0

Ziua Culturii Naționale, 2018

Imagini inline 1

12.01.2018                                                                                          COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie 2018, Muzeul Național de Istorie a României prezintă publicului trei manuscrise – monumente ale limbii și culturii române – tipărite în Veacul Luminilor: Cazania lui Varlaam, Îndreptarea legii cu Dumnezeu și Psaltirea pre versuri tocmită.

 

Muzeul Național de Istorie a României prezintă publicului, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale, trei dintre cele mai importante lucrări ale culturii noastre vechi, tipărite în secolul al XVII-lea, socotit de specialiști drept Veacul Luminilor în Țările Românești Dunărene. Din a doua parte a secolului amintit, se tipăresc adevărate monumente de limbă românească, care au avut menirea de a unifica limba cultă în tot spațiul românesc medieval.

Pravila cea Mare a lui Matei Basarab, cunoscută și sub numele de „Îndreptarea legii cu Dumnezeu. Preavila Sfinților Apostoli“ (Târgovişte, 1652) este o culegere de legi inspirată din Pravila cea Mică de la Govora (1640) și din Pravila lui Vasile Lupu (1646). Reprezintă un îndreptar al credinței ortodoxe datorită conținutului său dogmatic și cultic, dar și un mijloc de apărare a ortodoxismului împotriva cultului catolic și protestant. Deși s-a dorit o îmbinare între mentalul tradițional românesc și rigorile civile și canonice bizantine, au rezultat mai degrabă divergențe cu privire la modalitățile de îndeplinire a ritualurilor existențiale: botezul, căsătoria, moartea. Funcționarea acestora se datora constrângerilor impuse de religie. Normele de drept penal asupra infracțiunilor și pedepselor sunt privite dintr-o perspectivă profund religioasă. Infracțiunea este considerată păcat, iar pedeapsa este privită drept ispășire. Îndreptarea Legii reprezintă a doua ediție aprofundată de culegere de legi juridice, canonice și civile, după Govora (1640), în limba română cu alfabet chirilic, prezentând o viziune teologică cultă într-o manieră adaptată spațiului românesc tradițional.

„Cazania lui Varlaam“ sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“ (Iaşi, 1643) este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conținând 506 file ilustrate cu multe gravuri de factură religioasă ortodoxă, precum și frontispicii bogat decorate, viniete, inițiale ornamentale, podoabe de final etc. În Predoslovia adresată de domnitorul Vasile Lupu către pravoslavnicii creștini, se precizează că se oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. În forma sa originală, „Cazania lui Varlaam“ reprezintă un monument al limbii românești literare fiind tipărită într-un stil elevat și pitoresc, cu fraze bogate și expresii plastice, îmbogățind dulcele grai românesc în toate provinciile istorice ale românilor, atât la orașe, cât și la sate.

„Psaltirea pre versuri tocmită“ (Uniev, Polonia, 1673) este tipărită în limba română cu alfabet chirilic și este prelucrată de Dosoftei după traduceri româneşti anterioare, conţinând numeroase pasaje de proză ritmată, respectiv diferite texte şi tâlcuiri ale Psalmilor lui David din Vechiul Testament. Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români. A fost iniţiatorul unor activităţi culturale de maximă importanţă, fiind primul poet liric naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător al cărţilor de slujbă în limba română.

Cu această ocazie, luni, 15 ianuarie 2018, accesul în expozițiile muzeului este gratuit. Programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Anunțuri
0

Cadoul meu de Crăciun

Sunt genul care se ocupă de lucruri serioase, nu de prostii… Îmi plac filmele psihologice franțuzești, le prefer celor siropoase. Nu am citit în viața mea o carte de dragoste – cărți în care erau povești inserate, pe nesimțite, da, dar nu cărți din colecții romantice. În plus, dacă am de ales între un film cu un el și o ea și o comedie, aleg imediat comedia.

Oare cum de-am ajuns să am în cameră 30 de cărți romantice? 🙂

Păi, în primul rând, pentru că … soacra. 🙂 Să explic. Noi locuim împreună și cred că o înțeleg: e destul de frustrant să îți vezi nora ajunsă cu băiat major că poartă căciulă cu bufniță și își crește colecția de plușuri în fiecare săptămână. La acest sfârșit de an aveam de gând să mai adaug doi oameni de zăpadă măricei, dar tocmai auzisem o pufăială: of, nu mai avem nici pe unde să trecem de toate astea… 🙂 Și atunci mi-au picat ochii pe oferta de la Litera – pentru 100 de lei, 30 de cărți romantice.

În contextul în care eu, fără nicio explicație clară, în cadrul unui NaNo camp din 2017 am început și terminat de scris un roman de dragoste, fără însă să am vreo cunoștință de stilul pe care ar trebui să îl abordezi ca să îndrăznești să te aventurezi într-o astfel de activitate – spun asta pentru că am luat cursuri pentru toate celelalte lucruri pe care le scriu, pe net, în oraș sau citind cărți de specialitate. Cum mi s-a părut amuzant să redactez așa ceva, m-am întrebat cum sunt cărțile de acest gen; probabil că acum era momentul în care puteam afla.

Și cine a avut cel mai voluminos pachet de la Moș Crăciun? – chiar dacă sunt micuțe cărțile, 30 adună ceva greutate și cer destul spațiu. În plus, cărțile pot fi ușor dăruite, după ce le-ai terminat, pe când la plușuri eu nu renunț, să fie clar 🙂 – sunt prietenii mei! 🙂

Recunosc, Nora Roberts nu mi-a plăcut în mod deosebit. Am citit prima dată cele cinci volume ale ei – are 200 în total: da, pot fi scrise și de alții și semnate cu numele ei, dar vă spun cu mâna pe suflet, dacă eu am terminat într-o lună o carte de acest fel și fără nicio pregătire, cineva care are dorința și talentul de a descrie o întâmplare de acest gen își poate duce la capăt visul!!! Cred că știu ce nu mi-a plăcut – predictibil totul. Nu spun că nu ar fi interesant să citești câte o carte pentru fiecare personaj feminin al unei familii care are 5 femei, cărora li se adaugă alte femei care merită și ele câte un roman. Asta da, mi s-a părut incitant – precum ciclul Pantalonii călători. Însă amestecul de roman polițist cu romantic mi s-a părut slab… În fine, nu vreau să insist, dintre cele 200 ale ei poate că le-am nimerit eu pe cele mai pe gustul altora și nu pe-al meu…

Ceea ce mi-a plăcut a purtat semnătura lui Mary Balogh. Spuneam la început că nu sunt genul care se ocupă cu prostii, da? Eu când citesc o carte (și e a mea! Să nu vă sfiiți să-mi împrumutați o carte, pentru că dacă e a altcuiva o dau înapoi neatinsă de pix 🙂 ) am tot felul de semne pe care le las pe marginea ei, depinzând de ceea ce urmăresc în cursul ei. Cu ce credeți că a plouat în cărțile acesteia? (care, a propos, are 70 de romane scrise și premiul Romantic Times pentru întreaga activitate) Cu chipuri zâmbitoare… Pentru fiecare frază ironică, plină de umor, amuzantă, sclipitoare, am așezat zâmbeței – câți pe pagină? Vreo 3-4 pe fiecare. Hm, asta numesc eu carte interesantă – subiectul oricum îl prinzi din zbor, sfârșitul oricum îl bănuiești – măcar să ai parte de un dialog spumos, interior și între personaje.

Mai multe amănunte despre cartea pe care o citesc acum, râzând, aici. (Mie nu-mi place să povestesc o carte, ci să redau atmosfera pe care o imprimă inimii mele atunci când o parcurg, dar în caz că vă interesează…)

Alta care pune și probleme etice aici. (Doar că trebuie să aveți o indiferență fantastică față de greșelile de tipar – nu înțeleg care a fost motivul – am observat că totuși era trecut și un nume pentru corectură, cu toate acestea există atâtea gafe… la 2 pagini, litere lipsă, dezacorduri, cuvinte în plus, forme ciudate de cuvinte… Poate că a fost doar o întâmplare și nu se va mai repeta la următoarea ediție.)

Acum, că tot am o clipă liberă, mă întreb ce mai cumpăr anul viitor de Crăciun sau o să mă întorc la oamenii mei de zăpadă… 🙂 🙂 🙂

7

A fi mamă (1)

Astăzi am fost la biserică și pe scaunele din spatele nostru era o familie tânără care avea un bebeluș. Alături de mine se aflau soțul meu și băiatul nostru major.

De pe la 11 ani, de când fiul meu a avut picioarele pline de păr, glasul gros și alură de bărbat, nu am mai avut senzația că sunt mamă. A fost independent și i-am respectat tendința de a se desprinde de rădăcină. Trebuia să știe cine și ce este el. La început, îmi venea la 10 minute să-l îmbrățișez, dar rămâneam pe loc, așteptând momentul când el are nevoie de așa ceva. Și, doar dacă făcea el acest gest, îl acceptam. Să nu-l sufoce dragostea mea. Cu timpul, m-am obișnuit și nu am mai tânjit după așa ceva – nu am creat un cățel pe care să-l țin în lesă toată viața lui, ci o persoană care trebuie să-și găsească o cale. Dacă stă după ideile mele, împlinește dorințele mele, nu pe ale lui, așa că…să-și vadă de ceea ce are de făcut.

Da, știu, pentru cei care au copii mici pare ireal să poți accepta acest lucru; totuși, l-am făcut, pentru că era spre binele lui, pentru dezvoltarea lui completă. I-am fost alături, de la distanța pe care o dicta el. Azi, însă, auzind gânguritul acelui bebeluș, am avut pentru prima dată în tot acest timp, o emoție stranie – a fost primul copil care mi-a amintit că am fost și eu mamă…

Mic fiind, bebelușul meu nu era auzit decât fredonând ca o pasăre, era tot timpul mulțumit și bodogănea singur, fără să aibă nevoie de un răspuns. Exact la fel a chicotit și acest bebeluș, minute în șir, fericit, fără să fie îmbrățișat sau gâdilat. Pur și simplu, pentru că se simțea bine cu sine și în starea aceea, în scăunelul lui … 🙂

Cred că am primit cel mai frumos cadou pentru acest început de an, prin acest triluit… Îl priveam pe majorul meu și mă întrebam unde s-a dus puiul de altădată. S-a transformat într-un individ modern care îmi zâmbea, pentru că-mi înțelegea lacrimile de fericire. El nu-și aduce aminte de starea lui de euforie continuă de când era mic, dar l-am înregistrat pe reportofon și s-a auzit… Iar ceea ce străpungea acum liniștea bisericii era același sunet, de senin și bucurie.

Ce bine ar fi dacă toți bebelușii ar gânguri de dimineața până seara, iar adolescenții ar avea o perioadă așa de calmă ca a celui de lângă mine.

E frumos și simplu să fii mamă în aceste condiții.

1

7 Km pe jos

În urmă cu ceva timp, un prieten îmi povestea despre o bătrânică ce trăiește un miracol. De câte ori se duce la magazin, pentru că e atât de înaintată în vârstă și de simpatică, cineva de la rând, spune: *Plătesc eu pentru dumneaei.* Femeia noastră, uluită că această poveste se repetă, se întreabă: *Nu cumva ar trebui să pun acești bani deoparte de fiecare dată?* Și în câteva luni strânge 3000 Euro.

Pe care apoi îi donează pentru proiectul despre care vă voi vorbi mai jos…

Ei, vedeți, în cadrul proiectului ni se propune să oferim doar 7 lei, dar cine are mai mult poate face lucrul acesta cu dărnicie, căci cei ce dau vor primi înapoi însutit. (să spună evreii, care dau a 10-a parte din venitul lor și se poate vedea cât de binecuvântați sunt… fără supărare, da?)

Nu știu care este părerea dv despre refugiați – dacă îi doriți sau nu în țară. Dacă nu îi vreți aici, este pur și simplu opțiunea dv, dar dacă ați ști că ei, acolo, au nevoie de un mic ajutor – ați face gestul acesta – chiar și pentru motivul egoist că nu-i veți vedea pe strada dv?

ADRA are o campanie despre care puteți afla mai multe aici.

Însă în ce constă ea efectiv puteți descoperi chiar acum – mai ales că e și foarte incitant proiectul.

1. Mergi pe jos 7 km. Aceasta este distanța pe care trebuie să o parcurgă refugiații de la marginea taberei Hasan Sham (100.000 de persoane) până la singurul spital, neexistând o ambulanță;

2. Fă o poză interesantă pe traseul de 7 km. Postează apoi imaginea/selfie aici la comentarii și spune-ne despre ce este vorba. Poate ești din București și vom vedea Palatul Parlamentului sau o pasăre frumoasă din parcul Tei. Sau poate că locuiești în afara țării și ne trimiți o imagine cu Turnul Eiffel, Plaja din Valencia, Opera din Sidney sau Parcul Național Yellowstone… Orice imagine va fi binevenită și ne vom bucura de diversitate 🙂

3. Donează minim 7 lei. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom avea posibilitatea să cumpărăm o ambulanță mai performantă. Dacă vom fi 7000 de persoane vom reuși!

Donațiile se vor face pe Bursa Binelui, o platformă unde nu se percepe comision: https://www.bursabinelui.ro/…/Sustine-si-tu-primul-spital-d…

4. Bucură-te de viață! Atunci când îi ajuți pe ceilalți pornești un lanț al zâmbetelor și speranței.

La sfârșitul anului, aveam de gând să-mi cumpăr doi oameni de zăpadă (știți, voi, magazinul acela cu jucării pentru copii… de unde nu mai poți ieși pentru că stai 5 ore la rând căci sigur vrei să iei ceva și cum nu ești singurul….) pentru colecția mea. Acesta era cadoul pe care doream să mi-l fac, însă nu am ajuns la magazin și am văzut pe net o reclamă la niște cărți – 30 de bucăți – 100 lei. Atât ar fi costat și cele două plușuri ale mele… Desigur că am preferat să dau comanda pe net, a venit acasă distribuitorul, nu m-am îmbrâncit cu nimeni și nici nu am pierdut timpul la coadă… A, și nici nu am de șters praful de pe încă doi oameni de zăpadă pentru care, oricum, nici nu prea mai am loc… (pentru că, după ce am citit cărțile, am început să le ofer celor care aveau nevoie de ele!)

Oare ce v-ați propus să faceți cu 7 lei și mai ales cu timpul pe care îl consumați mergând 7 km pe jos? Dacă simțiți imboldul de a participa la acest proiect, ei bine, începeți anul ajutându-i pe refugiați să vadă un miracol și tresăltând de încântare că ați făcut o faptă bună. (Vă dați seama că un coș de alimente al unei femei în vârstă a costat mult mai mult decât 7 lei, dar semenii noștri fac acest gest. Și nu o dată! Este clar că bunătatea este o caracteristică a omului din zilele noastre!)

Un an minunat, în care banii investiți spre binele altora să se întoarcă însutit la voi!

 

0

Perseverență

Sunt cel mai jalnic exemplu de delăsare. Am citit o carte despre unul dintre cei mai renumiți posesori de IQ înalt, care nu a reușit să facă nimic în viață din cauză că nu era ordonat cu timpul lui.

Și oameni cu IQ pe jumătate (sau chiar cu o treime din al lui!) au ajuns mult mai departe decât el, atât în a oferi lumii din capacitatea lor cât și economic.

Eu – și delăsătoare și cu un IQ nedepistat, de teamă că îl voi descoperi a fi foarte mic 🙂 🙂 🙂 .

Perseverența însă am învățat-o în ultima vreme. O dată din plăcere și o dată din obligație. Eu doar voi explica; dacă aceste experiențe vă pot ajuta, mă bucur, dacă nu – străduiți-vă să le veți avea pe ale voastre, absolut originale, pentru că perseverența este una dintre (puținele) trăsături(le) care aduc multă satisfacție în viață.

Voi începe cu obligația: nu am scris ani la rând, deși simțeam nevoia să fac asta, ba chiar (mă) plângeam peste tot pentru că nu o fac. Eram genul de persoană care știe că are o calitate, dar nu o pune în practică pentru că 1. i s-a spus că oricum n-o să aibă succes, 2. i s-a râs în față că nu din așa ceva se trăiește, 3. nu știa de unde să apuce treaba pe care o avea de făcut… Vă regăsiți?

Și deodată mi s-a cerut din programul de lucru să scriu. Povești. Pentru că de 10 ani scriam rubrici motivatoare. Dar acum trebuia să fiu creativă și originală. (Motivator ești din experiența ta, dar și din multe, multe cărți, de la cele de organizare a timpului până la cele spirituale.) Și am început să scriu. 20 de povești pe lună. 40 de povești la 2 luni… La sfârșitul primului an aveam 240 de povești. Și înregistrate.

Ceea ce eu nu am reușit printr-o mobilizare personală, am reușit printr-o cerință urgentă de la locul de muncă. Îmi iubesc locul de muncă – printre altele și pentru că este partenerul meu de 25 de ani, multă fidelitate de partea fiecăruia dintre noi! – iar unul dintre motive este și acesta – că a reușit să dezvolte în mine lucruri pe care singură nu aș fi reușit să le conturez.

Câte povești am acum, după 3 ani? Asta în contextul acela, al locului de muncă, dar pentru că mi-am rodat mâna cu așa ceva, în timpul concursului NaNoWriMo, la care particip de un an – am reușit chiar să scriu 365 de povești într-o singură lună. (sigur, un cu totul alt format, dar creativitatea și originalitatea sunt aceleași!)

Sfatul meu? Nu fugiți de ceea ce vine ca o obligație căreia credeți că nu îi puteți face față. Că nu aveți trăsătura necesară pentru a o pune în practică – în cazul meu perseverența. Nu mă vedeam scriind zilnic, nu mă vedea scoțând la iveală idei noi, atât de multe și atât de amuzante – pentru că, pentru copii, trebuie să ai și umor!

Să pornesc acum cu cea de-a doua situația din care am învățat perseverența – concursul NaNoWriMo. Căutați locuri în care să fiți provocați, fără a vă compara cu ceilalți. Acest concurs nu are câștigători unici – cei care lucrează serios și depășesc 50.000 de cuvinte, toți, toți, toți, intră în marea turmă a învingătorilor. Nimeni nu-ți cere socoteală despre ceea ce faci, ești tu cu tine, cu intențiile tale și programul tău. Ai mult ajutor pentru a te dezvolta, dar nicio pretenție…

Vedeți dacă în domeniile care vă plac vouă există astfel de posibilități. Sincer, în România, nu cred că suntem 50 de oameni care participăm la așa ceva. Dar sunt convinsă că acest lucru ne-a ajutat pe toți să ne cultivăm stilul și personalitatea. Poate pentru unii nici nu contează acest sistem de scriere – pentru că nu au auzit de el sau pentru că îl disprețuiesc. Dar la noi a funcționat.

Nu stați după metodele tradiționaliste nici în domeniile voastre. Scotociți pe internet în căutare de soluții și în interiorul vostru, iar când descoperiți ceva revoluționar nu dați înapoi pentru că *alții n-au mai făcut*. Milionari au devenit cei care-au adus ceva complet altfel decât era pe piață sau au integrat ceva ce alții au ignorat! (Nu cei care au urmat rețetele altora.)

Vă doresc un an cât mai rodnic și, dacă perseverența era problema voastră, să vă ocupați de altceva de acum, pentru că pe aceasta ați rezolvat-o! 🙂 🙂 🙂