluș și până la adolescență doar cu ea a crescut, cu zâmbetul ei, cu desenele ei cu rățuște, cu bucuria ei de a-l vedea zâmbind.

Azi pleacă și mi-a lăsat un cadou alcătuit din două piese: acum 40 de ani, la sfârșitul liceului, purta o rochie neagră de catifea, care se pare că nu intră pe nicio altă persoană din anturajul ei, în afară de mine. Și un fel de capă, care să facă din mine o persoană elegantă. I-am dat și eu haina mea preferată de iarnă, rugând-o ca, dacă nu o poartă, să o ofere unei fete care nu a avut în viața ei ceva modern, unei fete care va tresări de fericire să poarte acea culoare și să aibă un asemenea model la haină. Mi-a promis că o poartă ea, pentru că nu are nimic atât de gros, în capitală vremea fiind mai liniștită decât la Râșnov.

Am crezut tot timpul că lucrurile se vor schimba: că el va renunța să o alunge, că o va ruga să rămână, că o va accepta chiar dacă nu de plăcere cel puțin de ochii lumii sau de rușine față de copilul lui, de rușinea norei și mai ales de rușinea mamei lui, care tot timpul i-a ținut partea soției, știind că el este ciudat. Nu, nu s-a schimbat nimic. Ea pleacă și de acum ne va așptepta acolo, la munte, unde vom vedea și noi pentru prima dată parcul cu dinozauri, unde ne vom plimba cu ea pe cărările de munte pe care le va descoperi încetișor, căci ce mai știe ea despre acele locuri, fiind plecată de 40 de ani?

Există oameni pe care îi iubești, deși nu-ți sunt rude și ai vrea să faci schimb cu mulți din familia ta pentru a-i primi pe ceilalți să fie cu tine mereu. Există oameni care merită îmbrățișați pentru ceea ce sunt și alintați pentru ce au făcut bun și nu a fost observat de ceilalți.

Pentru mine, doamna M este o învingătoare. Nu a fugit când îi era greu cu soțul lângă ea, dar a plecat când el s-a pronunțat pentru așa ceva… Nu-i așa că a făcut exact ce trebuia? Poate el o să cadă bolnav la pat și ea ar trebui să-l îngrijească încă 30 de ani de acum încolo. El a considerat că nu are nevoie de o astfel de îngrijitoare, așa că ea este dezlegată de o asemenea responsabilitate. În plus, este o femeie de 60 de ani, care arată de 45 și merge într-un loc unde oamenii au respectat-o mereu și nu se știe cum se poate scrie istoria…

Un șut în fund, un pas înainte… Urât spus și răutăcios gest, dar rezultatul e cel care contează.

O iubesc pe doamna M cu toată inima mea și îi doresc să fie fericită.

Va fi. De ai lui, Dumnezeu are întotdeauna grijă. Oriunde ar fi obligați să se refugieze pentru că sunt alții care nu-i suportă.

0

Magia lucrurilor simple – Estelle Laure

Am luat cartea de la bibliotecă. Mi-a plăcut că editura Epica precizase faptul că este pentru copiii de + 14 ani. Și mi-a mai plăcut întrebarea de pe copertă: Poți să te îndrăgostești când totul în jurul tău se destramă?

După ce începi să citești, îți dai seama că cele două fete au de înfruntat plecarea părinților; trebuie să se descurce cum pot pentru a nu fi prinse de asistența socială. Chiar mă întrebam – nu chiar TOTUL în jur se destramă, pentru că uite, găsește de muncă, are cine să o ajute… Cu cât înaintezi în carte apar însă alte două aspecte care răvășesc și emoțiile tale, cu atât mai mult ale sărmanei fete ce se apropie de 18 ani și trebuie să plătească facturi… Prima e dată de atracția spre fratele geamăn al cele mai bune prietene, a doua e dată de căderea de pe stâncă a celei mai bune prietene. Confruntarea cu prietena celui iubit nici nu mai contează pe lângă cea cu mama lui sau cu angajatorul care-i propune un fel de armistițiu: fii fata mea și rezolvă totul pentru că te apreciez. Mult.

Citind, mi-am dat seama că nu mă simt confortabil datorită unor cuvinte folosite în vorbirea curentă: acum, serios, câți dintre voi ați folosi cuvântul onctuos în dialogul cu prietenii? NU mai vreau să dau alte amănunte, însă neologismele, cuvintele pompoase m-au determinat să simt că personajul principal nu e real; mi se părea fals.

I-am spus lucrul acesta soțului meu și el a râs: *Nu trage concluzii rapide când e vorba despre trăsăturile unui om. Îl mai ții minte pe X, despre care colegii lui spuneau că e enervant tocmai pentru că întrebuința cuvinte copleșitor de stranii pentru vârsta lor?* Din negura amintirilor, l-am revăzut și pe Y, acel Y pe care cunoscuții mei  îl disprețuiau pentru că folosea doar cuvinte greu de înțeles și chiar imposibil de a fi de ajutor problemei despre care pe care o aveau ei de înfruntat, în speță, povestei despre care se vorbește în carte.

Da, ai dreptate, un personaj este reprezentat de vocabularul scos in burtică, așa cum altul este reprezentat de frazele scoase din cărți – una zbura cu neologisme, alții cu citate din cărți cunoscute – mai mult de cei care le-au citit, nu aveau cum să le știe cei ce nu poartă aceleași poveri…

Dacă la începutul orei de citit am avut o maaaare dezamăgire, descoperind și pleonasme și exprimări absolut  ciudate… spre final, am reușit să accept ideea că *niciun om nu se repetă*, nu are identitatea altuia și nici nevoile lui, așa că nu am avea de ce să le scoatem ochilor celor din jur pentru că suntem siguri că asta le e personalitatea.

Și eu nu sunt singura care a trecut la acceptare, deși eram gata să desființez repertoriul… Eu mai și scriu, ar trebui să-mi pară că viața, cu fel de fel de culori, e greu de  acceptat, dar ea există și e plină de originalitate. În inima, mintea și comportamentul fiecăruia.

Mda, am râs de mine, cea care tăia dreptul la replică unor oameni, pentru că trebuie să ne rămână în minte acest aspect – suntem unici și o singură trăsătură schimbată dă un alt om, o singură experiență în plus sau minus ne aduce o altă persoană în fața ochilor, o singură trăsătură fizică ce diferă de a altora ne arată originalitatea…

Cartea merită citită, chiar dacă veți avea aceleași lupte pentru a accepta stilurile oamenilor, pentru că până la urmă este atractivă acțiunea, este pasionantă.

2

Turist în orașul tău

Soțul meu este bucureștean, la a treia generație. Eu sunt în capitală de 25 de ani. Dacă el a crescut aici și a fost peste tot, eu am venit aici și am schimbat zeci de gazde (proverbială este mutarea de 13 ori în 2 ani!), așa că am învățat orașul, l-am vizitat, îl știu în fiecare amănunt. Dar am realizat că fiul nostru, crescut în centrul capitalei, nu prea se descurcă și nu leagă cartierele între ele. Așa că ne-am gândit să devenim turiști în orașul nostru, de dragul lui.

Azi am fost în Parcul de distracții Tei. Trec zilnic pe lângă Roata mare, fiind în drumul meu spre lucru, toți m-au descurajat că nu e cine știe ce, dar nimeni nu mi-a dat amănunte despre motivul pentru care nu sunt entuziasmați. Azi am înțeles. Depinde de ce vrei de la ea. Dacă-ți imaginezi că te aruncă în aer și te învârte, normal că ești dezamăgit. Ceea ce oferă Roata mare este panorama cartierului. Da, nu te agită, nu-ți împrăștie creierii, nu aduce adrenalină cu spaimele induse, dar – cu aer condiționat și condiții de lux – te plimbă 10 minute pentru a vedea frumusețea din jur. (Bine, dacă vreți să fiți cârcotași, găsiți motive: lacul are mătasea-broaștei pe suprafața lui etc etc – eu nu vreau să comentez pentru că iar partea bună a lucrurilor.) Sincer, am vizitat în vreo 10 capitale cele mai înalte locuri pentru a vedea panorama – în unele dintre ele am urcat multe, multe trepte (nu mă plâng, acum le spun cârcotașilor!), pe spații foarte înguste, am plătit 20-30 de euro euros, ca să văd poate mai puțin decât vezi din roată, cu 20 de lei.

Eu consider că trebuie să știi ce ceri de la un lucru, nu să fii dezamăgit că săpunul nu e cuțit.

Al doilea loc de poposire a fost Caruselul. Nu e atât de complicat pe cât pare din depărtare, așa că puteți încerca. (Eu am făcut-o de 3 ori, ultima oară deja era ca și când ai mânca eugenii în loc de tort.) Erau și fetițe de 8 ani care nu aveau nicio reacție (mă refer la cele de manifestare a groazei 🙂  – mie îmi place să țip de dragul momentului, nu că mi-e frică 🙂 ; dar  am văzut și băieți de 13 ani care au zis: dată viitoare nu mă mai urc! Așa că depinde de cum sunteți, oricum, caruselul are 3 bucle mari și late, nimic apocaliptic…

Revelația – pentru mine! – au constituit-o Lanțurile. Chiar ne gândisem să nu ne urcăm în ele, pentru că nu ni se păruseră cine știe ce, dar am hotărât să le dăm o șansă. Și chiar am fost încântată. Chiar spuneam, stând atât de aproape: *de acum, când sunt supărată sau când vreți să-mi faceți o cinste, o fugă la Lanțuri rezolvă totul.*

Am ieșit pe poarta Parcului la stația lui 16 din dreptul Roatei mari – nu știu numele. Acolo aveam mașina, acolo am mâncat câte un falafel, în portbagajul mașinii stând 🙂 , să fim cât mai turiști, am luat niște prăjituri (mmm, Doboș… n-am prea găsit așa ceva până acum – evident, după ce a trecut epoca, pentru că în epocă mereu îl cumpăram!!!) și n-am folosit lingurițe, ci degetuțe, așa că am avut o amiază pe cinste…

Acestea sunt doar 3 atracții interesante și pentru cei mari, celelalte – vreo 5 – sunt pentru cei mici, amuzante, de asemenea… Nu mai spun despre bănci, flori (lalele negre!) și sculpturi (fără explicații, dar bune pentru niște poze pentru Instagram! 🙂 ).

Nu uitați de parcul Tei și conceptul de *turist în propriul oraș*!

5

Food Revolution Day, la Conac, 20 mai 2017

Când l-am cunoscut pe Mihai, cel care avea să-mi devină soț peste 6 luni, am aflat despre el mai multe amănunte care m-au făcut să mă întreb dacă ne potrivim. Când e fericit, dacă schițează un zâmbet, când se uită la o comedie la care eu râd în hohote, lui i se luminează ochii și atât, când mănâncă un biscuite, din care eu aș rupe de 3 ori, el îl bagă pe tot în gură. Oare e de bine sau de rău să vezi asta la viitorul tău partener de viață? Lucrul care nu m-a șocat însă suna așa: sunt vegetarian. 1.86 m de bărbat care a renunțat la carne din ianuarie 1995 și n-a fost tentat niciodată de nimic din ceea ce are miros insistent, chiar dacă este impregnat cu cele mai plăcute condimente arăbești (el adoră condimentele! E un foarte bun bucătar și simte din ochi dacă mâncarea merită făcută sau poate fi lăsată deoparte!).

Când ne-am căsătorit, răspunsul meu la întrebarea lui: cum ai vrea să fiu copilul nostru?, a fost – băiat, frumos ca tine și vegetarian tot ca tine. E identic. De 18 ani în curând, copilul nostru nu s-a atins de carne, nu-i știe gustul, iar mirosul ei îl face să-i fie rău.

Mihai a renunțat la carne datorită problemelor de sănătate din familia lui – bunica și tatăl decedând la 50 de ani pentru același motiv, iar el seamănă cu ei pe linie genetică. A considerat că în felul acesta își ajută organismul să lupte în cazul în care este atacat de aceeași boală.

Copilul meu este încântat că nu mănâncă ceea ce adoră: animalele. El vrea să fie etolog și, dacă asta nu se va putea, măcar medic veterinar, așa că el nu-și prăjește prietenii, ci le face poze și le păstrează pentru totdeauna în inima lui.

Pe de altă parte, mâncarea sănătoasă nu înseamnă (numai) renunțarea la carne. Mai ales în cazul copiilor. Noi cei mari ne abținem de la fast-food sau junk-food, fiecare din motivul lui (eu, recunosc, uneori, mă abțin datorită prețurilor prea mari 🙂 ), copiii n-ar prea avea logică, idei, plăcere să renunțe la ceea ce-i impresionează prin tot ceea ce voi spune mai departe.

Organizația Mondială a Sănătății face eforturi deosebite pentru a se asigura că toți copiii sunt protejați de campaniile agresive de marketing și publicitate la alimente și băuturi cu conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi. Copiii sunt expuși la forme ingenioase de promovare a produselor alimentare și băuturilor ‘junk’. Măsurile voluntare s-au dovedit a fi ineficiente în schimbarea mediului global de promovare pentru aceste produse. Ca atare, campaniile de educare și politicile sănătoase sunt necesare pentru a proteja copiii de aceste practici dăunătoare pentru ei.

Marketingul pentru copii include o gamă largă de tactici pe care companiile le folosesc pentru a-și promova produsele, cum ar fi: ambalaje atractive, plasarea alimentelor ‘junk’ în locații strategice din magazine și pe rafturi, cadouri gratuite și cupoane, vedete care recomandă produsul, plasarea produselor în filme, desene animate sau emisiuni TV populare destinate copiilor, sponsorizarea de tabere, echipe sportive, activități și programe pentru copii, acordarea de diplome, amplasarea de logo-uri în școli, sms-uri, promoții distractive și interactive, încorporarea produselor sau logo-urilor în jocurile online, jocurile video sau site-uri.

În cazul unei dorințe de schimbare în viața ta, trebuie să știi despre FOOD REVOLUTION, programul implementat de Jamie Oliver la nivel mondial și care are ca scop educația alimentară a copiilor ca un fundament pentru o viață sănătoasă.

FOOD REVOLUTION DAY este ziua în care în întreaga lume Ambasadorii acestui proiect sărbătoresc alimentația sănătoasă organizând evenimente publice si ateliere de gătit sănătos pentru copii și părinți.

Pe 20 mai 2017, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant’, compartiment subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului sector 6 (str. Aleea Tibleş, nr. 64), își deschide porțile pentru ceea ce organizează cei 10 ambasadori ai hranei sănătoase.  Monumentul istoric ce a purtat în trecut denumirile de “Palatul Belvedere” şi “Palatul Grant” pune la dispoziția participanților la eveniment 12 săli pentru activităţi, o sală de aşteptare pentru părinţi şi una destinată consilierii psihologice a copiilor/tinerilor. Locaţia dispune de o curte generoasă, unde este amenajată o sală de sport multifuncțională şi un loc de joacă pentru copii.

S-ar putea ca tu să nu ai copil, dar o prietenă sau un prieten ar putea avea și nu se poate învoi de la lucru în acea zi. N-ai vrea să faci un gest frumos și să însoțești copilul pentru ca să afle cum trebuie să-și îngrijească sănătatea?

(Pentru adulți, vor fi prezenți partenerii evenimentului, de la Revvolution Powered by Valentin Vasile pentru că și sportul este important în viața noastră, nu?)

Eu m-am alăturat acestei campanii pentru că am un stil de viață sănătos și ar fi culmea să vorbească despre revoluția în mâncare cei care-și bat joc de corpul lor. Cea care mi-a deschis ochii cu privire la acest proiect este Andreea, la care ar fi bine să apelați dacă ați dori să vă implicați cu ceva sau dacă doar sunteți interesați să participați. Fiind unul dintre cei 10 ambasadori ai proiectului Food Revolution by Jamie Oliver, merită să ajungeți direct la sursă.

Vă doresc nu numai un 20 mai antrenant și amuzant, educativ și informativ, ci și o viață sănătoasă apoi, prin faptul că decideți ce anume să nu mai facă parte din mâncarea voastră și ce anume să vă dea culoarea din obraji, cu vitaminele lor…

Mai vorbim despre aceasta, pentru că mai este timp.

food

9

Cum să crești o furnică, pardon, un copil sănătos

Un om a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Avea timp berechet la dispoziție, dar nu știa ce să facă pentru a-l umple. Atunci a descoperit sub tencuiala spartă a celulei lui niște furnici. Una dintre ele părea deosebit de inteligentă și deținutul a decis s-o învețe de toate: după 5 ani, furnica asculta de ordine, dansa pe un fir de păr bine întins și făcea dublul salt morta. După alți cinci ani, furnicuța știa să cânte toate melodiile câștigătoare (de-a lungul anilor!) la Eurovision și pe cele de pe locurile 2 și 3, dar și pe cele care-i mai plăceau ei dintre cele care trecuseră neobservate. După alți cinci ani, vorbea corect patru limbi și se pregătea să o învețe pe a cincea. Când a fost eliberat, omul nostru și-a luat în buzunar prețioasa furnică. Ea era speranța lui că va face o grămadă de bani, pentru ca să poată trăi de acum înainte. În drum spre televiziune, unde trebuia să o prezinte țării întregi, s-a oprit într-un bar. Nu a rezistat tentației de a etala calitățile petului lui J așa că a pus furnica pe masă și l-a chemat pe chelner:

  • Privește această furnică, i-a zis el, încercând să-i atragă atenția, după care să-l uimească prin știința ei.
  • Vă rugăm să ne scuzați, domnule, a zis chelnerul, strivind furnica fără a pierde nicio clipă. La noi nu există insecte, sigur aceasta s-a rătăcit. Dar nu ne reprezintă.

Părinții sunt uneori ca niște prizonieri ai trecutului lor: vor să stea în pușcăria visului lor de a se împlini prin copii, dacă nu au reușit să se împlinească prin ei înșiși. Și, după ce se implică în educația celor mici, influențând-o în toate direcțiile care li se par lor interesante, pompând informații sau indicații, vine câte cineva care nu știe despre comoara din copil și-l tratează ca pe ceva neinteresant, ceva de care mai bine te desparți decât să-l ai cu tine.

*Chelnerii* din viața copiilor noștri nu sunt numai cei care se poartă violent cu ei, ci și cei care-i pisează emoțional și nu le dau voie să se dezvolte mai mult. Uneori, chelnerii suntem chiar noi, părinții…

Unii spun: nu e destul că i-am dus pe copii să cânte la flaut, că fac gimnastică și că merg la olimpiade, că citesc 2 cărți pe săptămână și că au doar note de 10?

Ce conta câte abilități avea furnica, dacă a întâlnit un chelner care nu se uita la interior, ci doar la exterior?

Ce contează câte talente și abilități au copiii noștri, dacă lumea e plină de chelneri care nu au timp să-i cunoască, ci vor un singur lucru: să nu fie insecte în jur?

Un copil are nevoie de mai mult decât de cunoștințe. Are nevoie să fie o personalitate în interior, chiar dacă nu a câștigat premii și nu e validat de abilități practice care l-ar face o personalitate în ochii celorlalți!

Lucrul acesta se poate rezolva dacă, pe lângă toate calitățile, copiilor li se dezvoltă inteligența emoțională.

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți afla curând. Oricine este interesat, accesând aici descoperă cum poate să-și lumineze mintea și inima pentru a putea să scape de corvoada de a avea un copil-furnică, căruia oricine să-i dea una în cap, pentru a-l reduce la tăcere.

4

Ziua Bibliotecarului în România

și Ziua Internațională a Cărții cer a fi serbate azi. La mine se întâlnesc pentru că citesc un roman pe care îl vom dezbate joi, 27 aprilie, la Biblioteca Emil Gârleanu, la Clubul de lectură unde am fost invitată de Natalia Dabija. Oricine ajunge la această întâlnire e binevenit, chiar dacă nu a parcurs volumul Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini. (Un interviu excelent cu autorul, aici.)

Am citit cartea în 14 ore. Bine, se poate citi și mai repede, la cât de captivantă este, dar eu am folosit în paralel computerul pentru a scrie ideile principale, urmărind (ca un student la medicină, scheletul uman!) anatomia romanului. Este vorba, de fapt, despre dorința unui copil de a fi iubit de tatăl său, dorință care îl determină să jertfească pe cineva care-l iubea cu adevărat, prietenul lui. Faptul că, citind cartea, ni se luminează mintea cu privire la subiecte politice (Afganistanul) este un bonus neprețuit. Da, nu aveam de unde să știu atâtea amănunte despre istoria afgană și mai ales – atenție, voi, toți cei care aveți prejudecăți ca și mine! – nu aveam cum să accept că poporul acela are o valoare, dacă nu intram în subtilitățile istoriei și detaliile intime ale sufletului celor de acolo.

Făcând o radiografie a scriiturii, doar o mică idee spun!

Se cere ca într-o carte să strecori chiar de la început un aspect care este foarte important: atunci va trece neînsemnat, dar la final el este cel care va dezlega misterul sau va fi de folos la învingerea răului, ori la eliberarea de tensiune. Având 4oo de pagini, cartea va conține mai multe ponturi pe parcurs, dar primul aha! și prima manifestare a uimirii vor fi la pagina 118, după ce micul amănunt-rădăcină va fi strecurat la pagina 23. Este interesant să lecturezi și din prisma scrierii, nu numai ca o poveste incitantă!

Până una-alta, să ne bucurăm că avem de ce ne bucura (prin citit), chiar și atunci când nu avem de ce ne bucura (pentru că nu avem oameni dragi alături de noi sau pentru că ne-am săturat de oameni și de vocile și forfota umană!). 🙂

Să ne bucurăm pentru Carte, pentru fiecare aspect al ei – de la hârtie la tipar.

Și da, (voi încheia apoteotic!) trebuie să recunosc: urăsc ceva la cărți, acest ceva e coperta – ea costă o avere. După mine, cărțile ar trebui să fie fără copertă, în așa fel încât să le poată cumpăra oricine, prețul fiind mai scăzut:-) , dar mai ales în așa fel încât oamenii să le citească pe cele care merită luate în seamă, nu pe cele care atrag prin realizarea grafică și n-au niciun conținut!!! 🙂