Ceaiul de la ora 10 și Cafea cu mămici

Aici e o nepotrivire, ia să vedem noi cum punem lucurile la punct. 🙂

Mămicile pe tocuri nu sunt niciodată ținute sub papuc. Mai mult, ele nu beau ceai, ele se mândresc pentru că folosesc numai cafea. Ce caut eu, care beau ciocolată caldă printre ele? Dar ce caut eu, care nu mai sunt mămică, printre ele? Adică da, sunt mămică în sensul că fiul meu mă are trecută în agenda telefonului ca Mamy, dar nu mai sunt mămica aceea care trebuie să urmărească fiecare pas al copilului. Nici nu aș avea cum (deși mi-ar plăcea, serios mi-ar plăcea, cum să nu vreau să fiu pe urma lui pas cu pas în Canterbury?)!!!

Am ajuns la întâlnirea organizată de Ada și Dina pur și simplu pentru că mi-am dorit să fiu alături de ele, cele care organizează de un an întâlnirea de pe Facebook, intitulată – Cafeaua de la 10. Ați priceput, da? Ceai – Ada, ciocolată caldă – eu, cafea, luni – Ada și Dina.

Acum că am explicat cine, când (azi) și de ce (vă amintiți? un an etc etc), să spunem și ce s-a urmărit cu această întâlnire. Că mămicile niciodată nu fac ceva numai de dragul de a se întâlni – ele sunt mereu puse pe treabă, mai ales când e vorba despre a le ajuta pe cele care au nevoi serioase. Alături de noi au fost și cele de la Asociația Anais care au mare grijă de femeile supuse abuzului și violenței. Dacă veți citi toate acțiunile în care sunt implicați cei de la Anais (mi se pare foarte interesant că poartă acest nume; știți despre Anais Nin, nu? – *românca* noastră) veți descoperi că există și un centru deschis non stop pentru cele care au nevoie de un refugiu.

Casa INVICTA este un centru de criza pentru primirea femeilor victime ale violentei in familie cu program 24h din 24 h.

  • Gazduire pe perioada determinata
  • Hrana
  • Produse de igiena
  • Consiliere si indrumare sociala
  • Consultatii medicale – medic de medicina generala
  • Consiliere psihologica
  • Indrumare si consiliere sociala

Datele de contact ale Centrului de gazduire “Casa INVICTA” sunt:
Telefon mobil: 0738 752 295
Telefon fix: 0371 471 194
Fax: 0372 878 008
E
-mail: casa.invicta@asociatia-anais.ro

Ca urmare a întâlnirii organizate de Ada și Dina s-au adunat 700 de lei care au fost donați Casei Invicta.

Pentru noi, cele care am fost acolo, au existat două provocări  – am fost puse la treabă, pentru ca nu cumva să uităm că suntem mămici. Una dintre problemele pe care le-am avut de rezolvat a fost să scriem pe o hârtie care a fost cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o în educația copilului/copiilor noștri. Nici nu vă dați seama ce dificil poate fi să fii sincer în astfel de momente, pentru că nu întotdeauna cel mai dificil e să-l lași la bunici, când îi apar primii dinți sau când se ceartă cu fratele lui. Și pentru ca totul să fie cât se poate de rotund, am tras la întâmplare din coșulețul cu întrebări și pe grupuri am încercat să dăm nu un răspuns, ci trei (aceasta a fost pretenția gazdelor) la necazurile pe care le-au scris mămicile.

Despre cea de-a doua provocare sper să scrie una dintre celelalte participante 🙂 .

Eu mai adaug doar că am fost foarte încântată de sponsorul 7-th Heaven, ale cărui produse le foloseam și – ca orice persoană vizuală – sunt mereu în al 9-lea cer, nu în al 7-lea când văd culorile pe care le folosesc, atât pentru reclame cât și pentru ambalaje.

La cât mai multe sărbători alături de mămicile dornice să ajute, dar și alături de mămicile în necaz!

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s