0

Social Media Summit – un eveniment Biz

Evenimentul ultimei zile de iarnă, eveniment care aduce primăvara – primăvara scrierii și bucuriei pentru că ceea ce scrii are valoare.

El se adresează specialiștilor în comunicare din companii și agenții de PR, oamenilor de marketing și vânzări, dar și bloggerilor.

Vino să afli care sunt strategiile eficiente de promovare în rețelele sociale. Se vor dezbate cele mai bune campanii din ultimul an și vei afla care sunt tedințele pentru 2018.

Despre invitații care vor vorbi, puteți afla mai multe amănunte aici.

Evenimentul în sine este detaliat aici.

Lucrul care, desigur, vă interesează cel mai mult, cum vă puteți înscrie, îl găsiți explicat aici.

Orice alte amănunte, vă vor fi oferite folosind datele de contact.

Îmi doresc să ne vedem acolo, cât mai mulți dintre cei cărora ne place să scriem și, prin scrisul nostru, să avem impact în societate. Nu uitați – puneți deoparte ziua de 28 februarie.

Iar dacă doriți să știți ce anume se va întâmpla acolo, printre multe altele:

Lansarea Digital Report

La doi ani de la publicarea în premieră a listelor cu cele mai relevante nume din blogosfera românească și la mai bine de zece ani de când scrie despre online-ul românesc, Biz lansează a doua ediție Digital Report, care reunește informații despre cele mai importante agenții de digital din România, tendințe și evoluții ale pieței de digital, liste cu cele mai relevante nume din blogosfera românească, clasificate în funcție de domeniile pe care le acoperă, top cei mai urmăriți vloggeri, top conturi de Instagram, precum și top bloggeri cu care au colaborat agențiile și top agenții cu care au colaborat bloggerii în 2017.

  • Cele mai importante agenții de digital din România
  • Tendințe și evoluții ale pieței de digital
  • Liste cu cele mai relevante nume din blogosfera românească, clasificate în funcție de domeniile pe care le acoperă
  • Top cei mai urmăriți vloggeri
  • Top conturi de Instagram
  • Top bloggeri cu care au colaborat agențiile
  • Domeniile in care s-au facut cele mai multe campanii in 2017
  • Bloggerii cei mai prezenti in campaniile din 2017
  • Cele mai importante campanii din 2017

Pe 28 februarie, bine?

Anunțuri
0

Este scrisul o meserie nerecomandată femeilor?

Aceasta a fost întrebarea de debut a Intersecțiilor de miercuri, 31 ianuarie 2018, de la Rezidența BRD Scena 9. Răspunsul la această dilemă și la altele l-a oferit scriitoarea Gabriela Adameșteanu. Curiozitatea bine pusă în cuvinte interogative i-a aparținut Anei Maria Sandu, scriitoare și ea. Despre invitată am descoperit câteva date pe care ar fi bine să le știm, înainte de a pornit la dezbaterea … de după dezbatere – primul articol și un interviu al doilea.

*Prozatorul este un spion al altora sau chiar al propriei vieți. Scriitorii nu sfârșesc întotdeauna bine și o existență ca a lor este greu de dus. Meseria asta te expune public – depinde de cum ești tu ca să te simți bine într-o astfel de expunere sau să te simți inconfortabil. Faptul că scriem despre cineva, îi determină pe cei ce citesc să ne vadă pe noi în acele personaje – și nu întotdeauna suntem! Partea cea mai complicată a meseriei de scriitor pentru o femeie este atunci când apar cele două aspecte pe care unele dintre noi le vor: cuplul și maternitatea. Meseria aceasta te poate face nepotrivită pentru relaționare sau poți avea relație, dar ți se va reproșa mereu – și dacă nu o va face soțul, poate o va face copilul, ori se va lua de tine soacra… Pentru scris, trebuie liniște, înțelegere sau măcar indiferența celor din jur, care să te lase să-ți vezi de ale tale. Dacă se întrunesc toate, poți fi fericită cu meseria de scriitoare. Dacă nu, vei suferi în relație, vei suferi pentru că nu reușești să scrii sau pentru că scrii, dar cu un preț prea mare…*

Scriitoarea Gabriela Adameșteanu a povestit despre faptul că, la început, în Epoca de Aur, se intra în Uniunea Scriitorilor nu cu o carte sau cu două, ori trei, ci cu niște fragmente publicate în ziare de specialitate, în vreme ce spre *89, nu mai erau admiși scriitorii la publicare cu propriul roman, doar în antologii – iar de intrat în Uniune nici nu mai putea fi vorba. Sigur, pe vremea dulce, când deveneai scriitor pentru un roman sau două, primeai apartament și chiar puteai circula prin lumea largă.

Scriitorii mergeau la Madame Candrea, unde se întâlneau pentru a bea, dar Gabrielei Adameșteanu i se părea că viața literară este toxică, nu participa la astfel de întâlniri – exista o violență care avea ca origine băutura multă, exagerat de multă, dar era și spaima că ești ascultat în tot ce zici la mesele cu cei în care ți-ai dori să ai încredere. Pe de altă parte, fără niciun pic de delicatețe, se descriau unii pe alții în romane și chiar spuneau despre asta în gura mare.

*O lume închisă care te sterilizează, viața părea în altă parte.*

Cam același este sistemul și în zilele noastre – zic eu! La întâlnirile celor care au peste 65 de ani se termină mereu cu băutură adusă de acasă sau cu niște propuneri indecente – de nici nu-ți vine să crezi că acești bătrânei mai știu ce înseamnă ceea ce propun! 🙂 , în vreme ce cei până în 45 nu se întâlnesc, fiecare fiind lup singuratic, pe propria-i răspundere. Invidie? Timiditate? Nesiguranță?

Cei care scriu și au un cerc în care se simpatizează și se ajută sunt mai presus de marii scriitori români, cel puțin din acest punct de vedere. Nici nu-și toarnă prietenii, ca pe vremuri, nici nu-și toarnă băutură în cap și-n sân și nici nu-și toarnă gogoși unii altora ca să-i impresioneze.

….

Despre scriitură și ideile Gabrielei Adameșteanu cu privire la ea, voi reveni într-un alt articol. Eu am fost impresionată de vivacitatea și pot să spun fără să greșesc frumusețea acestei doamne de 75 de ani, căreia nu i-aș fi dat mai mult de 60. Se pot ține bine și româncele care-și propun aceasta, chiar dacă nu au sponsori pentru operații estetice repetate.

Darul cel mai mare pe care vi-l puteți face după ce ați citit aceste gânduri ar fi să căutați cărțile scriitoarei și să le parcurgeți pentru a vă da seama cât de aproape de gândirea dv este ea în ceea ce creează.

Spor la lectură!

0

Speranțe renăscute – Debbie Macomber

Să fim serioși, când o editură vinde 30 de cărți cu 100 de lei, nu te aștepți să-ți trimită cele mai bune titluri, dar când am făcut achiziția de la Lira, nu mi-a păsat să primesc cele mai interesante cărți, ci pur și simplu să-mi fac o idee despre ce înseamnă o carte romantică (nu de alta, dar, cum am scris și aici, nu mai citisem o carte de acest gen, eu fiind preocupată de cu totul alte stiluri!). Necunoscând autorii, nevrând să mă informez despre cărți (ce cred alții sau și mai rău descriere în amănunțime!), eu am parcurs cărțile cu creionul în mână exact pentru un lucru care, de regulă, nu-i interesează pe cititori – cum se scrie, ce înseamnă un roman de dragoste. Am subliniat comparațiile, am încercuit cuvintele deosebite, am pus acoladă la pasajele cheie, am scris în dreptul fiecărui moment care mi s-a părut mie interesant un comentariu, iar la frazele care aveau poante sau ironii am atașat un zâmbet. Nu mai spun că pe pagina de la final, la fiecare capitol am făcut o scurtă prezentare, în 10-15 cuvinte cuprinzând esențialul.

Știți cât costă un curs pentru a învăța să scrii cărți romantice? Între 300 – 500 $. Nu e mai simplu să urmărești în timp ce citești și să-ți faci o idee singur? Cam aceasta a fost dorința mea.

Ei bine, după ce am terminat de citit un autor, l-am căutat și pe net, am văzut dacă are blog sau nu, ce spun cronicile despre cărțile lui. Dar înainte, nu. Așa că am început eu să citesc plină de naivitate această carte care mi s-a părut societatea americană pur sânge. Personaje care nu au probleme materiale, ci doar emoționale. Personaje care sunt în căutare de ceva și acel ceva li se oferă pe tavă. Personaje care se despart și reușesc să nu se urască (a, da, ar trebui să învățăm și noi măcar din această latură a lor).

Un gând mi-a venit ca o boare – la cum se prezintă situația acestor personaje, ar fi meritat un film. Un film gen Diva sau Hallmark. Un film ușor, pentru cele care tricotează și vor în același timp să nu se gândească la ceva anume, că nu mai suportă gândurile lor, așa că vor să aibă pe fundal voci plăcute. Și mai ales să ridice ochii de pe lucru (căci știți că cele care tricotează pot să nu se uite la andrele, exact cum scrie priceputul la computer în metoda oarbă…) și să vadă chipuri din acelea încurajatoare – căci personajele cele mai mult au depășit 50 de ani, dar sigur cu operațiile de rigoare vor arăta așa de bine încât fiecare doamnă se va simți iar tânără și frumoasă precum eroinele.

O să caut pe net, mi-am zis, dar nu acum; trebuie să termin, să nu cumva să mă las influențată în caz că…

Singura mea întrebare, pe parcursul cărții de 381 de pagini, era… totuși, cum va reuși autoarea să încheie atâtea necunoscute, pentru că se apropie finalul cărții și sunt o sumedenie de lucruri care nu pot fi închise precum ușa de la frigider – pac-pleosc. E nevoie de un fel de ușă ca aceea care are arc și se închide încet-încet… Mda, când am ajuns la final cu toate nerezolvate, mi-am spus că mai există un volum. Bine, îl voi căuta la chioșcuri, poate există.

Intru pe net. Pentru toate curiozitățile mele, doar semne de exclamare: sunt mai mult de 10 volume care se ocupă de aceste povești. Și mai sunt și 3 serii de filme realizate de … cine credeți? Exact! Hallmark.

Cedar Cove, îi zice serialului, iar după ce am început să văd episodul pilot m-am cam speriat. Ce diferență poate fi între ceea ce-ți imaginezi tu și ceea ce pun regizorii. Cum vedeam eu personajele și cum apar ele, cum arată ele… Ce să zic, mi-ar fi plăcut să citesc, mai degrabă decât să privesc, dar cum la noi pe piață nu există toate volumele, iată cum încep eu să joc într-o horă a deschiderii ochilor și a acceptării ofertei altuia, nu a bucuriei de a-mi forma eu lumea mea datorită cărții.

Oricum, dacă mă întrebați, stilul lui Debbie Macomber nu m-a cucerit ca al lui Mary Balogh, dar Debbie a vândut 200.000.000 de exemplare în întreaga lume, iar romanele ei au rămas pe lista de bestseller mai mult de 990 de săptămâni. (Doar ca să numeri până la 990 îți ia o viață, dar să-ți imaginezi că pot să fie atât de îndrăgite… ) Și să nu uităm că 16 dintre ele au ocupat prima poziție. 16? Câte altele o mai fi scris și au rămas în umbră? 🙂 🙂 🙂

P.S. Replicile din film sunt mult mai reușite decât cele din carte. Probabil că dacă nu s-ar fi străduit să lungească atât de mult un volum și cărțile ar fi fost la fel de incitante ca filmul. Pe de altă parte, filmul câștigă prin splendidele imagini ale portului…

1

Cadoul meu de Crăciun

Sunt genul care se ocupă de lucruri serioase, nu de prostii… Îmi plac filmele psihologice franțuzești, le prefer celor siropoase. Nu am citit în viața mea o carte de dragoste – cărți în care erau povești inserate, pe nesimțite, da, dar nu cărți din colecții romantice. În plus, dacă am de ales între un film cu un el și o ea și o comedie, aleg imediat comedia.

Oare cum de-am ajuns să am în cameră 30 de cărți romantice? 🙂

Păi, în primul rând, pentru că … soacra. 🙂 Să explic. Noi locuim împreună și cred că o înțeleg: e destul de frustrant să îți vezi nora ajunsă cu băiat major că poartă căciulă cu bufniță și își crește colecția de plușuri în fiecare săptămână. La acest sfârșit de an aveam de gând să mai adaug doi oameni de zăpadă măricei, dar tocmai auzisem o pufăială: of, nu mai avem nici pe unde să trecem de toate astea… 🙂 Și atunci mi-au picat ochii pe oferta de la Litera – pentru 100 de lei, 30 de cărți romantice.

În contextul în care eu, fără nicio explicație clară, în cadrul unui NaNo camp din 2017 am început și terminat de scris un roman de dragoste, fără însă să am vreo cunoștință de stilul pe care ar trebui să îl abordezi ca să îndrăznești să te aventurezi într-o astfel de activitate – spun asta pentru că am luat cursuri pentru toate celelalte lucruri pe care le scriu, pe net, în oraș sau citind cărți de specialitate. Cum mi s-a părut amuzant să redactez așa ceva, m-am întrebat cum sunt cărțile de acest gen; probabil că acum era momentul în care puteam afla.

Și cine a avut cel mai voluminos pachet de la Moș Crăciun? – chiar dacă sunt micuțe cărțile, 30 adună ceva greutate și cer destul spațiu. În plus, cărțile pot fi ușor dăruite, după ce le-ai terminat, pe când la plușuri eu nu renunț, să fie clar 🙂 – sunt prietenii mei! 🙂

Recunosc, Nora Roberts nu mi-a plăcut în mod deosebit. Am citit prima dată cele cinci volume ale ei – are 200 în total: da, pot fi scrise și de alții și semnate cu numele ei, dar vă spun cu mâna pe suflet, dacă eu am terminat într-o lună o carte de acest fel și fără nicio pregătire, cineva care are dorința și talentul de a descrie o întâmplare de acest gen își poate duce la capăt visul!!! Cred că știu ce nu mi-a plăcut – predictibil totul. Nu spun că nu ar fi interesant să citești câte o carte pentru fiecare personaj feminin al unei familii care are 5 femei, cărora li se adaugă alte femei care merită și ele câte un roman. Asta da, mi s-a părut incitant – precum ciclul Pantalonii călători. Însă amestecul de roman polițist cu romantic mi s-a părut slab… În fine, nu vreau să insist, dintre cele 200 ale ei poate că le-am nimerit eu pe cele mai pe gustul altora și nu pe-al meu…

Ceea ce mi-a plăcut a purtat semnătura lui Mary Balogh. Spuneam la început că nu sunt genul care se ocupă cu prostii, da? Eu când citesc o carte (și e a mea! Să nu vă sfiiți să-mi împrumutați o carte, pentru că dacă e a altcuiva o dau înapoi neatinsă de pix 🙂 ) am tot felul de semne pe care le las pe marginea ei, depinzând de ceea ce urmăresc în cursul ei. Cu ce credeți că a plouat în cărțile acesteia? (care, a propos, are 70 de romane scrise și premiul Romantic Times pentru întreaga activitate) Cu chipuri zâmbitoare… Pentru fiecare frază ironică, plină de umor, amuzantă, sclipitoare, am așezat zâmbeței – câți pe pagină? Vreo 3-4 pe fiecare. Hm, asta numesc eu carte interesantă – subiectul oricum îl prinzi din zbor, sfârșitul oricum îl bănuiești – măcar să ai parte de un dialog spumos, interior și între personaje.

Mai multe amănunte despre cartea pe care o citesc acum, râzând, aici. (Mie nu-mi place să povestesc o carte, ci să redau atmosfera pe care o imprimă inimii mele atunci când o parcurg, dar în caz că vă interesează…)

Alta care pune și probleme etice aici. (Doar că trebuie să aveți o indiferență fantastică față de greșelile de tipar – nu înțeleg care a fost motivul – am observat că totuși era trecut și un nume pentru corectură, cu toate acestea există atâtea gafe… la 2 pagini, litere lipsă, dezacorduri, cuvinte în plus, forme ciudate de cuvinte… Poate că a fost doar o întâmplare și nu se va mai repeta la următoarea ediție.)

Acum, că tot am o clipă liberă, mă întreb ce mai cumpăr anul viitor de Crăciun sau o să mă întorc la oamenii mei de zăpadă… 🙂 🙂 🙂

0

Perseverență

Sunt cel mai jalnic exemplu de delăsare. Am citit o carte despre unul dintre cei mai renumiți posesori de IQ înalt, care nu a reușit să facă nimic în viață din cauză că nu era ordonat cu timpul lui.

Și oameni cu IQ pe jumătate (sau chiar cu o treime din al lui!) au ajuns mult mai departe decât el, atât în a oferi lumii din capacitatea lor cât și economic.

Eu – și delăsătoare și cu un IQ nedepistat, de teamă că îl voi descoperi a fi foarte mic 🙂 🙂 🙂 .

Perseverența însă am învățat-o în ultima vreme. O dată din plăcere și o dată din obligație. Eu doar voi explica; dacă aceste experiențe vă pot ajuta, mă bucur, dacă nu – străduiți-vă să le veți avea pe ale voastre, absolut originale, pentru că perseverența este una dintre (puținele) trăsături(le) care aduc multă satisfacție în viață.

Voi începe cu obligația: nu am scris ani la rând, deși simțeam nevoia să fac asta, ba chiar (mă) plângeam peste tot pentru că nu o fac. Eram genul de persoană care știe că are o calitate, dar nu o pune în practică pentru că 1. i s-a spus că oricum n-o să aibă succes, 2. i s-a râs în față că nu din așa ceva se trăiește, 3. nu știa de unde să apuce treaba pe care o avea de făcut… Vă regăsiți?

Și deodată mi s-a cerut din programul de lucru să scriu. Povești. Pentru că de 10 ani scriam rubrici motivatoare. Dar acum trebuia să fiu creativă și originală. (Motivator ești din experiența ta, dar și din multe, multe cărți, de la cele de organizare a timpului până la cele spirituale.) Și am început să scriu. 20 de povești pe lună. 40 de povești la 2 luni… La sfârșitul primului an aveam 240 de povești. Și înregistrate.

Ceea ce eu nu am reușit printr-o mobilizare personală, am reușit printr-o cerință urgentă de la locul de muncă. Îmi iubesc locul de muncă – printre altele și pentru că este partenerul meu de 25 de ani, multă fidelitate de partea fiecăruia dintre noi! – iar unul dintre motive este și acesta – că a reușit să dezvolte în mine lucruri pe care singură nu aș fi reușit să le conturez.

Câte povești am acum, după 3 ani? Asta în contextul acela, al locului de muncă, dar pentru că mi-am rodat mâna cu așa ceva, în timpul concursului NaNoWriMo, la care particip de un an – am reușit chiar să scriu 365 de povești într-o singură lună. (sigur, un cu totul alt format, dar creativitatea și originalitatea sunt aceleași!)

Sfatul meu? Nu fugiți de ceea ce vine ca o obligație căreia credeți că nu îi puteți face față. Că nu aveți trăsătura necesară pentru a o pune în practică – în cazul meu perseverența. Nu mă vedeam scriind zilnic, nu mă vedea scoțând la iveală idei noi, atât de multe și atât de amuzante – pentru că, pentru copii, trebuie să ai și umor!

Să pornesc acum cu cea de-a doua situația din care am învățat perseverența – concursul NaNoWriMo. Căutați locuri în care să fiți provocați, fără a vă compara cu ceilalți. Acest concurs nu are câștigători unici – cei care lucrează serios și depășesc 50.000 de cuvinte, toți, toți, toți, intră în marea turmă a învingătorilor. Nimeni nu-ți cere socoteală despre ceea ce faci, ești tu cu tine, cu intențiile tale și programul tău. Ai mult ajutor pentru a te dezvolta, dar nicio pretenție…

Vedeți dacă în domeniile care vă plac vouă există astfel de posibilități. Sincer, în România, nu cred că suntem 50 de oameni care participăm la așa ceva. Dar sunt convinsă că acest lucru ne-a ajutat pe toți să ne cultivăm stilul și personalitatea. Poate pentru unii nici nu contează acest sistem de scriere – pentru că nu au auzit de el sau pentru că îl disprețuiesc. Dar la noi a funcționat.

Nu stați după metodele tradiționaliste nici în domeniile voastre. Scotociți pe internet în căutare de soluții și în interiorul vostru, iar când descoperiți ceva revoluționar nu dați înapoi pentru că *alții n-au mai făcut*. Milionari au devenit cei care-au adus ceva complet altfel decât era pe piață sau au integrat ceva ce alții au ignorat! (Nu cei care au urmat rețetele altora.)

Vă doresc un an cât mai rodnic și, dacă perseverența era problema voastră, să vă ocupați de altceva de acum, pentru că pe aceasta ați rezolvat-o! 🙂 🙂 🙂

1

Organizarea timpului

Pentru cei care sunt la început de drum în viață și descoperă că timpul le scapă printre degete, aș putea să dau o sugestie. Nu că aș fi mare guru în așa ceva, 🙂 , ci tocmai pentru că nu am fost niciodată și totuși acum *la final de drum* 🙂 reușesc să-mi organizez viața datorită unui artificiu foarte simplu. În cazul în care nu sunteți obișnuiți să aveți un jurnal pe care să îl folosiți și să descoperiți cum vă trece vremea și vă treceți și voi cu ea, (dar și dacă aveți – ideea este că rar mai citești jurnalul, însă ceea ce recomand acum este foarte simplu de consultat) scoateți la imprimantă acest calendar.

Eu am început să-l folosesc acum 3 ani și scriu cu liniuță de la capăt în fiecare pătrățică ce fac sau am de făcut în ziua respectivă. La sfârșitul fiecărei săptămâni mă uitam cum a fost, iar la sfârșitul lunii trăgeam concluziile cu privire la ce trebuie făcut și la ce trebuie renunțat – ori ce trebuie rezolvat într-un timp mai scurt, că la unele lucruri, trebuie să recunoaștem, ne lungiiiiiiiiiim….

În 3 luni, am început să agonisesc nu numai minute, ci și zile… 🙂

Acum, după atâta vreme, abia aștept sfârșitul lui decembrie, să-mi caut elementul meu gratuit și atât de eficient, pe care îmi voi desfășura anul.

A, să nu uit, partea cea mai interesantă a acestor 12 file este că atunci când vreți să știți ceva despre o anumită zi nu trebuie să scotociți prin caiete sau prin minte (asta mai ales pentru cei care nu obișnuiesc să folosească și chiar urăsc pixul!), ci aveți în față totul. Mai mult, la orice nevoie de sintetizare, una este să răsfoiești 12 foi și alta să te confrunți cu zeci (să nu mai spun că eu am jurnalul detaliat într-o adresă specială de mail și, dacă vreau să-mi amintesc ceva despre acum 4 luni… trebuie să pun la grea încercare scrollul).

Un an cât mai eficient vă doresc. Și, dacă veți considera de folos această metodă, spuneți-o și altora. Cei care rezolvă problema cu *omorâtul timpului*, dau viață apoi unor lucruri minunate!

2

Cecilia Ahern – Mulțumesc pentru amintiri

Ultima dată când a fost abordat acest subiect, cel puțin în viața mea, a fost într-un film, când în urma unui accident, în inima unei persoane liniștite a început să încolțească dragostea de motocicletă, de adrenalină. Ceva de genul acesta este și cartea de față – cineva donează sânge și acesta ajunge în trupul unei persoane cu care începe să se vadă, la orice colț de stradă, la frizer etc…

Cartea curge previzibil, dar tonul de umor este punctul forte. Plouă și cu brioșe într-un coșuleț și cu bilețele aruncate în pubela de gunoi în care se afla, culmea, cea la care tocmai acel bilețel nu trebuia să ajungă.

Dialog din abundență, descrieri de sentimente – mi se pare exact genul de roman de care ar avea nevoie un adolescent pentru a-și promite că va dona sânge, nu pentru recunoștința celuilalt, ci pentru că lucrul acesta poate schimba o viață. Dar și genul de carte care te destinde după ce te-ai săturat de toate știrile enervante de la televizor – atât din țară, cât și din lume.