0

Formula miraculoasă pentru relația părinte-dascăl

Am o prietenă în SUA care-mi spune că cel mai folosit instrument în educația copilului ei este … un bidon de detergent. Acesta se numește 409, un nume cam ciudat, e drept, aproape fără explicație. Fiecare nume de produs de pe piață are o noimă, dar 409, ce ar putea fi?

Citind cu atenţie eticheta, ea a descoperit o posibilă explicaţie a acestui nume. Cu litere mici, deasupra uriaşului 409, este scris cuvântul „formula”. Oare producătorii îşi luaseră ca ţintă să creeze un detergent superior? Să fi încercat ei 408 formule mai înainte de a se declara, în sfârşit, satisfăcuţi? Habar n-are dacă este adevărat lucrul acesta sau nu, dar i-a venit ideea ca, de câte ori copilul ei este tentat să renunțe la a duce ceva la capăt, să-i arate produsul. (evident, sticla e goală, este o mamă responsabilă, care știe că orice copil ar fi tentat să guste din ceva care curge!)

Și, de fiecare dată, ea începe discursul: Dacă cei care au inventat acest detergent s-ar fi oprit la formula 408 şi ar fi declarat: „Este imposibil să iasă ceva bun din asta”?

Să fiu sinceră, plângerile cele mai dese care vin dispre părinți sunt – Nu ne împăcăm cu cadrele didactice. Dacă noi, oamenii mari nu reușim asta, cum să reușească cei mici?

Cred că e cazul să găsim un ambalaj de 409 și să-l punem în fața celor două tabere – părinți și educatori și în felul aceasta să se facă odată pace, pentru că și unii și ceilalți vor un singur lucru: binele copiilor. Atunci, de ce atâta zâzanie între ei?

Grădinița 2.0 este un eveniment care vrea să aducă miracolul în prezent –  adică despre cum fi armonie în relația dascăl-părinte pentru binele copilului? Cum comunicăm și cum nu scoatem din context comportamente, și emoții. Cum continuăm acasă învățarea? Cum găsim soluții, nu vinovați? Cum creăm comunități de părinți și de dascăli?

Pe ultima sută de metri, mai multe amănunte aici.

 

0

Grădinița 2.0 – 15 februarie 2020

Ce înseamnă pentru tine cuvântul familie?

Câţiva copii de clasa a treia spun că: „Familia înseamnă un măr gratis şi să nu plăteşti 15 lei amendă atunci când faci o greşeală.” Ela a scris: „Familia este acel loc unde poţi să cânţi la pian fără să te intimidezi.” Corina adaugă părerea ei: „Atunci când ai o familie, nu mai ai nevoie de nimeni, decât de Dumnezeu.”

Ce înseamnă pentru tine, familia ta? Dacă familia ta înseamnă mai mult pentru tine decât le-ai arătat în trecut, poate este timpul să faci ceva pentru ca mesajele tale să ajungă la ei.

Atunci când adopţi rezoluţiile pentru noul an, te ţii de ele o săptămână, după care te întorci la vechile obiceiuri? Motivul poate fi faptul că acele rezoluţii sunt prea generale sau prea idealiste sau prea multe. De exemplu, iei hotărârea să petreci mai mult timp cu copiii, să slăbeşti, să fii punctual şi să nu disciplinezi într-o dispoziţie de balaur care scoate flăcări. Ar fi imposibil ca cineva să reuşească să respecte toate aceste rezoluţii!

Soluţia este să stabileşti rezoluţii pentru o săptămână nouă şi nu pentru un an nou. Şi să fie cât mai precise. De exemplu: „Voi petrece în fiecare zi, câte 15 minute cu fiecare dintre copiii mei.” Sau: „Dacă sunt furios, mai întâi mă voi duce în dormitor, mă voi ruga, şi apoi voi aplica măsurile disciplinare.”

La sfârşitul săptămânii, vei şti fără dubiu dacă ai respectat sau nu hotărârile luate. Dacă da, sărbătoreşte! Succesul pe o săptămână te va impulsiona să continui la fel şi în următoarea săptămână. Dacă nu, încearcă să modifici rezoluţiile şi să le faci mai realiste.

Dacă întâlnirile de serviciu te împiedică să petreci timp cu familia, poate ar fi bine să începi să-ţi faci programări cu familia!

Ia-o ca exemplu pe Ani, director executiv cu programul mereu supra-aglomerat. Atunci când copiii săi doreau să facă ceva împreună cu ea, ea îşi verifica agenda şi le spunea: „Regret, copii, dar deja am o întâlnire importantă.”

Într-o zi, fiul său a întrebat-o: „Mami, crezi că şi eu sunt o ‚întâlnire importantă’? Trece şi numele meu în agenda ta de lucru!”

De atunci înainte, Ani şi-a pus timp deoparte pentru copii şi nu a lipsit de la aceste întâlniri importante.

Copiii săi s-au făcut mari, iar momentele pe care Connie şi le aminteşte şi le preţuieşte cel mai mult nu sunt nici şedinţele, nici conferinţele, ci acele „programări” cu copiii ei, să meargă în excursii, la pescuit şi să se uite la stele.

Un ultim aspect pentru întâlnirea noastră de azi care pledează pentru relația dintre copii și părinți, relație care apoi se va dovedi condimentată cu relația dintre aceștia și educator: era un simplu spot publicitar TV, de numai 60 de secunde, dar marcant. Scena: o familie tipică, grăbindu-se să ia micul dejun.

Telefonul sună. Sora înşfacă receptorul şi străbate bucătăria în lung şi-n lat în timp ce vorbeşte la telefon. Mezinul stivuieşte pâinea prăjită pe un platou şi porneşte spre masă. Bang: se împiedică de cablul de telefon (bine, mai sunt și oameni care au cablu la telefon, nu credeți că toată lumea are tehnologia de ultimă oră în casă!). Mama apare chiar în momentul în care feliile de pâine zboară în toate direcţiile şi dă un ultimatum: „Următorul care dă ceva pe jos va încasa o palmă.”

Agitându-şi braţele pentru a da mai multă greutate cuvintelor sale, izbeşte paharul de lapte din mâna mijlociului. Laptele, pleosc!, se împrăştie pe podea.

Tata apare ca să administreze pedeapsa. „Ei bine, draga mea, se pare că ţi se cuvine o palmă.” Îşi înşfacă nevasta, ridică palma şi o îmbrăţişează, apoi o sărută atât de sonor că cei mici încep să aplaude şi să ovaţioneze.

Data viitoare când lucrurile încep să scape de sub control şi eşti tentat să dai un ultimatum, administrează mai bine o îmbrăţişare şi un pupic şi să vezi diferenţă!

………..

Când este vorba despre familie, ne punem ușurel lucrurile în ordine, ne transformăm în mecanism ca de ceas pentru că ne dăm unii după alții. Ce facem cu cei care intră în viața noastră pentru a ne educa odraslele și care știu ce au de făcut, dar noi nu vrem să cedăm întâietatea sau pur și simplu nu ne pricepem să relaționăm acum cu două autorități în viața copilului – a noastră și a lor?

Despre unele dintre aceste întrebări ce se nasc dacă nu ești pregătit pentru a duce copilul la grădiniță, se va vorbi în cadrul întâlnirii din acest sfârșit de săptămână – cea mai importantă conferință dedicată relației dintre părinți si grădinițele de stat: „Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea.”

Cei prezenți le vor putea asculta pe cele 3 experte prezente – Oana Moraru, Oana Mosoiu si Elena Lotrean. Dezbaterile cu cadrele didactice prezente în sală vor aduce sigur soluții valoroase atât părinților cât și tuturor celor implicați in educația copiilor.

Conferința  va avea loc în data de 15.02, la Impact Hub Floreasca, de la ora 09:00.

0

Grădinița 2.0 – Oana Moșoiu, Elena Lotreann, Oana Moraru

GRĂDINIȚA 2.0: EVENIMENT DEDICAT GRĂDINIȚELOR PUBLICE ȘI RELAȚIEI CU FAMILIA ȘI COMUNITATEA

Conferința  va avea loc sâmbătă, 15.02, la Impact Hub Floreasca, de la 09:00

Oana Moșoiu, Elena Lotrean și Oana Moraru vor vorbi în cadrul evenimentului

Evenimentul va fi dedicat exclusiv directorilor și educatorilor din grădinițele publice

Această ediție vizează legătura strânsă dintre educația timpurie, familie și comunitate

Ediția a 2-a evenimentului Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea va dezbate şi propune practici de integrare a educației timpurii în contextul familiei și al comunității – doi actori cheie în procesul educațional de calitate. Evenimentul le are ca invitate pe Oana Moraru, Oana Moșoiu şi Elena Lotrean, experte în educaţie care promovează colaborarea permanentă dintre cadrul didactic şi părinte, pentru că ceea ce copilul dezvoltă la gradiniţă este bine să fie continuat acasă, în relaţia directă dintre părinte şi copil.

Conferinţa va avea loc pe 15.02, la Impact Hub Floreasca, la 09:00 și va fi dedicată directorilor și cadrelor didactice din grădinițele publice, care pot avea acces gratuit la eveniment, pe baza inscrierii pe www.gradinita20.ro.

Ca liant între gradiniţă şi părinte, Kinderpedia organizează această a doua ediţie a evenimentului Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea pentru a aduce noi soluţii de susţinere a copiilor în dezvoltare, prin integrarea celor mai importante aspecte din viaţa lor – gradiniţa şi timpul de calitate din familie.

 „Ca părinte, înțeleg că cel mai valoros dar pe care i-l pot face copilului meu este timpul petrecut împreună. Pentru ca acest timp să fie de calitate și cu rezultate durabile, cel mai important partener al meu este dascălul, care îl îndrumă și îl încurajează în fiecare zi. Ca antreprenor, aș vrea să ofer cât mai multor părinți darul comunicării cu grădinița și șansa de a contribui semnificativ la viitorul copiilor lor.”  Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia.

Oana Moraru, Oana Moșoiu si Elena Lotrean invitatele conferintei

Primul panel al evenimentului aduce împreună nume sonore din zona educației. Oana Mosoiu, lector universitar, doctor în Științele Educației, titulară a numeroase cursuri la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, va aduce în discuție rolul familiei în educație în etapa preșcolară. Elena Lotrean, fondator al Școlii Primare Româno-Finlandeze din Sibiu și Consul onorific al Finlandei la Sibiu, va prezența legăturile grădiniței cu comunitatea și exemple practice din metodologia finlandeză. Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea Școlii Helikon va vorbi despre evoluția copilului în etapa preșcolară și cum urmărim progresul.

”Fiecare zi de grădiniță este puternic legată de viața copilului în familie. La această vârstă, relația familie – grădiniță constituie un continuum, iar cele două contexte au nevoie să ”comunice” prin multe variabile comune care devin un fundament pentru formarea rutinelor și, treptat, a competențelor.” afirma Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu.

gradi

0

Boy – 2010

Nu este genul de comedie pe care să o urmăresc, tocmai pentru că la mijloc este suferința unor copii, dar de data aceasta am trecut peste și am reușit să văd filmul. Argumentele mele? Cultura nativilor din Noua Zeelandă. Modul în care pronunță engleza. Curiozitatea pentru cum se poate termina o astfel de poveste, în alt stil decât american.

Avem un băiețel căruia i se spune Boy, îndrăgostit de Michael Jackson. Și responsabil – are grijă de fratele lui mai mic și de verișori, cât timp este bunica plecată din sat. Îl avem pe fratele lui, îndrăgostit de personajele cu puteri, copil bun care merge și desenează pe mormântul mamei lui. Îl avem pe tatăl lor, care apare după ce a făcut pușcărie, pentru a-și recupera banii îngropați pe undeva, pe tarlaua mamei lui…

Boy are de luptat cu prima dragoste, care se înfiripă în inima lui, dar nu și în a fetei, pe care vrea să o vrăjească și repetă continuu *uită-te la mine, uită-te la mine, uită-te la mine*, încearcă să o cucerească pe *prințesa* plictisită de orice face el (dar e foarte entuziasmată când îi vede pe alții care chiar știu ce vor de la ea, așa că îl ignoră apoi!). Are de luptat cu dorința lui ca tatăl să fie iubitor, împotriva realității că de fapt tatăl este o lepră căreia nu-i pasă de micuți. Încercă până la urmă să înțeleagă ce înseamnă cuvântul *potențial* pe care i-l adresează un profesor, dar pentru că trecuse ora până la care trebuia să stea la școală, acesta nu i-a mai și explicat ce înseamnă. Culmea, și tatăl lui avusese potențial, așa că întrebarea este ce se va alege de potențialul din acest copil, dacă celălalt fusese risipit?

(Mi-a plăcut profesorul care se străduia să îl încurajeze pentru răspunsul pe care i l-a dat când discutau despre bătaia dintre Boy și un băiat care-l înjurase de mamă: *Sunt doar cuvinte!* Dacă ar putea înțelege copiii lucrul acesta – am văzut atâtea lupte între pitici și adolescenți pentru simplul fapt că un necioplit a aruncat niște cuvinte care, în fond, nu au nicio putere asupra persoanei despre care sunt spuse. Și dacă cei cărora le spui nu s-ar mai enerva așa, până la urmă și cei ce jignesc s-ar opri, iar certurile ar înceta. Dar atâta vreme cât ne lăsăm copleșiți de intensitatea unor cuvinte, disputele vor continua. Nu înseamnă că încurajez vorbitul urât, ci pur și simplu că unii dintre băieți ar trebui să fie eliberați de ideea că au o datorie față de cei care sunt pomeniți în înjurăturile care li se adresează. Știu persoane care au ajuns la pușcărie din acest motiv… Chiar nu merită!)

Filmul este duios, în străfundurile lui, provoacă în tine o emoție pe care ar trebui să o avem tot timpul – atenția sinceră față de copii, ai noștri sau ai altora, care nu se pot ocupa de ei! Articolele dedicate lui Boy sunt mai mult decât pozitive, fiind considerat unul dintre cele mai importante ale neo zeelandezilor, aducându-le mulți bani. Pe de altă parte, un plus al filmului este natura, încântătoarea coastă de est reușind să te delecteze chiar dacă nu pui piciorul acolo!

Va fi rănit copilul la plecarea tatălui lui, se va ruga de el să-l ia în aventurile prostești pe care sigur le va face sau va prefera să rămână mai departe omul de încredere al bunicii? Pe mine m-a bucurat finalul. 🙂

 

0

Airplain mode

Titlul filmului pe care, în sfârșit, și copiii de 7 ani pot să-l vadă. Pentru că acum se realizează atât de multe filme pentru 12 plus încât greu ai putea să mai strecori un copil alături de tine să vadă ceva. Să ne înțelegem, mă refer la filme despre viața de zi cu zi. Pentru că pe toate celelalte – cu efecte speciale și subiecte ciudate – nu ne mai întrebăm dacă ar fi sau nu bine să le vadă; ni se par evenimente mondene și le vizionăm în gașcă.

Airplain mode este despre o influenceriță 🙂 care reprezintă o casă de modă. Fata este atotștiutoare, din începuturi, pentru ca apoi să ajungă să spună: Aș vrea să mă cunosc. Replica genială, care-i aparține Carolei, șefa casei de modă, este de fapt a tuturor celor care preferă viața superficială celei asumate, responsabile:

Autocunoașterea duce la ură de sine. Eu nici nu mă salut. 

Filmul este un succes de limbă portugheză – cum, nu e american? Poate ieși ceva bun din oricare altă parte a lumii? Mda, cam orice popor (om) poate ajunge la concluzia Carolei

Un mocasin nu e Scarpin.

Acum însă e important să definim cu ce e mai înjositor un mocasin decât un Scarpin, dacă preferi să fii mocasin și ești original în acest fel.

După câteva accidente de mașină pentru că era mai atentă la telefon decât la volan, influencerița noastră ajunge la dezintoxicare, numai că părinții îi oferă acest mare bine printr-un truc. Vor să o învețe lecția originalității printr-o falsitate. Lucru pe care ea nu poate să-l lase netaxat. (M-am întrebat mereu cum de, în loc să mulțumească pentru binele pe care li-l faci, oamenii încep să te judece pentru modul prin care l-ai făcut, dar acesta este un alt subiect!)

 Adevărul învinge întotdeauna.

Este lecția finală a filmului, care este pe cât de colorat pe atât de amuzant. Pentru 90 de minute de bună dispoziție, apelați Airplain mode.

0

Otrava iubirii – Eric-Emmanuel Schmitt

Am citit Oscar și tanti Roz, cartea lui de succes, pe când nu ieșise pe piața românească, într-o traducere a unei doamne căreia îi murise copilul și considera că, prin acel document, ar putea să ajute copiii care sunt în situația copilului său. Oferea acel material tuturor celor care aveau nevoie de el, pur și simplu, în format doc, pentru că nu avea bani să îl scoată la vreo editură (sau să cumpere dreptul de a distribui cartea). Între timp lucrurile s-au schimbat, Eric-Emmanuel Schmitt are o serie de autor în țara noastră și nu oriunde, nu la orice editură, așa că puteți să vă bucurați de scrierile lui *pe larg*.

Otrava iubirii este un roman despre patru adolescente, așa că ai tinde să îl dai și preadolescenților să-l citească, dar eu aș mai sta puțin pe gânduri. Nu de alta, dar ceea ce citești se poate să-ți fie îndemn, iar eu, dacă aș fi mamă de fată, nu mi-aș dori ca fata mea să treacă prin lucrurile la care se expun aceste eroine. Mai mult, dacă aș fi fetiță aș alege alte cărți, dar pe aceasta aș recomanda-o părinților mei. Serios – este o carte pentru părinți. Cum intră autorul în mintea adolescentelor atât de bine se vede după faptul că-ți vine să-l iei acasă la tine sau nu, să-l faci mic de tot, cât un *chip* și mi l-aș introduce în creier 🙂 pentru ca să-l activez în momentul în care relaționez cu odrasla și n-o înțeleg 🙂 .

Vreau să redau un singur paragraf, cel care m-a cutremurat cel mai mult: *Ar fi trebuit să-i explic mai senină ce părere am. Noi, adolescenții, înțelegem de la adulți că orice sentiment seacă. Mama dă impresia că, de îndată ce o relație se destramă, iubire expiră, că nu rămâne decât o deziluzie cu iz de ură. În schimb, Dad îmi demonstrează că, atunci când moare o pasiune, se naște alta.  Mă autorizează să cred în iubire, chiar dacă iubirea se fracționează sau se metamorfozează. Ce extravaganță divorțul: cel ce pleacă vede mii de calități în ființa care l-a pus pe fugă, pe când cel care refuză despărțirea explică lumii întregi că trăia cu un monstru.*

Verbul *seacă* m-a făcut să mă gândesc la noi, adulții care nu ne dăm seama că poate tocmai de aceea ne urăsc adolescenții – prin robotizarea noastră, prin indiferența noastră față de partener sau față de viață (sau față de orice) le tăiem avântul. Cum au destulă energie să existe și fără exemplul nostru, ei vor lupta să iasă cumva la suprafață, dar noi îi vom pierde de mușterii 🙂 . Ne vor evita pentru că nu le place să vadă cum sorbim toată pofta lor de a trăi, pentru că nu au niciun chef de mutrele noastre plouate și de părerile noastre despre existența *pocită*. Lor li se pare că totul merită apreciat, lucru pe care (culmea!) noi dăm mulți bani ca să facem cursuri și să îl reînvățăm, integrându-l în zilele noastre prin termeni ca zen sau concepte ca *aici și acum* 🙂 🙂 🙂 .

Ocupându-se de teme ca avort, prietenie între persoane care iubesc aceeași persoană, homosexualitate, sinucidere, anorexie, amintitul divorț –  (toate în câteva zeci de pagini) – romanul trage un semnal de alarmă pentru creierul nostru de părinte: știi ce e în creierul copilului tău?

 

2

The lion woman – Femeia leu

Care este principiul după care am fost crescuți? Bunul simț acela al omului care trebuie să stea la locul lui: nu-ți dori mai mult de la viață decât ceea ce ți se permite. Și cine poate permite? Dorința altora de a ieși în evidență, cu siguranță că te va trimite în spate. Slăbiciunile tale, cu siguranță că nu te vor califica pentru ceva mai bun.

În lumea obișnuită, eu, om care am ceva care nu seamănă cu mulțimea, contez? Și, dacă acel ceva nu se vede, pot trăi, pentru că mă străduiesc să ascund, dar ce fac dacă este ceva evident, ceva care se observă de la o poștă? Voi fi dorit? Voi fi iubit de un om obișnuit?

Acestea sunt întrebările fetei-leu, pe care tatăl o urăște pentru că mama ei moare la naștere și o lasă și pe ea în urmă… o slută.

Deși păroasă, ironic numită Eva, după prima mamă a oamenilor (încleștarea creaționism – evoluționism), fata simte ca un om, nu ca un monstru, așa că-și dorește să iasă între cei ca ea. Culmea, la prima ieșire, nu copiii o resping, ci un om mare. Cu timpul, când începe să călătorească și întâlnește o femeie frumoasă își exprimă dorința inimii ei: dacă aș fi așa de drăguță! Răspunsul venit de la o doamnă care încerca să-și păstreze frumusețea cu de toate, de la melci la secreții de balenă: Când ești tânăr crezi că frumusețea e viața și o cauți. Frumusețea devine scop și sens. Tu nu fii tristă, ci atentă. Ai un punct de plecare diferit și mult mai liber. Ești inteligentă!

Concluzia Te așteaptă o călătorie lungă se referă nu neapărat la drumurile pe care le va face, cât la drumurile interioare pe ccare va trebui să le străbată. Și, în cele din urmă, după ce trece chiar și pe la un spectacol de varietăți pentru că face parte dintre exponatele ciudate ale omenirii, Eva ajunge la Sorbona.

Întrebarea cuiva care descoperă că e altfel decât ceilalți va fi întotdeauna: când te obișnuiești cu toate astea? Și răspunsul cuiva care încearcă să câștige bani după modul ciudat în care arată, este Niciodată.

Totuși, ca să trăiești ca ființă inteligentă și fericită, trebuie să fii acceptat așa cum ești sau să te schimbi atât cât poți, spre binele tău, nu pentru că așa sunt așteptările oamenilor.

Undeva, în spatele unei perdele, ne aflăm noi, cei pe care nu vrem să-i vadă ceilalți. Dar dacă noi ne-am consolidat stima de sine, în ciuda defectelor, de ce să nu-i ajutăm, precum Scânteie, pe cei ce se ascund după draperii?

3

Mitomana – Mythomaniac

Seria din 2019, de pe Netflix, m-a prins atât de mult încât nu m-am ridicat de pe scaun până nu am terminat-o 🙂 . O femeie cu trei copii, căreia nu i se acordă atenție decât pentru a umple frigiderul sau a pune mâncarea pe masă, o femeie care e necăsătorită cu tatăl copiilor, deși trăiesc împreună, o femeie care simte că e înșelată și nu se înșeală pentru că soțul e atras de rasata farmacistă asiatică. Speriată de niște noduli, face o investigație, din care află că nu sunt noduli cancerigeni, ci o formă prin care organismul îi atrage atenția că este supusă prea mult oboselii, emoțiilor negative… Printr-o proastă comunicare, soțul înțelege că are cancer, iar ea încearcă să-i explice, însă el, simțindu-se vinovat, o ține una și bună, determinând-o în cele din urmă să rămână la această idee – că e bolnavă.

De ce nu luptă pentru a spune adevărul? Pentru că minciuna i-a adus atenția tuturor, pentru că, deodată, toată lumea a devenit unită, pentru că rezultatele copiilor la școală se îmbunătățesc.

Serialul precizează că poate fi urmărit de cei care au depășit 16 ani. Sunt lucruri care unora nu le vor plăcea, pe unii îi vor îngrozi, pe alții îi vor scârbi. Cu toate aceste atitudini iscate de filme, am descris societatea noastră, căci este un film modern.

Pe mine m-a înnebunit ideea jocului la băutură: învârtitul sticluței, pentru ca cel spre care va arăta să decidă – adevăr sau provocare. Și când unul dintre tineri e provocat să o sărute pe o fată, iar ea nu acceptă, e obligat să execute o pedeapsă. Care pedeapsă este să meargă cu ochii închiși pe balustrada de pe ultimul etaj al unui bloc. Și evident cade sărmanul tânăr. Și nu mai poate merge… Mi-am spus că sunt fericită pentru că a trecut vârsta la care copilul meu ar mai fi tentat de o astfel de nebunie. Și sper ca niciun părinte să nu-și vadă copilul într-o astfel de situație. Niciodată. Nici măcar să nu aibă copilul vinovat că altuia i s-a întâmplat așa ceva.

Revenind la film, se pare că va avea și continuare, căci prea rămân lucrurile în aer. Mama, odată prinsă, este disprețuită mai ales de copii și soț, așa că se decide să fugă. Unde? Veți vedea…

P.S. Cred că lucrul cel mai crunt mi se pare când băiatul, care se purta ca Samantha, și era disprețuit de toți, dar iubit și acceptat de mamă, el, care ținuse o cuvântare despre cât de mult l-a susținut ea, cu dragostea necondiționată, concluzionează: Mai bine erai bolnavă cu adevărat și mureai.

Specialiștii consideră că o trăsătură a filmului este umorul negru. Poate mai degrabă vinețiu de prună coaptă. Dar, oricum, să vă pregătiți și pentru unele momente de acest fel.

Adevărul e că eu abia aștept continuarea.

0

The nut job (2) – respectarea naturii

 

Un film de desene animate despre care nu se vorbește în mod deosebit (ca despre cele după povești clasice) este The nut job. Îmi place în mod deosebit să vorbesc despre cel de-al doilea pentru că acesta este foarte dens. Așa cum se spune despre dulciurile raw vegane că sunt mai consistente și că din puțin te saturi, așa și cu acest film – îl poți folosi ca material pentru 🙂 discuțiile elaborate de la orele de dirigenție, dar și pentru cei mici, care abia deschid ochii și sunt încântați de toate aceste aspecte atât de frumos colorate și de bine reprezentate. Cu toate că are zeci de direcții pe care poți merge, prezentarea filmului se poate face și succint: Veverițoiul Surly își adună prietenii pentru a salva parcul din care primarul vrea să facă loc de distracție. La final, veverițoiul îl întreabă zâmbitor pe privitor dacă are încredere în el, că și-a învățat lecția la care era corigent la începutul filmului.

Dacă da sau nu, veți afla urmărind filmul, dar să enunț eu dintr-o suflare cam care ar fi lucrurile pe care am putea noi să le învățăm din 90 de minute de distracție copilăroasă.

  • dușmanii naturii (inclusiv guma de mestecat)
  • existența unor surse din care se hrănesc micile rozătoare, care le fac să nu mai muncească pentru hrana zilnică
  • lipsa de educație a celor mici
  • mâncarea devine joacă dacă e din belșug
  • când nu ai mâncare poți respecta și lucrurile mai puțin gustoase, dar să fii pe teritoriul tău
  • darurile făcute din inimă pentru cei iubiți
  • principiile puternice în modul cum abordezi existența
  • metodele de distracție preferate de băieți/fete
  • aruncarea vinovăției de la unul la altul
  • obligația de a munci pentru alții
  • acceptarea trândăvelii în detrimentul muncii
  • scurtăturile din viață
  • cei dragi au de suferit din cauza mea
  • flirtul și manifestarea iubirii
  • orgoliul, dorința de avere nemuncită (și la unii și la alții)
  • animalele sunt drăguțe prin definiție
  • unitatea reușește să dea putere
  • ideile trăznite nu sunt de lepădat
  • curajul de a-i aborda pe cei care nu au fost prietenoși
  • ideea de a nu-ți păsa de viață dacă nu ai prietenii în viață
  • fuga nu e o părere de rău, ci faptul că nu îl iei pe cel care-ți place cu tine
  • primarul dornic de înavuțire
  • distrugerea naturii pentru plăcere – parcul pentru golf
  • ajutorarea de când erau mici și în pericol
  • oamenii care nu îndrăznesc să se ia de primar/ cei care îi cer socoteală
  • autoidolatrizarea
  • colaborarea cu cei care nu seamănă cu tine (rasa asiatică)
  • profesioniștii care se prefac a proteja ceea ce au de distrus
  • prea mult zahăr pentru un mititel
  • nu mă interesează siguranța celor care folosesc lucrurile pe care primesc bani
  • responsabilitatea (ne)asumată
  • banii nu se restituie, nici dacă nu ești mulțumit (unde sunt caietele de reclamație din trecut?)
  • lupta bine rău
  • inechitatea celor cu bani, celor puternici
  • plăcerea de a folosi lucruri pentru care nu te chinui să le ai
  • educația pentru respectarea muncii
  • nu pot merge la pușcărie, sunt prea bogat pentru asta
  • dacă te pui cu unul dintre noi te pui cu toți
  • împreună suntem mai buni, lucrăm ca echipă, reușim totul
  • cauți preocupări plăcute când viața îți este mai liniștită
  • îmbinarea și acceptarea a ceea ce e dur și adorabil
  • apreciază ceea ce e sub nasul tău
  • explicația conceptului de *piața de muncă*
  • a (nu) împărți
  • a ști când să spui da și când să spui nu

Enumerarea ar putea continua, dar cred că deja v-am pierdut – de curioși, urmăriți filmul, nu?

0

Învățare de Tara Westover (1)

Dezavantajată de un astfel de titlu, cartea Învățare a Tarei Westover seamănă mai degrabă cu romanul Castelul de sticlă – Jeannette Walls decât cu un manual. Până la urmă, ce materie te-ar putea învăța un astfel de manual? Până la urmă de ce să înveți despre viață astfel? (E o constatare amară, explicația titlului o veți găsi pe la finalul cărții, dar până să ajungi acolo nici nu deschizi cartea: ai impresia că un astfel de titlu se adresează elevilor – cum să învețe – sau profesorilor – cum să-i determine pe copii să învețe. Poate am eu un defect profesional și, folosind de atât de mulți ani termenii din educație, pe toți îi văd îndreptați spre nișa școlii, dar asta este – încep părerea mea despre carte cu realitatea că nu m-ar fi atras să o citesc după titlu, dacă nu erau persoane care să mă îndemne: citeeeeeește-o!)

Voi continua cu prezentarea pe scurt: o familie de mormoni își crește copiii așa cum crede de cuviință. Lucrul important: tatăl este un extremist ce vede conspirații Iluminati în orice dezvoltare tehnologică. Lucrul care ține hangul acestei situații este atitudinea supusă, umilă a mamei, care-i cântă în strună soțului, în vreme ce își prepară substanțele vindecătoare, pe care le folosește în caz de rănire a celor din jur, din cauză că a merge la doctor este un păcat și o coalizare cu satana al modernizării. Autoarea scrie chiar din începutul cărții: *Această povestire nu este despre Mormonism. Nici despre vreo altă credință religioasă. Între mormoni sunt multe feluri de oameni, unii credincioși, unii, nu; unii buni la suflet, alții, nu. Autorul nu stabilește nicio legătură pozitivă sau negativă între cele două. *

Da, e o realitate – nu poți generaliza după cazul tatălui Tarei și să spui religia aia nu e bună. Pentru că, de fapt, problema acestui bărbat este că este schizofren și bipolar; că toate acestea se aștern peste faptul că a fost educat religios și exagerează totul este amănuntul care face ca nenorocirea să se abată asupra acestor mulți copii născuți în familie, copii fără certificate de naștere, copii cărora părinții nu le știu nici vârsta (astfel ei consideră uneori că eroina principală are cu 5 ani mai mult decât are în realitate! Nu știu de ce mi-am adus aminte deodată că în familia Ceaușescu au fost doi băieți cu numele Nicolae. Tatăl a declarat la primărie numele celui de-al doilea Nicolae convins că nu mai are unul acasă; deci cât de multe cunoștea părintele despre odraslele sale!).

iluCred că pentru a putea înțelege cartea ai nevoie totuși de puțină familiarizare cu sistemul în care gândea tatăl Tarei. Găsești pe parcurs ideile principale – își construia un buncăr în care punea mâncare și benzină pentru a supraviețui clipelor de restriște când conducerea va fi luată de cei ce vor răul acestui pământ. Evident, necredincioșii. Evident, Ilumnati. Evident, cei ce acceptă o societate dezvoltată. Acest tip de gândire nu este foarte cunoscut în țara noastră pentru că noi nu suntem familiarizați cu ideea de conspirație, iar dacă o putem accepta nu e legată de ceva religios, ci de chestiuni financiare, politice. Pentru familia Tarei, totul era o conspirație care ducea la falimentul religiei, țării și lumii. Așa că nu era destul să vorbești la o cafea despre bancherii lumii și să arăți cu degetul spre conducătorii nebuni ai statelor acestei lumi, ci trebuie să te implicit în viața celor din jur, obligându-i să adere la norme morale. Morale, morale, sunt absolut de acord – și societatea noastră este în mare parte de acord că moralitatea este ceva căreia trebuie să îi acordăm atenție! – dar în cazul lui erau și niște aspecte fanatice: femeia este satana și trebuie să aibă grijă, ea să aibă grijă ca nu cumva bărbatul, îngerul, să nu cadă în păcat. Școala este satana și cei ce o urmează sunt demoni. Spitalul este satana și oricine face o intervenție medicală a acceptat parafa demonizării.

Într-o astfel de familie, zicem noi, ai putea să te naști într-o țară înapoiată, din America de Sud, ori din Europa fostă comunistă. Și s-ar fi putut întâmpla aceasta prin anii 1965-1975. Și totuși acestea se petrec în America de Nord, după anul 2000.

Ceea ce mă face să mă trezesc la realitate și să-mi spun că, dacă eu am trăit într-o familie dezechilibrată a anului 1985 în România, am avut parte de o mare binecuvântare față de ceea ce li se întâmplă acum unora dintre copiii din cea mai dezvoltată țară… Aceasta în cazul în care un părinte este bolnav psihic și îmbină această trăsătură de care nu este el vinovat, că doar nu a cerut-o, cu o exagerare religioasă.

Spunem că avem libertate într-o lume modernă ca a noastră, dar se pare că libertatea este doar a adultului – copilul, cel care depinde de adultul ce are libertate, s-ar putea să nu aibă libertate și aceasta să ducă la vieți ca cea despre care e vorba în carte.

Mai multe amănunte despre carte într-un articol viitor.

2

Povești piezișe de la Școala-n dungă – Louis Sachar

Aș spune că o astfel de carte nu numai că te amuză dacă ești micuț, dar îți și descrețește fruntea dacă ești matur. Eu mi-aș dori o Școală-n dungă, în mod deosebit pentru că acolo copiii se trezesc din dormitarea temperamentului lor sau conștientizează că ceilalți îi cam fac să … se micșoreze și decid să lupte pentru a fi ei înșiși.

Când ai o profesoară care nu te învață să faci nimic, n-ai altceva de făcut decât să copiezi de la cei care se mai pricep puțin de tot, dar ce te faci dacă nu-ți place să trișezi, dacă ai un simț al moralității dezvoltat?

Fiecare copil despre care vorbește cartea este un univers. E bună o astfel de conștientizare și pentru părinți și pentru profesori, dar și pentru cei mici, care pot să nu învețe să numere, dar se vor pricepe la altceva.

Să vă spun drept, mie îmi place de Sharie, care cade de la etajul 30, pentru că ea dormea tot timpul în clasă – dacă nu i se părea nimic interesant, de ce să stea trează? Mai bine dormea atunci și era odihnită când ajungea acasă și se ocupa cu lucruri atractive.

Îmi place și de Todd care nu se lasă intimidat de Joy, care se tot laudă cu cele 300 de pagini de exerciții pe care le-a rezolvat ea, în vreme ce el a completat doar 8. Ei bine, când hoții năvălesc în clasă, confundând-o cu o bancă, Todd îi informează că cea mai de preț e cunoașterea, deci caietul lui Joy cu atât de multe rezultate corecte merită să fie luat. Odată hoții dispărând din pragul clasei, fetița nu mai are niciun merit, căci a rămas fără caiet, iar băiețelul, în sfârșit, o depășește cu cele 8 pagini rezolvate din greu.

Vă mai dau doar un exemplu, pentru a nu vă strica bucuria de a descoperi singuri dialogurile delicioase: Myron este ales președintele clasei, iar singurele lui atribuții erau să aprindă și să stingă lumina, pentru a vedea copiii să scrie, când se întâlneau și pentru a nu consuma curentul în timpul cât nu era nevoie de el, la plecarea lor. Cum în prima dimineață a șefiei lui a întârziat căci a salvat un animăluț, ducându-l la veterinar, colegii au cam orbecăit și au avut nevoie de un alt președinte al clasei. Myron a rămas fără președinție, dar în fapt nu a fost el cel mai bun președinte dintre toți, chiar dacă a avut o responsabilitate atât de dificilă pentru o singură zi?

Un cuvânt apare la trei, patru capitole (fiecare capitol poartă numele unui copil!), este scris cu litere mari și ar părea că este foarte important; acum depinde și de modul în care se cere lucrul acesta de la elevi, dar și de cum se poate integra în temperamentul lor, căci niciun copil nu seamănă cu altul. Care este cuvântul? Aflați-l singuri. 🙂

0

De ce renunță copilul la școală

Dacă aveți un copil care nu mai vrea să se ducă la școală măcar știți că aveți alături un om decis. Pentru că alți părinți cred că li s-au dus la școală copiii, iar aceștia abia la sfârșitul anului le spun că, de fapt, n-au dat pe acolo, că nu au note sau dacă au note nu sunt de trecere… Cu alte cuvinte, chiar dacă nu recunosc, în fapt, tot au renunțat la școală și cei din a doua categorie.

Motivele pe care le scoatem la înaintare, noi, ca părinți, sunt:

1. lenea copiilor – nu le place să învețe, sunt delăsători

2. profesorii agasanți – care nu știu să te facă să-ți placă ceea ce predau, dar au pretenții să știi ceea ce nici ei nu stăpânesc

3. materia dificilă – irelevantă pentru viața modernă

4. bullyingul – colegi lipsiți de educație, care nu au niciun pic de bun simț, așa că îi terorizează pe cei dragi nouă și îi determină să creadă că școala nu e pentru ei, pentru că lor nu le place violența, nici cea verbală, nici cea fizică

5. modelele prezentate de social-media: poți trăi o viață minunată plimbându-te și vorbind despre ce mănâncă oamenii prin alte țări, de ce să mai înveți? Mai bine îți iei rucsacul în spate, iubita de braț și înhați portofelul primului trecător, apoi pe al celui de-al doilea trecător…

Mai aveți motive, din ceea ce ați observat dv? Pentru că motivul la care vă invit să vă gândiți citind Knulp, partea a treia este unul foarte la modă, deși este redat acum 100 de ani. Nu vreau sub nicio formă să divulg despre ce e vorba. Tot ceea ce vă îndemn este să decideți, dacă sunteți foarte speriați pentru că vedeți că pe copii nu-i interesează școala, să citiți singuri sau odată cu ei, cele 30 de pagini ale ultimului capitol al scurtului roman al lui Hesse. S-ar putea să pară plictisitor, pentru copii, de aceea vă sugerez să îl parcurgeți prima dată singuri, apoi să luați fragmente din el și să le citiți și să le discutați.

Eu am fost încântată că a fost atins un astfel de subiect și că, în sfârșit, s-ar putea ca adolescenții să aibă în fața ochilor un model de autodistrugere dintr-un motiv care lor li se pare atât de interesant, atractiv, esențial…

30 de pagini pentru ca adolescenții să ajungă în sfârșit la o concluzie, să accepte realitatea și să strige: Îmi bag singur mințile în cap, nu trebuie să mi-o mai ceri tu! Familia trebuie să ia în calcul și acest posibil răspuns la întrebarea – de ce prefer să nu mai merg la școală, ce mă determină să consider că nu intră în sfera mea de interes?

0

Superșcoala drei Rapscott – Elise Primavera

*Părinții lor, fiind prea ocupați, nu se obosiseră niciodată să le explice ce înseamnă să asculți de cei mari.* – aici ai putea găsi motivul pentru care unii dintre cei din ziua de azi nu iau în seamă buna intenție a celor mai mari care se oferă să le dea ajutor. Dar pe de altă parte, aici ai putea găsi argumentul ca părinte să citești această carte care este un studiu excelent de creștere a copilului, chiar dacă de fapt este un roman amuzant ori tragicomic despre cinci fetițe ai căror părinți prea ocupați le-au trimis de acasă să se formeze singure pentru viață. A, nu singure, ci la școala unei dre care se străduiește să le facă un bine fetelor contra unei sume de bani. *O să învățați tot ce vă trebuie pentru a vă găsi drumul!* – le asigură ea.

Mă întreb cât ar trebui să primească un părinte pentru a-și lăsa copilul în pace și a nu-l mai teroriza cu dorința de a se împlini prin el. Sau cât ar trebui să primească un părinte pentru a-l lua în seamă pe copilul lui, mai mult decât dosarele pe care le are de completat de la lucru.

Cele cinci tipologii de fetițe urmau să ajungă în noua lor casă în cutii, ambalate de părinții lor, lucru care s-a și întâmplat cu primele patru (vai, modul cum își fac apariția este mai ceva decât filmele pe care copiii cer să le vadă de 20 de ori, așa că încercați să-i ajutați să vizualizeze toate acestea, distrându-vă împreună!). A cincea însă nu a apărut pentru că grăbiții ei părinți au uitat să pună capacul la cutie și … s-a pierdut pe drum.

Haideți să o căutăm pe sărmana fetiță pierdută. Unii sunt obsedați de copilul interior, deși au 59 de ani, alții pierd copiii pentru care cei ce nu au reușit să aibă – ar da o avere. Am o prietenă care se gândea să ia în casa ei câțiva copii orfani care au 18 ani și nu mai sunt acceptați de stat în sistemul de îngrijire. Ea și părinții adevărați ar putea face câte ceva pentru copiii ai căror părinți sunt atât de ocupați încât nu li se simte prezența în viața copiilor. Dacă sunteți dintre acei copii și trebuie să vă formați singuri căci nu stă nimeni de voi, căutați să vă dezvoltați curajul, entuziasmul, spiritul de aventură, inteligența, capacitatea de a vă baza pe propriile forțe. Acestea sunt cele mai importante – e nevoie să citiți pentru a afla despre ele, să vă căutați prieteni care sunt astfel și să acționați în favoarea celorlalți.

Nu uitați, cartea pe care v-o recomand este foarte amuzantă, demonstrând încă o dată că, dacă iei lucrurile grave în glumă, reușești să ajungi departe și să vindeci rănile provocate de indiferență sau infatuarea superiorității maturilor.

2

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – Fredrik Backman

Când am văzut Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, am avut o ezitare. Am vrut să refuz pe cea care mi-o împrumuta pentru a o citi, dintr-un motiv care poate părea jenant – prea voluminoasă. Am parcurs cărți cu mult mai multe pagini, dar în acel moment nu aveam timp pentru așa ceva, în plus să iau totul la disecat: un asemenea titlu lung, nu pare o mină de aur, deci nu e iscat de o minte luminată, un titlu cu bunica subiect nu e ceea ce caut eu zilele acestea, sinonimele a zice și a spune nu m-au convins, iar părerile de rău ale unei persoane de care eu nu am avut parte în viață chiar nu reprezentau o prioritate pentru mine… A fost destul,însă, ca cea care mi-a înmânat-o să adauge: E scrisă de cel care l-a scris pe Ove… pentru ca mâna mea să se întindă cu fermitate și să fiu decisă să o citesc.

Recunosc: am curiozitățile mele cu privire la anumite culturi. Și cultura scandinavă este una dintre ele. Când spun cultură nu mă refer la manifestările lor în cele șapte arte, ci la societate în general, la comportamentul oamenilor (al celor născuți și crescuți acolo, nu al emigranților). Am privit serialele Welcome to Sweden, BonusFamiljen și Rita cu o curiozitate de copil mic, așa cum am citit și Bunica. Și, în vreme ce unele dintre personaje păreau absolut absente, iar altele mult prea incisive, mi s-a format harta concretă a vieții de acolo: dezvoltare datorită principiilor bine articulate, ofilire umană din fragedă pruncie datorită alegerilor pe care le fac, fără să se gândească la consecințe.

Să revin acum la Bunica lui Fredrik Backman: este o carte despre diferite generații de copii și despre realitatea că rămânem copii chiar și la 80 de ani. Dacă mai era nevoie să ni se amintească lucrul acesta, Fredrik B a vrut să fim serviți: luați, dragii mei, crâmpeie de întâmplări prin care să vă intre bine în cap că, dacă nu vă maturizați, respectând fiecare lucru și făcându-l la vremea lui, vă veți trezi puști, chiar și nonagenari.

O carte în care dialogul te face să râzi este destul de dificil de găsit în zilele noastre. Toți scriitorii s-au pus pe thrillere și horror. Să găsești ceva realist, foarte dur, dar în același timp candid, nu se întâmplă prea des. E ca atunci când ai vrea să se alinieze stelele și binențeles că ele nu o fac.

De ce declar cartea aceasta cartea anului 2019 pentru mine? (dintre cele 75 de romane citite)

Este prima carte în care mă regăsesc în personajul cel mic – fetița familiei divorțate. Din doi, cum erau pe vremuri părinții ei, au devenit patru – fiecare găsindu-și alt partener, mama rămânând gravidă și tatăl crescând copiii actualei soții. Asta da înflorire. Și tu, copil al nimănui, lăsat în urmă de cei ce vor să-și vadă de viață, ce poți să faci altceva decât să analizezi viața prin ochii deștepți ai Wikipediei? Căci la toate fetița căuta răspunsul pe internet și avea o reprezentare a lumii foarte exactă, doar că lucrurile acelea atât de dure explicate în termeni de puiuț mic, la început de drum, par atât de hilare… Maturitatea ei în paralel cu infantilitatea bunicii – care aruncă după polițiști cu rahat și face trăznăi pe care nu și le poate permite un adult – devin savoarea cărții.

Să fie clar – dacă îți dorești să știi cum să crești un copil, pe lângă cărțile de creștere cu blândețe, pe lângă mersul la seminare de parenting, este necesar să citești această carte. Pe undeva pe la final, după ce toți maturii din jurul ei încearcă să facă fapte mărețe și o dau în bară, fetița rostește senină: perfecțiunea nu există… Degeaba se străduiesc toți să o facă să se simtă mai bine, îi vede că sunt slabi și nu vor izbuti nici pe ei să se mulțumească, așa că nu are rost să se mai mintă că o vor încânta vreodată.

Pe de altă parte, Bunica este o carte despre alegeri – de la alegerea partenerului (înainte de a vă căsători, citiți cartea, să fiți siguri că nu ajungeți astfel!) până la alegerea poveștilor pe care le spui nepotului (căci prin fantezia ei bunica încerca să aducă valori în viața nepoatei, chiar dacă ea personal nu reușea să le respecte. Dar măcar îi colora zilele și spera că, prin cea mică, femeile din familia lor vor face un pas înainte. Bunica este o carte despre bullyng, despre acele gesturi disprețuitoare pe care copiii nu au curaj să le spună părinților absenți, despre acele terori cu care trebuie să lupte singuri pentru că părinții se joacă de-a 20 de ani, adică aleg a doua oară, interesați de ei și de sentimentele adolescentine, nu de copilul aflat în preadolescență. Bunica mai este o carte despre deteriorarea relațiilor în timp, din cauza unor gesturi mici. Și o carte despre tipuri diferite de oameni puși la un loc, obligați să trăiască în același spațiu de lucruri pe care ei le cunosc și nu le pot schimba, în vreme ce fetița nu le poate pricepe și nici măcar nu le intuiește. O carte despre minunea corespondenței – câți dintre noi nu ar vrea să primească o scrisoare prin care să i se ceară iertare, o carte polițistă, o carte despre personaje pe care nu ghicești dacă le-a inventat bunica sau au existat în realitate, o carte despre împărății care ai vrea să existe. Nu în ultimul rând este o carte de psihologie – înveți rapid ideea de temperamente și cât de dificil se armonizează ele, o carte despre integrarea persoanelor cu deficiențe, o carte despre împăcarea copilului cu ideea de moarte… Mda, cei care sunt terapeuți și l-au citit cu îndârjire pe Irvin Yalom încercând să descopere cum să-și ajute clienții care încep să capete fobie de … moarte, trebuie să înțeleagă că în această carte de literatură vor găsi mângâiere nu numai pentru cei mari, ci și pentru cei mici – și doar spun acum editurile că tot ceea ce caută este tratarea subiectelor delicate (evident, dintre ele, moartea este cea dintâi).

Bunica a zis să-ți spun că-i pare rău este cea mai cool carte pentru un copil care nu este înțeles de ai lui – va ști acest copil că totuși, dincolo de coperta cărții, la un birou dintr-o cameră de creație, un matur a putut totuși să priceapă zbaterea sa. Și dacă unul a prins adevărul din zbor, s-ar putea să reușească toți până la urmă.

S-ar putea… Cum vom ști că s-a făcut schimbarea?

Omul va spune îmi pare rău, dar nu neapărat pe patul de moarte, ci cu mult înainte, pentru ca relațiile să intre în normal.

1

Stima De Sine Conteaza – o campanie pentru sănătatea emoțională a României

Peste 60% dintre români spun că nu sunt mulțumiți de felul în care arată viața lor, iar la capitolul stima de sine țara noastră ocupă locul 47 din 53 de țări studiate, adică dețin un nivel suboptim al stimei de sine (al încrederii în sine, în ceilalți și în viitor). În acest context, Urania Cremene lansează o campanie națională menită să ajute generațiile noi să crească altfel decât majoritatea adulților români. #StimaDeSineContează – o campanie pentru sănătatea emoțională a României și Turneul de seminarii „Stima de Sine la Copii – Principalul ingredient al succesului”, create de Urania Cremene, au fost lansate pe 1 octombrie, în cadrul evenimentului de la Hotel Caro București.

Această campanie își propune să ridice nivelul de conștientizare al părinților despre importanța creșterii copiilor cu o stimă de sine sănătoasă, dar și să le ofere informațiile și instrumentele prin care o pot face ușor.

Cifrele sunt îngrijorătoare:

Pentru ca un număr cât mai mare de părinți să se alăture campaniei, Urania Cremene propune urmatoarele actiuni:

  1. Spot TV (link) pentru promovarea campaniei și petiția #StimaDeSineContează, prin care adunăm semnături de susținere a cauzei si transformarea ei în campanie de interes public național, cu acordul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA),
  2. Turneul de seminarii – „Stima de Sine la Copii – Principalul ingredient al succesului”.
    Trainerii All About Parenting – Florin Amariei, Valentin Nicolae, Maria Țolescu si Daniel Cirț vor fi oferit seminarii gratuite, în toate orașele mari și medii ale României. Până la sfârșitul anului, seminarul ajunge în 22 de orașe, următoarele patru săptămâni acoperind următoarele orașe: Botoșani (15 oct.), Bacău (16 oct.), Turda (29 oct.), Târgu Mureș (30 oct), Voluntari (5 nov.), Mangalia (6 nov.), Gherla (12 nov.), Bistrița (13 nov.), București (19 nov.).
    Participarea la seminar este gratuită pentru toți participanții, pe baza rezervării locului la unul dintre seminariile din calendarul de evenimente.
    Prin intermediul acestor seminare, părinții vor învăța tehnici concrete prin care pot lucra activ la educarea copiilor în spiritul independenței, al responsabilității și al încrederii în sine. (Voi reveni în articole ulterioare cu amănunte pentru că am participat la acest seminar și cred că este revoluționar.)
  3. Seven Days Challenge pe Facebook și Instagram, cuprinde o serie de 7 provocări (câte una în fiecare zi) pe care părinții le pot implementa cu copiii lor pentru a învăța cum să le crească stima de sine.

Campania este susținută de Destiny Park, un proiect care se inspiră din teoria celebră a unui istoric olandez al culturii, Johan Huizinga, care susținea că jocul reprezintă fundația oricărei culturi și societăți. La Destiny Park – lumea e în mâna copiilor de până în 14 ani. Urania Cremene este ambasadorul proiectului care va fi lansat anul viitor în România, în zona Băneasa, urmând să devină cel mai mare proiect de edutainment din Estul Europei, în cadrul unei investiții de 5 milioane de euro. Pe un teren de peste 3000 mp din nordul Capitalei va avea un spațiu magic pentru copii unde ei pot fi aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloti, pompieri – vorbim în total de peste 50 de activități, 50 de experiențe. Destiny Park va fi orășelul minunat unde vocațiile, talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educatie pentru a descoperi din timp care ar putea fi domeniile în care ei vor excela. Destinul le este înțelesînțelege în vreme ce ei se joacă în acest imens parc al inteligenței. Cu alte cuvinte, părinții se relaxează, lăsându-i pe cei mici în grija specialiștilor și a personajelor de poveste.

Despre Urania Cremene si All About Parenting

Urania Cremene este mamă si, probabil, cel mai apreciat expert in Parenting din România. Este autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume dezvoltată după Teoria Autodeterminării. În ultimii 5 ani, Urania Cremene a organizat peste 900 de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 100.000 de părinți din toată țara.

All About Parenting a pornit ca un program online pentru părinţi, în 2014, dar cum este mai mult decât atât. A devenit o metodă de parenting, care reunește programe online, cărți, aplicații, cursuri și seminarii despre relația dintre părinți și copii. Metoda este bazată pe Teoria Autodeterminării, studiată și apreciată în universități din întreaga lume. All About Parenting a devenit şi o organizaţie internațională cu traineri certificați și o echipă de peste 30 de persoane. Viziunea proiectului este ca orice părinte să urmeze un program de parenting căci pentru a deveni părinte este fel de normal să te pregătești precum este normal să faci școala de șoferi înainte de a conduce o mașină.

Campania #StimaDeSineConteaza este susținută de:

Destiny Park – partener principal

Caro Hotel Bucharest

Biogenis – Banca de celule stem

Humanitas Junior

Nescafe

Itsy Bitsy

Contacte de presă:

Nicoleta Cîrjan

+40 728 132 973

nico@allaboutparenting.ro