Grammaton – Turnul Înțelepților

Johanna Trommer, trebuie să recunosc, te-am urât când am început să citesc această carte. Pentru că exact așa ceva începusem eu să creionez pentru NaNo iulie, iar în mână îmi cade un volum care face absolut ineficientă încercarea mea de a păstra subiectul. Dacă vă interesează să scrieți o carte pentru copii și nu aveți cei 500 euros pe care vi-i cer specialiștii pentru a face un curs cu voi, este destul să luați această carte și să observați cum construiești scriitoarea personajele, cum construiește lumea literelor (pardon literanilor), cum face exact ce vrea cu eroii ei, de la a-i ucide, deși îți sunt dragi, până la a-i reduce la nivelul unui copil de grădiniță (Pin, licuriciul, nu renunță la *Țe fați*, *Țe drăguț eci*).

Citindu-i cartea, deși am 5 cărți publicate și vreo 3 pe drum, m-am uitat spre Cer și am spus: *Unii oameni sunt geniali. Nu am nimic din calitățile lor. Dar Îți mulțumesc pentru că, așa cum sunt, mi-ai găsit și mie un loc.*

Da, nu numai în domeniul scrisului veți avea astfel de revelații. Peste tot veți descoperi oameni mai talentați decât voi sau oameni care cu adevărat au ceva de spus în dezvoltarea acestei lumi. Aceasta, însă, nu ar trebui să vă oprească pe voi, ceilalți, să nu dați tot ce aveți mai bun; dacă era nevoie de mai mult sau de altceva, cu siguranță că Dumnezeu ar fi însămânțat în noi. De vreme ce facem totul cât se poate de bine, chiar dacă nu suntem perfecți, înseamnă că există o categorie de oameni care are nevoie de noi. Așa cum suntem. Lipsiți de genialitate. Doar cu ceva idei bune.

Întorcându-mă la carte, trebuie să recunosc, începutul este greoi, nu în sensul că nu-l înțelegi, ci pentru faptul că ai vrea să treacă mai repede, se insistă prea mult pe niște lucruri pe care ai putea să le restrângi la 4 pagini. Iar ele durează 59… Sau chiar mai mult. Dar dacă ți-ai propus să urmărești o carte în care este descrisă coerent o altă lume a gramaticii (există cursuri care costă infernal pentru a te învăța cum să dai un limbaj specific noii tale lumi, cum să faci posibil mersul, cum să detaliezi deplasarea, așezarea reliefului etc), trebuie să o citești, cu răbdare și cu o altă idee în minte. În fond, Grammaton este un fel de lume cavalerească, o lume englezească, plină de mâncătorii și de uneltiri, așa că sigur îi va prinde în mrejele ei pe cei care iubesc istoria.

Doar că aici va fi o istorie a sărmanelor litere: *Până la încheierea celui de-al 16-lea an de viață, toți copiii umani sunt coresponsabili de viața și de prosperitatea literanilor. Prin simplul fapt că citesc. Entuziasmul, încordarea, teama și bucuria, orice energie pe care o dezvoltă un copil atunci când citește, se transmit literelor reale, lucru care le menține în viață. Așa cum unul ca noi trebuie să mănânce alimentele solide, ei au nevoie de energia și de fantezia copiilor pe care aceștia le dezvoltă în timp ce citesc și, în special, în timp ce trăiesc poveștile.*

Cel care dăduse în vileag lucrul acesta ar trebui să aibă o statuie în fiecare oraș, dacă nu chiar în fiecare bibliotecă din casa fiecăruia dintre noi. Avea un anticariat în lumea normală și cunoștea aspectul celălalt:

*Cred că știu ce-i lipsește (lui Arthur, cel mai de treabă literan). Energie. La fel ca noi și el are nevoie de ea pentru a trăi. Vă aduceți aminte ce v-am spus când eram încă în anticariatul meu! Literanii își obțin energia indirect, din lectura și din fanteziile copiilor umani. Aici, în Grammaton, există izvoare foarte speciale, care sunt alimentate doar prin puterea de imaginație a copiilor. Izvoarele transformă această energie într-o substanță care apoi este înghițită cu regularitate de literani, menținându-i vii și sănătoși. Această substanță este elixirul vieții lor și se numește ZON.*

Acum să ne trezim din visare și din colindatul prin Grammaton, pentru că suntem într-o țară care se numește România. Norocul celor din Grammaton este că aici există cât de cât cărți pe care copiii le pot citi și destulă disponibilitate pentru a citi, așa că… să curgă zonul către literani!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s