Urare de an bun

Un an în Munții Făgăraș. 365 de zile, patru anotimpuri, viața așa cum curge natural în Munții Făgăraș. Imagini surprinse de una dintre camerele de monitorizare ale celor de la Conservation Carpathia, pe parcursul anului 2022.

Mă întrebam… Dacă ar fi o cameră care să redea din același unghi de vedere cele 365 de zile ale vieții noastre, cine ar apărea pe ea, (o dată, de două ori, de o sută de ori!) ca să reținem clar cine și cât de mult ne-a înfrumusețat viața în anul care a trecut.

Eu vă mulțumesc vouă – vă știți care! – pentru că în cel mai greu an al vieții mele ați apărut cu regularitate și mi-ați adus zâmbetul pe buze.

Publicitate

Când ții cont de ceilalți

Uneori, facem gesturi pe care le socotim simple, dar care, pentru cei din jur, sunt fapte eroice. Pentru că îi ajută sau pentru că nu s-ar fi gândit niciodată la un astfel de dar sau pentru că erau atât de deprimați încât credeau că nu mai au nicio șansă să se mai bucure de ceva – și când colo văd raza de soare care poate să-i anime. (Alteori, facem fapte mărețe și oamenii nu le iau în seamă, așa că de supărare nu mai oferim nimici, nici măcar atenție. Aici trebuie să fim și noi înțelepți – ori ținem cont de proverbul *nu arunca mărgăritare în gura porcilor*, ori tăiem din așteptările noastre. Îmi spune mie în primul rând aceasta pentru că uneori mă sacrific prea mult și nu înțeleg de ce lucrurile mele nu se rezolvă – pentru că le-am rezolvat pe ale altora, iar dacă eu nu am timp de mine, cum să aibă alții pentru mine!)

Revenind la gesturile mici – unele dintre ele nici nu știm că vor salva vieți. Niște bani pe care îi dai cuiva care nu mai are cu ce să-și cumpere medicamente, niște lucruri de care cineva are nevoie urgentă, o excursie sau o carte. Habar nu avem cât de mult contează. Unii dintre noi nu știm pentru că nu am oferit și atunci nu ni s-a povestit cât de necesare erau acele daruri. Alții pentru că au vrut să rămână anonimi, așa că nu au văzut chipul fericit și nu au putut auzi mulțumirile. A treia categorie – mulți dintre cei care primesc nu știu să arate fericirea sau recunoștința așa că nu se poate pricepe reacția, dar există încântarea gestului frumos făcut din inimă.

Darurile pot avea orice formă. Pentru mine, azi, darul a fost un telefon. O prietenă de departe a sosit în oraș și mi-a spus: *Vrei să vii să stăm împreună la cafenea, să urmărim un seminar și să mai discutăm printre picături?* Acum, eu nu am povestit, dar de 3 săptămâni am o problemă de sănătate care m-a izolat în casă (nu vă gândiți la covid, că nu e el!). Parcă nu mai știu nici să merg, parcă nu mai am curaj să ies. Plus dureri, plus inconfort. Tristețe multă, ce să mai. Telefonul a picat ca o bombă pentru că, deși părea ceva interesant, nu știam dacă fac față – să plec, să stau acolo, să rezist la informații… Cum nu prea mai sunt eu, voi fi în stare să fac lucrurile pe care le făceam cândva?

M-am codit o oră. În 15 minute am ajuns … și au urmat 4 ore de bucurie continuă. Ideile din cursul urmărit au fost excelente, zâmbetul provocat de prietena mea – autentic, seninătatea – marcă înregistrată. Am întrebat-o cum de s-a gândit să mă cheme, de vreme ce știa în ce situație sunt – *mi s-a părut normal să fim împreună.* Habar nu avea că va aduce înapoi curajul pierdut, habar nu avea că aveam nevoie de această ieșire, habar nu avea că gestul ei contează cât greutatea ei în aur.

M-am întrebat, mergând spre casă, ce-ar fi dacă zi de zi ne-am luat 2 minute ca să ne gândim cui să dăm ceva din ce avem sau pentru cine putem să facem o faptă bună. Ne plângem de societatea în care suntem singuri și ignorați. O putem schimba cu două minute de bunătate. Pentru că cineva care este influențat pozitiv de sinceritatea noastră, va repeta gestul, dorind ca și alții să încerce acele emoții…

Bunătatea nu doare și aduce beneficii. Bunătatea, chiar dacă doare, aduce roade. Ne ghidăm prea mult după zicerea din popor *când ești bun ești luat de prost* și uităm că ceea ce avem pentru alții chiar dacă nu e apreciat de ei este chiar pentru noi o mare victorie – nu numai asupra egoismului, ci și asupra amărăciunii.

Încercați și vedeți dacă (nu) am dreptate.

Bunătatea și efectele sale terapeutice – Alexandra Secanu la Respiro Lounge

Am participat la atelierul ” Bunatatea si efectele sale terapeutice”, susținut de Alexandra Secanu , la Respiro Lounge.
Atelierul a fost gratuit. A existat însă un cost emoțional, aș zice – trebuia să aducem ceva creat de noi (obiect, desen) sau ceva la care țineam mult și în dreptul căruia ajungeam la concluzia că puteam renunța – a fi dispus să renunți la ceva ce ți-e drag e una dintre laturile bunătății.

Să recunoaștem, nu se vorbește despre bunătate pe toate drumurile, nu se vorbește despre bunătate mai deloc, pentru că ea este considerată prostie sau cine mai știe ce slăbiciune. Normal că mi s-a părut că ar trebui să știu despre ce e vorba.

Ne-am strâns destule persoane, din domenii diferite, și atelierul a început prin prezentarea fiecăreia – foloseam numele mic, un cuvânt care să ne reprezinte starea de spirit din acel moment și, tot printr-un cuvânt, trebuia să redăm ce așteptări aveam de la acea întâlnire. Ar fi câteva lucruri de spus despre colegele mele – care au fost fantastice! – dar când participi la astfel de întâlniri totul este confidențial, așa că nu voi folosi prea multe exemple, însă vă voi îndemna să nu stați pe gânduri – Alexandra va mai susține ateliere interesante la Respiro Lounge – mergeți să vedeți singuri despre ce este vorba.

Dar vă pot spune cum a decurs atelierul, fără a da amănunte intime din discuțiile care m-au pus pe gânduri serios – mie îmi venea să comentez după fiecare idee, dar m-am abținut pentru că nu era un loc de dezbatere (cum sunt eu învățată de la Clubul de carte de la biblioteca Emil Gârleanu – fie ea de psihologie – în fiecare a doua joi a lunii sau de literatură – în fiecare ultimă zi de joi a lunii!), ci un loc de regăsire. Nu vorbeam generalități, ci fiecare se gândea la sine și la particularitățile lui.

Am pornit de la câte un citat – Alexandra ne-a împărțit bilețelele dintre care fiecare a ales (aveai dreptul să mai extragi dacă aveai impresia că nu ți se potrivește ideea respectivă, puteai să comentezi cum crezi că ți se potrivește sau de ce nu ar fi pentru tine). Uneori, cu unele întrebări, ajungeai să descoperi amănunte interesante despre tine. Mi-a plăcut mult centrarea pe individ – de regulă noi vorbim în idei generale: Sunt de părere că… Însă de data aceasta am fost rugați să spunem despre lucruri care ne privesc pe noi personal, nu despre societate sau despre alții.

Aș vrea să înșir doar niște concluzii – bunătate înseamnă nu neapărat să dai din bogăția ta, ci să îi arăți celui de lângă tine bogăția lui… Fii bun când e posibil. Întotdeauna este posibil. 🙂 Poți fi bun, oglindindu-l pe celălalt, dar când el devine rău te transformi și tu în persoană rea pentru că nu vrei să fii luat de prost. Nu ține contabilitatea lucrurilor bune pe care le faci. Cere ce ai nevoie, dă și tu la rândul tău, apoi mulțumește pentru că, recunoaște!, și ție îți place să ți se mulțumească. Poți face o faptă bună pentru un motiv greșit. Nu contează numai ce dai, ci ma ales cum dai. Dacă dai ceva poate fi vorba și despre nevoia sau dorința ta de a-ți plăcea de tine sau de a plăcea celorlați. Caută să îți dai seama ce are nevoie celălalt, dar dacă nu înțelegi mai bine îl întrebi, nu îi dai ce îți place ție sau ce crezi tu că și-ar dori. Bunătatea vine cu un cost – de energie, material, emoțional. Există și o parte egoistă a bunătății. Cuvintele pe care le folosești te reprezintă – dacă repeți cuvântul egoist e pentru că ți s-a inoculat că ai fi așa sau pentru că așa te simți tu, în forul tău interior și nu ai curajul să le arăți celorlalți că ai fi așa.

Sigur că s-au ridicat și semne de întrebare:

Contabilizarea bunătății se face în funcție de cantitate sau de calitatea ei? Vrei să te schimbi cu privire la anumite caracteristici ale tale? Ce faci pentru asta?

O mențiune specifică s-a făcut când era vorba despre principiul de bunătate care pornea din convingeri religioase. Sau care implica idei religioase. Cu bunătatea care pornește pe latură spirituală este cam așa – nu faci fapte bune pentru a fi mântuit, ci pentru că Dumnezeu le face pentru tine și tu dai la rândul tău ceea ce ai primit de la El. Totuși nu mulți pricep lucrul acesta și se epuizează în încercarea de a impresiona oamenii sau de a-L mulțumi pe Creator – ceea ce nu este deloc ușor. Pentru că ajungi la un moment dat la epuizare și ți se pare că nu e corect ca tu să dai permanent și să nu primești ori să primești ciuntit, ceva ce nu te încântă. Ideea este că, și dacă ești credincios, ai dreptul la un moment dat să faci o pauză din a tot dărui, ori ai dreptul să înțelegi că nu ești obligat să faci asta, ci o poți face, uneori, după care te poți opri pentru a te reîncărca – nu suntem divini, să avem surse inepuizabile. Suntem doar fiii lui Dumnezeu, nu El Însuși. (Acum, sincer, ceea ce mi s-a părut mie interesant la lucrurile atinse în acest domeniu a fost întrebarea ce e cel mai important în relația cu Dumnezeu? Pentru că unele facțiuni consideră că bunătatea, în vreme ce mie mi se pare că … ascultarea. Sunt momente când poți depăși bunătatea pentru a fi ascultător de Dumnezeu? Unii pot argumenta terorismul cu această idee, dar acum depinde și ce înseamnă ascultare – pentru că Dumnezeu nu ar cere niciodată să faci rău unui om; El spune *iubește-l pe celălalt ca pe tine însuți* (și de vreme ce ție nu îți faci rău, că ești templul Duhului Sfânt, cum să îi faci celuilalt?). Însă ar putea să ceară să pui interesul tău (al tău, insist, nu al celuilalt!) pe locul doi 🙂 . Da, da, știu, era vorba să discutăm despre lucruri personale, nu despre filosofia vieții, însă mie îmi place să scot unele lucruri delicate la înaintare 🙂 .

Al doilea pas în cadrul atelierului a fost să scriem 5 lucruri pentru care suntem recunoscători – după care să renunțăm la 3 dintre ele și să păstrăm doar 2. (Întrebarea era: dacă ar fi să nu mai ai parte de cele pe care le-ai identificat ca surse ale bucuriei tale, pe care ai prefera să le lași în urmă? Aveți curaj să gândiți în acești termeni? Eu am scris 10 binecuvântări ale vieții mele și a fost destul de greu să renunț la 8 dintre ele, dar într-un mod foarte ciudat nu am inclus viața în sine – acesta este un subiect de discuție care necesită un alt articol!) Apoi fiecare a citit, oferind astfel celorlalți idei pentru ce ar putea integra în viața lor sau, de ce nu?, la ce ar putea și ei să renunțe.

Al treilea episod a fost cel în care ne-am dăruit obiectele pe care le-am adus cu noi – de la mere bio la ciocolată, de la cd-ul cu povești (al meu, recunosc!) la aranjamente de sezon, lucrate manual, de la semn de carte la o păpușă splendidă din Peru, luată din colecția specială de păpuși (ah, pe aceasta chiar nu aș fi dat-o, evident, dacă era a mea! 🙂 ), toate darurile au vorbit despre cei ce erau gata să (se) ofere celorlalți și cât.

Nu pierdeți ocaziile – urmăriți evenimentele de calitate ale celor de la Respiro și pe cele ale Alexandrei, oriunde ar fi ele ținute.

Social Media în 2019

Puteți urmări live transmisia de la cea mai mare conferință de SM din România:

Doar accesați aici.

#webstock2019

Femei care inspiră celebrate de Itsy Bitsy

Fiecare zi poate fi o zi a recunoștinței. Cei care te-au inspirat în viață știu cât de mult au însemnat pentru tine? De ce nu?

Bucureşti, martie 2019

Andreea Marin, Dana Nălbaru, Feli, Sore, Urania Cremene, Simona Dragomir, Ruxandra Rusan, Alex Zamfir și Marius Constantinescu sunt doar câteva dintre vedetele care au vorbit cu recunoștință despre acele femei, care le-au marcat existența, într-o campanie de celebrare a femeii marca Itsy Bitsy FM.

Sute de ascultători s-au lăsat inspirați de mesajul campaniei și au scris cuvinte de apreciere pentru femeia care le-a fost sprijin și i-a ajutat să devină cea mai bună versiune a lor. Mesajele de recunoștință venite de la public au vorbit despre mame, soții, profesoare, colege, prietene, care au fost surse de echilibru și inspirație. Toate aceste mesaje, alături de portretele protagoniștilor, au dat viață expoziției Femei care inspiră, gazduita de Centrul Comercial Auchan Titan.

Cu recunoștință au vorbit despre modelele lor în viață vedetele care au rezonat cu această campanie. Realizatorii Itsy Bitsy FM sunt cei care au dat startul. Alex Zamfir a adus cuvinte de apreciere soției, în timp ce Ruxandra Rusan a vorbit despre cea mai buna prietenă, iar Marius Constantinescu, despre bunica lui.

Andreea Marin a adus un omagiu video femeii care îi este model în viață, actrița Audrey Hepburn.

Dana Nălbaru, Feli, Sore, Simona Dragomir au transmis mesaje emoționante despre mamele lor.

„În primul rând e mama, care m-a învățat să iubesc și să mă bucur de orice lucru mic în viață.” a scris Dana Nalbaru.

„Îmi doresc că în viața asta să o fac și eu mândră de mine pe Nora Luna mea, așa cum mama e mândră de mine, să o învăț să iubească viața și să îi zâmbească, așa cum mama m-a învățat„, este mesajul lui Feli pentru mama ei.

Tot despre mama ei a scris un mesaj de recunoștință Sore „Mulțumesc, mama, pentru că m-ai pregătit în modul cel mai frumos posibil să fiu mama„, este mesajul artistei Sore.

„Mulțumesc mama, bunica, sora mea! Lista mea este infinit mai lungă, dar sunt fericită pentru că existați fiecare în viață mea! Nu uitați că noi nu cucerim lumea, noi o naștem!” a scris Urania Cremene.

„Ne-am propus să trecem dincolo de carapacea zilnică, în care suntem prea grăbiți, prea prinși între treburile de la birou sau de acasa. Ne-am propus să luăm o pauză! O pauză în care să spunem „Mulțumesc!”, o pauză în care să fim recunoscători. Femei care inspiră este despre fiecare dintre noi, despre persoanele care ne sunt alături necondiționat sau care, la momentul potrivit, ne-au fost sprijinul de care avem nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră.” , a spus Andreea Liliana Lepădatu, coordonatoarea campaniei semnata Itsy Bitsy FM.

La expozitia Femei care inspira a fost amplasat și un foto corner cu oglinzi, în care vizitatoarele au fost îndemnate să se privească și să se fotografieze, pentru a vedea că fiecare dintre noi poate fi o sursă de inspirație, pentru cei din jur.

Emoția a fost surprinsă în cuvinte și de cei mici. Aceștia au putut intra în direct cu SuperZAPA și au vorbit despre inspirație: ce este ea, de unde vine și ce înseamnă. Mai mult decât atât, aceștia au putut transmite un mesaj de mulțumire pentru femeia care le este model. Itsy și Bitsy s-au distrat alături de cele peste 1000 de persoane care au trecut pragul expoziției, doamnele și domnișoarele au primit flori si vorbe pline de recunostinta.

Expoziția a fost găzduită de Auchan Titan și hidratata de Aqua Carpatica. Mai multe informații sunt pe http://www.itsybitsy.ro.

***

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, platforma online www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în București și în peste jumătate din teritoriul României. Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore. Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, că 1 Iunie să fie zi liberă naţională pentru toţi românii şi are în derulare iniţiativa strategică naţională de prevenire a bullying-ului. 

Bună dimineața, te iubesc…

Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poți auzi, crede fiecare dintre noi. Și dacă le mai auzi și zilnic, indiferent că ai avut sau nu timp să tragi o fugă până la baie ca să-ți aranjezi părul, să te înfățișezi ca o persoană perfectă, ești cea mai fericită persoană de pe pământ. (îmi amintesc niște imagini dintr-un film în care soția aștepta în fiecare seară – timp de zeci de ani! – ca soțul să adormă ca să poată să se ducă să se demachieze și să-și scoată unghiile false și a treia pereche de gene 🙂 , iar dimineața se trezea cu 10 minute înainte pentru a fi perfectă, el știind că ea arată ca o păpușă Barbie, în niciun caz că ar avea vreun defect fizic)

Bine, este perfect dacă găsești omul care să te iubească așa cum ești – chiar dacă-ți miroase gura, chiar dacă e imposibil să intre după tine când ai fost la baie, chiar dacă nu ai ochii cu străluciri de smarald! Dar dacă nu găsești? Dacă tu chiar ești frumușel/ frumușică, dacă ești deștept/deșteaptă, dacă ai salariu mare și câștigi premii pentru inteligența ta nu numai în țară, ci și în străinătate – și totuși nimeni nu-ți spune Bună dimineața, te iubesc?

Soluția este să fii cel mai bun prieten al tău, cel care când se privește în oglindă își zâmbește și-și spune: Hai să vedem ce lucruri frumoase vom reuși astăzi împreună, chiar dacă ceilalți nu vor avea ochi pentru mine!

Cam aceasta a fost concluzia seminarului Redescoperă iubirea, prezentat de Dana Nălbaru (din experiența ei de viață) și de Diana Luana Frazzei (din experiența de terapeut).

În timp ce o ascultam pe Dana spunând frânturi din viața ei – înregistrările vor fi date publicității curând – mi-am amintit imaginea care mă motiva pe mine de câte ori aveam emoții sau de câte ori eram speriată de câte ceva. Era o imagine pe care ea însăși a încercat să o descrie, dar nu știu câți dintre cei din sală au reușit să o refacă pe retină pentru că cei mai mulți din sală aveau sub 30 de ani, ceea ce înseamnă că nu puteau să-și amintească ceea ce prezenta televiziunea română imediat după Revoluția din *89: modul în care erau ținuți orfanii în cămine. Dana a făcut o comparație – dacă nu erau ajutați și ei tot se ridicau în picioare, cum să nu ne ridicăm noi, care suntem oameni în toată firea și care avem mai mult decât necesar pentru a înfrunta viața. Da, copiii aceia reușeau să pornească la drum, se apucau să meargă pentru că mersul este scris în ADN-ul uman, dar și a fi biruitor asupra emoțiilor negative este darul pe care Cineva de Sus îl face fiecăruia dintre noi, dacă vrem să trăim și să risipim în jurul nostru dragostea.

Dacă mai auziți despre un seminar la care participă Dana Nălbaru, mergeți. Vă veți da seama că se poate să ai puterea de a fi sincer cu cei din jur, de a spune Da la ceea ce te face fericit, dar și pentru a scoate din viața ta ceea ce nu merită să fie păstrat. Atenție mare la ultima parte – cred că a fost o revelație pentru mine acest aspect. Din prea multă politețe pentru cei din jur, nu m-am gândit niciodată la ceea ce nu-mi place – eram ca musafirul care mănâncă tot ce-i pune gazda în farfurie. E otravă? A, mulțumesc, de când îmi doream. Deodată s-a făcut lumină în mintea mea: sunt politicoasă cu toată lumea, inclusiv cu un câine de pe stradă care vrea să mă muște, dar cu mine, nu.

Nu știu cum sunteți voi, dar ar fi bine dacă ați trece testul acesta – ce nu (mai) vreau, nu (mai) păstrez.

Dana, abia așteptăm materializarea proiectelor despre care ne-ai vorbit. Succes în toate.

Inferno – Escape my room sau Dacia de lângă casă

În agresivul stil adolescentin sau învățatul stil dramatic de familie în care alcoolismul distruge orice emoție, auzeam des * tu ești nenorocita sorții*. Erau cuvintele care-mi dictau traiectoria pe care voi umbla – doar rele voi aduce în calea mea și a celor din jur. Ei, lăsați, nu mai căutați în trecutul meu dacă s-a împlinit această profețit – ideea e că pe 20 iulie am reușit, e drept, alături de alți 4, să salvez omenirea.

Ați auzit bine. Și dacă nu aveți încredere în urechi, când vă povestesc eu, puneți accent pe ochi, citind aici https://joculdeavatiascunselea.com/2018/07/21/lumea-a-fost-salvata/

Să spun drept, totul a început cu o glumă – nu sunt eu bună de detectiv, așa că oricum nu am nimic de pierdut – și am participat la concursul de pe blogul mai sus amintit. Am mai trimis de câteva ori copiii (adică pe fiul meu și prietenii lui, căci îmi plăcea să le fac surprize uneori) la camere de evadare și au venit încântați de acolo. Ce-ar fi dacă de data asta merg eu cu soțul meu și copilul?

Acolo a mai sosit o familie. O, ce bine este să împarți dificultățile cu ceilalți, așa cum am făcut noi, căci cei doi se pricepeau și ei, ca și fiul meu. Doar eu și soțul eram puțin pierduți în spațiu din cauza lipsei ochelarilor (la mine) și luminii slabe (la soțul meu).

Însă jocul în sine este unul inteligent. Se spune că există comedii pentru oameni normali și comedii pentru proști. Așa e și la Escape room, în general. Unele sunt prin apăsare de buton, mamă, ce bun ești că ai ochit, altele sunt pentru cei din prima categorie – jocuri de litere, de cuvinte, străduința de a ajunge să înțelegi niște versuri, niște idei filosofice… Aha, mai venim și noi de acasă, trăim la Escape my room ca într-un cerc de cultură, nu ca într-un simplu bar unde ai totul la degetul mic pentru că, de fapt, tot ce-ți trebuie e pus pe raft, nu ceea ce ai tu în cap.

Mulțumesc pentru concurs, dragă admin de la https://joculdeavatiascunselea.com/ – scriitoare și persoană de cultură. Mulțumesc gazdei pentru atmosfera plăcută! Și le mulțumesc celor doi alături de care am jucat pentru savoarea replicilor și pentru ghidușiile lor.

Sigur vom reveni!

P.S. De ce am spus în ultima parte a titlului Dacia de lângă casă? Mda, e o poveste… Stând la 300 m de acest loc de vis și de incitare la gândire, habar nu aveam că acolo se află ceva așa de valoros. Pe bulevardul Dacia trec de 4 ori pe zi, cel puțin, cu autobuz sau troleu, văd minunea de poartă care pare că ascunde un castel și niciodată nu m-am dat jos să mă interesez ce e acolo, deși în mintea mea ziceam de fiecare dată: *Acesta ar da o poză bună pentru Instagram!*… Așa că, dacă bulevardul Dacia, colț rapid cu Moșilor vă e aproape, nu stați pe gânduri. Iar dacă vă e departe, puneți cap la cap o excursie, de parcă ați pleca în străinătate și nu ezitați să o faceți pentru că acolo astfel de experiențe ar costa de 3 ori, sau chiar 5!, mai mult.

Instacamp – Evensys

Pentru cei interesați, întreg evenimentul va fi transmis live pe http://www.evensys.ro/instacamp/ începând cu ora 10.

Programul îl găsiți pe https://www.evensys.ro/instacamp/program.php#top

Ziua Mondială a Oceanelor

Dintotdeauna am fost interesată de o cultură sau alta, de ceea ce gândește sau cum este o altă persoană. Am fugit de cei care consideră că doar în țara lor, doar în familia lor, doar în religia lor există Adevărul, iar ceilalți sunt stupizi, lipsiți de circumvoluțiuni și nu ai ce învăța de la ei.

Am văzut zilele trecute pe Facebook această invitație *Te invitam sa ne alaturam evenimentului mondial cu ocazia Zilei Oceanelor. Am pregatit un Shabat cu decor marin, meniu special si surprize de vacanta!* și mi-am zis că trebuie să participăm, să vedem despre ce este vorba. Comunitatea JCC (Centrul Comunitar Evreiesc) a fost locul unde s-a desfășurat totul.

Pentru început, minute de rugăciune și cântat imnuri (în ebraică – după cărți speciale care au atât literele evreiești cât și litere românești, așa, pentru cei ca noi, musafiri nepricepuți!), apoi o masă a prieteniei într-o atmosferă oceanică. 🙂

Într-o lume în care se vorbesc mii de limbi și, conform ONU, există 195 de state suverane, a te preface că exiști doar tu în Univers și a-i ignora pe cei de lângă tine înseamnă să-ți parafezi un document pentru ignoranță… Iar ignoranța duce la micime – atât spirituală, cât și sufletească și emoțională.

Comorile Egiptului Antic – Egipt Expo

Egipt Expo este chiar de excepție. A început de ceva vreme, dar oricum mai ține până pe 21 iunie, așa că faceți un plan clar cum să ajungeți în București, să le vedeți sau cum să ajungeți la Biblioteca Națională a României – dacă sunteți din București și până acum nu ați trecut pe la expoziție.

Pe site găsiți toate informațiile, nu are rost să le repet eu, sunt bine puse la punct detaliile. Ce vă pot spune este că:

1. fiind în centrul capitalei, se ajunge ușor

2. fiind la Biblioteca Națională a României, aveți parcare

3. puteți vizita și Biblioteca – ceea ce nu e puțin lucru

4. aveți alături și Opereta noua și Tribunalul, așa că faceți la poze cu frumusețile capitalei (ca să nu mai spun că de pe bulevardul central se vede, pe aleea cu fântâni arteziene, celebra Casă a Poporului) – sincer, cine nu a făcut încă Săptămâna altfel ar putea programa o zi cu un astfel de program

5. prețurile sunt foarte mici, în comparație cu ceea ce s-ar plăti dacă ar fi să vedeți aceeași expoziție în străinătate

6. nu găsiți la plecare amintiri (statuete, brelocuri etc – așa cum găsești la Muzeul Antipa că lași jumătate de salariu pe jocurile de China de care e plin magazinul) – ceea ce e un semn bun (nu suntem chiar prostiți cu idolași cu figuri de vulpi, corbi, berbeci, fără nicio valoare, dar cu prețuri exorbitante), dar și un semn rău – cum că nu poți și tu păstra o amintire despre ce a fost acolo… A, dar stați așa – nu trebuie să vă întristați foarte tare pentru semnul rău căci trei lucruri tot puteți lua la plecare: un magnet, o șapcă sau un tricou, iar prețurile sunt derizorii (în străinătate aceste lucruri trec de 40 Euros) – magnetul 3 lei, șapca 15, tricoul 18.

7. puteți  fotografia (fără blitz și fără să atingeți exponatele, fără să vă alergați pe acolo – era foarte simpatic un agent de pază care le explica unor pisicuțe de vreo 6 ani acest lucru, la care ele au răspuns cu un aer grav: Ok, de acum nu mai facem)

8. există QR pe care îl puteți consulta atât în sală – ca un fel de ghid cât și acasă, dacă nu aveți prea mult timp de petrecut în sală

9. cei ce se ocupă cu ordinea sunt politicoși și plini de bunăvoință

10. eu m-aș duce din nou. Chiar acum! 🙂 🙂

Faceți cum vreți (eu nu sunt fan al civilizației Egiptului, dar mi se pare natural să cunoști istoria!), dar dacă e să mai adaug ceva aș zice-o cu inima plină: găsiți inclusiv o scenă din bătălia egiptenilor cu hitiții (da, acel popor despre care doar Biblia spunea că a existat și istoria nega o astfel de existență – în cele din urmă, descoperirile arheologice au scos la iveală civilizația hitită dând dreptate Bibliei!)

Mergeți, mergeți, mergeți – cultura face ziua mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai clară.

Organizarea casei – Mama Time Out

Eram în casa unui prieten. Acolo era mizerie, acolo parcă venise cineva și presărase pe fiecare metru pătrat câte 6 gândaci de bucătărie, chiar dacă era vorba despre camere sau balcon… *De ce ai ajuns așa?* – l-am întrebat. *Cum e în casă, așa e și-n mine!* mi-a răspuns și mi-am dat seama că locul în care trăim este un ecou a ceea ce suntem noi înșine.

Și eu sunt genul de persoană care poate lucra în dezordinea-i personală, care nu prea vede că se răstoarnă casa peste ea, dar și când încep să fac ordine termin totul repede și bine în cât mai puțin timp. Mă laud că am reușit de câteva ori să aranjez într-o singură zi lucrurile după o mutare, asta însemnând pe rând să umplu patru camere, trei camere, două camere. Da, da, știu că nu înțelegeți prea bine la ce mă refer, dar cei interesați puteți afla, la un ceai. Pentru că mie nu-mi place să dau mai multe amănunte.

Ceea ce am vrut să spun, dar m-am pierdut în amintiri!, este că nu mă interesează nicio revistă despre casă, nicio idee despre organizarea casei și … nimic din ceea ce are legătură cu domiciliul. Pentru mine, casa înseamnă pereți și acoperiș – atât. Dar am ajuns la Mama Time Out (organizat de Florina Badea) pentru că cea mai bună prietenă a mea este exact inversul meu și și-a dorit să o cunoască pe Diana Mihăilă, prima bloggeriță de fine living din România.

Aici am de adăugat ceva – a participa la astfel de evenimente este în sine o bucurie, pentru că întâlnești o paletă bogată de doamne, preocupate de ceea ce e frumos și gata de a-ți zâmbi și a se împrieteni cu tine. Diana Mihăilă, însă, îmi permit să spun!, le întrece pe toate: cu debordantă energie ne-a salutat pe toate, s-a ridicat de pe scaunul ei pentru fiecare care a intrat în încăpere (Biblioteca Ion Creangă – mama tuturor bibliotecilor de tineret din București, cum îmi place mie să-i spun!) și a fost impecabilă. Cred că știu cu cine aș dori să semăn, dacă n-aș fi eu însămi, dacă ar fi s-o iau de la capăt și, evident, dacă s-ar putea 🙂 🙂 🙂 .

Pentru cei care aveți copii, organizarea camerelor lor este posibilă: regula celor 3 S.

Pentru cei care vă iubiți mașinile și le tratați ca pe iubitele voastre (sau chiar mai frumos), idei. Sau da, aceste idei ar fi pentru cei care aveți un partener care-și iubește mașina mai presus de voi și nu vă lasă să mâncați acolo, ca să știți cum puteți să-l înveseliți, cocoloșindu-i căsuța pe 4 roți.

Și ce trebuie să citesc eu, de câte ori totuși binevoiesc să mă gândesc la camera mea… aici.

Încântată am fost de această seară! Și, desigur, voi fi la fel de încântată de cea din 3 aprilie (e o seară de marți, ora 18), când la Lebbuchenhaus – librărie germană, va avea loc o întâlnire Mama Meet Up, ediția a II-a. Atunci se va vorbi despre cum să ne organizăm în bucătărie, ca să nu rămânem descoperite și nici să nu aruncăm mâncarea. Despre cum se petrece puțin timp în bucătărie, gătind sănătos. Despre cum se poate evita monotonia în ceea ce pregătim pentru mesele noastre.

Pentru înscriere la acest eveniment, până pe 30 martie, puteți scrie un mail la consultanta@florinabadea.ro. (Lebbuchenhaus este în centrul orașului, aproape de Universitate, strada Sarmizegetusa, nr. 4)

Ne vedem acolo.

 

Dezvoltare personală

Avem un club al nostru. Desigur, de dezvoltare personală. Ne-am numit Licuricii. Ne întâlnim o dată pe lună, la Galeria Occidentului, și discutăm despre anumite teme care sunt importante pentru viață, pentru emoțiile noastre. Azi a fost despre creativitate.

Jocurile pe care le-am avut pentru această ocazie ne-au învățat multe despre noi:

1. Scrie câte o propoziție cu fiecare literă a cuvântului IMAGINE… Nu despre orice, evident, ci care să reprezinte părerea voastră despre creativitate. (Chiar sunt curioasă, dacă vi s-ar cere așa ceva cum ați reacționa. Cât de greu v-ar fi? Ar fi fost poate mai ușor dacă în loc să încep ultima propoziție cu NU, aș fi zis: Va fi așa de simplu, căci vor reprezenta părerea voastră despre creativitate! Dacă am început cu NU, ați fost speriați de sarcină? Dacă formulam altfel ar fi fost mai ușor? V-ați pus întrebări în legătură cu ceea ce se așteaptă de la voi? Dacă să începeți cu subiect, predicat, atribut sau complement? V-ați gândit ce așteptări au de la voi cei care vor citi acele cuvinte? V-a fost ciudă că nu vă vin rapid ideile? Sau v-au curs ideile rapid, ca apa pe Niagara?)
2. Uitați-vă prin cameră și alegeți 10 lucruri care vi se par interesante. Dintre ele, faceți-l câștigător pe cel mai interesant, chiar ciudat. Realizați o poveste despre el. 🙂
3. Luați o hârtie și împărțiți-o în multe bucăți. Rugați pe cineva să vă scrie 30 de cuvinte pe acele petice și apoi porniți la treabă: a. definiți termenul scris acolo, descriindu-l. b. definiți termenul de acolo printr-un sinonim – sau orice vorbuliță, dar să fie una singură! c. mimați ca cineva de alături să-și dea seama ce e așternut pe hârtie. (Da, uneori, ne e greu în sfera verbalizării, alteori în a limbajului trupului. Cum să definești *conștient*? Dar cum poți spune printr-un cuvânt: pisică? A, da, zici Miau, dar când e de mimat pisica în ce mod realizezi? Pentru că nu trebuie să deschizi gura? Ar cam fi de lins lăbuța, de arcuit spatele, stând în patru labe… Sunteți ok cu manifestarea unor astfel de gesturi?

Personal, am descoperit, când ni s-a cerut să evaluăm când ne-a fost cel mai greu, că nu-mi plăcea faptul că aveam tendința să realizez aceleași gesturi pe care le făceau ceilalți, când ajungeam pe un teren străbătut deja. Eram exigentă. Voiam neapărat să mă manifest altfel, nu să copiez. Nu să mă las influențată, inspirată de ceea ce fusese anterior. Bine, acesta poate fi un lucru bun – de aici poate veni originalitatea. Cauți să descoperi ceva ce altuia nu i-ar trece prin cap, dar trebuie să ne gândim – atunci când avem aceste sentimente! – care este așteptarea clipei: pentru că, dacă nu ni se cere în mod special să fim altfel, nu ar trebui să simțim presiunea de a inova. Ne complicăm singuri. Lucru care s-ar putea să ne facă să nu prea ne placă viața… căci simțim presiunea prea mare de a face orice altfel, ori – după cum spune înțeleptul – *ce-a fost va mai fi, nu e nimic nou sub soare…*

Trebuie să învățăm să facem distincție între momentul care cere trudă și cel în care ne putem relaxa – nu furăm de la ceilalți, ci doar luăm ceea ce, oricum, dacă eram noi primii ne-ar fi trecut prin cap exact la fel să procedăm, iar ei – 🙂 – ar fi copiat după noi.

Succes în a vă spori creativitatea… Eventual, haideți cu noi la cursul de dezvoltare personală. 🙂

Cum să (nu) spui te iubesc?

M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).

Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.

La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.

Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*

De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.

Suedeza ridică din umeri: Niciodată.

Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*

…

Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).

Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…

Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …

Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.

Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?

Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.

Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.

Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…

Asta ajunge!

Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?

Ceainăria Respiro, un alt fel de-a spune Acasă

Am văzut pe Facebook un eveniment: colorăm… A, nu că nu aș avea cărți de colorat. Am zeci. Vreo câteva îmi aparțin; restul îi aparțin fiului meu pe care l-am terorizat să nu iasă din contur atunci când colorează așa că s-a dat bătut și m-a lăsat cu o comoară de mare preț constând în cărți de colorat, căci mânuța lui se pricepea și se delecta dacă ieșea din contur, nu dacă mă asculta pe mine.

Am zeci de cărți inclusiv de colorat terapeutic, dar când le văd în raft, singură în cameră, chiar dacă sunt obosită, nu-mi vine să le folosesc; mi se pare că pierd timpul. Însă ideea aceasta, de a merge alături de câteva prietene să colorăm, mi s-a părut excelentă.

La Ceainăria Respiro ne așteptau tot felul de posibilități de a ne petrece timpul – ori colorai pur și simplu, ori împodobeai o vedere alb-negru și apoi cei de acolo îți garantau că o vor pune la poștă, ori degustai niște biscuiciori care erau atât de frumos împachetați cu niște lavandă deasupra încât credeai că sunt – săpun, prăjitură sau jucărie cu stil.

Ceaiul minunat, atmosfera plăcută, senină, ne-am și împrietenit repede cu cei care și-au dorit lucrul acesta și la final am făcut poze cu rezultatele muncii noastre.

Cam așa sunase chemarea gazdelor:

Te invităm să te recreezi prin desen și culoare, muzică ambientală și socializare.

Chiar am reușit aceasta și vreau să sper că voi mai ajunge pe

str. Doamnei, nr. 3, sector 3, București
(0747170050; ceainariarespiro.ro)

Abia aștept următoarele proiecte.

7 Km pe jos

În urmă cu ceva timp, un prieten îmi povestea despre o bătrânică ce trăiește un miracol. De câte ori se duce la magazin, pentru că e atât de înaintată în vârstă și de simpatică, cineva de la rând, spune: *Plătesc eu pentru dumneaei.* Femeia noastră, uluită că această poveste se repetă, se întreabă: *Nu cumva ar trebui să pun acești bani deoparte de fiecare dată?* Și în câteva luni strânge 3000 Euro.

Pe care apoi îi donează pentru proiectul despre care vă voi vorbi mai jos…

Ei, vedeți, în cadrul proiectului ni se propune să oferim doar 7 lei, dar cine are mai mult poate face lucrul acesta cu dărnicie, căci cei ce dau vor primi înapoi însutit. (să spună evreii, care dau a 10-a parte din venitul lor și se poate vedea cât de binecuvântați sunt… fără supărare, da?)

Nu știu care este părerea dv despre refugiați – dacă îi doriți sau nu în țară. Dacă nu îi vreți aici, este pur și simplu opțiunea dv, dar dacă ați ști că ei, acolo, au nevoie de un mic ajutor – ați face gestul acesta – chiar și pentru motivul egoist că nu-i veți vedea pe strada dv?

ADRA are o campanie despre care puteți afla mai multe aici.

Însă în ce constă ea efectiv puteți descoperi chiar acum – mai ales că e și foarte incitant proiectul.

1. Mergi pe jos 7 km. Aceasta este distanța pe care trebuie să o parcurgă refugiații de la marginea taberei Hasan Sham (100.000 de persoane) până la singurul spital, neexistând o ambulanță;

2. Fă o poză interesantă pe traseul de 7 km. Postează apoi imaginea/selfie aici la comentarii și spune-ne despre ce este vorba. Poate ești din București și vom vedea Palatul Parlamentului sau o pasăre frumoasă din parcul Tei. Sau poate că locuiești în afara țării și ne trimiți o imagine cu Turnul Eiffel, Plaja din Valencia, Opera din Sidney sau Parcul Național Yellowstone… Orice imagine va fi binevenită și ne vom bucura de diversitate 🙂

3. Donează minim 7 lei. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom avea posibilitatea să cumpărăm o ambulanță mai performantă. Dacă vom fi 7000 de persoane vom reuși!

Donațiile se vor face pe Bursa Binelui, o platformă unde nu se percepe comision: https://www.bursabinelui.ro/…/Sustine-si-tu-primul-spital-d…

4. Bucură-te de viață! Atunci când îi ajuți pe ceilalți pornești un lanț al zâmbetelor și speranței.

La sfârșitul anului, aveam de gând să-mi cumpăr doi oameni de zăpadă (știți, voi, magazinul acela cu jucării pentru copii… de unde nu mai poți ieși pentru că stai 5 ore la rând căci sigur vrei să iei ceva și cum nu ești singurul….) pentru colecția mea. Acesta era cadoul pe care doream să mi-l fac, însă nu am ajuns la magazin și am văzut pe net o reclamă la niște cărți – 30 de bucăți – 100 lei. Atât ar fi costat și cele două plușuri ale mele… Desigur că am preferat să dau comanda pe net, a venit acasă distribuitorul, nu m-am îmbrâncit cu nimeni și nici nu am pierdut timpul la coadă… A, și nici nu am de șters praful de pe încă doi oameni de zăpadă pentru care, oricum, nici nu prea mai am loc… (pentru că, după ce am citit cărțile, am început să le ofer celor care aveau nevoie de ele!)

Oare ce v-ați propus să faceți cu 7 lei și mai ales cu timpul pe care îl consumați mergând 7 km pe jos? Dacă simțiți imboldul de a participa la acest proiect, ei bine, începeți anul ajutându-i pe refugiați să vadă un miracol și tresăltând de încântare că ați făcut o faptă bună. (Vă dați seama că un coș de alimente al unei femei în vârstă a costat mult mai mult decât 7 lei, dar semenii noștri fac acest gest. Și nu o dată! Este clar că bunătatea este o caracteristică a omului din zilele noastre!)

Un an minunat, în care banii investiți spre binele altora să se întoarcă însutit la voi!