0

Omul făcut din stele – M.H. Clark

Venit pe aripile de bufnițe ale ambalajului și ale siglei editurii care-a adus cartea la lumină (cartemma), Omul din stele mi-a amintit-o pe prietena mea care-mi spunea tristă: *Ce bine că tu poți să cânți și nimeni nu te pune să taci. Eu cânt așa de rău încât toți îmi zic: Las-o pe altădată!* Cum eu nu puteam trăi fără să cânt, am întrebat-o cum rezistă, muzica fiind și părticică din viața ei: *Aștept seara. Și în fiecare seară, când mă duc la culcare, mă pun lângă fereastră și mă apuc să le cânt stelelor. Ele nu mă aud sau cel puțin au atâta bunătate încât mă suportă până mă satur de cântat și apoi adormim împreună.*

Povestea *Omul făcut din stele* este despre un băiețel curios și hotărât să dea de capăt unui mister – cine e omul acesta din stele, care muncește să aducă lumină mai multă în lume?

interior-ro-5

Culorile folosite pe parcursul paginilor sunt delicate, plăcute – uneori, la fel de strălucitoare ca și stelele care-ți umplu chiar și ziua, de vreme ce ești detectiv, ca și băiețelul și doar asta ai în fața ochilor. Obsesie plăcută, stelele par să-ți apară și în ochii oamenilor din oraș, și pe chipul bunicii, și pe lac, și în fiecare anotimp, pe dealul pe care l-ai urca pentru a-l ajunge din urmă pe Omul făcut din stele…

Omul făcut din stele ne reamintește că faptele mărunte au urmări importante. De aceea copiii și-ar dori să aibă un Om făcut din stele – prin strălucirea lui aduce mai multă lumină, dar te și învață cum tu, cel mic, poți să dai mai multă lumină.

Mă întreb, uneori, dacă faptele noastre bune s-ar pune una peste alta, ce formă ar lua! O săniuță? Un dovlecel? O floare? Un castor? O stea? Și dacă, da, săniuța e din lemn și fier, dovlecelul din pulpă și semințe, floarea din rădăcină și frunze, castorul din oase și carne… steaua din ce poate fi? Hm, poate din bunătatea noastră?

Nu se știe niciodată! Dar, dacă este așa, stelele ne reamintesc regulat că este nevoie și este cazul să facem un gest frumos pentru cei din jur.

Cartea Omul făcut din stele este tradusă de Laura Frunză.

Anunțuri
0

John Hunter cu The World Peace Game la Verita School

Mi-am zis să scriu puțin despre ce înseamnă sensul vieții… Când John Hunter, la sfârșitul prezentării despre fantasticul său The world peace game, a fost întrebat cum ne poate fi un model pentru a reuși și noi ceva de o asemenea anvergură cum este realizarea sa, a răspuns plin de umor: *A, nu, important e tocmai să nu faceți ca mine. Am renunțat la tot, la școală, la lucruri serioase, am reușit în cele din urmă datorită rugăminții mamei mele de a termina ceva… Orice. Și cum eu eram mai ciudat am ales un proiect experențial…*

Seminarul a constat în a înțelege cât de esențial este să schimbăm principiul de predare, dacă dorim să avem copii care să rezolve problemele omenirii, iar snoavele presărate pe colo-colo au demonstrat un singur lucru: dacă e chemarea vieții tale, nu te poți opri din a o trăi.

Jocul consta in amplasarea unei structuri cu 4 niveluri (subacvatic, terestru, aerian si spatial-cosmic) impartita intre 4 tari care isi disputa o serie de conflicte inspirate din situatii reale care sunt de actualitate in lume. In toate cele 4 niveluri se simuleaza 50 de crize care se petrec simultan si pe care copiii impartiti in cele 4 tari trebuie sa le rezolve integral pe parcursul celor 5 zile. Copiii primesc dosare de lucru in care sunt prezentate detaliat aceste crize, scopul jocului fiind stimularea copiilor in identificarea solutiilor viabile in contextul realitatii mondiale care au un impact major asupra celorlalte tari si cu implicatii socio-politice si financiare. Este declarata castigatoare tara care reuseste sa (i) rezolve un numar cat mai mare de crize pe cale cat mai pasnica si (ii) sa sporeasca averea initiala a tarii. In cei peste 30 de ani de cand John Hunter joaca acest joc in intreaga lume cu diverse echipe de copii a existat o singura situatie in care copiii nu au reusit ca in timpul alocat sa rezolve toate cele 50 de crize in timpul alocat de 5 zile.

Un astfel de joc, atât de elaborat, a fost un gând care l-a bântuit într-o seară, l-a trezit din somn și ore în șir a descris ceea ce ar putea fi desfășurarea jocului, a plecat apoi câteva zile pentru a-l gândi foarte bine și, în cele din urmă, l-a realizat fizic cu ajutorul tatălui… De atunci se tot joacă și urmările sunt masive: conducerea SUA i-a medaliat pentru că au idei atât de interesante pentru stoparea problemelor… Și pentru că au identificat marea problemă a lumii: încălzirea globală. Să vă spun ceva: militarii nu se sinchisesc de încălzirea globală c-o să leșinăm noi de cald sau că o să înghețăm, ci știu că, dacă se topesc icebergurile sunt niște căi care rămân libere, pe unde se poate ataca, porțiuni care devin vulnerabile…

Ei, viața asta și jocul copiilor de-a pacea…

John Hunter a zis că a încercat să-l implementeze și printre oamenii mari, doar că i-a fost greu să facă față, că nu e psiholog, iar între oamenii mari sunt orgolii… De aceea nu e nici pace în lume.

Eu sunt fericită că l-am văzut azi pe profesorul John Hunter, invitat al școlii despre care vă invit să aflați mai multe amănunte pentru că se pare că are ce oferi copiilor.

John Hunter, dacă auzi că am făcut o mare minunăție în umătoarele 4 luni, să știi că datorită influenței tale am făcut-o! M-ai convins: nu trebuie să fii cel mai… – ca să ai impact în lume. Trebuie să fii tu și să-ți pese de dezvoltarea celor de lângă tine.

 

0

John Hunter – The World Peace Game

The World Peace Game – Jocul Păcii Mondiale – este o simulare practică politică, un exercițiu care oferă posibilitatea jucătorilor să exploreze modeul în care este conecată comunitatea globală din perspectiva crizelor economice, sociale și de mediu și de inimienta amenințare a unui război. Scopul jocului este de a ajuta fiecare țară să evite cisrcumstanțele periculoase și atingerea prosperității globale cu intervenții militare minime. Organizați în “echipe ale națiunilor”, elevii ajung să înțeleagă mai bine impactul major al informației și cum este aceasta folosită.

John Hunter, un mare susținător al păcii cunoscut în întreaga lume, este expert în teoria inteligențelor multiple și inițiatorul Jocului Păcii Mondiale. Premisa de la care a pornit Hunter cu acest joc a fost cea de a cere scuze copiilor pentru felul dezastruos în care adulții lasă lumea în urma lor și de a-i ajuta pe aceștia sa înțeleagă că ei, copiii, pot să aducă o schimbare majoră pozitivă. Metoda de predare a lui John Hunter, care este și tată, dar și profesor, constă în predarea unor experiențe și nu teorii. Prin experiențele oferite, copiii își dezvoltă inteligența emoțională, adaptabilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor reale, aspecte pozitive pe care dorim să le cultivăm cât mai devreme posibil. Pe lângă dezvoltarea gândirii, elevii învață soluționarea de probleme, lucrul în echipă și își cresc încrederea de sine. Prin jocul său, John Hunter a fost consultat cu echipa lui de copii de catre Casa Albă și Pentagon, asupra felului în care aceștia văd posibilitatea rezolvarii unor probleme mondiale de mediu, crize sociale și politice.

John Hunter aduce Jocul Păcii Mondiale – The World Peace Game – în România. Mâine, pe 26 septembrie, John Hunter va susține o conferință pentru părinți, cadre didactice și psihologi la Hotelul Sheraton, de la ora 17.00. Organizatorii, Școala Internationala Verita, oferă un discount de 40% din costul biletului (99,99 lei), iar pentru a beneficia de el trebuie să folosiți codul VIS260917JHBLOG40 la înscrierea la eveniment, aici: https://verita.heme.ro/john-hunter–the-world-peace-game/comanda/.

Mai multe amănunte:

http://johannasburg.ro/john-hunter-aduce-jocul-pacii-mondiale-in-romania/

http://mamaareblog.blogspot.ro/2017/09/copiii-pot-salva-lumea.html

Cum creștem cetățeni responsabili și care e rolul unei simulări politice pentru copii?

https://parintiimperfecti.ro/conferinta-john-hunter/

http://bloguldesprefrumusete.blogspot.ro/2017/09/invitatie-la-pace-si-40-discount-la.html?m=1

 

2

Încurajarea – există momente și momente

În ultimul timp am fost între adolescenți și tineri, ca instructor. Aveam grupa mea, de 17 persoane, pe care am condus-o la Parc Aventura, Brașov, dar alături de noi mai erau alte grupe: același număr de copii, de încă 2 ori. Pe traseul verde 2, cu care am început pentru încălzire, mie nu mi s-a părut nimic dificil, ba chiar am alergat pe el pentru a ajunge la celelalte (nu ai voie să intri la cele mai dificile dacă nu reușești un galben sau un verde!), în schimb o tinerică frumușică abia făcea față. Chiar dacă nu era din grupa mea, am urmărit-o de teamă să nu se întâmple ceva, cu atât mai mult cu cât instructorii ei nu erau de față. Așa că atunci când a ajuns la capăt iar eu o tot filam de pe albastru 2, eu mai aveam doar 3 pași să fac și să-l termin chiar și pe acesta.

Când m-am dat jos și m-am îndreptat spre roșu, despre care auzisem că e greu, dar asta e, mă descurcasem excelent la albastru, n-avea de ce să-mi fie frică de roșu, îmi apare fata în cale și-mi zice:

– Mă duc la albastru 2.

– Stai puțin. Parcă abia ai reușit la verde. Încearcă prima dată albastru 1. Mai odihnește-te, mai dă-te cu tiroliana.

– Nu, mă duc la albastru 2.

Tânărul vădit îndrăgostit de lângă ea îmi reproșează:

– Ce este asta? Lipsă de empatie? Puțină încurajare nu aveți pentru ea?

Unii au cuvinte mari în buzunarele lor.

– Aș încuraja-o, dacă n-aș fi văzut-o aproape să cadă de pe scări sau de pe funii care erau o bagatelă. Uite ce este, încurajările în general se fac atunci când e vorba despre o dezvoltare personală care nu împiedică pe nimeni altcineva. Dacă tu te sui pe albastru 2 și toți vor veni după tine, dar nu vor reuși să treacă de tine pentru că ești un dop care ezită să se dea din calea lor?

– Nu știți deloc să fiți o instructoare de gașcă, zice băiatul.

– Spuneți-mi că pot, m-a rugat fata.

– Nu, nu poți. Antrenamente de felul acesta se pot face la sfârșitul programului, când oamenii au plecat acasă sau dimineața, când încă nu s-au repezit toți pe trasee. Dar pentru că știu că tot te vei duce, curaj. Și, dacă nu mai poți, ieși de pe traseu, pentru că, știi bine, există așa ceva.

…….

Am tot gândit în sinea mea: ce e încurajarea? Da, îmi place să încurajez de la bebeluș la persoană în vârstă, dar în acel moment nu am simțit că e corect să fac asta. Când este experiența ta și ai de luptat cu tine, ai de desfășurat forțe (care-ți lipsesc sau pe care trebuie să le clădești!), când sunt de lăsat în urmă defecte sau slăbiciuni, e nevoie de încurajare. Dar nu mi se pare corect să câștigi experiență pe seama celor care au plătit și se trezesc în urma ta, care dârdâi de frică și nici nu dai voie celor din spatele tău să treacă pentru că ți se pare că, fiind la rând, trebuie să ai gloata în spatele tău.

Eu însămi am urcat pe roșu 2 și, deși eram în stare să-l termin, a trebuit să folosesc o ieșire, o tiroliană, pentru că erau câte 4 persoane pe următoarele 7 posturi, din cauza unei prințese care nici nu se dădea cu funia, nici nu se dădea deoparte.

Am întâlnit-o pe tânăra care voia pe albastru 2. Era plină de fericire pentru că l-a făcut. Sigur, în 45 de minute, ținând după ea o coadă de 30 de inși. (în contextul în care se termină în 10-15 minute cel mult!)

Sunt pentru încurajare, dar nu mi se pare corect să încurajezi lucruri care taie aripile celorlalți.

Dezvoltarea ta nu trebuie să se facă prin păstrarea celorlalți în același stadiu sau chiar să-i facă să dea înapoi.

Ei, eu încurajez în continuare, dar ceea ce nu e piedică pentru ceilalți!

1

Dosarul Popcorn – Ana Rotea

Acesta este primul caz al Detectivilor Aerieni. Adică al unor copii care stau la un anumit etaj într-un bloc… Ei sunt în dușmănie cu tripleții care stau ceva mai sus decât ei, deci sunt mai aerieni decât ei…

Popcorn este un porcurșor de Guineea care a dispărut, iar copiii pornesc să-l caute. Prima grupă de detectivi își pune nume dintre cele mai amuzante și se comportă cu naivitatea specifică celor mici. A doua grupă de detectivi pornește pe urmele lor, ca să se laude cu realizările pentru care n-ar vrea să facă mare lucru. Dar sunt simpatici rău acești tripleți: mesajele pe care le transmit prin cornetele pe care le suflă te țin cu gura la urechi. Poate nu neapărat pentru că sunt poante noi. Dar mai ales pentru că-ți aduci aminte de tine, mic, de tine care credeai că vei stăpâni lumea și că le vei demonstra tu celorlalți cât de tare ești.

Comicul de apogeu – pentru mine! – este până în mijlocul romanului, în tot timpul cât primii detectivi trebuie să-i adreseze *celei de-a doua suspecte* câte 3 întrebări de persoană. Sunt atât de serioși în penibila lor acțiune încât nu te poți abține: zâmbești, zâmbești, zâmbești…

Ce bine că Ana Rotea a făcut Facultatea de Drept 🙂 : a reușit să alcătuiască un dosar complet al crizei. Și să-l rezolve. Câștigând în felul acesta nu numai secțiunea 8-14 ani din cadrul Trofeului Arthur, ediția 2015, ci și inimile cititorilor.

0

365 fabule – editura Girasol

Cred că toți suntem sătui de aceleași fabule pe care le știm – Donici, Alexandrescu, Esop. Avem nevoie de niște fabule moderne. Chiar da. Cartea aceasta mi-a plăcut pentru că are povestiri noi și se finalizează cu o învățătură importantă pentru relaționare – căci mulți din ziua de azi știu doar să ceară, nu să și dea. Aleg câteva dintre ideile lunii ianuarie.

  • Distrează-i mereu pe cei care suferă.
  • Înțelept e cel ce-și recunoaște vina.
  • Fiecare trebuie să fie mulțumit cu ceea ce face.
  • Egoistul nu va găsi niciodată ajutor.
  • Nu e frumos să vezi defectele celorlalți până nu le vezi pe ale tale.
  • E dovadă de mare înțelepciune să te accepți așa cum ești.
  • Adevărații prieteni se ajută întotdeauna.
  • E bine să cauți mereu partea bună a lucrurilor.
  • Ideile rele duc la rezultate la fel de rele.
  • Lucrul împreună iese mereu bine.
  • Dacă nu vrei să fii dezamăgit, mai bine ești precaut.

Dar nu pot să uit de *Niciodată nu plouă pe gustul tuturor*.

Sigur, sunt și lucruri care au mai multe fațete, așa că idei precum *Nu cereți imposibilul* sau *Curiozitatea este un sfătuitor rău* pot fi nuanțate. Pentru că eu cred, (fără a fi perfecționistă, o, da, chiar nu am nimic din caracteristicile unui perfecționist!) că se poate să împingi propriile limite și, chiar dacă nu ajungi unde sunt și ceilalți, poți măcar să mai faci niște pași înainte față de locul unde ai stat până atunci (cum spunea instructorul de sport: *fă întotdeauna cu un exercițiu mai mult decât ai făcut data trecută, chiar dacă îți pare greu!*)

Cât despre curiozitate… Unii sunt curioși și încearcă lucrurile rele, iar alții nu sunt curioși și pierd ocazii bune de a se dezvolta. Așa că trebuie să ne dăm seama din care categorie facem parte și cum putem să facem slalom printre situații, alegând ce e necesar și respingând ce ne distruge.

0

Ramona – Beverly Cleary

Citeam în cartea *Împăcarea cu pierderea* că, atunci când treci printr-o perioadă dificilă, (moartea cuiva drag, aflarea unui diagnostic de boală incurabilă, divorț), ar trebui să ai pe noptieră două cărți: Biblia și o carte plină de veselie. Prima pentru a-ți alina inima, a doua pentru a-ți întări mintea… Eu am găsit cartea cu poante în *Ramona*. E drept că e pentru copii, de la 4 ani în sus, dar la fel de drept este că vei fi fericit să intri în acea lume, indiferent ce vârstă ai – mai ales dacă trebuie să evadezi din depresia ta.

Ramona este savuroasă (acum vorbesc despre eroină, până acum am luat în discuție cartea) și trece prin aventuri care stârnesc zâmbetul. Descoperi că viața unui copil poate fi o continuă intrigă și fără să inventeze autorii superputeri și fără să se facă vrăji.

Autoarea intră și în psihologia copilului, cartea ajutându-i pe părinții mai puțin familiarizați cu interiorul unui copil de 4 ani să-l înțeleagă și să devină respectuos cu el, pentru că și anii mici sunt ani de luptă, nu numai adolescența sau cei în care începi să-ți cauți de muncă (ori partener de viață 🙂 ).

Capitolul Arată și povestește este cel pe care propun să-l transformăm o realitate în viața noastră de adulți. La ce mă refer?

a. jocul *Arată și povestește* este unul care le permite copiilor să aducă de acasă la grădiniță un obiect și să vorbească despre el. Vă dați seama câte am afla despre oamenii de lângă noi dacă ar aduce la lucru obiectele importante din viața lor? 🙂

b. aici este luată în discuție neputința copilului mic (și veșnicul refuz al omului mare) de a oferi și celorlalți ce are el – *a împărți este important* , le zicem copiilor, dar noi n-am da un cap de ață celor din jur.

c. ce-ar fi dacă ni s-ar pune în față principiul de la grupa mică: *trebuie să dai cuiva ceva ce îți e drag din lucrurile tale ori să primești de la altul ceea ce nu-ți dorești*… 🙂

d. uneori, rămâi cu mai multe lucruri dacă ai inspirația de a-i oferi cuiva posibilitatea de a face ceva la care nu te pricepi și la care el este foarte bun (citiți și veți înțelege cum se aplică transformarea unei triciclete în bicicletă la viața noastră!)

Serios, după ce citiți cartea, chiar dacă aveți 83 de ani, vă doriți să fiți Ramona. Sau, dacă aveți 28, o veți înțelege pe Ramona din copila dv, din nepotul dv sau din vecinii de bloc.