Social Media for Parents, 2019

Social Media for Parents ne-a adunat din nou pe cei interesați de educație și de modul cum poate fi ea transmisă mai departe.

Antonia Noel a început prezentările cu ideea că legătura dintre părinți și copii este ca un organism viu – evident, este cazul să îi porți de grijă pentru a-i păstra viața. Două aspecte mi-au părut importante pentru ca familia să aibă putere: fiecare să aibă o relație cu el însuși și fiecare să învețe (sau să fie învățat) să aibă relație cu el însuși.

Doctorul homeopat Sorin Cadar, cu binecunoscutu-i umor fin, spune: *Dacă ți se pare că e totul în regulă cu sănătatea ta, du-te la un doctor și te rezolvă el.* Aceasta după prima zicere, la fel de mucalită: De când medicina s-a dezvoltat atât de mult nu mai e niciun om sănătos.

Lucrul care m-a pus serios pe gânduri (pentru că ceea ce aude omul dintr-o prezentare este ceea ce îl interesează în acel moment!) – există medicamente homeopate care pot fi de ajutor în cazul stărilor de greață și vomă care sunt apanajul bolilor oncologice. Cred că voi aprofunda acest subiect.

Adriana Mitu a răspuns întrebării Cum să cultivăm stima de sine a copilului? Că emoțiile pe care ceilalți le manifestă în raport cu el sunt importante, știam. Că modul cum se comportă ceilalți față de el este esențial, știam. Dar la orice zicere, Adriana Mitea a venit cu eventuale jocuri prin care îi poți ajuta pe cei mici aflați în criză (sau preventiv), pentru a nu intra în capcana unei imagini de sine defavorabile. Listele cu ceea ce le place sau nu îi pot ajuta să se cunoască. Cele cu ceea ce îi sperie sau le dă curaj pot să le arate unde să lucreze asupra lor, pentru ca să vadă că sunt importanți, că s-au dezvoltat. În cadrul ancorelor vizuale folosite pentru copii m-a amuzat faptul că atunci când vrea să vorbească despre problemele lor folosește ca imagine un rechin. Desigur, i se și povestește copilului cât de fioros este acesta pentru că altfel – la cât iubesc cei mici rechinii – vor căuta să intre în necazuri doar de plăcerea de a fi înconjurați de imaginile lor. O idee deosebită pentru clădirea stimei de sine mi s-a părut modelarea din lut a propriei ființe (am putea să facem și noi, cei mari, lucrul acesta) și îngrijirea ei – hrănire, purtare de grijă permanentă – poți chiar să-i și povestești sau să-i cânți.

Punctul forte al sesiunii Parenting trends i-a aparținut lui Nansi Lungu, analist comportamental la Bitdefender. Vorbind despre tehnologie, trebuie să reținem că primul lucru care ne motivează nu este adevărul, ci comparația și mai ales durerea provocată de ea. (Îmi amintesc experiența unei prietene care a reușit să adune pentru fiica ei doar 10 aprecieri pe FB, în vreme ce celelalte mame au fost copleșite de 400 de aprecieri. Faptul că mama nu folosea tehnologia ca celelalte a marcat-o pe fetița de 4 ani, spunându-i că, de fapt, ea este neinteresantă și ar trebui să renunțe la balet. Deși criza a fost mare, reușind să depășească emoția negativă a comparării, după 10 ani, fetița insignifiantă era singura care mai făcea balet, celelalte renunțând.) Pe lângă foarte multe alte semnale de alarmă, unul se pliază pe ideea parentingului – supraprotecția produce fragilizare. (Mi-aș dori o carte care să aibă capitole din zecile de informații enunțate de N.L. Îi doresc spor la scris sau măcar să țină cont de această sugestie!)

 

Felicitări, Evensys, pentru acest nou format de #smforparents2019  Partenerii ediției din acest an: Nuk, Bitdefender, Boiron, Napolact – Bio.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s