0

Fortune favors the brave – Norocul îi ajută pe cei curajoși

Titlul este unul dintre răvașele pe care le găsești într-o prăjitură vietnameză. Prăjitură pe care, odată cu cele câteva zeci de tipuri de mâncare vietnameze, o prepară o fată de 12 ani, a cărei mamă a plecat în Vietnam. Problema stă așa: mama nu are acte de emigrant în Germania, în schimb fata mare și cea mică – de 9 ani, da. Restaurantul lor era un punct important, pentru că lumea le iubea mâncarea, dar dacă ar fi aflat ofițerii nemți că sunt copii singuri, neprotejați de părinți, i-ar fi dus la Protecția socială și se termina cu viitorul lor așa cum îl vedeau ele, în sânul comunității vietnameze din Germania.

Peste cele două vietnameze, dintre care doar cea mică se ducea la școală și era indisciplinată, vine o nemțoaică plictisită de viața ei fericită, care, privind prin lunetă zilnic, urmărește viața vecinilor căci blocurile sunt paralele și se vede direct, orice se întâmplă. Ea le cere bani pentru a nu le spune poliției, dar se împrietenesc, se distrează o vreme până când greșelile celei mici fac inevitabilă prezența mamei la școală. Dar mama e în Vietnam. Cum se va rezolva totul?

Ce mi se pare interesant este că nemții pun un astfel de subiect pe care nu-l suportă în așa fel încât ei să cadă pe locul doi, pentru că până la urmă polițaii și protecția copilului sunt mereu prostiți; pe lângă asta, se scoate în evidență că balanța dintre societatea rece nemțească și cea caldă, vietnameză înclină spre cea de-a doua, deși ea este cea care vine și cucerește și nu de multe ori calcă reguli.

Un film vesel, cu accente pe bucuria de a fi de folos, nu numai familiei, ci și celor pe care abia i-ai cunoscut.

Iar pentru dragostea pe care i-o poartă fata de 12 ani unui tinerel – evident că din comunitatea ei, ea nu se uită la nemți! – primește în prăjiturică un bilet care o învață cum să se apropie de el, pentru că era singurul lucru pe care și-l dorea.

Oare ce scria pe bilețel? Ultima scenă vă va da răspunsul așteptat.

Filmul a făcut parte dintre cele prezentate la KINOdiseea, 2016. Să nu uităm, copilul care se uită trebuie să aibă peste 8 ani. Altfel nu înțelege drama emigranților, care este la tot pasul în interiorul filmului.

4

Thomas Kinkade

Nu stiu de ce cred eu ca artistii nu vor fi de acord cu mine ca TK e maaare! Cei care vad in picturi doar linia moderna nu se uita la bucolicul TK. Am vizitat 2 galerii de-ale lui. Cum sa nu aiba aici 2 galerii, cand sunt 9 milioane de turisti anual? Imagini pentru curiosi aici.

Oricum, el este maret si prin ceea ce facea, dar si prin cate facea, pentru ca acopera o intreaga industrie… de la tablouri la calendare, la micute amintiri, la brelocuri…

Ii stiu de multa vreme tablourile si mi-e drag de el… Am aflat cu stupoare ca a murit… A murit? Stiu ca toata lumea moare, dar pentru mine unii n-ar trebui sa moara sau, daca mor, sunt un semn de usurare (ce jalnic!) – daca el a murit, eu, muritoarea, de ce m-as plange ca, intr-un timp, voi muri?

De o saptamana primesc in fiecare zi vesti despre copiii prietenilor mei: au murit, s-au sinucis, au fost intr-un accident si nu s-au mai trezit din coma… Oricine ai fi mori! La un moment dat, orice ai face si oricat de important ar fi, vei muri.  Si atunci tot ce poti sa faci este sa te bucuri de tot ce iti face bine… De exemplu, de lucrurile mici. Ca o vizita la o galerie in care nu sunt tablouri sofisticate, ci bucolice…

0

Ober Gatlinburg – ce mi-a plăcut mai mult

Evident, totul e amuzant – doar de aceea e punct de distracție, dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut pista de bob. Urci cu telescaunul – dacă vrei să vezi priveliștea, te duci până în vârf, dar dacă vrei să folosești bobul, la prima oprire, după vreo 3 km, cobori frumușel, îți iei mașinuța și  te înscrii pe pistă. Instructorii dau informațiile necesare și nu lasă niciun copil sub 9 ani singur. Cursele tumultoase sunt oprite de către cele trei personaje de la punctele de control, dar și de japonezi, care nu au deloc curaj să apese pe accelerație. Eu ador bobul.

ober gatlinburg bobOare cine era în bob? 🙂

4

Atribute ale prieteniei. Si multumiri pentru ea!

Gingasia am vazut-o usor in expresia nepoatei mele, ca raspuns la plangerea mea: „Ce ma voi face eu fara tine, departe de tine? O sa plang si o sa fiu trista.” –  „I’ll be in your hearth.”

Daca m-ar fi intrebat pe mine cineva daca in viata adultilor este loc de gingasie, as fi zis ca nu prea si ca aceasta este un atribut al copilariei. Dar doua dintre cele mai apropiate prietene ale mele mi-au demonstrat ca ma pot insela si ca maturii pot fi la fel de delicati ca si dragalasii de copii.

Una dintre ele imi scrie astazi: „Stiu ca iti va fi greu sa pleci de acolo, dar ca sa suporti mai usor aceasta rupere ti-am luat de la mare un tricou cu multe bufnite, un tricou pe care parca scria numele tau.*

Prietenia inseamna sa anticipezi furtuna de sentimente a celor dragi si sa vrei sa-i scoti din ea!

Alta imi spunea azi, intr-o discutie pe net: „O sa trec pe la voi si sa las ceva in frigider, sa aveti mancare, atunci cand ajungeti acasa, sa nu va apucati sa bateti strazile in cautare de ceva bun.”

Prietenia inseamna sa te gandesti la lucruri cat se poate de materiale si sa le intuiesti nevoile celor din jur.

Sunt recunoscatoare Celui de Sus pentru oamenii minunati pe care ii am in jurul meu, aici si acasa.

0

Andrei și Emilia

Amândoi sunt studenți în București și au contract pentru a lucra în Gatlinburg.

În vreme ce primul a venit aici printr-o agenție care a adus 63 de tineri ca să lucreze pentru o firmă care avea nevoie de 3 angajați pe vară și le-a cerut 3500 $ pentru o casă care în mod normal costă 700, cea de-a doua a venit printr-o altă agenție, care a ajutat-o mult și e decisă să revină anul viitor!

Primul așteaptă luna septembrie când se va pleca spre alte zări mai calde și mai primitoare din SUA, pentru Festivalul Tineretului. Până atunci, se străduiește să trăiască din cei 180$ strânși în 3 săptămâni.

Dar știu că unele agenții chiar ar trebui date pe mâna supereroilor! 🙂

0

Poezie în engleză despre nevoia zilnică

Știu că unii nu vorbesc despre lucrul acesta. Alții îl au tot timpul în gură 🙂 .

Pe mine m-a amuzat teribil acest imn al nevoilor fiziologice – animal, om. L-am auzit în Parcul Național Smokey, cu ocazia unei prezentări în fața copiilor care voiau să învețe despre … mizeriile animalelor. Mda, și acestea sunt subiecte de abordat, nu numai cele despre prințese și visele lor…

SCAT RAP

Chorus:
It starts with an “s” and it ends with a “t”
It comes out of you and comes out of me
I know what you’re thinking, you can call it that
But let’s be scientific and call it scat.

Verses:
You’re walking through the woods and your nose goes “ooooo”
Must be some critter’s scat’s near you
It may seem gross but it’s okay
They ain’t got no place to flush it away.

Down the trial something’s lying on the ground
Nature’s tootsie roll all long ad brown
Don’t wrinkle your nose, don’t lose your lunch
Break it apart, you might learn a bunch
Don’t use your fingers, use a stick
Keep it sanitary now that’s the trick

If you wanna find out what animals eat
Take a good look at what they excrete
Stuck in the scat are all kinds of clues
Parts of the food their bodies can’t use
Like bones and fur (2x)
Hard berries and seeds (2x)
Crawfish shells, ouch! (2x)
Grass fibers and weeds (2x)

(continuarea aici)

 

6

Rasism sau relație?

Sunt zone în SUA în care persoane ce se cred creștine, pentru că merg în fiecare duminică la biserică și zâmbesc frumos, se bucură că nu le calcă niciun negru pământul! Se laudă chiar că strămoșii lor au promis singurului negru din zonă că, dacă pleacă, o să pună numele lui – orașului pe care-l părăsește! Și omul, dacă s-a văzut nedorit (ei consideră că de fudul ce era și pentru că dorea să fie cunoscut chiar și în lipsă – oricum, cu astfel de oameni cum o dai nu e bine!), a plecat.

Sunt altele în care e aglomerație de persoane de culoare. Am petrecut și noi o zi în compania unor astfel de oameni – minunați, s-o spunem pe-a dreaptă! 🙂 Erau 30, iar noi, albii, vreo 8. Verva lor, deschiderea lor, prietenia lor, aceste trăsături nu le găsești peste tot… (Eram cândva în Suedia și un olandez mi-a spus că noi, românii, suntem puși pe picior de egalitate cu lumea a treia, nu neapărat pentru economia țării – voia să fie politicos 🙂 – cât pentru că ne manifestăm ca ei, suntem voioși și viguroși ca ei.)

O secvență minunată redă – pe mutește, de data asta! 🙂 – posibilitatea de a conviețui pașnic, indiferent de rasă. Continuă lectura

0

Dragostea, eterna poveste

Am fost pe la niște prieteni, iar în camera fiicei lor, de-acum avocat, la casa ei, erau aceste trei tablouri. Cele care atunci când caută un film spun *să fie de dragoste!* vor fi la fel de impresionate (deși eu, când caut un film, zic: *să fie polițist sau comedie*).

0

Romantism

Indiferent ce vârstă ai acum și de câți ani ai părăsit Franța, orice poziție ai în societatea americană, dorul de țara ta și de atmosfera ei romantică, te determină să ai peste tot astfel de amintiri…