#Teapreciez – de unde sare iepurele

Nu știu cât cunoașteți despre copiii care cresc în familii violente. Cu părinți alcoolici. Sunt fel de fel de situații: copii care au aceleași înclinații cu ale părinților, copii care nu le seamănă deloc celor care le-au dat viață…  Sunt părinți fără nicio calitate. Sunt părinți cu o mulțime de calități, dar din care dependențele fac animale. Tata bea și citea. Și, înainte de căsătorie, i-a scris mamei sute de scrisori. Eu semănam cu el, la scris, la citit, mai puțin la băut. Și la bătut.

Ca să trăiască, unii respiră aer și mănâncă mâncare. Unii au alt oxigen și altă mâncare. Eu nu ieșeam în fața blocului, nu-mi luam covorașul și păpușica (nu am avut jucării!), ca să stau cu fetele. Citeam, scriam (asta nu prea aveam voie, dacă mă prindeau, mă băteau și-mi rupeau foile, pentru că au considerat întotdeauna pierdere de timp lucrul acesta, așa că trebuia să-mi ascund mereu caietele cu gânduri sau încercări literare!), ascultam muzică și dansam. Muzica era oxigen, dansul mâncare. Vorbeam în versurile de la melodii, toate replicile mele aveau ceva din cântece; fredonam și când râdeam și când plângeam. Mergeam la toate spectacolele de teatru, (mama distribuia bilete, special pentru a putea primi gratuit două, altfel nu ne-am fi putut permite) iar replicile din piese erau completarea discuțiilor mele cu cei apropiați, dacă nu mă puteam exprima prin muzică.

Ador faptul că au existat muzica, dansul și teatrul în viața mea. Fără ele nu aș fi rezistat în nebunia în care am trăit. Fără a fi dintre fanii care o însoțeau peste tot, trăiam pentru și prin melodiile Angelei Similea. Da, o apreciez pentru puterea pe care mi-a dat-o de a trece prin furtunile personale.

Datorită ei, l-am cunoscut pe Gabriel, căruia chiar pot să-i spun #Teapreciez, Gabriel, pentru că mi-a fost prieten de corespondență 7 ani, fără să ne fi văzut vreodată; îi scriam în fiecare zi – nu mai știu ce! și primeam în fiecare zi mesaje. Nu vă gândiți la iubire; era pură supraviețuire. El avea viața lui – bucureștean relaxat; eu aveam viața mea – mizeria mea de viață, în care doar lui mă destăinuiam, în afară de diriga.

Așa am rezistat acelor ani: cultura și o prietenie de la distanță, în care ce oare să se spună de se întâlneau scrisorile pe drum? Oricum, a fost terapie. (Vă spun asta pentru ca, în cazul în care întâlniți astfel de cazuri să puteți da niște soluții care să ajute copilul să îndure lucrurile din care nu poate ieși!)

Azi aș mai vrea să mulțumesc unor persoane, dar nu mai am cum, pentru că nu sunt în viață. Sarah și Meli – două doamne, surori, pe care le-am cunoscut absolut întâmplător și care m-au îngrijit la începutul meu în București. Toată lumea generalizează: *Evreii… știu doar să ia!* Ele două au fost evreicele care mi-au oferit adăpost, mâncare și iubire, fără niciun ban. La doamna Meli a stat și mama când, bolnavă de cancer, venea să facă tratamentul în București, la Fundeni. Doamne Meli… O luam în brațe și-o învârteam ca pe un copil, deși era masivă, dar îmi plăcea să simtă cât de mult o apreciez pentru că se poartă cu mine așa cum rudele mele nu au făcut-o niciodată.

De unde sare iepurele? De unde vine scăparea, de unde vine ajutorul? Cultura, oamenii necunoscuți…

Am fost fericită în ciuda disperării mele; acestea au fost darurile vieții mele până la 27 de ani. Au fost destul pentru a supraviețui.

Mulțumesc Cerului pentru cultură și oameni!

 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;#Teapreciez – de unde sare iepurele&8221;

  1. da, înțeleg… adevărul este că pot povesti, fără probleme… uneori, cei care mă ascultă se sperie de ceea ce pot auzi, dar eu pot continua să vorbesc… ceea ce mi se pare interesant – și mă uit ca un bebeluș la un om mare – este să văd persoane care-mi spun că au trăit într-o familie fericită, că s-au înțeles cu părinții, că părinții i-au încurajat… eu sunt chiar uluită de ideea asta… rămân pe gânduri și admir câte o secvență dintre părinți și copii… este fabulos să ai o familie din care să simți că faci parte, nu că ești dat deoparte…

  2. Gabriel… 🙂 L-am cunoscut în realitate când aveam 21 de ani, atunci ne-am văzut prima dată și am fost prieteni de grup vreme de mulți ani. Apoi eu m-am căsătorit și am plecat la Constanța; am fost la nunta lui și mai vorbim uneori pe FB. Are o căsuță la țară, își petrece concediile în Grecia, pe care o adoră și e în continuare un om foarte liniștit… așa cum aveam nevoie eu să fie cel care citește niște scrisori așa de zbuciumate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s