0

Bună dimineața, te iubesc…

Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poți auzi, crede fiecare dintre noi. Și dacă le mai auzi și zilnic, indiferent că ai avut sau nu timp să tragi o fugă până la baie ca să-ți aranjezi părul, să te înfățișezi ca o persoană perfectă, ești cea mai fericită persoană de pe pământ. (îmi amintesc niște imagini dintr-un film în care soția aștepta în fiecare seară – timp de zeci de ani! – ca soțul să adormă ca să poată să se ducă să se demachieze și să-și scoată unghiile false și a treia pereche de gene 🙂 , iar dimineața se trezea cu 10 minute înainte pentru a fi perfectă, el știind că ea arată ca o păpușă Barbie, în niciun caz că ar avea vreun defect fizic)

Bine, este perfect dacă găsești omul care să te iubească așa cum ești – chiar dacă-ți miroase gura, chiar dacă e imposibil să intre după tine când ai fost la baie, chiar dacă nu ai ochii cu străluciri de smarald! Dar dacă nu găsești? Dacă tu chiar ești frumușel/ frumușică, dacă ești deștept/deșteaptă, dacă ai salariu mare și câștigi premii pentru inteligența ta nu numai în țară, ci și în străinătate – și totuși nimeni nu-ți spune Bună dimineața, te iubesc?

Soluția este să fii cel mai bun prieten al tău, cel care când se privește în oglindă își zâmbește și-și spune: Hai să vedem ce lucruri frumoase vom reuși astăzi împreună, chiar dacă ceilalți nu vor avea ochi pentru mine!

Cam aceasta a fost concluzia seminarului Redescoperă iubirea, prezentat de Dana Nălbaru (din experiența ei de viață) și de Diana Luana Frazzei (din experiența de terapeut).

În timp ce o ascultam pe Dana spunând frânturi din viața ei – înregistrările vor fi date publicității curând – mi-am amintit imaginea care mă motiva pe mine de câte ori aveam emoții sau de câte ori eram speriată de câte ceva. Era o imagine pe care ea însăși a încercat să o descrie, dar nu știu câți dintre cei din sală au reușit să o refacă pe retină pentru că cei mai mulți din sală aveau sub 30 de ani, ceea ce înseamnă că nu puteau să-și amintească ceea ce prezenta televiziunea română imediat după Revoluția din *89: modul în care erau ținuți orfanii în cămine. Dana a făcut o comparație – dacă nu erau ajutați și ei tot se ridicau în picioare, cum să nu ne ridicăm noi, care suntem oameni în toată firea și care avem mai mult decât necesar pentru a înfrunta viața. Da, copiii aceia reușeau să pornească la drum, se apucau să meargă pentru că mersul este scris în ADN-ul uman, dar și a fi biruitor asupra emoțiilor negative este darul pe care Cineva de Sus îl face fiecăruia dintre noi, dacă vrem să trăim și să risipim în jurul nostru dragostea.

Dacă mai auziți despre un seminar la care participă Dana Nălbaru, mergeți. Vă veți da seama că se poate să ai puterea de a fi sincer cu cei din jur, de a spune Da la ceea ce te face fericit, dar și pentru a scoate din viața ta ceea ce nu merită să fie păstrat. Atenție mare la ultima parte – cred că a fost o revelație pentru mine acest aspect. Din prea multă politețe pentru cei din jur, nu m-am gândit niciodată la ceea ce nu-mi place – eram ca musafirul care mănâncă tot ce-i pune gazda în farfurie. E otravă? A, mulțumesc, de când îmi doream. Deodată s-a făcut lumină în mintea mea: sunt politicoasă cu toată lumea, inclusiv cu un câine de pe stradă care vrea să mă muște, dar cu mine, nu.

Nu știu cum sunteți voi, dar ar fi bine dacă ați trece testul acesta – ce nu (mai) vreau, nu (mai) păstrez.

Dana, abia așteptăm materializarea proiectelor despre care ne-ai vorbit. Succes în toate.

Reclame
1

Inferno – Escape my room sau Dacia de lângă casă

În agresivul stil adolescentin sau învățatul stil dramatic de familie în care alcoolismul distruge orice emoție, auzeam des * tu ești nenorocita sorții*. Erau cuvintele care-mi dictau traiectoria pe care voi umbla – doar rele voi aduce în calea mea și a celor din jur. Ei, lăsați, nu mai căutați în trecutul meu dacă s-a împlinit această profețit – ideea e că pe 20 iulie am reușit, e drept, alături de alți 4, să salvez omenirea.

Ați auzit bine. Și dacă nu aveți încredere în urechi, când vă povestesc eu, puneți accent pe ochi, citind aici https://joculdeavatiascunselea.com/2018/07/21/lumea-a-fost-salvata/

Să spun drept, totul a început cu o glumă – nu sunt eu bună de detectiv, așa că oricum nu am nimic de pierdut – și am participat la concursul de pe blogul mai sus amintit. Am mai trimis de câteva ori copiii (adică pe fiul meu și prietenii lui, căci îmi plăcea să le fac surprize uneori) la camere de evadare și au venit încântați de acolo. Ce-ar fi dacă de data asta merg eu cu soțul meu și copilul?

Acolo a mai sosit o familie. O, ce bine este să împarți dificultățile cu ceilalți, așa cum am făcut noi, căci cei doi se pricepeau și ei, ca și fiul meu. Doar eu și soțul eram puțin pierduți în spațiu din cauza lipsei ochelarilor (la mine) și luminii slabe (la soțul meu).

Însă jocul în sine este unul inteligent. Se spune că există comedii pentru oameni normali și comedii pentru proști. Așa e și la Escape room, în general. Unele sunt prin apăsare de buton, mamă, ce bun ești că ai ochit, altele sunt pentru cei din prima categorie – jocuri de litere, de cuvinte, străduința de a ajunge să înțelegi niște versuri, niște idei filosofice… Aha, mai venim și noi de acasă, trăim la Escape my room ca într-un cerc de cultură, nu ca într-un simplu bar unde ai totul la degetul mic pentru că, de fapt, tot ce-ți trebuie e pus pe raft, nu ceea ce ai tu în cap.

Mulțumesc pentru concurs, dragă admin de la https://joculdeavatiascunselea.com/ – scriitoare și persoană de cultură. Mulțumesc gazdei pentru atmosfera plăcută! Și le mulțumesc celor doi alături de care am jucat pentru savoarea replicilor și pentru ghidușiile lor.

Sigur vom reveni!

P.S. De ce am spus în ultima parte a titlului Dacia de lângă casă? Mda, e o poveste… Stând la 300 m de acest loc de vis și de incitare la gândire, habar nu aveam că acolo se află ceva așa de valoros. Pe bulevardul Dacia trec de 4 ori pe zi, cel puțin, cu autobuz sau troleu, văd minunea de poartă care pare că ascunde un castel și niciodată nu m-am dat jos să mă interesez ce e acolo, deși în mintea mea ziceam de fiecare dată: *Acesta ar da o poză bună pentru Instagram!*… Așa că, dacă bulevardul Dacia, colț rapid cu Moșilor vă e aproape, nu stați pe gânduri. Iar dacă vă e departe, puneți cap la cap o excursie, de parcă ați pleca în străinătate și nu ezitați să o faceți pentru că acolo astfel de experiențe ar costa de 3 ori, sau chiar 5!, mai mult.

0

Ziua Mondială a Oceanelor

Dintotdeauna am fost interesată de o cultură sau alta, de ceea ce gândește sau cum este o altă persoană. Am fugit de cei care consideră că doar în țara lor, doar în familia lor, doar în religia lor există Adevărul, iar ceilalți sunt stupizi, lipsiți de circumvoluțiuni și nu ai ce învăța de la ei.

Am văzut zilele trecute pe Facebook această invitație *Te invitam sa ne alaturam evenimentului mondial cu ocazia Zilei Oceanelor. Am pregatit un Shabat cu decor marin, meniu special si surprize de vacanta!* și mi-am zis că trebuie să participăm, să vedem despre ce este vorba. Comunitatea JCC (Centrul Comunitar Evreiesc) a fost locul unde s-a desfășurat totul.

Pentru început, minute de rugăciune și cântat imnuri (în ebraică – după cărți speciale care au atât literele evreiești cât și litere românești, așa, pentru cei ca noi, musafiri nepricepuți!), apoi o masă a prieteniei într-o atmosferă oceanică. 🙂

ziua mondială

Într-o lume în care se vorbesc mii de limbi și, conform ONU, există 195 de state suverane, a te preface că exiști doar tu în Univers și a-i ignora pe cei de lângă tine înseamnă să-ți parafezi un document pentru ignoranță… Iar ignoranța duce la micime – atât spirituală, cât și sufletească și emoțională.

3

Comorile Egiptului Antic – Egipt Expo

expo egipt

Egipt Expo este chiar de excepție. A început de ceva vreme, dar oricum mai ține până pe 21 iunie, așa că faceți un plan clar cum să ajungeți în București, să le vedeți sau cum să ajungeți la Biblioteca Națională a României – dacă sunteți din București și până acum nu ați trecut pe la expoziție.

Pe site găsiți toate informațiile, nu are rost să le repet eu, sunt bine puse la punct detaliile. Ce vă pot spune este că:

1. fiind în centrul capitalei, se ajunge ușor

2. fiind la Biblioteca Națională a României, aveți parcare

3. puteți vizita și Biblioteca – ceea ce nu e puțin lucru

4. aveți alături și Opereta noua și Tribunalul, așa că faceți la poze cu frumusețile capitalei (ca să nu mai spun că de pe bulevardul central se vede, pe aleea cu fântâni arteziene, celebra Casă a Poporului) – sincer, cine nu a făcut încă Săptămâna altfel ar putea programa o zi cu un astfel de program

5. prețurile sunt foarte mici, în comparație cu ceea ce s-ar plăti dacă ar fi să vedeți aceeași expoziție în străinătate

6. nu găsiți la plecare amintiri (statuete, brelocuri etc – așa cum găsești la Muzeul Antipa că lași jumătate de salariu pe jocurile de China de care e plin magazinul) – ceea ce e un semn bun (nu suntem chiar prostiți cu idolași cu figuri de vulpi, corbi, berbeci, fără nicio valoare, dar cu prețuri exorbitante), dar și un semn rău – cum că nu poți și tu păstra o amintire despre ce a fost acolo… A, dar stați așa – nu trebuie să vă întristați foarte tare pentru semnul rău căci trei lucruri tot puteți lua la plecare: un magnet, o șapcă sau un tricou, iar prețurile sunt derizorii (în străinătate aceste lucruri trec de 40 Euros) – magnetul 3 lei, șapca 15, tricoul 18.

7. puteți  fotografia (fără blitz și fără să atingeți exponatele, fără să vă alergați pe acolo – era foarte simpatic un agent de pază care le explica unor pisicuțe de vreo 6 ani acest lucru, la care ele au răspuns cu un aer grav: Ok, de acum nu mai facem)

8. există QR pe care îl puteți consulta atât în sală – ca un fel de ghid cât și acasă, dacă nu aveți prea mult timp de petrecut în sală

9. cei ce se ocupă cu ordinea sunt politicoși și plini de bunăvoință

10. eu m-aș duce din nou. Chiar acum! 🙂 🙂

Faceți cum vreți (eu nu sunt fan al civilizației Egiptului, dar mi se pare natural să cunoști istoria!), dar dacă e să mai adaug ceva aș zice-o cu inima plină: găsiți inclusiv o scenă din bătălia egiptenilor cu hitiții (da, acel popor despre care doar Biblia spunea că a existat și istoria nega o astfel de existență – în cele din urmă, descoperirile arheologice au scos la iveală civilizația hitită dând dreptate Bibliei!)

Mergeți, mergeți, mergeți – cultura face ziua mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai clară.

0

Organizarea casei – Mama Time Out

Eram în casa unui prieten. Acolo era mizerie, acolo parcă venise cineva și presărase pe fiecare metru pătrat câte 6 gândaci de bucătărie, chiar dacă era vorba despre camere sau balcon… *De ce ai ajuns așa?* – l-am întrebat. *Cum e în casă, așa e și-n mine!* mi-a răspuns și mi-am dat seama că locul în care trăim este un ecou a ceea ce suntem noi înșine.

Și eu sunt genul de persoană care poate lucra în dezordinea-i personală, care nu prea vede că se răstoarnă casa peste ea, dar și când încep să fac ordine termin totul repede și bine în cât mai puțin timp. Mă laud că am reușit de câteva ori să aranjez într-o singură zi lucrurile după o mutare, asta însemnând pe rând să umplu patru camere, trei camere, două camere. Da, da, știu că nu înțelegeți prea bine la ce mă refer, dar cei interesați puteți afla, la un ceai. Pentru că mie nu-mi place să dau mai multe amănunte.

Ceea ce am vrut să spun, dar m-am pierdut în amintiri!, este că nu mă interesează nicio revistă despre casă, nicio idee despre organizarea casei și … nimic din ceea ce are legătură cu domiciliul. Pentru mine, casa înseamnă pereți și acoperiș – atât. Dar am ajuns la Mama Time Out (organizat de Florina Badea) pentru că cea mai bună prietenă a mea este exact inversul meu și și-a dorit să o cunoască pe Diana Mihăilă, prima bloggeriță de fine living din România.

Aici am de adăugat ceva – a participa la astfel de evenimente este în sine o bucurie, pentru că întâlnești o paletă bogată de doamne, preocupate de ceea ce e frumos și gata de a-ți zâmbi și a se împrieteni cu tine. Diana Mihăilă, însă, îmi permit să spun!, le întrece pe toate: cu debordantă energie ne-a salutat pe toate, s-a ridicat de pe scaunul ei pentru fiecare care a intrat în încăpere (Biblioteca Ion Creangă – mama tuturor bibliotecilor de tineret din București, cum îmi place mie să-i spun!) și a fost impecabilă. Cred că știu cu cine aș dori să semăn, dacă n-aș fi eu însămi, dacă ar fi s-o iau de la capăt și, evident, dacă s-ar putea 🙂 🙂 🙂 .

Pentru cei care aveți copii, organizarea camerelor lor este posibilă: regula celor 3 S.

Pentru cei care vă iubiți mașinile și le tratați ca pe iubitele voastre (sau chiar mai frumos), idei. Sau da, aceste idei ar fi pentru cei care aveți un partener care-și iubește mașina mai presus de voi și nu vă lasă să mâncați acolo, ca să știți cum puteți să-l înveseliți, cocoloșindu-i căsuța pe 4 roți.

Și ce trebuie să citesc eu, de câte ori totuși binevoiesc să mă gândesc la camera mea… aici.

Încântată am fost de această seară! Și, desigur, voi fi la fel de încântată de cea din 3 aprilie (e o seară de marți, ora 18), când la Lebbuchenhaus – librărie germană, va avea loc o întâlnire Mama Meet Up, ediția a II-a. Atunci se va vorbi despre cum să ne organizăm în bucătărie, ca să nu rămânem descoperite și nici să nu aruncăm mâncarea. Despre cum se petrece puțin timp în bucătărie, gătind sănătos. Despre cum se poate evita monotonia în ceea ce pregătim pentru mesele noastre.

Pentru înscriere la acest eveniment, până pe 30 martie, puteți scrie un mail la consultanta@florinabadea.ro. (Lebbuchenhaus este în centrul orașului, aproape de Universitate, strada Sarmizegetusa, nr. 4)

Ne vedem acolo.

 

0

Dezvoltare personală

Avem un club al nostru. Desigur, de dezvoltare personală. Ne-am numit Licuricii. Ne întâlnim o dată pe lună, la Galeria Occidentului, și discutăm despre anumite teme care sunt importante pentru viață, pentru emoțiile noastre. Azi a fost despre creativitate.

Jocurile pe care le-am avut pentru această ocazie ne-au învățat multe despre noi:

  1. Scrie câte o propoziție cu fiecare literă a cuvântului IMAGINE… Nu despre orice, evident, ci care să reprezinte părerea voastră despre creativitate. (Chiar sunt curioasă, dacă vi s-ar cere așa ceva cum ați reacționa. Cât de greu v-ar fi? Ar fi fost poate mai ușor dacă în loc să încep ultima propoziție cu NU, aș fi zis: Va fi așa de simplu, căci vor reprezenta părerea voastră despre creativitate! Dacă am început cu NU, ați fost speriați de sarcină? Dacă formulam altfel ar fi fost mai ușor? V-ați pus întrebări în legătură cu ceea ce se așteaptă de la voi? Dacă să începeți cu subiect, predicat, atribut sau complement? V-ați gândit ce așteptări au de la voi cei care vor citi acele cuvinte? V-a fost ciudă că nu vă vin rapid ideile? Sau v-au curs ideile rapid, ca apa pe Niagara?)
  2. Uitați-vă prin cameră și alegeți 10 lucruri care vi se par interesante. Dintre ele, faceți-l câștigător pe cel mai interesant, chiar ciudat. Realizați o poveste despre el. 🙂
  3. Luați o hârtie și împărțiți-o în multe bucăți. Rugați pe cineva să vă scrie 30 de cuvinte pe acele petice și apoi porniți la treabă: a. definiți termenul scris acolo, descriindu-l. b. definiți termenul de acolo printr-un sinonim – sau orice vorbuliță, dar să fie una singură! c. mimați ca cineva de alături să-și dea seama ce e așternut pe hârtie. (Da, uneori, ne e greu în sfera verbalizării, alteori în a limbajului trupului. Cum să definești *conștient*? Dar cum poți spune printr-un cuvânt: pisică? A, da, zici Miau, dar când e de mimat pisica în ce mod realizezi? Pentru că nu trebuie să deschizi gura? Ar cam fi de lins lăbuța, de arcuit spatele, stând în patru labe… Sunteți ok cu manifestarea unor astfel de gesturi?

Personal, am descoperit, când ni s-a cerut să evaluăm când ne-a fost cel mai greu, că nu-mi plăcea faptul că aveam tendința să realizez aceleași gesturi pe care le făceau ceilalți, când ajungeam pe un teren străbătut deja. Eram exigentă. Voiam neapărat să mă manifest altfel, nu să copiez. Nu să mă las influențată, inspirată de ceea ce fusese anterior. Bine, acesta poate fi un lucru bun – de aici poate veni originalitatea. Cauți să descoperi ceva ce altuia nu i-ar trece prin cap, dar trebuie să ne gândim – atunci când avem aceste sentimente! – care este așteptarea clipei: pentru că, dacă nu ni se cere în mod special să fim altfel, nu ar trebui să simțim presiunea de a inova. Ne complicăm singuri. Lucru care s-ar putea să ne facă să nu prea ne placă viața… căci simțim presiunea prea mare de a face orice altfel, ori – după cum spune înțeleptul – *ce-a fost va mai fi, nu e nimic nou sub soare…*

Trebuie să învățăm să facem distincție între momentul care cere trudă și cel în care ne putem relaxa – nu furăm de la ceilalți, ci doar luăm ceea ce, oricum, dacă eram noi primii ne-ar fi trecut prin cap exact la fel să procedăm, iar ei – 🙂 – ar fi copiat după noi.

Succes în a vă spori creativitatea… Eventual, haideți cu noi la cursul de dezvoltare personală. 🙂