2

O poveste siciliană – Sicilian ghost story

Trailerul mai mult ascunde ceea ce va veni. Mă așteptam la un thriller care se termină prin eliberare. Nu știam nimic despre istoricul filmului și că de fapt este un film-manifest, un mod prin care cele trei țări care l-au realizat au vrut să lupte prin artă contra Mafiei. Abia la final era dată o explicație – filmul este dedicat lui Giuseppe… (adică personajul principal a existat? Am alergat la net și am căutat să înțeleg despre ce este vorba.)

Filmul are bază reală, doar că este realizat sub forma unei povești de dragoste, pentru ca adevărul să fie și mai dureros, și mai trist. Să fie înfiorător. Pentru niște copii de 13 ani, peste care trec apoi 2 ani, să înfrunte lumea absurdă a adulților – fata pe mama ei elvețiancă fără sentimente și băiatul pe cei care au lucrat alături de tatăl său în Mafie – este un blestem. Care poate fi îndepărtat doar prin vis, prin refugiul în imaginație și în scrisori; prin căutare și capitulare – fata capitulează în două forme (prima dată prin îmbrățișarea apei, apoi doar prin îmbrățișarea apei cu privirea).

Băiatul nu poate face nimic altceva decât să îndure. Filmul nu vorbește despre căutările statului, despre implicarea poliției, despre gesturile părinților – mai ales despre atitudinea tatălui, în situația dată (fost participant la activitățile Mafiei și prins, a semnat un acord prin care trăda ce știa – lucru care i-a împins pe ceilalți la gestul batjocoritor de a-i răpi fiul și a-l ține în pădure ca pe un cățel, timp de mai mult de doi ani, după care l-au ucis și l-au dizolvat în acid).

Realitatea, atât cât poate fi lăsată să se vadă, o redă articolul acesta.

Mă întrebam dacă arta este o formă prin care să lupți cu răul. Până la urmă, fiecare departament al statului ar trebui să-și facă datoria pe care o are și atunci s-ar presupune că răul nu ar triumfa. Dar ori undeva este o fisură, ori – chiar și fără fisură – răul se propagă. Poate tocmai pentru că aceasta este natura lui, de rău! Poate pentru că, și dacă europenii propun erosul ca rezolvare, și dacă americanii propun super-eroii ca eliberatori, nu de aici vine salvarea. Nu dinspre oameni, căci răul e mai presus de ei; e doar pactul unora dintre ei cu distrugerea, iar restul trebuie să îndure consecințele.

După ce vezi un astfel de film, singurul lucru pe care ți-l dorești este să fii cinstit, pentru ca să nu provoci celor din jur rău, prin minciunile tale. Dar uneori ești prins în capcană și atunci îți justifici răul cu faptul că ești la mijloc sau te strâng nevoile cu ușa… Nimic nu merită să te determine să perpetuezi răul. Mai bine rupi totul din start decât să îndure cei din jur repercursiunile faptelor tale – fie ele rele sau venite din remușcare.

P. S. Nu-mi place faptul că am folosit de atât de multe ori cuvântul *rău*, dar am preferat să îl aduc în discuție, o dată pentru totdeauna. Nu mai revin asupra lui și de foarte puține ori apare în textele mele. Tocmai pentru că nu mă las biruită de el.

1

Parenting PR – de 15 luni pentru educația celor ce educă părinți

Lucrez de 26 de ani în radio, iar lucrul acesta este o mare bucurie pentru că simt mereu că sunt aproape de oameni. Da, sunt jurnaliști care lucrează pe teren și jurnaliști care stau la birou – fac parte dintre cei din ultima categorie. Oare cum pot să simt astfel că sunt aproape de oameni? Prin simplul fapt că merg în grupuri pe care le respect sau de care sunt interesată. În felul acesta, cunosc gândirea unora și am despre ce să scriu mai apoi.

Unul dintre evenimentele care mi-au dat posibilitatea să cunosc oameni, dar și să înțeleg ce înseamnă bloggingul și social media este cel organizat de Parenting PR – pentru comunitatea Digital Parents Talks: Scrierea textelor care generează engagement.

În cadrul ediției cu numărul 15 (da, atât de multe au fost, lunar se desfășoară!), au fost mai multe invitate care să vorbească decât de obicei pentru că a fost vorba despre două dezbateri: din prima am aflat cum se scrie, din cea de-a doua – cum să fii pentru a putea să scrii pentru social media.

Subiectele abordate au fost interesante, dar și foarte multe, așa că nu poți să te referi la toate acele lucruri într-un articol simplu – mai ales că, pe lângă gândurile celor care vorbesc în față, le mai ai și pe ale tale care vin să confirme sau să infirme ceea ce auzi.

Cum ne place nouă să alcătuim sau să citim liste cu număr de ordine – de parcă nu ne-am săturat să fim niște numere și-n viața de toate zilele, vrem să fim și formați în doi timpi și trei mișcări, prin etape clare și ordonate, am ales să scriu despre 5 idei. Și să vă invit să le citiți pe toate celelalte prietene care au participat la evenimentul organizat de Parenting PR.

  1. A avea blog înseamnă a scrie. De ce scrii? Pentru că îți place, pentru că dorești să transformi pasiunea într-o posibilitate de a face bani. Uneori, îți iese, alteori, nu. Te-ai împăcat cu ideea că, de cele mai multe ori, nu? Atunci fă lucrul acesta cu talent – dacă nu-l ai, e dificil (dacă nu ai studii, nu e mare lucru, dar talentul trebuie să existe!) și vei fi fericit pentru că, și dacă nu ai bani din ce scrii, sigur îți faci prieteni. Și prietenii sunt mai valoroși decât banii.
  2. Întotdeauna vei avea success dacă vei înțelege vremurile pe care le trăiești – lumea nu are răbdare să citească un milion de cuvinte pentru ca tu să ajungi la miez. Blogul cere să scrii scurt și pe înțelesul omului – nu te gândi că te citesc doar doamnele rasate dintr-un oraș mare; pe lângă ele pot fi 39878 de puștoaice de la țară, că și ele au net.
  3. Articolele care apar pe aceeași nișă pornesc de la aceleași nevoi – a crește un copil este într-adevăr un lucru unic – pentru părinte, dar foarte comun – pentru societate! E minunat să fii prietenă cu toate celelalte mame care scriu despre educație, dar dacă vrei să fii citită trebuie să ai ceva aparte. (Că e vorba despre stilul de-a scrie, despre umor sau despre imagini, că e vorba despre emoție sau despre scurtimea textului ori despre rubrici Știați că… e decizia ta!)
  4. De unde iei idei? Sigur că din experiența ta, dar trebuie să fii atentă și la ceea ce e în jur, la ceea ce dezbate pe forumuri, la ceea ce spun știrile că se mai întâmplă prin țară – cam care sunt problemele oamenilor.
  5. Te ajută sau nu cariera din jurnalism? A fost o întrebare. Eu nu am făcut Jurnalism, ci Filologie, dar am urmat o sumedenie de cursuri. Voi spune că dacă e ceva care îi determină pe oameni să arunce cu pietre în cei din nișa de parenting este tocmai întrebarea: ce-mi pasă mie ce-mi spune X, dacă nu e documentată. Ori jurnalismul îți spune că trebuie să existe surse – și nu una, ci trei – care să confirme. Atunci când vorbești doar ca mamă și nu ai un specialist (a, nu, trei!) care să te secondeze – lasă-i pe ei să se bată cap în cap și cele ce vor citi se vor dumiri ce vor să aleagă! – s-ar putea să fii considerată apă de ploaie.

Mai jos aveți articole foarte cuprinzătoare despre ce înseamnă a scrie, a avea blog, a putea ieși în social media cu rezultatul creațiilor voastre:

https://prescolar.ro/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

https://mamicaurbana.ro/social-media-si-comunitati/

https://mamicaurbana.ro/cum-sa-scrii-articole-care-sa-genereze-engagement/

https://meritopoveste.ro/2018/07/22/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

http://iulianaroca.ro/scriu-pentru-voi-din-suflet-nu-dupa-o-reteta/

https://www.revistamargot.ro/digital-parents-talks-15-o-captivanta-calatorie-informationala/

https://casutaoliviei.ro/2018/07/25/cum-sa-scrii-texte-care-sa-genereze-engagement/

https://plecinlume.ro/2018/07/despre-texte-frumoase-si-povesti-la-scoala-de-blogging-pentru-parinti-digitali/

https://carmenradu.ro/recomandari/cum-si-pentru-cine-scriem/

http://www.simoneciel.ro/digital-parents-talks-15/

Evenimentul la care au participat peste 50 de bloggeri a fost sponsorizat de Lidl, Lupilu și OK Center.

 

1

Inferno – Escape my room sau Dacia de lângă casă

În agresivul stil adolescentin sau învățatul stil dramatic de familie în care alcoolismul distruge orice emoție, auzeam des * tu ești nenorocita sorții*. Erau cuvintele care-mi dictau traiectoria pe care voi umbla – doar rele voi aduce în calea mea și a celor din jur. Ei, lăsați, nu mai căutați în trecutul meu dacă s-a împlinit această profețit – ideea e că pe 20 iulie am reușit, e drept, alături de alți 4, să salvez omenirea.

Ați auzit bine. Și dacă nu aveți încredere în urechi, când vă povestesc eu, puneți accent pe ochi, citind aici https://joculdeavatiascunselea.com/2018/07/21/lumea-a-fost-salvata/

Să spun drept, totul a început cu o glumă – nu sunt eu bună de detectiv, așa că oricum nu am nimic de pierdut – și am participat la concursul de pe blogul mai sus amintit. Am mai trimis de câteva ori copiii (adică pe fiul meu și prietenii lui, căci îmi plăcea să le fac surprize uneori) la camere de evadare și au venit încântați de acolo. Ce-ar fi dacă de data asta merg eu cu soțul meu și copilul?

Acolo a mai sosit o familie. O, ce bine este să împarți dificultățile cu ceilalți, așa cum am făcut noi, căci cei doi se pricepeau și ei, ca și fiul meu. Doar eu și soțul eram puțin pierduți în spațiu din cauza lipsei ochelarilor (la mine) și luminii slabe (la soțul meu).

Însă jocul în sine este unul inteligent. Se spune că există comedii pentru oameni normali și comedii pentru proști. Așa e și la Escape room, în general. Unele sunt prin apăsare de buton, mamă, ce bun ești că ai ochit, altele sunt pentru cei din prima categorie – jocuri de litere, de cuvinte, străduința de a ajunge să înțelegi niște versuri, niște idei filosofice… Aha, mai venim și noi de acasă, trăim la Escape my room ca într-un cerc de cultură, nu ca într-un simplu bar unde ai totul la degetul mic pentru că, de fapt, tot ce-ți trebuie e pus pe raft, nu ceea ce ai tu în cap.

Mulțumesc pentru concurs, dragă admin de la https://joculdeavatiascunselea.com/ – scriitoare și persoană de cultură. Mulțumesc gazdei pentru atmosfera plăcută! Și le mulțumesc celor doi alături de care am jucat pentru savoarea replicilor și pentru ghidușiile lor.

Sigur vom reveni!

P.S. De ce am spus în ultima parte a titlului Dacia de lângă casă? Mda, e o poveste… Stând la 300 m de acest loc de vis și de incitare la gândire, habar nu aveam că acolo se află ceva așa de valoros. Pe bulevardul Dacia trec de 4 ori pe zi, cel puțin, cu autobuz sau troleu, văd minunea de poartă care pare că ascunde un castel și niciodată nu m-am dat jos să mă interesez ce e acolo, deși în mintea mea ziceam de fiecare dată: *Acesta ar da o poză bună pentru Instagram!*… Așa că, dacă bulevardul Dacia, colț rapid cu Moșilor vă e aproape, nu stați pe gânduri. Iar dacă vă e departe, puneți cap la cap o excursie, de parcă ați pleca în străinătate și nu ezitați să o faceți pentru că acolo astfel de experiențe ar costa de 3 ori, sau chiar 5!, mai mult.

0

Maria by Callas

Trebuie să spun că am văzut reclama la film în vreme ce așteptam să intru la Mamma mia 2 și singurul meu gând a fost – trebuie să ajung și la Maria! Curând. Nu știu ce mi-am imaginat că va fi, dar nu este nimic din ceea ce ați crede că veți vedea – nu e opulență, nu sunt culori, nu sunt povești de dragoste între personaje superbe. Sunt întâmplări de viață – tumultoasă și tristă.

Lipsa culorilor de pe peliculă, din unele momente vorbește de la sine despre sentimentele încercate. Scrisorile citite dau emoții cum nici la examene nu ai. Sigur că poți citi despre ea – un singur exemplu este articolul de aici – dar cu totul altceva să urmărești totul din ceea ce se numește mărturisire personală.

Mi-a plăcut că a fost sinceră: nu poți fi fericit dacă, fiind copil, ești pus pe treabă ca un om mare și nu de propria alegere, ci de cea a mamei. Mi-a plăcut că era realistă: nu poți împăcat și capra și varza – unde capra este capacitatea de a fi mamă și varza este capacitatea de a fi celebră. Mi-a plăcut că a recunoscut că a suferit și că a avut un drum deloc ușor – poate ar fi vrut să facă altceva, dar intervenția unui părinte care nu admite să faci ce vrei, ci ce trebuie…

Eu i-aș trimite la acest film pe toți părinții care își mână de la spate pe copii, ca pe oi, boi, capre… spre câmpia de pe care ar mânca ei, nu spre ceea ce le-ar face copiilor bine.

Am o cunoștință care mi-a spus că, discutând cu soțul ei, tot dădea înainte că, dacă vor avea copii, îi face alpiniști. Copii nu au avut, dar a auzit, după 40 de ani, că ceea ce-ți place ție ai vrea să recuperezi prin cei cărora le dai viață. Și atunci a mers la cățărat… Și de atunci viața ei s-a schimbat. Nu, nu are copii, dar este fericită cu hobbyul ei de care nu era conștientă…

Mergeți la Maria, cea pe care toți o consideră italiancă, dar ea este născută în SUA și de la 7 ani întoarsă în patria părinților – Grecia. Merită să vedeți filmul. Veți descoperi multe despre efemeritatea vieții și cred că viața vă va fi altfel.

 

0

Mamma mia 2

Când ai de-a face cu *monștrii* sacri ai ecranului și ai muzicii nu poate ieși decât ceva bun. Așa am sperat, așa a fost și în acest caz (că la Ocean 8 nu a fost pe măsura așteptărilor. A fost așa, să treacă vremea, dar nu să te ducă în vârtejul pasiunii).

De regulă merg la cinema la Mall, dar de data aceasta am fost la un cinema de cartier. Ca o paranteză, biletul costă 10 lei la 2D și 15 lei la 3D, iar marți – țineți-vă bine, prețul este de 7, respectiv 10 lei. Dacă vă numărați printre cei care jinduiesc după filme și au impresia că prețurile sunt prea mari (la fițe!), căutați prin alte părți pentru că veți găsi, cu siguranță.

Altă regulă: filmele de acest gen sunt parcă destinate femeilor (ca și Book Club). În sală din 30 de persoane, doar 2 erau bărbați și aceia cred că veniseră unul de gura nevestei și celălalt pentru că se plictisise în casă în această duminică – locuia deasupra cinematografului, cred că nu iartă nimic, la cei 80 de ani ai lui…

Amănunte despre cum a fost realizat filmul aici.

Filmul este mai interesant decât primul, chiar dacă lipsește Meryl Streep; sunt alte lucruri care pot să te acapareze, nu mai e nevoie de o asemenea prezență impunătoare. În sine, faptul că e muzica legendară a celor de la ABBA, era imposibil să nu-ți placă, dar să mai vezi și atâta tinerețe și nesăbuință, recunoscându-te sau gândindu-te că tu n-ai fost așa la vârsta aceea și te-a apucat acum, la bătrânețe… 🙂

Eu o ador pe Cher, îmi place cum cântă, este dintre cântărețele mele preferate, rolul ei are farmecul lui, însă – cu atâtea operații – părea un fel de momâie superbă (cool!) . Dar, da, a avut farmecul ei, iar de când am văzut filmul ascult Fernando doar în interpretarea ei, bye, bye, ABBA… 🙂

Partea fantastică, de excepție, vine prin două dintre melodiile pe care le știam mai puțin și care sunt dedicate relațiilor foarte intime, ceea ce evident că te emoționează: prima și a doua. (a, nu știu la ce v-ați gândit când am spus despre relații foarte intime, dar 🙂 eu știu o singură astfel de relație – cea dintre mamă și copil! 🙂 ) Cea dintre bărbat și femeie poartă alt nume.

Acestea fiind zise, dacă vă e dor de tinerețe sau dacă nu știți cum să struniți tinerețea – nu faptele ei v-ar putea atrage atenția, ci consecințele și responsabilitatea de care a dat dovadă!, dacă vă e dor de copilul care a crescut și a ajuns la 19 ani, iar în el nu se mai vede nimic din bebelușul de altădată… dați fuga la cinema 🙂 🙂 🙂 ….

0

Despre creierul nostru

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Aproximativ 120 de organizații din întreaga lume participă la această inițiativă de creștere a conștientizării. Accentul în anul 2018 este pus pe un subiect care crește din ce în ce mai mult ca importanță, ca rezultat a mai multor studii științifice recente: efectele negative ale nivelului ridicat de poluare a aerului asupra creierului. „Aer curat pentru sănătatea creierului” este tema din acest an. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România se alătură astfel numeroaselor organizații internaționale pentru a sprijini această campanie de conștientizare.

Impactul poluării mediului asupra sănătății, și al poluării aerului în particular, crește continuu. Estimări recente indică un număr anual de decese atribuibile aerului poluat de 9 milioane în întreaga lume.

Studiul asupra implicațiilor globale ale bolii, efectuat de o echipă internațională care a utilizat date din 188 țări, a constatat faptul că peste 30% din povara globală a accidentului vascular cerebral se datorează poluanților din aer„, a explicat Prof. Mohammad Wasay din Karachi, purtător de cuvânt WFN în cadrul Zilei Mondiale a Creierului. „Acesta a fost motivul din spatele deciziei de a selecta un aspect al poluării mediului ca temă pentru Ziua Mondială a Creierului din 2018„, adaugă expertul.
O problemă globală complexă

Legătura dintre gazele nocive și particulele din aer și sănătatea creierului este o problemă la nivel mondial și, de asemenea, una complexă. Potrivit profesorului Jacques Reis, șef al Grupului de Cercetare Aplicată a Neurologiei de Mediu a Federației Mondiale a Neurologiei: „Poluarea aerului se referă la o contaminare difuză, adesea invizibilă, cu bioaerosoli dăunători care conțin polen, spori, particule și substanțe toxice. Poluanții pot proveni din surse naturale sau se pot datora activității umane.“

Problema este diferită în orașele mari comparativ cu zonele rurale. Unii poluanți din aer au impact local sau regional, dar efectele altora pot fi la nivel internațional„, adaugă expertul.

În luna mai a acestui an, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a constatat că nouă zecimi din populația lumii respiră aer poluat. Și trei miliarde de oameni folosesc combustibili nocivi în casele lor pentru gătit și / sau încălzire.

Înţelegerea efectelor toxice a crescut

În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit dovezi semnificative ale modului în care poluarea aerului afectează creierul și cum acest lucru este dăunător sănătătii creierului în întreaga lume. Prof Reis explică: „Poluanții intră în organism prin intermediul tractului respirator și digestiv. Ei provocă inflamații și ajung la creier fie prin fluxul de sânge, fie prin tractul respirator superior. Prejudiciul cauzat microbiotei intestinale poate, de asemenea, avea un impact asupra creierului.

Lista de efecte potențiale este lungă: ateroscleroză, stress oxidativ, inflamații în tot corpul, vase de sânge afectate, tensiune arterială, nefuncționarea mecanismului de protecție a barierei sânge-creier, precum și probleme cardiace, toate ar putea fi legate de poluarea aerului. De asemenea, a fost identificată o posibilă deteriorare a celulelor creierului, cum ar fi celulele microgliale și astrocitele. La nivel celular, poluanții atmosferici interferează cu mitocondriile – adesea menționate ca „centre de putere” – și materialul genetic ca ADN-ul. Poluanții aduc schimbări epigenetice și scurtează telomerii, capace de protecție de la capetele cromozomilor. Aceasta din urmă este văzută ca un semn al îmbătrânirii celulare.
Nu este o supriză atunci că poluarea aerului este suspectată de a face parte dintr-un număr tot mai mare de sindroame și boli neurologice. Rezultatele inițiale sugerează că ar putea juca un rol în autism, tulburări de atenție la copii, demență și dezvoltarea bolii Parkinson, deși date fiabile nu sunt încă disponibile.

Provocate de om – dar modificabile

Schimbări decisive în comportament ar putea reduce semnificativ riscurile prezentate de factorii de mediu ce conduc la deteriorarea sănătății creierului. „Prevenirea afecțiunilor neurologice nu este doar un motiv de îngrijorare pentru fiecare individ în parte; măsuri trebuie să fie luate și la nivelul societății. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește impactul omului asupra mediului, lucru pe care omenirea îl influențează. Aceștia sunt factori importanți de risc pentru bolile care afectează vasele de sânge din creier, precum și afecțiunile neurodegenerative.„, a declarat Prof.Wolfgang Grisold, Secretar General al WFN.

Această problemă de sănătate publică la nivel mondial impune politici de mediu și sănătate eficiente ce vizează reducerea poluării aerului și în România. Nu este doar o problemă de sănătate pulmonară, ci a celui mai important organ, cel ce ne face oameni: creierul nostru„, declară Dragoș Popescu, președinte APAN România.

Un apel de trezire la realitate a comunității internaționale

Vorbind despre Ziua Mondială a Creierului de anul acesta, președintele WFN, Prof. William Carroll, consideră că există o singură interpretare a datelor științifice despre sănătatea creierului: “Fiecare din noi, fiecare țară din această lume și întreaga comunitate internațională trebuie să interpreteze aceste date ca un apel urgent de trezire la realitate. Este nevoie de mai multă implicare pentru a găsi un tratament pentru afecțiunile neurologice. Sănătatea creierului trebuie să devină o prioritate la nivel internațional și este nevoie de alocarea de fonduri adiționale.”

DESPRE ASOCIAȚIA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI NEURODEGENERATIVE

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România) reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit.

APAN România reprezintă și apără drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative în țara noastră. Misiunea asociației este să ofere acces la informații inovatoare, să educe toate părțile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative și să faciliteze accesul echitabil la tratament și terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătățirea calității vieții.

APAN România își dorește să devină principala voce a persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative din România și să se asigure că pacienții au o voce puternică în stabilirea propriilor obiective și priorități.

Detalii:
Cristina Vlădău
Vicepreședinte APAN România

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative
E: info@afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.afectiuni-neurodegenerative.ro
http://www.facebook.com/APANRomania

0

Azi ca mâine și poimâine – Faiza Guene

*Cât despre povestea cu gura lui Nabil, n-am mai spus-o nimănui. E prea de tot. Dacă află, mă omoară. Sunt supărată pe Nabil că mi-a furat primul sărut și mi-a golit pachetul cu biscuiți sărați, dar nu chiar așa de tare pe cât aș fi crezut. În fine, eu mă-nțeleg.*

Acestea sunt mărturiile adolescentei care vorbește jargonul magrebin, dar crește în suburbiile Parisului. Este fiica unui african care o părăsește pe mamă pentru că nu poate să-i facă băiat așa că ele două rămân în Franța, unde trăiesc într-o lume strict musulmană, înconjurați de oameni care ar fi fost vecinii lor și dacă trăiau pe continentul de care, de fapt, aparțineau… Este interesant să privești cum se dezvoltă un copil *între străinii* care, în fond, sunt frații lui – căci în acte era franțuzoaică, nu altceva, dar nimeni n-o privea așa – nici băștinașii, nici cei din neamul ei…

Urmărești dezvoltarea copilei care trece prin evenimente pe care, fără să le înțeleagă, le analizează lucid. Așa se întâmplă și  cu copiii noștri. Spunem de fiecare dată – ei, lasă, că ei pricep ce înseamnă divorțul părinților. Da, îl văd ca pe o piesă de teatru, le ajunge la minte, dar în inimă îi doboară, îi face să nu fie entuziasmați – ca un spectacol amuzant! – ci să fie deprimați, ca după o tragedie pe care la vârsta lor nu ar avea voie să o privească.

Cartea îi aparține celebrei de-acum Faiza G, doar că a fost scrisă pe când era de 17-18 ani. Este fascinantă pentru că, deși după ani Faiza face sociologia, ea la adolescență deja recunoștea tipare de oameni, identifica istorii și ceea ce are să urmeze, dacă se face ceva sau dacă nu …

O carte pentru oricare dintre adolescenții de azi, dar mai ales pentru cei răsfățați! 🙂 🙂 🙂

 

11

Să fac sau nu contestație la bac?

Bacul a rămas o amintire, acum, în 2018. Când am descoperit nota fiului meu, am răsuflat ușurată: măcar trecuse. Dar am și făcut ochii mari, cât casa: avea cu 2 sutimi mai puțin decât cerea facultatea unde trebuia să meargă.

Mi-a spus: *Te rog să nu faci contestație! Eu știu ce am scris. 9.30 la logică meritam. La celelalte nu știu dacă mi-ar mai da în plus. Și mi-e teamă să nu-mi scadă.*

Alți colegi de-ai lui nu au fost atât de nesiguri, de neîncrezători în ei înșiși și, desigur, au învățam mai mult de-a lungul anului, așa că știau … ce știu și ce au scris. Dau un singur exemplu: cel mai bun prieten al lui primise 8.75 la română și 9.15 la istorie. A cerut să fie revăzute lucrările. Vreți să știți rezultatul?

Vreți să știți cam la ce distanță de adevăr sunt unele note, față de ceea ce redactează copiii?

Tânărul a primit 9.50 la română – de la 8.75, da? Și 9.60 la istorie – de la 9.15.

Vă puteți imagina pe mâna cui este dată soarta copiilor? Vă dați seama ce fel de atenție au avut primii profesori sau ce fel de ură – ținând cont că erau dintr-un județ limitrof și copilul din București? Se poate ca în zilele noastre să existe o astfel de diferență între nota inițială și cea meritată? Băiatul care a făcut contestația nu avea nevoie de notă pentru admiterea la facultate – el trebuie să dea examen acolo, așa că bacul nu îi era luat în calcul, dar era vorba despre demnitatea lui: știa cât s-a pregătit și ce a așternut acolo, pe hârtie…

Să faci sau nu contestație? Familia mea nu a făcut pentru că a preferat tăcerea; dacă fiul sau fiica ta consideră că trebuie să facă, nu sta pe gânduri și nu-l/ n-o reține de la gestul ei.

Profi de română și istorie (și alte materii) care v-ați bătut joc de notele copiilor, nu uitați că nu sunteți Dumnezeu. Vă vine rândul – când nu vă așteptați. Și, la întâmplările prin care veți trece voi, s-ar putea să nu se existe posibilitatea de a se face contestație…

Rușine, profesori invidioși sau neatenți!

0

De 19 ori Katherine – John Green

O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.

V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂

Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform  descrierii inițiale.

În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.

Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!

P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!

1

Castelul de sticlă – Jeannette Walls

Când îi vezi pe toți că vorbesc despre vampiri, vârcolaci și demoni, pe de o parte, sau despre sex, pe de altă parte, te gândești că e normal să se întâmple asta dacă filmele și cărțile doar la asta îi incită. Te întristezi pentru că nu au cum să fie pregătiți pentru viață astfel de copii și mai ales îți pare rău (da, bine, putem fi acuzați de faptul că avem acest gând, cum că ar fi bine dacă ne-ar fi recunoscători, adică, da, suntem puțin dornici să ni se recunoască meritele pentru ceea ce facem pentru ei!!!) pentru că nu au cărți sau filme care să-i tragă de mânecă și să le explice: *Hei, trăiește frumos, pentru că ți se dă ocazia aceasta cu astfel de părinți… Habar n-ai ce înseamnă greul!*

Și tocmai când ești dezamăgit că stafiile și plăcerile carnale din cărți și filme nu le vor îndrepta copiilor mintea spre ceea ce înseamnă parentingul tău de calitate, dai de o carte ca cea de la Editura Art – Castelul de sticlă.

Femeia povestește cum, mergând spre o sindrofie, o vede pe mama ei, o aurolacă, încercând să găsească ceva prin gunoi și simpla ei revedere îi provoacă amintiri despre copilărie… O carte despre o viață reală, în care un tată se descurcă să repare un televizor cu o macaroană, dar nu reușește să-și întrețină familia alcătuită dintr-o soție și trei copii. Sigur, mai aveau și câte o pisică sau un câine, dar în funcție de starea de spirit a animalului, acesta era aruncat – dacă era iritat la un moment dat, era considerat împotriva spiritului aventuriei al familiei (impus de tată) și luat de blană și împins pe geam, din goana mașinii…

Până la 5 ani, rulota lor se mutase de 11 ori, pe care le putea identifica, dar de mult mai multe de care nu-și aducea aminte, focul a ars-o și când își pregătea un cremvuști la 3 ani, urcată pe un scăunel, aplecată asupra mașinii de gătit și mai apoi – când a luat foc un hotel sau când singură s-a supus la astfel de situații, obsedată de puterea de distrugere a focului…

Nu știu de ce, dar despre aceste cărți adolescenții nu află. Ce-ar fi dacă totuși am vorbi despre ele și le-am oferi posibilitatea să le citească?

5

Pungile de plastic – dușmanul care fâșâie

Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. Statistici:

▷ 200: numărul de pungi de unică folosință aruncat anual de fiecare cetățean european;

▷ 500 de miliarde: numărul de pungi generat anual la nivel global;

▷ 1 milion: numărul de pungi de plastic consumate în fiecare minut;

🌱Plasticul nu dispare🌱

Din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana consumată.

💚Ce este Ziua fără Pungi de Plastic💚

Ziua fără Pungi de Plastic este o zi în care ni se cere să acționăm pentru a stopa folosirea pungilor din plastic. Mișcarea a fost inițiată acum nouă ani în Barcelona, de către Organizația Rezero. Treptat, i s-au alăturat numeroase organizații la nivel internațional.

De Ziua fără Pungi de Plastic au loc numeroase acțiuni: refuzul pungilor de plastic, realizarea de instalații artistice din pungi de plastic, distribuirea de pungi reutilizabile etc.

Zero Waste Romania propune o acțiune menită să atragă atenția într-un mod constructiv atât cetățenilor, cât și comercianților, asupra impactului pe care îl au pungile de plastic asupra mediului. Pentru asta, am creat provocarea #fărăpungideplastic, susținută de Iulie fără plastic, Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, REDU, Greenpeace Romania.

În data de 3 iulie 2018, voluntarii îi vor încuraja pe clienții magazinelor și ai piețelor să achiziționeze cele necesare folosind cât de puține pungi de plastic reușesc.

Veți fi dintre cei care vor renunța la pungile de plastic?

Eu, da!

0

Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee

Rețeta muțeniei pentru un copil? Se ia un tată care vrea să fie respectat, dar nu pentru că iubește, ci pentru că toți îi sunt datori – fiindcă el e … el… Se adaugă o mamă fostă veselă în casa părintească și până să ajungă în zona soțului, unde tot ceea ce contează se reduce la aparențe. Se amestecă apoi un prim copil docil, care vrea să-și satisfacă tatăl, chiar dacă asta îl duce la epuizare și un al treilea care e fetiță, dulce și drăguță, căreia i se permite să facă orice… De ce-am trecut peste cel de-al doilea? Pentru că e de râsul curcilor – nu scoate un cuvânt, deși se apropie de vârsta școlară.

Da, da, vi se pare că e o carte de parenting? Este un roman despre dragostea dintre cei care ar trebui să alcătuiască familiile – familiile care se unesc odată ce se căsătoresc două persoane. Este un roman despre diferențele dintre bărbați și femei, dintre schimbările pe care le fac unii pentru a nu-i deranja pe alții, dar în felul acesta ajung să-și piardă identitatea. Și mai presus de orice este un roman despre comunicare, care nu poate exista decât dacă te simți iubit.

Ca să ajungi să-ți numești tatăl și la maturitate *tatăl celuilalt copil* trebuie să fie o rană, iar rana aceasta poate fi evitată azi, cu atâtea informații, în societatea noastră occidentală – că, na, activitatea din roman se desfășoară în Orient… Poate asta ar fi o scuză!!!!

2

Iulie fără plastic

Un proiect al celor cărora le pasă de natură.

Da, nu e deloc plăcut să auzi că ceea ce-ți face viața interesantă este lucrul la care trebuie să renunți. Îmi amintesc ce plăcere avea fiul meu să bea din pai – și cât de necesar era, pentru început, când nu știa să soarbă. Dar eu de atunci eram eco – același pai! A, da, știu, cu o floare nu se face primăvară. Dar știți că, dacă refuzați să luați hârtia de la bancomat, care atestă că ați retras bani, salvați de-a lungul timpului 6 copaci? Cât salvăm dacă nu folosim paie? Păi, tot ce vine de sus – adică de pe pământ și din aer – trebuie să ajungă tot jos, pe și în pământ.

Cam câte paie consumă România anual? A, scuzați, dar nu dă nimeni publicității așa ceva. În schimb, suntem informați – că americanilor puțin le pasă de ceea ce fac ei sau că sunt judecați pentru asta! – că se folosesc 500 milioane de paie de plastic – pe zi, da, pe zi, nu pe săptămână sau pe lună. Pe zi. Și 100.000.000 de animale marine sunt ucise pe an de plasticul care ajunge în mare.

Eu nu cred că trebuie să mai explic de ce militez pentru o lună fără plastic și apoi pentru atenție mărită asupra lucrurilor din plastic din viața noastră.

Iubesc natura, animalele și pot să-mi păstrez și un pai refolosibil, dacă țin neapărat!