Human Harvest – documentarul despre donatorii involuntari ai Chinei

O injecție cu potasiu te ține într-o somnolență oarecare; nu constituie o anestezie. Efectul ei durează 20 de minute (eu nu numai că nu am intrat într-o stare de letargie după ea, dar nici n-am dormit toată noaptea care i-a urmat!). Doctorii care prelevează anumite organe spun că au nevoie de cel puțin 30 de minute pentru a face operația. Prizonierii pe motiv de conștiință (cei care nu cred în comunism, ci sunt adepți ai Falun Gong – pentru că sunt și altfel de întemnițați, dar aceștia sunt cei pe care îi vor autoritățile exterminați!) sunt folosiți ca donatori pentru cei ce practică turismul medical.

Dar un organ de la o persoană moartă nu este eficient, așa că se procedează după cum am arătat mai sus pentru a se lua organe vii, fremătânde. Ce se întâmplă cu cei ținuți 20 de minute sub influența potasiului și apoi se trezesc – pentru încă puțină vreme, căci apoi se vor stinge de tot?

Un doctor a fost chemat să scoată organele unui împușcat. În China sunt împușcați mulți, din multe motive, iar ceea ce le-a aparținut cândva din corp nu le mai aparține (adică, de fapt, omului în China nimic nu-i aparține, ci totul e al statului!). Doar că în acel caz, cel puțin omul nu simte nimic.

Doctorul care povestește ce i s-a întâmplat este disperat că a făcut toate astea: omul era împușcat în dreapta, nu în stânga (deci nu în inimă), în așa fel încât să fie incapabil să se miște, dar încă în viață, pentru ca prelevarea să se facă de la un viu, nu de la un mort…

Unui plătitor i se aduc poate și 8 rinichi, dacă nu e compatibil cu primii 7…

Da, nu cred că trebuie să mai povestesc. E oribil. Vă invit să descoperiți amănunte despre aceste crime.

Amănuntele acestea m-au determinat să ajung la o concluzie plină de furie:

Noi susținem China să fie putere mondială prin plăcerea de a o folosi ca sclavă

În dezbaterea de după cele două filme vizionate, Gina și Adrian Sturdza au venit cu informații care mai de care mai cutremurătoare.

Există un site dedicat filmului, care vă invită la comunicare.

Un articol care descrie pe larg ideile din film și din cele două cărți traduse în română de Gina Sturdza, găsiți aici.

Mai multe linkuri care pot fi consultate, aici.

P.S. Jiang Zemin, cel care era la conducerea Chinei în 1999, când s-a luat decizia salvării pe bani frumoși a bolnavilor din alte țări, era cel care a venit cu ideea îndreptărilor tunurilor împotriva studenților chinezi pentru înăbușirea răscoalei lor. Oare unde a făcut studiile dumnealui? Ați ghicit, în țara noastră. Dacă veți citi cele două cărți Recoltarea sângeroasă și Organele statului, veți afla și ce se poate face pentru a lupta împotriva unor astfel de nebuni care conduc lumea, prin disponibilitatea de a-i sacrifica pe alții. *Ce se poate face* este un fel de a zice: ideea e că măcar suntem mulțumiți că ne-am străduit să punem puțin umărul, chiar dacă lucrurile nu se pot îndrepta pentru că sunt mult prea multe interese în joc.

Despre ele vorbesc tot cele două cărți. Care chiar trebuie citite.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Human Harvest – documentarul despre donatorii involuntari ai Chinei&8221;

  1. Crud :(! Din pacate, traficul de organe nu se practica numai in China, ci și in tari precum India sau, surpriza, America. Este o emisiune la francezi cu tot felul de documentare. Doamne fereste cate am vazut :(!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s