Film islandez. Merg la cinema de cartier, pentru că biletul este ieftin, iar filmele de acolo sunt nu numai dintre cele comerciale, ci și premiate pe la tot felul de festivaluri de artă. Titlul m-a atras mai mult decât orice, pentru că mi-am amintit de Iarba vrajbei noastre, care mi-a plăcut cum rar îmi place ceva.
Dacă ar fi să mă uit strict la scenariu, ar trebui să spun cuvintele Eclesiastului – nimic nou sub soare, ce a fost va mai fi și ce este acum a mai fost cândva… Absolut previzibil ca o relație care începe cu sex nebunesc să ducă la nașterea unui copil, fără cunoașterea dintre cei doi, iar după aceea fiecare dintre cei doi să-și găsească refugiul în te miri ce. Oricăruia dintre noi i s-a întâmplat să-i lipsească ceva și să dea vina pe cineva care i se pare suspect, pentru ca apoi să descopere obiectul sau să-și dea seama că în niciun caz cel bănuit nu era vinovat. Nimeni n-a scăpat de dispariția cuiva care i-a fost drag, fără să fie marcat și să tot aibă impresia că ar putea oricând să revină.
Cam acestea sunt ideile din cadrul filmului, dar finalul este atât de sângeros și de dement încât singura concluzie este *hai să comunicăm. Las de la mine, chiar dacă sunt în pierdere, pentru că e preferabilă această stare decât să-mi pierd viața…*
Nu știu de câte ori se va zice în fața unor astfel de expresii… *las de la mine* – ce a fost va mai fi. Poate că se exclamă asta așa de rar, de aceea există și atâta neînțelegere și tristețe…
Despre sufletul meu 
O sa ma bantuie la noapte! Este in aer un iz de Halliween, doar intr-o varianta mult mai neagra… islandeza!
Pingback: Coșul cu Răvașe Albe pentru Zile Negre – Jocul de-a v-ați ascunselea