24 de povești în așteptarea Crăciunului

🙂 Nu faptul că abia acum am strâns bradul de la Crăciun mă face să citesc astfel de povești, ci CampNaNo aprilie 2018. A început pe 1 aprilie și durează până la sfârșitul lunii – sau, dacă-ți atingi ținta fixată mai devreme, exact atunci când hărnicia ta pune punct proiectului. Eu mi-am dorit multe de la această perioadă, dar când am realizat că sunt cam multe zile libere de la lucru, pe care normal că le petrec alături de familie, mi-am dat seama că nu se poate scrie! Poți cel mult citi. Din 100 de pagini câte credeam că voi realiza, am lăsat cifra destul de provocatoare de 45 și decizia de a citi cât mai mult despre iarnă căci, da, cartea pe care vreau s-o scriu este cu povestiri pentru anotimpul ultim al anului.

De când cu Metoda de educație daneză și descoperirea că poveștile lui Andersen erau triste – doar editurile din prezent le-au mai fardat, altfel plângeam la toate! – privesc poveștile cu circumspecție. Bine, bine, îi pot învăța pe copii – dacă sunt dureroase! – despre faptul că viața nu e mereu dulce, dar nu le dau și altfel de simțăminte? De inadecvare, de inferioritate?

O să dau un exemplu de poveste care m-a oripilat: Legenda Sfântului Nicolae. Un măcelar primește la ușa lui 3 copii pe care *îi omorî, îi sără ca pe hamsii și-i puse la păstrare în putină*. Sfântul Nicolae, peste 7 ani, se duce în vizită la măcelar și-i zice insinuant că ar vrea să mănânce niște pastramă păstrată în putină la saramură… Când acesta dă să fugă, i se spune *Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată! Căiește-te și Dumnezeu te va ierta!* Apoi cei trei copilași sunt aduși la viață. De atunci, la copiii buni vine Sfântul Nicolae, protectorul copiilor cuminți, cu dulciuri și daruri, iar la cei neasultători vine Moșul cu nuiaua și *seamănă ca două picături de apă cu un măcelar!*

NU, chiar nu știu de ce trebuie să spun așa ceva copilului meu (bine, nici nu am copil mic pe care să-l îngrozesc în acest fel, dar oricum nu aș vrea să spun nici copiilor dușmanilor mei așa ceva 🙂 )…

Trec peste poveștile ciudate, care sunt vreo 6. (Din 24. Unii terapeuți consideră că poveștile, cu cât sunt mai pline de momente de groază, cu atât sunt mai bune pentru a-i dezvolta pe copii. Fiecare are dreptul să asculte de acești terapeuți sau să nu-i ia în seamă!)

Mă opresc la o poveste din folclorul rusesc: Mănușa cu un deget. Vin pe rând și găsesc adăpost în această micuță mănușă – un șoricel, o broscuță, un iepuraș, o vulpe, un lup și un urs… Haideți, nu-mi spuneți că nu vă distrați când vi-i imaginați pe toți în aceeași mănușă de copilaș… Oricum, ideea e că li se mai adaugă cineva… Și ce se întâmplă e de domeniul … realului… Merită știută! 🙂

Reclame

3 gânduri despre &8222;24 de povești în așteptarea Crăciunului&8221;

    • pentru că povestirile lui Andersen erau transformate – cele de pe piață sunt complet schimbate față de adevăratul final al povestitorului; nu a fost acceptat atât de dur.
      Grimm nu era chiar așa de dur ca pusul la saramură și dat cu sare… sincer.
      iar eu, mică fiind, am preferat să citesc Lumină în amurg, la vârsta de 9 ani, decât poveștile populare românești. preferam viața reală, chiar tristă – Mizerabilii într-a IV a – dar nu mizeriile acelea care îmi păreau ireale…
      chiar dacă ne-am format în feluri diferite, noi două putem fi prietene.
      eu scriu pentru părinții care seamănă cu mine sau au copiii cum eram eu când eram mică sau chiar pentru cei care vor să cunoască un alt punct de vedere decât al lor…
      acesta e punctul meu de vedere…
      Mie mi-a plăcut expresia *apă vie, apă moartă*, am citit până la urmă – printr-a VIII- a- toate poveștile populare nu numai românești ci și celelalte, dar chiar nu mi s-au părut formatoare – literatura lui Sebastian îmi era mai de folos decât orice, versurile lui Minulescu mă amuzau mai mult decât poveștile etc…

  1. Da, nici eu nu cred ca povestile (pe care le-am citit, pe toate, la varsta mica. Inca mai am, la mama, toate cele 20si ceva de volume „Povesti Nemuritoare”, printre altele, si toate ale lui Petre Ispirescu, etc.) au avut influenta formatoare pentru mine. Au avut, mai mult, din punctul de vedere al dezvoltarii vocabularului si al intelegerii faptului ca pe vremuri viata la tara era altfel (eu pana in clasa a opta am fost de 4-5 ori „la tara”, pentru scurt timp, fiind fata de Bucuresti, crescuta la bloc, cu vacante petrecute la mare sau in statiuni balneoclimaterice, „cu bilet de sindicat”) si ca au existat vremuri cu printi si printese…

    Da, stiam de la inceput ca sunt ireale, ca astfel de lucruri se pot intampla „doar in povesti”. Pe Minulescu, intr-adevar, cred ca l-am descoperit prin clasa a opta sau a noua, iar pe Mihail Sebastian (care mi-a placut si el) in liceu.

    Povestile tale sunt optimiste si imi plac foarte mult. Ale tale pot avea caracter formator, intr-adevar. Ce am vrut sa spun este ca eu consider ca toata literatura pentru copii isi are locul ei, si ca cei mici ar trebui sa citeasca mult mai mult decat o fac acum. Noi am citit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s