3

Comorile Egiptului Antic – Egipt Expo

expo egipt

Egipt Expo este chiar de excepție. A început de ceva vreme, dar oricum mai ține până pe 21 iunie, așa că faceți un plan clar cum să ajungeți în București, să le vedeți sau cum să ajungeți la Biblioteca Națională a României – dacă sunteți din București și până acum nu ați trecut pe la expoziție.

Pe site găsiți toate informațiile, nu are rost să le repet eu, sunt bine puse la punct detaliile. Ce vă pot spune este că:

1. fiind în centrul capitalei, se ajunge ușor

2. fiind la Biblioteca Națională a României, aveți parcare

3. puteți vizita și Biblioteca – ceea ce nu e puțin lucru

4. aveți alături și Opereta noua și Tribunalul, așa că faceți la poze cu frumusețile capitalei (ca să nu mai spun că de pe bulevardul central se vede, pe aleea cu fântâni arteziene, celebra Casă a Poporului) – sincer, cine nu a făcut încă Săptămâna altfel ar putea programa o zi cu un astfel de program

5. prețurile sunt foarte mici, în comparație cu ceea ce s-ar plăti dacă ar fi să vedeți aceeași expoziție în străinătate

6. nu găsiți la plecare amintiri (statuete, brelocuri etc – așa cum găsești la Muzeul Antipa că lași jumătate de salariu pe jocurile de China de care e plin magazinul) – ceea ce e un semn bun (nu suntem chiar prostiți cu idolași cu figuri de vulpi, corbi, berbeci, fără nicio valoare, dar cu prețuri exorbitante), dar și un semn rău – cum că nu poți și tu păstra o amintire despre ce a fost acolo… A, dar stați așa – nu trebuie să vă întristați foarte tare pentru semnul rău căci trei lucruri tot puteți lua la plecare: un magnet, o șapcă sau un tricou, iar prețurile sunt derizorii (în străinătate aceste lucruri trec de 40 Euros) – magnetul 3 lei, șapca 15, tricoul 18.

7. puteți  fotografia (fără blitz și fără să atingeți exponatele, fără să vă alergați pe acolo – era foarte simpatic un agent de pază care le explica unor pisicuțe de vreo 6 ani acest lucru, la care ele au răspuns cu un aer grav: Ok, de acum nu mai facem)

8. există QR pe care îl puteți consulta atât în sală – ca un fel de ghid cât și acasă, dacă nu aveți prea mult timp de petrecut în sală

9. cei ce se ocupă cu ordinea sunt politicoși și plini de bunăvoință

10. eu m-aș duce din nou. Chiar acum! 🙂 🙂

Faceți cum vreți (eu nu sunt fan al civilizației Egiptului, dar mi se pare natural să cunoști istoria!), dar dacă e să mai adaug ceva aș zice-o cu inima plină: găsiți inclusiv o scenă din bătălia egiptenilor cu hitiții (da, acel popor despre care doar Biblia spunea că a existat și istoria nega o astfel de existență – în cele din urmă, descoperirile arheologice au scos la iveală civilizația hitită dând dreptate Bibliei!)

Mergeți, mergeți, mergeți – cultura face ziua mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai clară.

Anunțuri
0

Organizarea casei – Mama Time Out

Eram în casa unui prieten. Acolo era mizerie, acolo parcă venise cineva și presărase pe fiecare metru pătrat câte 6 gândaci de bucătărie, chiar dacă era vorba despre camere sau balcon… *De ce ai ajuns așa?* – l-am întrebat. *Cum e în casă, așa e și-n mine!* mi-a răspuns și mi-am dat seama că locul în care trăim este un ecou a ceea ce suntem noi înșine.

Și eu sunt genul de persoană care poate lucra în dezordinea-i personală, care nu prea vede că se răstoarnă casa peste ea, dar și când încep să fac ordine termin totul repede și bine în cât mai puțin timp. Mă laud că am reușit de câteva ori să aranjez într-o singură zi lucrurile după o mutare, asta însemnând pe rând să umplu patru camere, trei camere, două camere. Da, da, știu că nu înțelegeți prea bine la ce mă refer, dar cei interesați puteți afla, la un ceai. Pentru că mie nu-mi place să dau mai multe amănunte.

Ceea ce am vrut să spun, dar m-am pierdut în amintiri!, este că nu mă interesează nicio revistă despre casă, nicio idee despre organizarea casei și … nimic din ceea ce are legătură cu domiciliul. Pentru mine, casa înseamnă pereți și acoperiș – atât. Dar am ajuns la Mama Time Out (organizat de Florina Badea) pentru că cea mai bună prietenă a mea este exact inversul meu și și-a dorit să o cunoască pe Diana Mihăilă, prima bloggeriță de fine living din România.

Aici am de adăugat ceva – a participa la astfel de evenimente este în sine o bucurie, pentru că întâlnești o paletă bogată de doamne, preocupate de ceea ce e frumos și gata de a-ți zâmbi și a se împrieteni cu tine. Diana Mihăilă, însă, îmi permit să spun!, le întrece pe toate: cu debordantă energie ne-a salutat pe toate, s-a ridicat de pe scaunul ei pentru fiecare care a intrat în încăpere (Biblioteca Ion Creangă – mama tuturor bibliotecilor de tineret din București, cum îmi place mie să-i spun!) și a fost impecabilă. Cred că știu cu cine aș dori să semăn, dacă n-aș fi eu însămi, dacă ar fi s-o iau de la capăt și, evident, dacă s-ar putea 🙂 🙂 🙂 .

Pentru cei care aveți copii, organizarea camerelor lor este posibilă: regula celor 3 S.

Pentru cei care vă iubiți mașinile și le tratați ca pe iubitele voastre (sau chiar mai frumos), idei. Sau da, aceste idei ar fi pentru cei care aveți un partener care-și iubește mașina mai presus de voi și nu vă lasă să mâncați acolo, ca să știți cum puteți să-l înveseliți, cocoloșindu-i căsuța pe 4 roți.

Și ce trebuie să citesc eu, de câte ori totuși binevoiesc să mă gândesc la camera mea… aici.

Încântată am fost de această seară! Și, desigur, voi fi la fel de încântată de cea din 3 aprilie (e o seară de marți, ora 18), când la Lebbuchenhaus – librărie germană, va avea loc o întâlnire Mama Meet Up, ediția a II-a. Atunci se va vorbi despre cum să ne organizăm în bucătărie, ca să nu rămânem descoperite și nici să nu aruncăm mâncarea. Despre cum se petrece puțin timp în bucătărie, gătind sănătos. Despre cum se poate evita monotonia în ceea ce pregătim pentru mesele noastre.

Pentru înscriere la acest eveniment, până pe 30 martie, puteți scrie un mail la consultanta@florinabadea.ro. (Lebbuchenhaus este în centrul orașului, aproape de Universitate, strada Sarmizegetusa, nr. 4)

Ne vedem acolo.

 

0

Dezvoltare personală

Avem un club al nostru. Desigur, de dezvoltare personală. Ne-am numit Licuricii. Ne întâlnim o dată pe lună, la Galeria Occidentului, și discutăm despre anumite teme care sunt importante pentru viață, pentru emoțiile noastre. Azi a fost despre creativitate.

Jocurile pe care le-am avut pentru această ocazie ne-au învățat multe despre noi:

  1. Scrie câte o propoziție cu fiecare literă a cuvântului IMAGINE… Nu despre orice, evident, ci care să reprezinte părerea voastră despre creativitate. (Chiar sunt curioasă, dacă vi s-ar cere așa ceva cum ați reacționa. Cât de greu v-ar fi? Ar fi fost poate mai ușor dacă în loc să încep ultima propoziție cu NU, aș fi zis: Va fi așa de simplu, căci vor reprezenta părerea voastră despre creativitate! Dacă am început cu NU, ați fost speriați de sarcină? Dacă formulam altfel ar fi fost mai ușor? V-ați pus întrebări în legătură cu ceea ce se așteaptă de la voi? Dacă să începeți cu subiect, predicat, atribut sau complement? V-ați gândit ce așteptări au de la voi cei care vor citi acele cuvinte? V-a fost ciudă că nu vă vin rapid ideile? Sau v-au curs ideile rapid, ca apa pe Niagara?)
  2. Uitați-vă prin cameră și alegeți 10 lucruri care vi se par interesante. Dintre ele, faceți-l câștigător pe cel mai interesant, chiar ciudat. Realizați o poveste despre el. 🙂
  3. Luați o hârtie și împărțiți-o în multe bucăți. Rugați pe cineva să vă scrie 30 de cuvinte pe acele petice și apoi porniți la treabă: a. definiți termenul scris acolo, descriindu-l. b. definiți termenul de acolo printr-un sinonim – sau orice vorbuliță, dar să fie una singură! c. mimați ca cineva de alături să-și dea seama ce e așternut pe hârtie. (Da, uneori, ne e greu în sfera verbalizării, alteori în a limbajului trupului. Cum să definești *conștient*? Dar cum poți spune printr-un cuvânt: pisică? A, da, zici Miau, dar când e de mimat pisica în ce mod realizezi? Pentru că nu trebuie să deschizi gura? Ar cam fi de lins lăbuța, de arcuit spatele, stând în patru labe… Sunteți ok cu manifestarea unor astfel de gesturi?

Personal, am descoperit, când ni s-a cerut să evaluăm când ne-a fost cel mai greu, că nu-mi plăcea faptul că aveam tendința să realizez aceleași gesturi pe care le făceau ceilalți, când ajungeam pe un teren străbătut deja. Eram exigentă. Voiam neapărat să mă manifest altfel, nu să copiez. Nu să mă las influențată, inspirată de ceea ce fusese anterior. Bine, acesta poate fi un lucru bun – de aici poate veni originalitatea. Cauți să descoperi ceva ce altuia nu i-ar trece prin cap, dar trebuie să ne gândim – atunci când avem aceste sentimente! – care este așteptarea clipei: pentru că, dacă nu ni se cere în mod special să fim altfel, nu ar trebui să simțim presiunea de a inova. Ne complicăm singuri. Lucru care s-ar putea să ne facă să nu prea ne placă viața… căci simțim presiunea prea mare de a face orice altfel, ori – după cum spune înțeleptul – *ce-a fost va mai fi, nu e nimic nou sub soare…*

Trebuie să învățăm să facem distincție între momentul care cere trudă și cel în care ne putem relaxa – nu furăm de la ceilalți, ci doar luăm ceea ce, oricum, dacă eram noi primii ne-ar fi trecut prin cap exact la fel să procedăm, iar ei – 🙂 – ar fi copiat după noi.

Succes în a vă spori creativitatea… Eventual, haideți cu noi la cursul de dezvoltare personală. 🙂

10

Cum să (nu) spui te iubesc?

M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).

Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.

La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.

Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*

De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.

Suedeza ridică din umeri: Niciodată.

Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*

Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).

Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…

Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …

Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.

Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?

Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.

Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.

Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…

Asta ajunge!

Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?

0

Ceainăria Respiro, un alt fel de-a spune Acasă

Am văzut pe Facebook un eveniment: colorăm… A, nu că nu aș avea cărți de colorat. Am zeci. Vreo câteva îmi aparțin; restul îi aparțin fiului meu pe care l-am terorizat să nu iasă din contur atunci când colorează așa că s-a dat bătut și m-a lăsat cu o comoară de mare preț constând în cărți de colorat, căci mânuța lui se pricepea și se delecta dacă ieșea din contur, nu dacă mă asculta pe mine.

Am zeci de cărți inclusiv de colorat terapeutic, dar când le văd în raft, singură în cameră, chiar dacă sunt obosită, nu-mi vine să le folosesc; mi se pare că pierd timpul. Însă ideea aceasta, de a merge alături de câteva prietene să colorăm, mi s-a părut excelentă.

La Ceainăria Respiro ne așteptau tot felul de posibilități de a ne petrece timpul – ori colorai pur și simplu, ori împodobeai o vedere alb-negru și apoi cei de acolo îți garantau că o vor pune la poștă, ori degustai niște biscuiciori care erau atât de frumos împachetați cu niște lavandă deasupra încât credeai că sunt – săpun, prăjitură sau jucărie cu stil.

Ceaiul minunat, atmosfera plăcută, senină, ne-am și împrietenit repede cu cei care și-au dorit lucrul acesta și la final am făcut poze cu rezultatele muncii noastre.

Cam așa sunase chemarea gazdelor:

Te invităm să te recreezi prin desen și culoare, muzică ambientală și socializare.

Chiar am reușit aceasta și vreau să sper că voi mai ajunge pe

str. Doamnei, nr. 3, sector 3, București
(0747170050; ceainariarespiro.ro)

Abia aștept următoarele proiecte.

1

7 Km pe jos

În urmă cu ceva timp, un prieten îmi povestea despre o bătrânică ce trăiește un miracol. De câte ori se duce la magazin, pentru că e atât de înaintată în vârstă și de simpatică, cineva de la rând, spune: *Plătesc eu pentru dumneaei.* Femeia noastră, uluită că această poveste se repetă, se întreabă: *Nu cumva ar trebui să pun acești bani deoparte de fiecare dată?* Și în câteva luni strânge 3000 Euro.

Pe care apoi îi donează pentru proiectul despre care vă voi vorbi mai jos…

Ei, vedeți, în cadrul proiectului ni se propune să oferim doar 7 lei, dar cine are mai mult poate face lucrul acesta cu dărnicie, căci cei ce dau vor primi înapoi însutit. (să spună evreii, care dau a 10-a parte din venitul lor și se poate vedea cât de binecuvântați sunt… fără supărare, da?)

Nu știu care este părerea dv despre refugiați – dacă îi doriți sau nu în țară. Dacă nu îi vreți aici, este pur și simplu opțiunea dv, dar dacă ați ști că ei, acolo, au nevoie de un mic ajutor – ați face gestul acesta – chiar și pentru motivul egoist că nu-i veți vedea pe strada dv?

ADRA are o campanie despre care puteți afla mai multe aici.

Însă în ce constă ea efectiv puteți descoperi chiar acum – mai ales că e și foarte incitant proiectul.

1. Mergi pe jos 7 km. Aceasta este distanța pe care trebuie să o parcurgă refugiații de la marginea taberei Hasan Sham (100.000 de persoane) până la singurul spital, neexistând o ambulanță;

2. Fă o poză interesantă pe traseul de 7 km. Postează apoi imaginea/selfie aici la comentarii și spune-ne despre ce este vorba. Poate ești din București și vom vedea Palatul Parlamentului sau o pasăre frumoasă din parcul Tei. Sau poate că locuiești în afara țării și ne trimiți o imagine cu Turnul Eiffel, Plaja din Valencia, Opera din Sidney sau Parcul Național Yellowstone… Orice imagine va fi binevenită și ne vom bucura de diversitate 🙂

3. Donează minim 7 lei. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom avea posibilitatea să cumpărăm o ambulanță mai performantă. Dacă vom fi 7000 de persoane vom reuși!

Donațiile se vor face pe Bursa Binelui, o platformă unde nu se percepe comision: https://www.bursabinelui.ro/…/Sustine-si-tu-primul-spital-d…

4. Bucură-te de viață! Atunci când îi ajuți pe ceilalți pornești un lanț al zâmbetelor și speranței.

La sfârșitul anului, aveam de gând să-mi cumpăr doi oameni de zăpadă (știți, voi, magazinul acela cu jucării pentru copii… de unde nu mai poți ieși pentru că stai 5 ore la rând căci sigur vrei să iei ceva și cum nu ești singurul….) pentru colecția mea. Acesta era cadoul pe care doream să mi-l fac, însă nu am ajuns la magazin și am văzut pe net o reclamă la niște cărți – 30 de bucăți – 100 lei. Atât ar fi costat și cele două plușuri ale mele… Desigur că am preferat să dau comanda pe net, a venit acasă distribuitorul, nu m-am îmbrâncit cu nimeni și nici nu am pierdut timpul la coadă… A, și nici nu am de șters praful de pe încă doi oameni de zăpadă pentru care, oricum, nici nu prea mai am loc… (pentru că, după ce am citit cărțile, am început să le ofer celor care aveau nevoie de ele!)

Oare ce v-ați propus să faceți cu 7 lei și mai ales cu timpul pe care îl consumați mergând 7 km pe jos? Dacă simțiți imboldul de a participa la acest proiect, ei bine, începeți anul ajutându-i pe refugiați să vadă un miracol și tresăltând de încântare că ați făcut o faptă bună. (Vă dați seama că un coș de alimente al unei femei în vârstă a costat mult mai mult decât 7 lei, dar semenii noștri fac acest gest. Și nu o dată! Este clar că bunătatea este o caracteristică a omului din zilele noastre!)

Un an minunat, în care banii investiți spre binele altora să se întoarcă însutit la voi!

 

2

Povești de dragoste

Pe când noi eram foarte mici, iar la televizor arătau un cuplu de bătrânei sărutându-se sau doar ținundu-se de mână, tatăl meu comenta ironic: *Acum cred că e delir la Azilul de bătrâni*. Cum azilul era aproape, mă întrebam de ce nu se aude delirul, pentru că, la noi, cei tineri, dacă erai în delir aveai muzica la maxim… De unde să știu eu care e diferența dintre delirul celor tineri și al celor în vârstă?

În urmă cu ceva vreme, o prietenă mi-a explicat că are mama în spital, dar nu e nevoie să stea cu ea pentru că soțul acesteia îi poartă de grijă, mai ceva ca o asistentă devotată. *Știi, s-au întâlnit la câțiva ani după moartea soților, într-o stație de autobuz. Erau prieteni din copilărie, dar și-au pierdut urma și nu mai știau nimic unul de altul. Când s-au văzut în stația de autobuz s-au recunoscut și s-au căsătorit. Sunt de 20 de ani împreună.*

Până să-mi vină să râd de ceea ce trăiesc ei, îmi vine să plâng de ceea ce nu trăim noi, cei tineri, la calitatea a ceea ce au ei.

Mai aveți povești de dragoste târzii? Poate că învingătoarea se referă la nenea care avea 95 și a găsit-o pe tanti de 90. Au mai fost împreună vreo 8 ani…

2018?

Vă zic eu așa: să vă fie anul iubirii. Iar dacă voi o aveți, să fie anul iubirii celor care vă sunt dragi și singuri de atât amar de vreme…

Fericire și iubire, ok? 🙂

Vă strâng pe toți într-o îmbrățișare și să spun: La mai mare! (în orice domeniu 🙂 )