A. Volkov – Urfin și soldații săi de lemn

Îi place cuiva de aici Vrăjitorul din Oz? Se știe da, cum s-a ajuns la numele respectivului loc? Autorul cărții era într-un birou și, când a fost întrebat cum se va numi regiunea către care se îndreaptă eroii poveștii sale, privirile lui i-au căzut pe documentele care erau îndosariate de la litera O la Z… Și a răspuns… OZ. Dar, da, nu despre această carte este vorba, ci despre una care mie personal mi s-a părut că are un real iz de Oz…

Un erou mânios creează lucruri cât se poate de furioase. Nimic din ceea ce iese din mâna lui nu este zâmbitor. Totul are o ciudă vădită pe chip sau în inimă. Dacă ar fi să luăm capitol cu capitol, cartea seamănă cu tot o altă poveste cunoscută: ba Pinocchio, ba Jack și vrejul de fasole, ba… dar haideți să nu vă mai dau eu sugestii, ci să vă las să le descoperiți singuri.

Un urs, o bufniță, o cioară, tigrii cu colți cât brațul (exagerez, desigur! 🙂 ) , un oraș de smarald, un tăietor de lemne, o sperietoare (a zis cineva sperietoare? a, da, vrăjitorul din Oz 🙂 ), un marinar fără picior, dar cu pipă, o fetiță cu codițe asemenea lui Pippi Șosețica, un cățel negru, un leu (Narnia mai lipsea, bine că am găsit-o și pe ea!), niște șoricei (gen Cenușăreasa) și niște ochelari verzi – câteva personaje pe care le-ai mai cunoscut cândva, dar care pot să se facă din nou simpatice.

Transformarea finală într-un zâmbet larg ajută copilul cititor să se relaxeze, în cazul în care ia lucrurile prea în serios. Desenele din carte merită nota 10 și sunt cele care m-au cucerit mai mult decât textul.

Romanul (căci este o carte destul de măricică) poate fi citit de la 10 ani, de unul singur. Poate fi interesant și pentru cei de 8 🙂 , dar ar fi mai bine să nu spunem așa pentru ca nu cumva să fie vreun părinte dezamăgit că al său nu reușește, în vreme ce alții da. De la 10, garantat că se poate duce la capăt. Desigur, dacă îți place stilul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s