Dumbrăvioara, Mureş.
Cineva simte dor de ducă…
Arhive pe categorii: 2011 – vara
Tabere pentru copii
La plecare de la Piatra Şoimului, am parcurs 2 km spre Odorheiul Secuiesc pentru a vedea tabăra înfloritoare de copii, despre care ne vorbise Zoly. Am intrat până în curte, dar cum toţi erau la joacă şi se vedeau pe terenurile de sport, cum nu am întâlnit pe nimeni care să ne informeze despre ce se întâmplă pe acolo, am plecat. Însă am fost încântaţi de ceea ce am văzut: copii, de diferite vârste, grupaţi pe diferite acţiuni…
Apoi am pornit spre Chirui – la 3 km de Piatra Şoimului, spre Miercurea Ciuc. 5 km la dreapta, prin pădure, pe o stradă care nu permitea la două vehicule să treacă. Am făcut aceasta pentru a descoperi … CE?
A auzit cineva despre Tabăra şcolară Chirui – Harghita, unde veneau copiii din epocă, pionierii 🙂 , să-şi petreacă vacanţele? Cam aşa arată acum…
A se observa că la fiecare căsuţă exista pe frontispiciu un desen – care şi acum s-a păstrat! – prin care ştiai ce se află înăuntru – animăluţele şi păsările pentru dormit, şarpele pentru tratamente :-); a se observa, de asemenea, cutia poştală care nici acum nu a dispărut (în schimb altele, care puteau fi necesare oamenilor au fost furate!) şi a se mai observa suprafaţa de teren pe care se întindea… A se observa… pentru ca oricum lucrurile să rămână la fel.
O mai fi vreo tabără de copii, din epocă, funcţională şi acum?
Piatra Şoimului – poftiţi la masă
Un cal matur pe care-l laşi să mănânce cât vrea, mănâncă până crapă. De aceea, dacă vrei să mai ai caii trebuie să le dai cu porţia să mănânce; iar mânjilor trebuie să le pui separat cantitatea de hrană pentru ca cei mari să nu atenteze la ea.
Aşa că Miracol, mânzul lui Vidin, avea locul lui special (de) unde mânca.
Măgari pe Transalpina – 2
A căutat cineva în Google acest lucru – şi poate s-a referit la măgarii simpatici sau la măgarii impertinenţi… Despre măgarii simpatici am postat anterior; despre cei umani, acum.
Accesaţi acest site pentru a vedea poze cu ceea ce înseamnă Transalpina şi spuneţi sincer dacă vi s-ar părea normal ca pe astfel de drum să-ţi permiţi să faci vreo imprudenţă. La cât de îngustă este şoseaua şi la cât de sinistră este starea ta, suspendat între viaţă şi moarte, nu te-ai gândi să faci rău cuiva sau că vreunul ar vrea să-ţi facă rău. Dar nu oricine are minte.
Iată, de exemplu, pe cineva care, în moţ de munte, cu parcarea de 150 de locuri, aproape goală (deci erau şi maşini, ca să-i dea exemplu omului că totuşi acolo s-ar putea face popas, nu avea nicio scuză că nu era semnalizată parcarea!), a parcat pe partea opusă direcţiei lui de mers (el conta, nu altcineva, ce nu înţeleg?!), făcând viaţa şoferilor ce treceau pe acolo un calvar.
Acum, domnule, eu înţeleg că aveaţi cameră şi voiaţi să filmaţi pentru a arăta prietenilor lăsaţi acasă sau cine ştie pe unde… Înţeleg, doamnă, că vă era poftă de gogoşi şi de aceea mergeaţi în pas vioi spre întreprinzătorii de acolo… Dar nu pot să înţeleg de ce nu înţelegeţi că aţi încălcat regulile de circulaţie şi că aţi fost un exemplu prost, pentru că, după fapta-vă minunată, au fost alţi deştepţi care s-au aliniat. C-aşa-i în tenis – cum face primul, trebuie să găsească scuză şi-al doilea şi al treilea ; despre al patrulea, nu mai vorbim, că deja este normalitate…
Păcatele voastre… ca să nu mai zic… păcat de noi, dacă avem parte de unii ca voi în trafic!
P.S. Pentru cei care vor mai multe detalii şi imagini superbe despre Transalpina, accesaţi acest blog.
Pasul Vlăhiţa
Dorinţa noastră era să ajungem la Piatra Şoimului, care se află la 32 de km de la Miercurea Ciuc spre Odorheiul Secuiesc… Era cadoul nostru pentru Aborsanul care n-avea habar ce-l aşteaptă. Îi spusesem că trebuie să mergem la cineva, să cumpărăm brânză 🙂 şi apoi plecăm spre Bucureşti.
Ultima imagine înainte de-a intra în Raiul echitaţiei 🙂 a fost a acestui monument.
Ştie cineva despre ce e vorba?
Lacul Roşu
Interesant: prin Harghita, pe unde treci, vezi multe cioturi de copaci. Dacă baţi judeţul de la un capăt la altul, atât de des cum am făcut noi în ultima lună, lucrul acesta îţi atrage atenţia… Pe unde te uiţi, cioturi, cioturi, cioturi… (sau copaci însemnaţi să devină cioturi!)
Aşa că nu mai e o mirare că ele se află şi în lac, nu? 🙂
Sovata – Reghin – drumul diavolilor în dezmăţ
Spuneam despre drumul până la Lacul Sfânta Ana cum că ar fi urâţel. Ca să fiu dulce şi cumsecade, am precizat că este mai … neîngrijit!
Acela nu se poate compara, însă, cu cel dintre Sovata şi Reghin – a, nu, pe S-R este clar că s-au jucat demonii cu nişte bombe găsite, bombe de prin războaiele mondiale şi au făcut tot felul de cratere, poate-poate o ieşi apoi un Lac Bâlea şi pe-acolo, dar n-a fost să fie!
Noi am parcurs drumul noaptea si nu de putine ori ne trezeam fata-n fata cu masini care venea din sens invers, niciunul nu se supara pe celalalt pentru ca intelegeai de ce se petrece asta… fiecare cauta sa scape de gropile pe care le vedea – pentru ca de toate nu se poate scapa, cu siguranta.
Intalnirea de gradul (nu stiu ce epoleti aveau, ca nu ni i-au aratat)… a fost cu masina politiei, care tine mortis sa ne dam din calea ei, desi circula pe banda noastra. Cred ca drumul respectiv ar putea fi scris cu litere de pietre si bolovani in amintirea eventualilor calatori…
Sfat: decât să purcedeţi la drum pe acest segment, luaţi mai multă motorină şi faceţi o cale mai lungă, ocolitoare, căci vă veţi ruga moartea – personală, pentru că a autoturismului e garantată!
Barajul Izvorul Muntelui
În drumul spre Pasul Vlăhiţa, venind de la Vatra Dornei, am trecut şi pe-aici…
Motive pentru a rămâne în România – primite pe mail
Mai mult sau mai puţin valabile, dar unele foarte amuzante, iar altele cumplit de realiste:
1) Pentru că din România poti să pleci, totusi, oricând…Nu te tine nimeni cu forta;
2) Pentru că aici ceilalti sunt gata să împartă cu tine tot ce au: manelele din masină, gripa din autobuz si nevasta de acasă;
3) Pentru că doar aici parfumul se cumpară dupa nume, nu după miros;
4) Pentru că doar în România sunt mai multe Jeep-uri decât milionari si mai multi milionari decât firme;
5) Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în schimb;
6) Pentru că România e singura tară în care numai dacă privesti la cei care muncesc, primesti un spor de spectator numit „indemnizatie de conducere”;
7) Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială a poporului român. De pildă, în trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi să-ţi iubească copiii, morţii şi sfinţii;
Pentru că suntem singurul neam la care „hotule” este o vorbă de alint;
9) Pentru că doar aici putem vorbi urât de unguri, bulgari, evrei, olteni, moldoveni, ardeleni… si să fim considerati haiosi în acelasi timp;
10) Pentru că avem cea mai bună shaorma, chiar dacă arabii sint minoritari;
11) Pentru că aici cineva se poate numi Simona Sensual, fără să fie neapărat actriţă porno;
12) Pentru ca avem mai multe Silicon Valley, dar nu între două dealuri din California, ci intre doi sani din Dorobanti;
13) Pentru că aici poti să devii sofer, fără să dai vreun examen;
14) Pentru că numai în România se poate organiza campionatul mondial de 3000 km slalom printre obstacole (cărute, gropi, câini morti de foame, betivi morti de beti);
15) Pentru că pe meleagurile românesti zăpada este considerată sfântă, numai pentru că a picat din cer… Odată aşezată pe şosea, o lună de zile nu o mai atinge nimeni;
16) Pentru că în România se iau pauze înainte de a incepe munca;
17) Pentru că românii sunt foarte atasati de notiunea de politete. Atât de atasati, încât, de pildă, le este foarte greu să dea de la ei un simplu „bună ziua”;
18) Pentru că atunci cind toate locurile din iad vor fi ocupate, România va deveni destinatia de rezervă. Cei care rămân aici vor fi scutiti de cheltuielile de transport.
Eleganţa taberelor adverse pe vârf de obcină bucovineană
Cum se întâmplă de obicei, de când cu Murphy, exact când găsisem şi eu subiectul amuzant al serii, mi s-a epuizat spaţiul de pe cardul aparatului de fotografiat. Iată singurele imagini pe care le-am putut păstra, sper, grăitoare… 🙂 Continuă lectura
Cum se face un copil?
Dacă vreodată ai de-a face cu această întrebare, cum că ţi-o adresează copilul sau altcineva, priceput în astea, dar insinuant, poţi să apelezi la minunatul, complexul şi întotdeauna creativul nostru Ardeal pentru a-i … arde respectivului un răspuns pe cinste.
Am colindat Târguleţul Mureş de-a lungul şi de-a latul în perioada nunţii de prinţesă, (trecând peste dureroasa lucrare care se face în centru şi care ne tăia calea! – în felul acesta fiindu-ne imposibil să vizităm Luxorul – locul de unde-mi împrospătez mereu colecţia de iiuţe! 🙂 ). Cotrobâind, bâjbâind să ajungem la magazin – doar nu era să pierd ocazia, nu? 🙂 – am găsit o minune de anunţ…
E drept că la intrarea în oraş, venind dispre Reghin, este o clinică de fertilizare in vitro, dar ea nu este atât de cuceritoare ca anunţul.
Ei, care este secretul conceperii unui copil?
Vatra Dornei, ozon şi cultură
Dacă n-ar fi fost programarea pentru concediu, n-am fi plecat din Moldova. De fapt, ce mare lucru poate fi o distanţare de 11 luni de acea zonă 🙂 , pentru că am promis că ne vom petrece concediul de anul viitor în acel spaţiu, unde ne-am făcut rapid prieteni şi de unde avem ce învăţa.
Vatra Dornei şi celebra veveriţă Mariana
Pe magnetul de frigider cu numele oraşului Vatra Dornei vei găsi mereu o veveriţă. Simbolul oraşului. Doar că veveriţele celebre, care veneau să-ţi mănânce din palmă de câte ori ai fi făcut zgomot cu două nuci… au dispărut. Îţi vine să mori de râs la o explicaţie de felul acesta: le-au mâncat câinii comunitari. Păi, câinii se plimbă prin copaci? Sau veveriţele erau toate în cârje şi nu mai puteau să-şi folosească celebrele salturi acrobatice? 🙂
Ei bine, de ceva vreme, au adus veveriţe noi în parc, pentru ca să fie o ocupaţie pentru cei veniţi la tratament, pentru a fi ceva reprezentativ pentru oraşul-staţiune. Doar că ele nu sunt obişnuite cu oamenii. Şi dacă vin la tine vin dimineaţa, ori seara, târziu, învinse de faptul că nu au reuşit să strângă nimic singure şi atunci apelează la tine. Dar… să te fereşti tu dacă nu te fereşte vreun sfânt, pentru că ghearele lor zgârie… nu se joacă, mai ales că ele nu ştiu de glumă, nu sunt conştiente că oamenii le vor prietenia… 🙂
Draga mea prietenă alături de care am stat la gazda din Vatra Dornei – împreună cu alţi 18 cunoscuţi! – venise cu o plasă de … 1leu 🙂 de nuci şi toţi s-au gândit că vor să meargă să atingă o veveriţă, aşa că în coloană în absolută neorânduială, am păşit pe culoarele parcului… dar dezamăgiţi, după o oră, ne-am dat bătuţi. Ori îşi făceau fetele siesta, ori nu mai erau… că nu ştim noi să ne facem plăcuţi, nu ne-am imaginat…
Până când… a apărut prima dintre locatarele parcului…
… şi cum au fost urmărite apoi celelalte, cu câtă ardoare… Dacă ne-ar fi pus cineva să stăm astfel pentru o cauză mai bună, nu ştiu cât am fi rezistat, dar pentru o aventură cu veveriţe, toţi ne-am aliniat prin pădure în următorul stil…
Despre scriitori și aspiranții la a scrie – scurt, scurt, scurt
Scrie o persoană în Google: cum să fi scriitor? Și Google, fără să se gândească la faptul că lui nu i-ar conveni să fie fără două guguloaie, a acceptat scrisul persoanei, fără să-i tragă un pumn în față… Eu cred că dacă un caiet de dictando sau un computer ar trage pumni și palme celor care scriu de zor pe el, am ajunge o vreme în care am intra în cartea recordurilor ca cel mai @gramaticizat@ popor… 🙂
Dar Google e gentil și-i mai vinde și pontul că am scris eu o postare despre așa ceva.
Prieteni, ca să fiți scriitori, prima dată trebuie să învățați că există cuvinte în care apar litere siameze…
Dacă ești contabil, siameze sunt cifrele, dar dacă ești scriitor… măcar de litere preocupă-te, că zici că te interesează soarta lor, vrei să le amesteci într-o chestie numită carte.
Oricum, acesta e un caz optimist, care ne dă speranțe pentru viitor: am avut un vizitator care-a cerut să afle
*cum să fi scritor?* Pentru el, mai bine nu, că se taie copacii degeaba și se consumă tușul fără nicio noimă…
De ce nu încercați să fiți balene sau mamuți, că aveți aceleași șanse?
P.S. Scuze pentru ton, dacă pare mai răutăcios; nu e vorba de răutate, e doar haz de necaz pentru că ar fi culmea să primesc vreo scrisoare de mulțumire: io am învățt de la tin cum e să fi scritor și acu este băiatu miliardar. na nește resturi și tu, că prea îmi fuseși de folos… 🙂
Caracteristicile noului angajat… (noul om, noua performanţă…)
Am o prietenă care acum a pornit spre un interviu… La cv-ul ei nu m-aş teme; nici ea n-o face. Doar că de multe ori a auzit cuvintele… Sunteţi supracalificată pentru ceea ce oferim noi… Spre deosebire de ea, o sumedenie de tineri încearcă să-şi găsească un loc de muncă şi li se spune că nu sunt deloc pregătiţi pentru ceea ce se aşteaptă de la ei. Căutam azi câteva direcţii esenţiale azi pe piaţa muncii şi le-am descoperit, pentru cei care vor să fie în pas cu ceea ce trăiesc, pentru că altfel nu se poate păşi, dacă n-ai asigurată păpica… 🙂 Continuă lectura
Despre sufletul meu 
