Această întâmplare simplă…

În fiecare lună, ne întâlnim la Biblioteca Emil Gârleanu, pentru a discuta despre o carte pe care o decidem la finalul întâlnirii… Participantele vin însoțite de copii, unii dintre ei sunt atât de micuți încât ai impresia că și-au scos jucăriile la plimbare niște adolescente frumoase.

(Îmi amintesc, după cutremurul din august 86, nu suportam să-mi las jucăriile singure în casă, în ideea că ar putea să se dărâme blocul pe ele. Nu plecam din casă decât la școală și la bibliotecă. Ori la școală nu aveam cum să le iau cu mine – nu încăpeau în geantă: dar stăteam tot timpul cu gândul la ele și mă consolam cu ideea că, dacă se întâmplă ceva, ajung rapid la ele, școala fiind peste drum de blocul meu. Însă biblioteca era în celălalt capăt al orașului, așa că puneam într-un coș toate jucăriile și le duceam după mine, ca să mă asigur că am asupra mea lucrurile cele mai importante – dacă pe vremea aceea ar fi existat cărți, aș fi cărat probabil cu mine un geamantan de cărți, zilnic :-), numai că la noi în oraș rar ajungeau cărți, iar cele care apăreau se vindeau pe sub mână, de aceea erau doamnele de la librărie cele mai cunoscute din oraș, avându-i la picioare și pe doctori și pe profesori și pe ingineri!!!)

Astăzi a fost o ultimă întâlnire din acest an și ne-am adus cadouri – câte o carte dintre cele pe care le îndrăgim. Le-am așezat pe toate sub un fular și fiecare a întins mâna și a tras de acolo o carte…

Natalia, cea de la care este cartea pe care am primit-o eu, mi-a mărturisit că atunci când a ales cartea a zis: *Poate să cadă oricui, dar nu ei (adică MIE 🙂 ), pentru că ea este interesată de cu totul alte lucruri…*

Și toate prințesele din jurul nostru au spus: *După cum se vede, cărțile ne aleg pe noi, nu noi pe ele.*

Am *Sora* lui Rosamund Lupton, am citit deja din ea 150 de pagini, întrerup totul pentru ora de sport, apoi mă voi întoarce și cred că toată noaptea nu voi dormi, de curioasă cum curge acest bestseller…

Nu știu de pe unde sunteți, cum vă petreceți timpul, dar, dacă vă trece prin cap să începeți un club de lectură, puneți în practică acea idee. Nu vă dați seama ce binecuvântare este să auzi 10 – 15 persoane vorbind despre aceeași carte – din câte unghiuri pot fi tocate mărunt ideile și câte experiențe de viață te ajută să o poți duce la capăt pe a ta.

Eu sunt fericită că fac parte din Clubul Părinților Pre(a)ocupați de Lectură. 🙂 🙂 🙂

7 gânduri despre &8222;Această întâmplare simplă…&8221;

  1. Am citit- o, mie mi- a placut ! Nu auzisem de autoare, am luat- o la intamplare, asta vis- a- vis de faptul ca ele, cartile, ne aleg pe noi.

  2. Ma bucur ca ai gasit exact un cuib de literatura care sa ti se potriveasca! ❤ Eu ma invart prin cat de multe pot (si nu pot prea multe, deocamdata), incercand sa iau cate ceva de la fiecare. Si cred ca idealul ar uni cate o particica din toate. Clubul nostru NaNo fiind in centru!

    • ideea cu aceste cuiburi este că acolo unde nu există trebuie să fie create. unii se întreabă cum de am reușit, se scuză că la noi e posibil pentru că suntem în București. dar sunt convinsă că ceea ce a făcut Natalia poate face oricine, în orice localitate – te duci la bibliotecă și ceri un spațiu pentru o anumită zi, apoi chemi prietene. chiar dacă la început sunt puține, în timp se vor aduce unele pe altele…

      • Ideea este să ai prietene pasionate de scris, pe care să le inviți și să aibă timp să vină. Eu nu aveam. Eu sunt recunoscătoare Ralucăi că ne-a adunat și ne-am putut cunoaște ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s