Nici nu știu cum am ajuns să dau de el. Cert este că mi s-a părut interesantă prezentarea. O familie la ski, vine o avalanșă – care este însă controlată – iar dumnealui fuge ca disperatul, lăsând-o pe nevastă cu cei doi copii. Acum fuga asta e de 15 m, se întoarce în 3 minute, însă femeia resimte nesiguranța, înțelege că nu se putea baza pe el, că un alt bărbat a ridicat-o și i-a mângâiat copiii, ca să vadă dacă sunt în regulă.
Problemele ridicate nu sunt deloc simple și nici simpliste.
De ce procedează astfel un bărbat? Are pe altcineva și se bucură să scape de ai lui?
De ce nu vorbește despre ce a simțit, dacă e nevinovat, de ce nu are curajul să recunoască – mi-a fost teamă, m-am pierdut?
De ce nu o mângâie, de ce nu se apropie de ea cu dragoste și dorința de a fi iertat?
Băiețelul începe să-l urască pentru că simte că gestul lui este ca un fel de *divorț*.
Alte cupluri care apar în relaționarea cu această familie aduc în discuție alte tipuri de legături, specifice societăților noastre – o persoană care era cu amantul la ski, soțul încuviințând această escapadă, pentru că și el avea, un cuplu format dintr-o tânără care părea să fie fiica celui cu care era și care îl acuza că la fel ar face și el, ar fugi, altfel cum se explică faptul că nu e cu nevasta ci cu ea…
Dacă s-ar opri aici, ar fi simplu, dar vine cheia comportamentului și împăcării în cea de-a doua parte a filmului, pe care chiar vă invit să-l urmăriți. Merită. Mai ales dacă aveți o criză în familie, puteți înțelege și gândirea feminină și pe cea masculină, judecând la rece, pentru că nu sunteți dv în situație, ci niște păpuși pe care le vedeți pe o scenă.
Despre sufletul meu 