No Junk – Food Revolution Day, 20 mai

Bogdan avea 6 ani și-mi vorbea despre Andreea, ca despre sora lui mai mică. Îi spuneam uneori că această soră nu există, dar fără niciun folos. Ajunsesem să mă sperii: prieten imaginar nu are, dar are o soră imaginară care este foarte ascultătoare și face tot ce face el. După o lună de zile de la debutul fenomenului sora mea, Andreea, mă oprește o doamnă pe holul grădiniței:

  • Aș vrea să vă mulțumesc pentru Bogdan. Fără el nu știu cum m-aș fi descurcat cu Andreea. Ne vedem pe seară.

Am zâmbit stângaci (dar nu și fermecător, așa cum era tipul despre care cânta Angela Similea pe vremuri! 🙂 ) și m-am dus să-mi recuperez copilul.

  • Mami, în seara asta mergem pe țărm cu Andreea, m-a anunțat el când îl încălțam, amețită, printre bunicii și părinții grăbiți (uneori, îmi venea să propun ca fiecare să se ocupe de primul copil pe care-l întâlnește în cale, să nu mai stăm atât de mult fiecare după al lui, pentru că, la cât alergam după picioarele propriului copil, am fi putut încheia șireturile celui mai apropiat dintre copii și erau gata toți odată. 🙂 )
  • Cum e normal să meargă o soră cu fratele ei, m-am trezit zicând.
  • Și poate o luăm la noi acasă. Sau poate merg eu la ea, a adăugat în șoaptă, să nu mă supăr că mă lasă singură…

Ne plimbam pe nisip, pentru obișnuita întâlnire cu aerosolii, când doamna de la grădiniță ni s-a alăturat, iar o fetiță de doar 3 ani s-a dus la Bogdan și l-a luat de mână.

  • Ți-am spus eu, mami, că vine Andreea? m-a chestionat el, fericit,
  • Nu v-a povestit nimic despre Andreea? mi s-a adresat femeia, văzându-mă năucă.
  • Ba da, doar despre ea vorbește, dar nu mi-a dat detalii…
  • Este fetița mea mai mică, nu putea sta acasă, în timp ce sora ei era la grădiniță, sora ei e în grupă cu Bogdan, dar nu a vrut să se joace cu ea și în clasă. Nici nu se uita la ea după ce ajungea la grădiniță. Nu a vrut să o accepte, iar Andreea plângea îngrozitor. Bogdan a luat-o sub aripa lui ocrotitoare, s-a jucat cu ea și acum s-a obișnuit cu ideea că sora ei o ignoră și că poate să aibă alți prieteni.
  • Mă bucur pentru asta, am zis eu mândră că am crescut un copil prietenos.
  • Și mai mult decât atât, să știți că Bogdan mi-a rezolvat o problemă și mai mare. Fetele mele au crescut cu bunicii până acum câteva luni. Și bunicii le-au făcut toate poftele, ca să le închidă gura. Ca să nu plângă, le dădeau orice cereau. Așa au ajuns să mănânce toate prostiile și sărate și dulci.
  • Să nu-mi spuneți că…
  • Exact: pentru că Bogdan nu mănâncă chips, bomboane gumate, dropsuri și toate cele, Andreea s-a lăsat de ele. Pentru că Bogdan nu bea nimic acidulat, Andreea refuză să mai bea așa ceva. Sora ei mai mare s-a bucurat că are totul doar pentru ea. Până când m-am trezit eu la realitate: dacă una dintre ele renunță, pentru un străin, e cazul să intervin și eu ca mamă și să o educ pe cealaltă, nu? Și am căutat tot felul de argumente prin care să o determin să se hrănească sănătos, ca sora ei.
  • Ca Bogdan, am zis eu încrezută de-a binelea.
  • Exact, ca Bogdan.

Cu reușitele mele nu m-am lăudat niciodată. Dar cu faptul că l-am influențat pe copil să adopte un stil de viață sănătos mă laud mereu. Mi se pare că e cel mai mare cadou pe care i-l poți lăsa copilului tău: sănătatea. Și, după cum eu l-am ajutat, la rândul lui, i-a ajutat pe alții. Lucrul acesta este esențial de păstrat în minte dacă vrem să avem copii sănătoși – nu suntem numai noi în jurul lor, mai sunt și cei de vârsta lor, care le pot fi exemple.

Ce fel de exemple are în jur copilul tău? Sigur, eu vorbesc acum despre modelele de vârsta lui, dar mă voi întoarce la modelele adulte – mama și tata. Aceștia pot și trebuie să influențeze sănătatea copiilor lor. De aceea mi se pare excelent proiectul Food Revolution.

Din 2017, începem să trăim #NoJunk #FairMarketing. Food Revolution Day este un eveniment dedicat familiei. El va avea loc sâmbătă, 20 mai, între orele 10:30 -13:00, la Conacul Golescu-Grant. Specialiști în nutriție și bloggeri, alături de părinți și copiii lor, vor găti împreună. După primii trei ani Food Revolution, s-au făcut 290 de ateliere pentru gătit, în care au fost implicate 200 de școli. 9000 de părinți s-au declarat mai fericiți decât înainte, copiii lor au fost mai sănătoși, unii dintre ei au participat în cele 10 tabere organizate, iar mâncarea sănătoasă preparată a ajuns la… 5 tone. (sigur, nu într-o singură ocazie)

Participarea este gratuită, iar linkul de înscriere este aici.

Părinții activi se vor bucura de o oră de sport oferită de specialiștii de la Revvolution – Powered by Valentin Vasile.

Dați de știre tuturor celor interesați pentru că mai este puțin timp. Și poftă bună la tot ce e sănătos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: