Cum să crești o furnică, pardon, un copil sănătos

Un om a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Avea timp berechet la dispoziție, dar nu știa ce să facă pentru a-l umple. Atunci a descoperit sub tencuiala spartă a celulei lui niște furnici. Una dintre ele părea deosebit de inteligentă și deținutul a decis s-o învețe de toate: după 5 ani, furnica asculta de ordine, dansa pe un fir de păr bine întins și făcea dublul salt morta. După alți cinci ani, furnicuța știa să cânte toate melodiile câștigătoare (de-a lungul anilor!) la Eurovision și pe cele de pe locurile 2 și 3, dar și pe cele care-i mai plăceau ei dintre cele care trecuseră neobservate. După alți cinci ani, vorbea corect patru limbi și se pregătea să o învețe pe a cincea. Când a fost eliberat, omul nostru și-a luat în buzunar prețioasa furnică. Ea era speranța lui că va face o grămadă de bani, pentru ca să poată trăi de acum înainte. În drum spre televiziune, unde trebuia să o prezinte țării întregi, s-a oprit într-un bar. Nu a rezistat tentației de a etala calitățile petului lui J așa că a pus furnica pe masă și l-a chemat pe chelner:

  • Privește această furnică, i-a zis el, încercând să-i atragă atenția, după care să-l uimească prin știința ei.
  • Vă rugăm să ne scuzați, domnule, a zis chelnerul, strivind furnica fără a pierde nicio clipă. La noi nu există insecte, sigur aceasta s-a rătăcit. Dar nu ne reprezintă.

Părinții sunt uneori ca niște prizonieri ai trecutului lor: vor să stea în pușcăria visului lor de a se împlini prin copii, dacă nu au reușit să se împlinească prin ei înșiși. Și, după ce se implică în educația celor mici, influențând-o în toate direcțiile care li se par lor interesante, pompând informații sau indicații, vine câte cineva care nu știe despre comoara din copil și-l tratează ca pe ceva neinteresant, ceva de care mai bine te desparți decât să-l ai cu tine.

*Chelnerii* din viața copiilor noștri nu sunt numai cei care se poartă violent cu ei, ci și cei care-i pisează emoțional și nu le dau voie să se dezvolte mai mult. Uneori, chelnerii suntem chiar noi, părinții…

Unii spun: nu e destul că i-am dus pe copii să cânte la flaut, că fac gimnastică și că merg la olimpiade, că citesc 2 cărți pe săptămână și că au doar note de 10?

Ce conta câte abilități avea furnica, dacă a întâlnit un chelner care nu se uita la interior, ci doar la exterior?

Ce contează câte talente și abilități au copiii noștri, dacă lumea e plină de chelneri care nu au timp să-i cunoască, ci vor un singur lucru: să nu fie insecte în jur?

Un copil are nevoie de mai mult decât de cunoștințe. Are nevoie să fie o personalitate în interior, chiar dacă nu a câștigat premii și nu e validat de abilități practice care l-ar face o personalitate în ochii celorlalți!

Lucrul acesta se poate rezolva dacă, pe lângă toate calitățile, copiilor li se dezvoltă inteligența emoțională.

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteți afla curând. Oricine este interesat, accesând aici descoperă cum poate să-și lumineze mintea și inima pentru a putea să scape de corvoada de a avea un copil-furnică, căruia oricine să-i dea una în cap, pentru a-l reduce la tăcere.

Anunțuri

9 responses to this post.

  1. A republicat asta pe Luka's World.

    Răspunde

  2. Eu nu pot sa vin, programul meu permite doar cate una-doua iesiri pe luna. Astept cu nerăbdare sa povestiți voi, chiar imi pare foarte interesant subiectul inteligentei emotionale. Mi-a placut asa de mult povestea ta, sa dresezi o furnicuta si sa o faci asa de deșteaptă. Superba idee! Iar chelnerii, ce sa mai zic? Sa stii ca exact ceva similar gandeam si eu zilele trecute. Nu ca imi este necunoscut rolul chelnerului, doar ca cel mai mare imi pare scoala si cred ca voi renunta sa o mai apar cu orice pret. Ma străduiesc in zadar sa o tot apar si prietenia cu copilul e ceea ce imi doresc cel mai mult, asa ca stop cu apărarea profesorilor care nu merita. Sigur ca are profesori pe care ii place, slava cerului ca se mai intampla si asta! Revenind la tema inteligentei, as vrea sa citesc o carte scrisa de tine. Sunt sigura ca o vei scriie usor si ai multe de spus despre ambele feluri de inteligenta. Multumesc si pentru vizita, iara m-ai surprins si sunt f recunoscatoare. Imi pare tare bine ca ti-au placut, aprecierea ta e mare lucru pentru sufletul meu!

    Răspunde

    • în general în poveștile pe care le scriu abordez aceste două laturi pentru ca insinuant să-și dea seama cei mici ce au de făcut.
      vorba ta, ar fi de scris o carte, mai ales practică despre asta, că teorii au destule specialiștii….

      Răspunde

  3. Ce faina e parabola! Convinge pe oricine 🙂

    Răspunde

  4. eu sunt foarte mandra de copilul meu ca stie sa dea buna ziua, ca spune multumesc, ca este in stare sa poarte un dialog cuviincios cu oamenii din jurul lui. ii tot spun si repet si cred ca a inteles bine faptul ca nimeni nu stie cu adevarat ce e in capul lui, cate planete stie si cate elemente chimice sau altele, daca nu stie lucruri elementare de purtare. felul in care se poarta la primul contact reprezinta cartea lui de vizita in prima faza.

    Răspunde

    • pfuuu, al meu e așa de timid că ești sigur că nu ai ce discuta cu el… după ce începe să vorbească, râzi continuu, e foarte comic…
      dar prima impresie conteazăăăăăă…

      Răspunde

  5. Posted by mamapetoc on 27 Aprilie 2017 at 23:35

    Pe mine m-a imprezsionat tare povestea cu furnicuta! Parca am vazut-o pe fiica mea care, in ultimele 3 zile a citit 2 carti. Iar noi am tot intrebat-o numai de temele la mate. Multumesc! Ma duc sa-mi iau copilul in brate!

    Răspunde

    • m-ai impresionat tu, cu observația ta…
      eu m-am rugat să am un copil fericit.
      nu am vrut nimic special pentru el.
      și-l văd fericit, dar nu cum aș vrea eu.
      și mă apucă supărarea că nu face ce cred eu că e bine…
      cred că fiecare dintre noi are o furnicuță de care tre să aibă grijă, cu delicatețe…

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: