Christopher Robin – arta de a nu face nimic

Nu că ar fi pentru cunoscători, dar realitatea este că acest nume aparține unei părți a lumii – cea care a citit despre Winnie the Pooh și care i-a acceptat existența ursulețului fără a-l judeca după … prejudecăți (oare de ce e ursuleț și are nume de fetiță etc etc). Mie îmi place Winnie, ani de zile mi s-a spus Tigrilă (prietenul lui cel vesel), pasiunea pentru bufnițe am deprins-o odată cu citirea cărții și descoperirea prietenei lui înțelepte, înaripata cu idei. Așa că eu nu vreau să scriu despre personajele filmului, ci despre o … nelămurire.

Tema principală a filmului este timpul – pe care nu-l ai pentru tine sau pe care îl ai pentru munca ta cea atât de importantă. (De aici pleacă toate ideile celelalte: relația cu cei din familie, lipsa de lângă ei, îndepărtarea de propria-ți persoană, uitarea dorințelor pe care le aveai cu privire la viitorul tău, pur și simplu netrăirea vieții pentru tine, ci pentru un ideal al cuiva care te folosește ca o treaptă… etc)

Petrecerea timpului făcând nimic este o adevărată artă pentru că cere un echilibru perfect: sunt destui care nu fac nimic și-și fac un deserviciu și sunt atât de puțini care nu fac nimic pentru a-și face o plăcere…

Coloana sonoră a filmului ne aduce aminte o melodie veche care vorbește despre minunata stare de a fi ocupat cu a nu face nimic, lucru care-ți iese foarte bine. Cel mai bine. Dar nu ceva în genul celor care se află pe marginea drumului de dimineața până seara și cer ajutoare sociale. Nu ceva care să te încadreze în categoria *trântor*; eram în Grecia și un cerșetor avea un casetofon care urla în disperare, în vreme ce el fuma și înjura cât de greu o duce, se ridica și mai dansa puțin, apoi se apuca să strige: Ajutați-mă și pe mine, ajutați-mă și pe mine… Nu, nu statul acesta pe bară numai pentru că ți-e așa de lene să lucrezi încât preferi să te manifești zgomotos decât să pui osul la treabă. Este vorba despre înțelepciunea de-a face o pauză în miezul activității, dacă este nevoie de ea, despre inteligența de a ști când cei dragi trebuie să fie cu tine și a alege atunci să fii și tu cu ei, nu cu munca, despre mintea din urmă care vine odată cu îmbolnăvirea, dar care devine mintea de la tinerețe – să nu ajung sclavul stresului și depresiei: voi sta puțin.

M-am întristat pentru oamenii care sunt pe drumuri 20 de ore din 24, dar m-am săturat și de oamenii care se plâng că n-au de niciunele, dar nu s-ar da duși din cârciumă, de la tv sau de pe banca din fața blocului…

Arta de a nu face nimic înseamnă să te oprești la timp și să pornești la timp – să fii un fel de ceas … uman. Nu, nu ai 24 de ore numai pentru locul de muncă și nici numai pentru distracție. Ai 8 ore pentru împlinit meseria, 8 ore de odihnă și 8 ore de bucurie, pe lângă celelalte 16 ore de până acum – căci și meseria și somnul tot bucurii sunt.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s