În spatele blocului – Mara Wagner

Sunt dintre copiii care au crescut în Epoca de aur. Dar nu sunt dintre copiii care stăteau în fața sau în spatele blocului, nu sunt dintre copiii care-și luau preșulețul și se duceau afară cu ceilalți, ca să se joace. Tocmai de aceea mi s-a părut interesant să citesc povestea fetei de clasa a VII-a, Maria, care-și petrecea timpul cu cei de-o seamă cu ea și-și trăia experiențele sentimentale împărtășindu-le prietenei ei, Ramona – chiar dacă nu pe cele mai adânci!

Despre lansarea de carte este scris pe larg aici. Ce pot eu să adaug este că, la întrebările excelent alese ale lui Eli Bădică, Laura Câlțea (redactor-șef la editura Nemi și blogger literar) a răspuns deschis, cu umor, fiind de folos nu numai pentru a înțelege cartea, ci și pentru a avea o imagine despre cum ar trebui scrisă o carte (exemple: i-a cerut Marei să adauge un capitol, să nu se termine cu episodul Crăciunului pentru ca romanul să nu fie considerat potrivit numai pentru acea perioadă a anului. A mai sugerat restrângerea unei scene despre care nu se mai amintește în carte, așa că era normal să nu i se acorde prea mult spațiu sau prea multă atenție.)

Pentru cei care știu cum era în perioada cu împliniri mărețe (de progres, cum menționează fata!), cartea este o resursă valoroasă: în caz că nu se pot aduna (sufletește) pentru a le povesti copiilor, le pot recomanda acestora să citească În spatele blocului. Pentru cei care au fost părinți în Epoca de Aur, cartea este o posibilă explicație a ceea ce au simțit cei ce copilăreau atunci – mă rog, dacă ar mai fi vreun bunic de acum interesat de gândirea odraslelor lui de atunci. (Acum bunicii ori sunt înnebuniți de dragul nepoților ori sunt înnebuniți din cauza lor – ce le mai pasă de sentimentele copiilor lor de acum 30 de ani?) Pentru cei care s-au născut după *89, cartea reprezintă un salt în trecut – că tot sunt ei interesați să colinde în spațiu și timp! – și aduce multe zâmbete. Păi, da, obiectele de atunci acum nu mai există, dificultățile de atunci – acum nu sunt lăsate pe seama copiilor, lucruri care acum sunt cunoscute de la 6 ani datorită reclamelor care te asigură că *poți purta alb și-n zilele dificile* – atunci erau mari necunoscute și la 13-14 ani.

Deși cartea este despre o fetiță și trăirile ei emoționale – în relația cu cel de care se simte atrasă, cu familia ei și cu *restul lumii* 🙂 – maturilor le este lectură obligatorie. Poate în felul acesta n-ar mai exista atât de multe dispute prin autobuze, în comunicarea profesor – elev ori pe scările blocurilor, între locatarii în vârstă și cei tineri.

Cât despre părinții care au copii de 8-9 ani… aceștia trebuie să o citească rapid. Pentru a ști cam care erau de atunci emoțiile adolescenților (pentru că ei le-au cam uitat intensitatea sau experiențele negative avute de-a lungul anilor care au venit după i-au făcut să le nege!!!) și pentru a putea accepta furtuna care va veni în viața copiilor lor.

Trecând peste lucrurile care țin de educația copiilor – excelent atinse în carte din punctul de vedere al unui copil!!! (voi reveni asupra acestora într-un articol viitor!) – aș vrea să amintesc niște momente amuzante, care să vă convingă că această carte merită citită.

  1. Maria are păduchi – cum scapă de ei?
  2. Ea primește un bilet de dragoste de la cel de care îi place – ce scrie în el?
  3. Mircea o simpatizează pe Maria – cum îi arată lucrul acesta?
  4. Pentru că pe vremea aceea nu existau parcuri de aventuri sau de distracții, care era ocupația preferată a unora dintre copiii care aveau mărunțiș în buzunar?
  5. Fratele ei, Dragoș, face baie în mașina de spălat – oare cum?
  6. Tot el plimbă o broască țestoasă în lesă, ca pe un câine – de unde a făcut rost de o țestoasă, de vreme ce nu are bani și nici nu plouase cu broaște?
  7. De ce este Maria recunoscătoare unui șoarece care se plimbă pe corzile pianului?

Acestea sunt culese doar din primele capitole – să vedeți ce mai urmează… 🙂 . Amintiri din copilărie la mulți ani de la Creangă, cu singura diferență că graiul Mariei îl înțelege toată lumea, pe când pe al lui Nică – doar anumite persoane.

Hm, adaug acest aspect: orice tată de fată ar trebui să citească această carte. Nu e destul să spui *fata tatii* și să nu ai habar de ceea ce e în inima ei! Și da, este prima dată când insist – tătici, citiți această carte, dacă doriți ca la nunta fetei/fetelor voastre să fiți la fel de fericiți ca și ele…

Zic și eu! 🙂

Mara Wagner, bună treabă ai făcut cu această carte. După cum spuneam (așa, ca să încheiem rotund! 🙂 ), eu am fost genul de copil care nu se arăta la față în spatele blocului pentru că:

a. scandalurile din casă erau atât de mari încât mi se părea că toți mă arată cu degetul,  (preferam să stau în pat și să citesc, decât să dau ochii cu cei de vârsta mea)

b. eram fugită de acasă, refugiată pe la vreo colegă, până când adormea Zmeul zmeilor!

Pe de altă parte, experiența de copil cu părinți *altceva decât muncitori*, n-am avut-o. Pachete din străinătate, n-am primit niciodată. Deși unele lucruri le știam de atunci, pe altele m-am bucurat să le cunosc, făcându-mi o idee și despre un alt tip de viață, despre o altfel de familie, dintr-o altă zonă decât cea în care am crescut eu.

Mulțumesc.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Gata esti cu recenzia, harnicuto? Am inceput si eu cartea, chiar ca am uitat intensitatea trăirilor de la vârsta aceea. Sint pe la faza cu soricelul din pian. Imi place, m-au invadat duiosii nostalgice. Eu ieseam afara, doar ca intotdeauna ultima si deveneam in casa prima. Cand era jocul mai in toi, striga mama dupa mine. Tare imi pare rau pentru ce ai trecut in copilărie 😂

    Răspunde

  2. eu, care am avut șoricel de curând, care am avut șoricei permanent la depănușat de porumb – că ne mai duceau și la porumb, nu numai la mere și struguri (pe Maria o duceau la scos cartofi, deci la noi era parfum față de ei și eu care aveam impresia că am dus-o rău 🙂 🙂 🙂 )!!! – am fost încântată inclusiv de acest episod…
    am citit-o cu părere de rău că o termin, dar și curioasă…
    e o mare diferență între modul nostru de a trăi și cel al occidentalilor…
    e o diferență enormă între cum am trăit noi și cum trăiesc ai noștri… 🙂 (copii)
    ideea e că e foarte bine descrisă confuzia copilului, care pendulează între a îmblânzi un corb și a vrea să fie sărutat…. 🙂
    spor la lecturăăăă…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: