0

Docbook – necesar și suficient

Când este vorba despre mers la doctor, în România, oamenii se împart în cele două extreme: cei care merg la control  din orice pleoapă care li se zbate și cei care nu dau deloc pe acolo, pornind de la premisa că nu li s-o întâmpla răul tocmai lor. În ce categorie vă înscrieți?

Sigur, ar mai fi cei care merg pentru un control de rutină la doctor, dar aceia sunt atât de puțini încât s-a considerat necesar să se conștientizeze populația de importanța prevenției. Astfel a apărut Docbook.

În urmă cu 15 ani, mama pleca în Suedia. Era decisă să nu se mai întoarcă, lucru care mă bucura teribil – nu că îmi imaginam că va strânge bani mulți de acolo și mi-i va da mie, ci era fericită pentru că aici singurul sentiment pe care îl trăia era frica de ziua de mâine. Se temea pentru viața ei, tatăl meu amenințând-o mereu cu moartea. Așa că cine nu ar tresări de fericire să știe că e la adăpost persoana pe care o iubește cel mai mult pe lume?

După 6 luni de străduință pe tărâm scandinav, mama mi-a spus sfârșită: *Trebuie să mă întorc acasă. Am greșit mult. Atunci când am plecat, nu mi-am făcut și eu nici măcar un control, să-mi dau seama cum stau cu sănătate. Mi s-a spus deschis că diagnosticul este foarte greu: cancer. Nu mă descurc aici, singură, deși ei sunt bine intenționați și am dreptul la serviciile lor medicale. Vin acasă, mamă. Și nu pentru fericire, ci pentru ce e mai rău.*

După cum spusese, la plecare nu-i trecuse prin minte să facă niște controale de rutină. Câți dintre noi se gândesc să facă un control de rutină pe an, de ziua lor sau din 6 în 6 luni, dacă li se atrage atenția că ar fi mai bine să treacă mai des pe la cabinet? (Sincer, eu am o aluniță despre care doctorița mi-a spus acum 3 ani să o ținem sub observație, an de an… Credeți că am mai fost pe acolo? Dar acum, vorbind cu voi, îmi vorbesc și mie!!!)

Sosind cu primul avion, diagnosticul confirmat, a fost nevoie de radioterapie, pentru a localiza tumora într-un anumit spațiu, apoi a fost îndepărtat țesutul bolnav, după care a urmat chimioterapia. Doctorul care a operat-o pe mama i-a spus: *Ați fost cel mai grav caz al meu care s-a vindecat.* Nu vreau să număr câte dintre prietenele mamei din acel an petrecut în spital mai sunt acum în viață.

Da, mama a scăpat, chiar dacă nu a fost preventiv la doctor, dar acest lucru se întâmplă o dată la 10.000 de persoane. Însă dacă am ajunge preventiv la doctor, ar fi salvate 8999 de persoane din 10.000.

De aceea este nevoie de Docbook și acesta își face datoria pentru toți cei care se gândesc la ei și-și dau seama că degeaba amână: mai bine acum și rămân în continuare lângă cei dragi decât mâine, când e prea târziu și-i vor lăsa pe cei dragi înlăcrimați.

Am scris acest articol pentru că s-a potrivit cu experiența familiei mele, altfel nu aș fi avut ce căuta într-un subiect pe care nu îl stăpânesc.

În perioada 5 – 12 februarie se derulează campania Prevenția salvează vieți, prin care specialiștii își propun să ne atragă atenția asupra importanței controalelor și analizelor regulate, chiar dacă nu există niciun simptom în organism. Campania este inițiată de DocBook, prima aplicație de programări online la doctor. Practic orice persoană se poate programa la ce clinică, la ce medic și la ce oră dorește, direct de pe telefon, tabletă sau laptop.

În încheiere, aș vrea să vă spun ceva, tot din experiența mea: am mers la doctori preventiv și unii dintre ei mi-au râs în nas – *ce, doamnă, vă plictisiți acasă, nu aveți ce face? Sunteți sănătoasă, nu mai bateți ușile cabinetelor*. Nu luați în seamă aceste atitudini (în cazul în care întâlniți astfel de persoane – cred că între timp s-au schimbat, mie ultimul mi-a dat această replică acum 4 ani. În 4 ani se schimbă o generație, nu? 🙂 )!

Dv v-ați rezolvat situația și știți că sunteți în regulă, iar ei n-au decât să fie mustrați de propria conștiință pentru că, în loc să încurajeze prevenția, o descurajează. Mergeți înainte, considerând că prevenția este cea mai bună prietenă a celor ce trăiesc îndelung pe acest pământ. Cu prevenția mână în mână, s-ar putea să-i plictisiți pe cei din jur, dar dv nu vă veți plictisi niciodată – căci viața are mereu câte ceva frumos de oferit.

Anunțuri
0

6 Below: Miracol on the Mountain

Pun pariu că ați văzut filmele care au apărut în 2017, dar pentru acesta nu v-ați făcut timp. Nu promite mare acțiune. Și nici nu are. Adică un tânăr care umblă prin munții plini cu zăpadă, încercând să ajungă pe un vârf unde ar putea da de puțin semnal ca să le spună celor de la stație unde se află el rătăcit…

Formularea aceasta mi-a adus aminte de versurile lui Eminescu: *Un moșneag, da, împărate, dar moșneagul ce privești, nu e om de rând, el este Domnul Țării Românești.*

Pentru că tânărul acela, da, tânărul acela fusese un copil talentat la hochei, un jucător perfect, doar că problemele cu un tată autoritar, obsedat de perfecțiunea jocului și înfumurarea de a ajunge cel mai bun, l-au dus pe o altă cale – cea a drogurilor. Și, dacă nu vrei să lupți cu drogurile, pentru că ți-e mai simplu să le iei și să intri într-o lume mincinoasă și frumoasă, atunci încearcă să lupți cu muntele și tot arsenalul său – zăpada, lupii, apa care se ivește când nu te aștepți, de sub nămeți, picioarele tale din care mai iei câte o bucățică pentru a ronțăi puțină proteină…

Vi se pare că drogurile sunt greu de lăsat în urmă? Luptați cu moartea pe munte și veți vedea cum nu vă veți mai atinge niciodată de mizeriile acelea… dacă evident veți supraviețui… Pentru că nu numai drogurile vă pot lua viața, ci și gerul…

Un film pentru adolescenții rebeli, un film pentru părinții care resping copiii care se apucă de nebunii, un film pentru părinții perfecționiști care vor să facă din copiii lor ceea ce nu au fost ei niciodată – învingători.

A, și mai este un film pentru iubitorii de munte – peisajele sunt de vis. Pe măsura coșmarului interior al celui care de data aceasta luptă; nu pentru viața sa, ci măcar pentru a-i spune mamei, prin stație, că îi pare rău că a supus-o la o astfel de viață. Și el, după ce tatăl…

Vizionare plăcută, că apoi veți avea inima plină.

3

Blonda atomică – fugi de ea!

Faceți-vă un serviciu: scutiți și banii, economisiți și timpul. Nu vă pierdeți vremea cu filmul acesta. Rămâneți cu impresia incitantă pe care o face clipul de reclamă și atât. Nu mai scormoniți. Finalul previzibil este cel mai simplu dintre toate neajunsurile. Masochiștii s-ar putea să găsească ceva plăcere în scenele de bătaie, dar te învăluie straturile de râs din sală când se folosesc tirbușoane, chei în obraz și alte chestii, cu care îi pui la pământ pe cei care sunt fără număr, fără număr, iar tu rămâi în picioare. Cum se spuneau poante cu Chuck Norris, în curând se vor spune cu blonda atomică pentru că totul nu numai că pare ireal, dar pare de prost gust.

Da, știu, am fost contrazisă de mulți când am mai făcut antireclamă unor filme în care joacă mari actori. E părerea mea și mi-o susțin. Să adaug ceva: oricine are dreptul la o gafă în viața sa profesională, cu atât mai mult când e personaj principal și producător.

Acum, dacă vreți un lucru bun, în afară de faptul că filmul e plin de clișee… Se poate discuta cu cine nu știe istoria comunismului despre acea perioadă. Cum fiul nostru are peste 18 ani am putut merge împreună (limita e de 15) și, de vreme ce nu a înțeles nimic din subtilitatea istoriei, din cauza derulării rapide a bătăilor), am avut 2 ore de discuții istorice după.

Dar puteți evita să dați bani și să vedeți o banalitate cu sânge, ținând pur și simplu o carte de istorie în față.

Asta-i părerea mea, a celei care și-a dorit să vadă filmul și-a insistat să-l vadă chiar la premieră – de ce? Pentru că am fost atrasă de reclamă! Care e dulce și incitantă într-un mod copilăros, pentru ca apoi să ți se ia de faze penibile.

0

EVENIMENT & proiecție în exclusivitate

  •  Prelegere „Traumele timpurii” & proiecția celebrului documentar „In Utero”!

     Știați că istoria noastră de viață începe încă înainte de naștere? Că din momentul concepției suntem profund influențați de materialul genetic? Știați că trauma poate fi transmisă de la o generație la alta?

     Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei va organiza joi, 6 iulie 2017, o prelegere despre traumele timpurii și cum acestea ne influențează viața. Evenimentul va fi susținut de conf. univ. dr. Diana Vasile și va avea loc la sediul ISTT din Str. Giacomo Puccini nr 8A. În premieră pentru România, în cadrul evenimentului va avea loc proiecția documentarului IN UTERO!

    Evenimentul va fi deschis de conf. univ. dr. Diana Vasile, președinte ISTT, care va susține prelegerea „Traumele timpurii”, o incursiune de 30 de minute într-o lume a cărei explorare a căpătat în ultimii ani din ce în ce mai mult sens.

    „Se vorbește tot timpul despre trauma. Este peste tot în jurul nostru, fie că vrem să o recunoaștem, fie că nu. Dar prea puțin se discută despre cauzele traumei. De unde vine ea, cât de adânc este îngropată în genetică, cum sau dacă se transmite de la o generație la alta. Primul pas spre vindecare este, de fapt, înțelegerea acestui fenomen.”, este de părere conf. univ. dr. Diana Vasile, președinte ISTT.

    Prelegerea va fi urmată de proiecția unuia dintre cele mai așteptate filme documentare: „In Utero”. Realizat în anul 2015, în Statele Unite, în regia lui Kathleen Man Gyllenhaal, filmul urmărește impactul pe care viața intrauterină îl are asupra dezvoltării noastre. Timp de 100 de minute, veți fi în contact cu unele dintre cele mai abilitate voci la nivel mondial – cercetători, medici și psihologi. De la ei veți afla cum experiențele trăite de noi în perioada intrauterină ne modelează propriul viitor. Documentarul In Utero dovedește clar că este știintific posibil ca efectele unui eveniment traumatic să fie transmise de la o generație la alta prin modificări asupra genelor.

    Filmul este subtitrat în limba română, iar ISTT este unic deținător în România al drepturilor de difuzare a documentarului „In Utero”.

    Mai multe despre renumitul film „In Utero” puteți vedea aici: https://youtu.be/Rtt-62U9XYs

    Detalii despre eveniment și achiziția biletelor sunt disponibile și aici:

    https://www.facebook.com/events/1827968637518584/

     

0

Per Olov Enquist – Cartea despre Blanche și Marie

A fost cartea pe care am citit-o în cele 3 ore cât l-am așteptat pe soțul meu la complexul Vulcan, să-și termine filmările, pentru a putea apoi pleca spre Slatina. O aveam în geantă și mi-am imaginat că o voi termina, că timpul îmi va fi de ajuns, însă m-am înșelat. Deși  are doar 200 de pagini, nu se citește ușor pentru că întâlnești în ea orori la care nu te-ai aștepta. Spre deosebire de Pia Degermark, a cărei carte tocmai o terminasem, Per Olov Enquist nu e un om care suferă și-și scrie experiența, ci un talentat scriitor de ficțiune de tip documentar. Pia D era o femeie, o mamă, era o persoană care-și depăna amintirile. Enquist este cel care ia trei jurnale ale unei individe din care a rămas doar un tors, la înmormântare și aduce în atenția noastră viața acesteia, în strânsă legătură cu … Marie Curie, celebra deținătoare a două premii Nobel.

O carte dură, brutală, despre ceea ce însemna femeia înaintea primului război mondial; ce reprezenta ea ca studiu de caz, în spitalul de boli nervoase al profesorului Charcot și ce reprezenta ea în laboratorul de studiu, care scotea la iveală noi elemente chimice. O mamă de fată nu trebuie să scape această carte. Trebuie să o citească în așa fel încât să poată să o discute cu ea, ca preadolescentă sau adolescentă.

Când fiul meu era în clasa a 3-a, am fost într-o excursie cu clasa lui, iar 3 fete – imaginați-vă câți ani aveau acele fete! – l-au înconjurat pe unul dintre băieții din clasă – la câtă psihologie știți, cât de capabil ar fi fost el de așa ceva? – și l-au rugat să se culce cu el, că vor fi sclavele lui toată viața, dacă le face asta. Eram acolo, le-am auzit și m-am crucit. Trei fete de 9-10 ani, se milogesc de un țâșt-bâșt să le facă ceva ce ele nici nu știu ce înseamnă, până la urmă – pentru că dacă ar ști ar mai amâna puțin, până se vor putea bucura de aceasta!

Repet: cartea lui Enquist este greu de digerat emoțional. Dar credeți-mă e mai bine să trăiești experiențele negative prin personajele acestea de roman, care au existat și au purtat toate poverile, decât să le iei tu asupra ta sau să le trăiască fiica ta.

Iar cartea este un răspuns pe care îl așteptam de mult, de pe când citeam cărțile de literatură ale adolescenței mele, de pe când nu înțelegeam ce era cu istericele și epilepticele despre care scriau, în mod deosebit, francezii… În caz că vreuna dintre noi ar aluneca vreodată spre astfel de *meleaguri ale gândurilor* sau faptelor, avem modelul îngrozitor și ne întoarcem cumințele spre logica, raționamentul și respectul de sine despre care ne vorbește epoca noastră.

3

Articulo(-)ruginoza

Proful de spinning: Aveți grijă de articulații. Asta nu e vreme pentru blugi tăiați, nici la genunchi, nici mai sus, nici mai jos. Și cu atât mai puțin de pantaloni până la gleznă, fără șosete sau cu șosete discrete 🙂 . Și nu uitați de extremități: acoperite și mai ales încălzite.

Articulații și extremități. Nu uitați că nu sunteți roboți, ci aveți niște încheieturi care, dacă încep să scârțâie, vă fac să chițăiți. De durere.

#MSMdelaSecom #Articuloruginoza #MSM750mg #parentingpr #secom #secomromania #articulatii #viatadeblogger #menssanaincorporesano #stildeviata #viatasanatoasa #momblogger #blogger #catalogulprovocarilormoderne

0

Blanka la KINOdiseea, 2016

La filmul Blanka am vrut să mă uit mai mult dintr-o emoție, cum că numele ei seamănă cu al meu. Cei peste 11 ani pot să o vadă pe Blanka furând, mințind, dar mai ales pot fi gata să plângă în momentul în care ea va lipi pe pereți anunțul: Caut mamă pentru 30.000 pesos.

Cei care aveți mame și vă bat la cap pentru note sau pentru teme, cei care aveți mame și le povestiți cum a fost la școală, cei care vă bucurați ieșind cu ele în oraș sau de faptul că vă însoțesc la spital, când sunteți operați, nu știți să apreciați o mamă, dar ea, care avusese o mamă alcoolică, dispărută cu un bărbat… habar n-avea ce este îmbrățișarea și își dorea din toată inima un singur lucru: să simtă iubirea unei mame.

Urmărind filmul m-am întrebat dacă i-am dat destulă iubire fiului meu, dar este o întrebare absolut prostească pentru că da, nu am avut jucării scumpe, nu am avut tehnologie pentru el, dar zilnic făcea tabele și listuțe cu modul în care să-I mai învăț o emoție, să-l ajut să se exteriorizeze, să poată să se bucure de iubire și să dăruiască.

Fata care la început invidia copiii pe care-i luau vedetele când mai trăgeau câte o fugă prin țările sărace este luată doar de un bătrân orb și are parte de multe probleme. Evident că le ghiciți – ce pot fi? Să i se fure banii, să fie vândută ca marfă umană, să … Ideea e că ultima secvență pe mine m-a surprins și de aceea spun eu că sfârșitul poate fi mai bun decât un întreg film sau decât o întreagă carte – decizia de final poate să fie mai impresionantă decât orice dialog dintre filosofi.

Pentru că nu avea mamă, iar o mamă este cea care-ți descoperă sau te ajută să-ți descoperi talentele, Blanka nu-și cunoștea valoarea, însă la sfârșit inclusiv lucrul acesta se rezolvă.

Filmul merită văzut, chiar dacă a fost filmat în Manila și veți vedea sărăcia lor, care poate vă va indispune că seamănă atât de mult cu unele județe de-ale noastre.