Otrava iubirii – Eric-Emmanuel Schmitt

Am citit Oscar și tanti Roz, cartea lui de succes, pe când nu ieșise pe piața românească, într-o traducere a unei doamne căreia îi murise copilul și considera că, prin acel document, ar putea să ajute copiii care sunt în situația copilului său. Oferea acel material tuturor celor care aveau nevoie de el, pur și simplu, în format doc, pentru că nu avea bani să îl scoată la vreo editură (sau să cumpere dreptul de a distribui cartea). Între timp lucrurile s-au schimbat, Eric-Emmanuel Schmitt are o serie de autor în țara noastră și nu oriunde, nu la orice editură, așa că puteți să vă bucurați de scrierile lui *pe larg*.

Otrava iubirii este un roman despre patru adolescente, așa că ai tinde să îl dai și preadolescenților să-l citească, dar eu aș mai sta puțin pe gânduri. Nu de alta, dar ceea ce citești se poate să-ți fie îndemn, iar eu, dacă aș fi mamă de fată, nu mi-aș dori ca fata mea să treacă prin lucrurile la care se expun aceste eroine. Mai mult, dacă aș fi fetiță aș alege alte cărți, dar pe aceasta aș recomanda-o părinților mei. Serios – este o carte pentru părinți. Cum intră autorul în mintea adolescentelor atât de bine se vede după faptul că-ți vine să-l iei acasă la tine sau nu, să-l faci mic de tot, cât un *chip* și mi l-aș introduce în creier 🙂 pentru ca să-l activez în momentul în care relaționez cu odrasla și n-o înțeleg 🙂 .

Vreau să redau un singur paragraf, cel care m-a cutremurat cel mai mult: *Ar fi trebuit să-i explic mai senină ce părere am. Noi, adolescenții, înțelegem de la adulți că orice sentiment seacă. Mama dă impresia că, de îndată ce o relație se destramă, iubire expiră, că nu rămâne decât o deziluzie cu iz de ură. În schimb, Dad îmi demonstrează că, atunci când moare o pasiune, se naște alta.  Mă autorizează să cred în iubire, chiar dacă iubirea se fracționează sau se metamorfozează. Ce extravaganță divorțul: cel ce pleacă vede mii de calități în ființa care l-a pus pe fugă, pe când cel care refuză despărțirea explică lumii întregi că trăia cu un monstru.*

Verbul *seacă* m-a făcut să mă gândesc la noi, adulții care nu ne dăm seama că poate tocmai de aceea ne urăsc adolescenții – prin robotizarea noastră, prin indiferența noastră față de partener sau față de viață (sau față de orice) le tăiem avântul. Cum au destulă energie să existe și fără exemplul nostru, ei vor lupta să iasă cumva la suprafață, dar noi îi vom pierde de mușterii 🙂 . Ne vor evita pentru că nu le place să vadă cum sorbim toată pofta lor de a trăi, pentru că nu au niciun chef de mutrele noastre plouate și de părerile noastre despre existența *pocită*. Lor li se pare că totul merită apreciat, lucru pe care (culmea!) noi dăm mulți bani ca să facem cursuri și să îl reînvățăm, integrându-l în zilele noastre prin termeni ca zen sau concepte ca *aici și acum* 🙂 🙂 🙂 .

Ocupându-se de teme ca avort, prietenie între persoane care iubesc aceeași persoană, homosexualitate, sinucidere, anorexie, amintitul divorț –  (toate în câteva zeci de pagini) – romanul trage un semnal de alarmă pentru creierul nostru de părinte: știi ce e în creierul copilului tău?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s