O poveste trebuie să aibă dragoste, aventură, morală – acestea înseamnă totul. Da, noi știam că o poveste trebuie să conțină introducere, cuprins și încheiere, dar se pare că în fiecare dintre acestea trebuie să se afle cele trei aspecte – totul! – pentru ca să fie interesantă. Cel puțin așa susține Lindsey, prima prietenă de-a lui Colin pe care nu o cheamă Katherine.
V-ați făcut vreodată inventarul prietenilor/prietenelor? Au avut ceva în comun? De regulă, fizicul – se pare că ne cam uităm după același model. Dar la Colin, copilul-minune (nu ca Adi, căruia nu știu de ce-i zice astfel, Colin chiar știa limbi străine și toată materia de la școală de pe când era la grădiniță!), ceea ce contează e numele – a fost de 18 ori cu o Katherine… De ce zice totuși de 19 ori? Vor afla cei care vor citi cartea. 🙂
Recunosc: în ultimul timp sunt inspirată mai mult de umor decât de crize; pe vremuri urmăream filmele franțuzești ca să învăț ceva, acum prefer să citesc ceva scris ironic sau amuzant. Lucru pe care îl reușește de minune John Green, dând naștere unor personaje ca cele amintite anterior sau ca Hassan. Sunt autentice; poate nu foarte obișnuite pentru noi – doi adolescenți care vin din familii cu bani și nu sunt populari, dar autentice pentru că trăsăturile lor sunt bine schițate conform descrierii inițiale.
În zilele noastre, când în vreme ce unii tineri intră în depresie pentru că nu iau la facultate, există și dintre cei foarte buni cărora li se întâmplă ceva și nu mai vor să meargă mai departe cu învățatul. Un personaj care ar vrea să fie geniu, să facă ceva pentru a nu fi uitat de oameni și unul delăsător (Colin și Hassan) reușesc să ne instruiască prin discuțiile lor și despre istorie (primul război mondial) și despre matematică (teorema Părăsitorilor și a Părăsiților) și despre… schimbare.
Dacă n-aș avea principiul de a nu citi de două ori aceeași carte, cu siguranță că pe aceasta aș reciti-o!
P. S. Este cartea pe care trebuie să o citească și cei care sunt pe cale de a deveni părinți. Nu de alta, dar vor afla (și vor descoperi) că diferența dintre un copil – minune și unul care învață într-un ritm obișnuit nu este foarte mare după 20 de ani. Mai ales în ce privește fericirea!!! Nu-i stânjeniți pe copii cu îndemnul de a face și a drege (cei care aveți această înclinație exagerată! Nu e vorba despre cei care îi încurajați să se pună pe treabă pentru că ei sunt puturoși 🙂 !) , căci veți regreta. Și ei!
Despre sufletul meu 