0

Metoda daneză de creștere a copilului

Cum cresc cei mai fericiți oameni din lume copii siguri pe sine și inteligenți? (uneori, Norvegia sau Finlanda o mai întrec în clasamentul alcătuit în fiecare an, dar în ultimii 30 de ani Danemarca a fost de cele mai multe ori învingătoarea. Întocmind această listă privind din puncte diferite de vedere, există alte țări pe locul 1 și singura țară dintre scandinave care apare în top 20 este Norvegia. Între primele 10, nu există nici măcar o țară occidentală bogată. Dar noi acum nu vorbim despre fericire, în mod deosebit, ci despre a fi părinte care crește copii fericiți.)

Când am primit cartea de la editura Litera, în vederea participării la Focus Grup (desfășurat la Biblioteca de Tineret Ion Creangă), am fost foarte entuziasmată pentru un aspect care rămâne cel mai tare punct al ei: la sfârșitul fiecărui capitol are 10-20 de idei principale, dar nu numai enunțate, ci și puțin dezvoltate. Este clar că suntem generația care vrea să i se spună *cu liniuță de la capăt* ce e mai important. Căutăm articole din acelea cu *7 principii pentru…* și ni se par cu atât mai bune cu cât au mai multe liniuțe de la capăt, nu de alta, dar chiar vrem să știm în detaliu despre acele situații. Ei bine, dacă faci parte din această generație, cartea e pe inima ta.

Pe de altă parte, am disecat această metodă alături de mame, în cadrul Focusului, și fiecare a spus ceea ce a interesat-o mai mult, ceea ce a impresionat-o mai mult:

Pe Miara, care este o jucăușă de performanță, a interesat-o provocarea scriitoarelor de a privi prin binoclu, dar invers, nu în mod tradițional, explicând că e destul de complicat să faci asta în mod serios și să nu amețești, să nu te sperii chiar puțin. Cam așa este și pentru copii dacă îi pui la treabă, fără să le explici clar ce au de făcut, ce aștepți de la ei – și faptul că stabilești reguli cu ei e cel mai recomandat. (Da, mi-a plăcut mult acest principiu: explicația în sine e magistrală – dacă unul dintre copii face gălăgie, toți trebuie să se ridice în picioare și să înconjoare clasa în liniște de 10 ori. Astfel ei vor realiza că nu numai pe profesor îl deranjează zgomotul, ci și pe ei. Și devin responsabili. Pe de altă parte știu că funcționează acest principiu: soțul meu de-a lungul anilor cât a fost profesor a făcut lucrul acesta cu toate clasele – liceu! – și tot ce stabileau la începutul anului era respectat cu sfințenie pe parcurs. Nu poți spune că nu se poate să te înțelegi cu copiii – poate nu te străduiești, dar de înțeles reușești, dacă ești un bun pedagog. Așa că o carte de pedagogie modernă ar trebui să se lipească de mâna fiecăruia dintre noi, care lucrează cu copiii, nu respingerea din start a relaționării în acest fel cu copiii.)

Alte mame au povestit:

  1. Copilul meu m-a întrebat: ce înseamnă să fii genial? Când ea a încercat să explice, el a revenit din nevoia de a clarifica – deci eu sunt un geniu? 🙂 (Danezii nu laudă rezultatul, ci procesul făcut de copii. Astfel chiar și cineva care nu se pricepe foarte bine la un lucru este încurajat să se apuce de treabă pentru că nu faptul că te pricepi aduce valoare, ci faptul că încerci.)
  2. Copilul meu s-a gândit să facă o listă de Crăciun cu lucruri fantastice, prețuri astronomice, pentru că voia să creadă ce zic filmele – că Moș Crăciun împlinește orice dorință așa că i-am explicat că el nu există și dorințele trebuie să fie după bugetul meu, nu după al unor minuni. (Danezii încurajează mai degrabă joaca în aer liber cu lucruri din natură decât cu jucării – da, Lego e jucărie, dar dezvoltă anumite abilități 🙂 în timpul cât stai în casă – era să zic *iarna*, dar cum ei nu au probleme cu zăpada și iarna stau pe afară… Pe de altă parte, danezii nu intervin în relaționarea copiilor între ei – cum, din nefericire, se procedează la noi, căci mamele îi urmăresc pe copii la locul de joacă și intervin în favoarea copiilor lor (dacă sunt dintre cele cu ego exacerbat) sau în favoarea celorlalți copii (dacă se gândesc să-i învețe pe ai lor smerenia – la acest capitol ar fi multe de discutat – nu că la primul nu ar fi! 🙂 ).
  3. Despre abordarea subiectelor dificile cu cei mici – poveștile daneze sunt dintre cele fără final fericit, nu au nimic de-a face cu *și au trăit fericiți până la sfârșitul vieții*. Ca să știți un amănunt de culise editoriale – foarte multe dintre poveștile lui Andersen au fost schimbate când au fost traduse la noi, pentru că erau prea dure pentru copii – sirena, vestita sirenă, dacă ați citi varianta adevărată ați arunca din mână cartea 🙂 . Încercați, să vedem dacă e așa! 🙂

Una dintre mame a povestit cum fiul său a întrebat-o dacă și ea va muri. *Da.*

* O să-mi fie dor de tine. De aceea când mă fac mare, am să inventez un spray antimoarte și ți-l vând ție gratis 🙂 🙂 🙂 .*

Cartea Metoda daneză de creștere a copilului este mult mai incitantă decât aș putea scrie într-un articol. Cu siguranță că voi mai reveni la ea. Mai ales pentru a spune ceea ce-mi place mie și unde mi s-a părut că nu ar trebui neapărat să ascultăm ideile scriitoarelor – DACĂ avem un anumit tip de copil care are nevoie de cu totul altceva decât de ceea ce recomandă ele. Pentru că fiecare copil e unic, iar sângele latin al românașilor nu se poate compara cu ereditatea nordică. Educația se face în funcție de materialul pe care îl ai în față, așa cum există croială diferită pentru țesături diferite…

Voi reveni. Dar până atunci nu uitați de cartea scrisă de Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl, carte sponsorizată de firma Mustela. (Care a oferit pentru mămicile prezente un cadou constând dintr-un ursuleț frumușel și două produse pentru îngrijirea bebelușilor – căci acestei vârste i se adresează.)

 

Reclame
0

John Green – Sub aceeași stea

O adolescentă cuminte, cu metastază la plămâni. Părinții ei îl avertizează pe băiatul care scăpase de cancer, chiar dacă rămăsese fără un picior, că ea nu mai are multe zile de trăit. Să nu se atașeze de ea. (Dacă toate relațiile dintre părinți și copii ar fi ca cele din această carte, și unii și ceilalți și-ar păstra iubirea și nu ar avea amintiri penibile din perioada *dificilă*!)

Cartea a fost atât de ofertantă încât au făcut și film după ea. Eu o recomand înaintea filmului, mai ales pentru cei care scriu – foarte multe sfaturi cu privire la scris și la modul cum se poate dezvolta acest talent.

Și lucrul acesta se face folosind un scriitor inventat, care are o carte fantastică din care copiii cu boli terminale primesc mângâiere… Eu știu… Poate că unul dintre noi chiar o va scrie, în așa fel încât și aceste persoane să se bucure de literatură *țintită*.

Băiatul îi împlinește visul fetei, de a ajunge în Olanda – pentru ceea ce descrie scriitorul din Olanda a stat 2 luni acolo, cu o bursă oferită de statul olandez.

Garantez că, dacă vă apucați de ea, nu o lăsați din mână în următoarele 3 ore… 🙂

0

Brain Awareness Week 2018 (2)

Într-o lume care plătește de două ori mai mult pe medicamentele pentru bolile psihice decât pentru cancer – parcă se spunea că e boala cea mai grea cancerul, cum se face că nu se vorbește despre realitate? – ar fi bine dacă am lua aminte la modul cum suntem educați sau cum educăm?

Vreau să vă întreb cât de aproape sau departe vă situați de această provocare a specialiștilor:

*Atunci când te confrunți cu probleme dificile, cea mai bună soluție nu e întotdeauna să zâmbești și să spui că totul e în regulă. Să te minți singur este cea mai periculoasă formă de înșelăciune și este un mesaj periculos de transmis copiilor. Vor învăța să facă la fel. Această autoamăgire generează confuzie pentru că duce la ignorarea sentimentelor reale și ne poate influența să facem alegeri bazate mai mult pe influențe exterioare, și nu pe adevăratele noastre dorințe. Iar asta ne duce în locuri în care, de fapt, nu vrem să ajungem. Și așa ajungem să fim nefericiți. Este acel moment în care mulți își privesc viața și spun: Stai așa – asta e ceea ce vreau cu adevărat? Ori asta e ceea ce credeam că se presupune să vreau?*

Probabil că am învățat din cultura americană să zâmbim, chiar dacă ne-a invitat Țepeș în țeapă, chiar dacă suntem trași pe roată. Sau poate am învățat din moși strămoși că nu ar trebui să arătăm ce prea mult din ceea ce simțim, ca să nu fim folosiți. Poate e un sâmbure de adevăr – dar, dacă aceasta ar fi consecința, ar trebui să ne depărtăm de acei oameni, nu să ne ascundem și de ei și chiar și de noi sentimentele. A-ți tăgădui emoțiile este cel mai nesăbuit lucru pe care îl poți face – îți pierzi autenticitatea și nu știi niciodată cine ești tu și ce te face fericit. Ești cineva dus de val.

…….

Una dintre valorile esențiale ale culturii daneze este smerenia – să fii conștient că o duci atât de bine încât nu ai nevoie ca alții să te facă să te simți important.

În ce ne privește pe noi, cum suntem? Câtă nevoie avem de laudă din partea celorlalți? Vorbesc în nume propriu: aș avea nevoie de multe foci în jur care, la fiecare pas, să mă aplaude 🙂 . În cazul în care nu aud acele aprecieri, mă opresc și sunt absolut lipsită de energie. Eu nu am învățat perseverența tocmai din acestă cauză: depinzând de complimente și neprimindu-le, am ajuns la concluzia că nu prea mă pricep și atunci de ce să mă străduiesc? … Bine, eu am curajul să afirm asta. Alții poate nu-l au. Dar privind la copiii din jurul nostru, la tinerii noștri care îți sar în cap imediat cum ai spus ceva ce nu le convine, mi se pare că există o mare lipsă de *smerenie* și de încredere în sine – indiferent ce-ți zice adultul sau șeful!

Îndurerați că nu avem parte de laude, ar trebui să înțelegem cât de mult rău aduc acestea dezvoltării noastre, dezvoltării creierului nostru. Și nu e o glumă. Iată ce spun cei care au studiat problema (Metoda daneză de creștere a copilului):

Dacă sunt lăudați constant și li se spune că s-au născut inteligenți, talentați și dotați, copiii dezvoltă ceea ce se numește *gândire fixă* – ideea că inteligența este statică și că ei o au deja. Copiii cărora li se spune că inteligența lor se poate dezvolta prin muncă și educație dobândesc o gândire evolutivă – ideea că pot să aibă abilități mai bune cu fiecare zi în care se străduiesc. Copiii cu gândire fixă au tendința să fie preocupați de modul în care vor fi apreciați – ca fiind deștepți sau nu. Lor le este teamă să depună prea mult efort pentru că efortul îi face să pară proști. Și le mai este teamă că, dacă ar fi nevoie să trudească pentru a face ceva anume, și-ar pierde statulul de *deștepți*. Mai mult, copiii cu gândire fixă exagerează cu privire la rezultatele lor, imaginea lor de sine fiind strâns legată de rezultatele obținute, așa că nu vor sub nicio formă să admită eșecul. Spre deosebire de aceștia, cei cu gândirea evolutivă, au avut tendința de a prețui învățarea. cei care au fost încurajați să se concentreze asupra propriilor eforturi și nu asupra inteligenței au considerat că efortul este ceva pozitiv. Aceasta a dus la ascuțirea inteligenței lor. Când s-au confruntat cu eșecuri, au depus eforturi mai mari și au căutat noi strategii de învățare, în loc să renunțe. 

Aceasta este sinteza rezistenței – concluzionează autoarele. (Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl)

0

Organizarea casei – Mama Time Out

Eram în casa unui prieten. Acolo era mizerie, acolo parcă venise cineva și presărase pe fiecare metru pătrat câte 6 gândaci de bucătărie, chiar dacă era vorba despre camere sau balcon… *De ce ai ajuns așa?* – l-am întrebat. *Cum e în casă, așa e și-n mine!* mi-a răspuns și mi-am dat seama că locul în care trăim este un ecou a ceea ce suntem noi înșine.

Și eu sunt genul de persoană care poate lucra în dezordinea-i personală, care nu prea vede că se răstoarnă casa peste ea, dar și când încep să fac ordine termin totul repede și bine în cât mai puțin timp. Mă laud că am reușit de câteva ori să aranjez într-o singură zi lucrurile după o mutare, asta însemnând pe rând să umplu patru camere, trei camere, două camere. Da, da, știu că nu înțelegeți prea bine la ce mă refer, dar cei interesați puteți afla, la un ceai. Pentru că mie nu-mi place să dau mai multe amănunte.

Ceea ce am vrut să spun, dar m-am pierdut în amintiri!, este că nu mă interesează nicio revistă despre casă, nicio idee despre organizarea casei și … nimic din ceea ce are legătură cu domiciliul. Pentru mine, casa înseamnă pereți și acoperiș – atât. Dar am ajuns la Mama Time Out (organizat de Florina Badea) pentru că cea mai bună prietenă a mea este exact inversul meu și și-a dorit să o cunoască pe Diana Mihăilă, prima bloggeriță de fine living din România.

Aici am de adăugat ceva – a participa la astfel de evenimente este în sine o bucurie, pentru că întâlnești o paletă bogată de doamne, preocupate de ceea ce e frumos și gata de a-ți zâmbi și a se împrieteni cu tine. Diana Mihăilă, însă, îmi permit să spun!, le întrece pe toate: cu debordantă energie ne-a salutat pe toate, s-a ridicat de pe scaunul ei pentru fiecare care a intrat în încăpere (Biblioteca Ion Creangă – mama tuturor bibliotecilor de tineret din București, cum îmi place mie să-i spun!) și a fost impecabilă. Cred că știu cu cine aș dori să semăn, dacă n-aș fi eu însămi, dacă ar fi s-o iau de la capăt și, evident, dacă s-ar putea 🙂 🙂 🙂 .

Pentru cei care aveți copii, organizarea camerelor lor este posibilă: regula celor 3 S.

Pentru cei care vă iubiți mașinile și le tratați ca pe iubitele voastre (sau chiar mai frumos), idei. Sau da, aceste idei ar fi pentru cei care aveți un partener care-și iubește mașina mai presus de voi și nu vă lasă să mâncați acolo, ca să știți cum puteți să-l înveseliți, cocoloșindu-i căsuța pe 4 roți.

Și ce trebuie să citesc eu, de câte ori totuși binevoiesc să mă gândesc la camera mea… aici.

Încântată am fost de această seară! Și, desigur, voi fi la fel de încântată de cea din 3 aprilie (e o seară de marți, ora 18), când la Lebbuchenhaus – librărie germană, va avea loc o întâlnire Mama Meet Up, ediția a II-a. Atunci se va vorbi despre cum să ne organizăm în bucătărie, ca să nu rămânem descoperite și nici să nu aruncăm mâncarea. Despre cum se petrece puțin timp în bucătărie, gătind sănătos. Despre cum se poate evita monotonia în ceea ce pregătim pentru mesele noastre.

Pentru înscriere la acest eveniment, până pe 30 martie, puteți scrie un mail la consultanta@florinabadea.ro. (Lebbuchenhaus este în centrul orașului, aproape de Universitate, strada Sarmizegetusa, nr. 4)

Ne vedem acolo.

 

0

Brain Awareness Week 2018

Despre sănătatea creierului – toate subiectele dezbătute în cadrul prezentărilor și-au îndreptat ținta într-acolo!

Dr. Dan Mitrea a explicat conceptul de Neuroștiință, ajutându-ne să ne acomodăm cu un termen: DALY – anii de viață *sănătoasă* pierduți.  Căci DALY măsoară povara produsă de o boală și se exprimă în anii pierduți datorită problemei de sănătate. Folosind un filmuleț a răspuns la întrebarea ce ne face pe noi umani?

Dr. Marius Geantă a adus în discuție ideea de medicină personalizată, insistând pe crearea unui geamăn virtual. Nu cred că ar trebui să ne gândim la el ca la un fel de Superman, nici ca la un fel de clonă. Nici ca la persoanele despre care scria în cartea sa câștigătorul Nobelului pentru literatură – Kazuo Ishiguro (Să nu mă părăsești). Fiind doar o întâlnire de popularizare a științei nu s-a aprofundat subiectul, dar ar merita dezbătut.

Dr. Adella Sârbu a vorbit despre minunea care este creierul uman – are 86 miliarde de neuroni, iar Calea Lactee (cât de spațioasă este!) are 200-400 miliarde de stele… Suntem cam … o minune, nu? Chiar dacă părți din țesutul cerebral degenerează, activitatea mentală și psihică poate construi noi trasee pentru rezolvarea problemelor. Pentru a veni în plan uman, ca să putem înțelege cam despre ce este vorba – neuroplasticitatea spune că odată distruse anumite rețele neuronale, creierul se poate reface, indiferent de vârstă. Așa că mai este o speranță pentru ceea ce se întâmplă în societatea noastră: auzi că peste tot corupția este normală, apare ca și când ar fi calea sănătoasă de existență. Ei bine, ea și-a creat aceste rețele în capetele unor oameni, se pare că destul de mulți, dar șansa lor este că se poate să schimbe întrerupătorul și să se meargă pe drumul cu adevărat sănătos. Nu pe cel bătătorit de atâta vreme pentru că *se poate*, pentru că *și alții o fac*, pentru că *așa am învățat de la înaintași*. 🙂

Dr. Floriana Boghez, medic neurolog, ne-a produs un zâmbet cu faptul că există cu un site cu un nume așa de amuzant numit Somnolog.ro. Și totuși, așa de important este somnul… Culmea este că, întrebată la final care este cea mai bună terapie pentru problemele minții, răspunsul a fost: *Cel mai sigur tratament este să încercăm să fim mai buni.*

Despre NeuroTracker pot să vă spun că a părut cel mai interesant instrument pentru dezvoltarea atenției. Se poate folosi pentru copiii cu dificultăți de concentrare sau pentru maturii care încep să-ți piardă informațiile, pentru sportivii care trebuie să fie vigilenți în mai multe locuri în același timp. În 2 D este un joc prin care-ți petreci timpul, dar în 3D este de un real folos: 3 D ajută la transfer din mediul virtual în cel fizic așa că poți să-ți îmbunătățești atenția selectivă, multifocalizată pe mai multe elemente și pe cea dinamică.

The Human Link este un dispozitiv și o aplicație Alzheimer dezvoltată de George Georgescu. Cifrele care privesc această boală neuro sunt cutremurătoare: 9.200.000 persoane bolnave la nivelul Uniunii Europene și 40.000.000 persoane afectate – aparținătorii sau cei aflați la debutul ei. Având o bunică bolnavă de Alzheimer și știind ce implică pierderea acesteia, George Georgescu a creat un ceas pe care îl pot purta bolnavii, conectat la un device al aparținătorului (până la 5 persoane pot fi legate de bolnav). În acest fel, poți știi oricând unde se află cel care s-a aventurat pe stradă, fără să-și dea seama că nu poate stăpâni această situație. (Interesant mi s-a părut că inițial l-au proiectat mov, asemenea culorii folosite în campaniile Alzheimer, dar oamenii au avut obiecții, că vor fi stigmatizați când se va observa acel ceas special, ca o lesă, ca o zgardă specială. Da, trebuie să ne gândim la toate, mai ales la binele pacientului, nu numai la asortarea cu lupta împotriva bolii!)

……..

Workshopul *Despre sănătatea creierului* s-a desfășurat sub egida Federației Europene a Asociațiilor de Neurologie (EFNA) și a fost organizat de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România). Săptămâna Internațională de Conștientizare a Creierului are ca scop dezvoltarea personală a reprezentanților asociațiilor de pacienți din domeniul neurologiei din România, pusă în folosul organizației și implicit a pacientului pe care aceștia îl reprezintă.

 

0

Căutând-o pe Alaska – John Green

Cartea este foarte interesant construită – un anumit moment din experiența eroului principal constituie punctul de reper și primele capitole sunt datate *Cu 136 zile înainte*, *Cu x zile înainte*, pentru ca la final să existe capitolele *După o zi*, *După 136 de zile*… Miles consideră că Alaska – da, este o fată, nu un continent și nici o cățea! – este punctul culminant al istoriei lui, așa cum și istoria pământului are două părți înainte și după Hristos.

Doar că Alaska lui nu are nimic din puritatea Fiului lui Dumnezeu 🙂 , cred că nicio mamă nu și-ar dori o astfel de noră, dar eroul principal este atât de fascinat de năstrușnica lui colegă încât nu se gândește la nimic altceva decât la cum să fie a lui, chiar dacă are pe altcineva.

Alaska are, însă, o istorie zbuciumată care pusă în cuvinte populare românești ar putea fi redusă la simplul: *trage rău*. Adică se vede că nu se va sfârși bine vârtejul în care se află ea. Alcoolul, tutunul, sexul nu pot echivala faptul că ei îi plăcea mult să citească. Instinctele necoordonate de creier, emoțiile aflate sub impulsul beției îi curmă viața.

O carte despre sentimente apăsătoare, de la vină la dragoste neîmpărtășită și vinovată. O carte din care aflăm ultimele cuvinte ale unor persoane importante ale istoriei, pentru că aceasta era pasiunea eroului pricipal. O carte pe care, dacă o citesc părinții și-și văd copiii în rolurile celor 4 liceeni, îi bagă sigur la homeschooling, încercând să evite statul la internate și găștile destructive.

Poți înțelege tensiunea labirintului prin care trec adolescenții, dar nu-ți poți permite să-i lași și pe ai tăi să ajungă acolo!

2

Empatie. Încredere. Comunitate.

Stăteam de vorbă cu un psihiatru și spunea că știrile de la ora 5 îi oferă cazuri ca niciodată până acum, pentru a studia tipologiile bolilor psihice. Uimirea cea mai mare în ochii tuturor este când o mamă își ucide copilul – de fapt, chiar și în pușcărie, femeile o izolează pe cea care a făcut lucrul acesta și o exclud din comunitatea lor, devenind pentru ele exemplul de cea mai josnică persoană. Dacă în societatea noastră nu se mai dezvoltă nici instinctul matern, ce să mai vorbim despre empatie – care este cea mai rafinată dintre treptele de relaționare umană?

……..

Knud Ejler Logstrup, faimos filosof și teolog danez, care a avut o puternică influență asupra gândirii daneze, credea că părinții au responsabilitatea de a alimenta mintea copiilor cu mai mult decât distracție și transfer de cunoștințe. Aceștia ar trebui să le hrănească și abilitatea de a fi empatici. El considera că poveștile pe care le spunem despre alții sau cuvintele pe care le folosim sunt esențiale pentru a-i învăța pe copii cum să se pună în locul altcuiva.

Să te pui în locul altcuiva.

Ce ar înseamna aceasta? Să ajuți pe cineva care nu mai poate să-și ducă sacoșa, să dai locul în autobuz cuiva care arată că e obosit, chiar dacă nu este o gravidă sau o persoană în vârstă, să întrebi persoana care trece pe lângă tine pe stradă, plângând, dacă-i poți fi de folos, să te străduiești să găsești răspunsul cuiva la întrebarea: Știți cumva unde este strada X – în ciuda faptului că nu cunoști zona, să ai bunăvoință față de o femeie care ridică tonul la tine pentru că poate nu pe tine te are în vedere când e nervoasă, ci multe alte necazuri o copleșesc…

Să te pui în locul altcuiva.

Cât de des o faceți? Ce vă împiedică să o faceți? Cunoașteți pe cineva care procedează astfel?

A te pune în locul altcuiva înseamnă a vedea nevoia celorlalți, dar și binele din ei, ca un element de bază pentru viitor. Încrederea devine un lucru normal. Se întâmplă foarte rar să auzi un danez vorbind de rău un alt copil în fața propriilor copii. În schimb, încearcă să le explice comportamentul ciudat al celorlalți. Le dau idei despre ce s-ar fi putut întâmpla cu cei care i-au întristat, pentru ca să gândească lucrurile din altă perspectivă decât din a supărării proprii. Poate era obosită. Și dacă îi era foame? Cred că acum îi pare rău, dacă s-a purtat așa fără motiv.

Astfel se ajunge la formarea abilității de schimbare a cadrului mental. A avea capacitatea de a ne imagina cu ușurință că cineva trece printr-o perioadă grea ne face capabili să vedem comportamentul persoanei respective într-o altă lumină. În loc să exagerăm, generalizând și etichetând negativ, ne putem îndulci perspectiva cu empatie. Asta ne face și pe noi să ne simțim mai bine, pentru că economisim o mulțime de timp care, altfel, ar fi fost risipit pe energii negative.

Logstrup nu era naiv când spunea că încrederea în alții va fi mereu recompensată. El pur și simplu credea că acea încredere, ca și alte expresii suverane ale vieții, precum sinceritatea, iubirea și compasiunea reprezintă o parte fundamentală a ceea ce înseamnă să fii uman. *A arăta siguranță și încredere în alți înseamnă să te eliberezi de tine însuți.* Și e adevărat: încrederea este eliberatoare.

Pe de altă parte, încrederea se creează și făcând acțiuni împreună, acțiuni care ar putea să te arate celorlalți vulnerabil. De la jocuri până la cântat, aceste activități în societate te pun în dificultate dacă ești un personaj care vrea să pară cel mai isteț și de neatins. Cum să te joci? Doar ești om mare! Cum să cânți? Doar la grădiniță ai făcut asta și, a, da, poate pe la banchetele din adolescență. Și totuși, o metodă garantată care creează starea de bine este să cânți în compania celorlalți. Nu numai la ocazii (nuntă, aniversări), ci în orice ocazie te întâlnești cu cei cunoscuți. Melodiile pe care le cântă sunt adesea special scrise pentru această ocazie. Aici este aici: ele sunt transmise prin viu grai, versurile sunt relaxante și toți se detașează de realitatea imediată, în vreme ce cântă împreună. Că au sau nu voce! Ca să înțelegeți cât de important și de necesar este considerat acest aspect, danezii au o carte de cântece naționale – Hojskolesangbogen. Ați fi interesați să cumpărați o astfel de carte dacă ar apărea în România? Dacă ar exista în fiecare casă, cu siguranță că am folosi-o des. (Tradiția daneză a cântatului se trage din serbările nobilimii și aristocrației din Evul Mediu, dar de-a lungul timpului s-a răspândit și acum este mai des întâlnită ca niciodată. Într-un fel, acest lucru este ușor de înțeles dacă observi comportamentul protestanților practicanți, care în bisericile lor au astfel de cărți pe care le folosesc atât acasă cât și la biserică, acordând muzicii o importanță deosebită, atât în închinare cât și în relaționarea dintre ei.)

Nick Stewart, de la Universitatea Oxford Brookes, a făcut o serie de studii asupra cântăreților de cor și a descoperit că interpretarea împreună a melodiilor nu-i face pe oameni doar mai fericiți, ci și să simtă că sunt parte a unui grup, a unui colectiv. Sincronizarea mișcărilor și respirațiilor din timpul cântatului împreună creează un sentiment puternic de interconectare. Mai mult, studiile au arătat că grupurile muzicale și-au putut sincroniza, în timp ce cântau, chiar și bătăile inimii. Interpretarea melodiilor împreună eliberează hormonul fericirii – oxitocina – ce reduce stresul și amplifică sentimentele de încredere și de apropiere. Pentru a simți aceste efecte puternice nu trebuie decât să încerci să cânți în grup, înlăturând senzația că ești caraghios dacă faci așa ceva.

…..

Aceste informații sunt desprinse din Metoda daneză de educație a copilului – Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl, care a fost publicată la Editura Litera.