0

Femei cu bărbați – Richard Ford

Când la Clubul de carte s-a votat să citim Cronicarul sportiv al lui Richard Ford, am fost entuziasmată pentru un singur motiv – că era un autor premiat. Dar nu știam nimic despre el. Când am început să citesc romanul, am fost atât de fascinată de scriitura lui, încât l-am terminat rapid. Deși personajul nu îmi era foarte drag, dacă l-aș fi întâlnit nu aș fi fost dintre prietenii lui!, am încercat să-l înțeleg și să călătoresc alături de el în fiecare situație. Nu, nu mi-a fost simpatic și nu, nu mi-a plăcut finalul (știi, domnule Ford, unele fete de 20 de ani se simt jignite când citesc un astfel de roman, nu vor să fie considerate posibile partenere pentru bărbați care le-ar putea fi tată! Sigur, sunt unele care doar la asta visează, dar am întâlnit și persoane vehemente cu privire la acest subiect!), dar modul în care e construită povestea e absolut captivant.

Una dintre prințesele din clubul de carte a dat semnal – Vedeți că organizează Editura Vellant la Cărturești un eveniment cu Ford. Mi-am zis că nu pot pierde așa ceva – deși sunt consemnată în casă pentru iunie, prietenii știu de ce! Așa că am ajuns, cu toată curiozitatea cititorului entuziasmat de primul volum și nepăsător față de cel de-al doilea – pentru că m-am străduit să citesc 200 de pagini din Ziua Independenței, dar nu m-a mai prins, așa că am considerat că i-am acordat destul credit și m-am oprit.

Atmosfera evenimentului a fost destinsă, la masa rotundă aflându-se scriitorul Radu Paraschivescu, Vali Florescu – traducătoarea actualului volum de povestiri Femei cu bărbați și scriitorul Marius Chivu. Câteva întrebări până în ora 19, la care Ford intra în direct pe Skype, și … interviul.

În ceea ce privește titlul cărții pe care o lansează editura Vellant, Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu a făcut o bună observație că uneori *cu* în limba română înseamnă *împotriva*. M-am mirat – de unde a scos-o? Păi, da, că dacă întrebi *cine joacă azi*? *Rapid cu Dinamo*… nu înseamnă că cele două echipe se iau în brațe și se drăgălesc, ci dimpotrivă – Rapid e împotriva lui Dinamo. Și, continuă cel care deja a parcurs cartea, exact cum titlul este un fel de pistă falsă, cartea în sine curge ca o deltă de povești cu momeli care ar părea că duc undeva, dar te duc în altă parte. Un personaj interesant sesizat de Paraschivescu este distanța, (sună bine!) iar lucrul care i se pare uimitor este că personajul, în loc să fie fericit cu ceea ce are, vrea acea fericire de cândva sau de când era cu cineva/altcineva. Marius Chivu a adăugat ideii de distanță că există și distanțe emoționale, dar și distanțe fizice, vorbindu-se mult la telefon – carte care vorbește despre societatea noastră, nu?

Am rămas marcată de o expresie – *Scriitorii buni sunt cei care au personaje cariate, în stare de avarie*… Cu alte cuvinte, scriitorii se deosebesc de dentiști – cei din urmă sunt buni doar dacă scot cariile, primii doar dacă le scot … în evidență…

Traducătoarea Vali Florescu a apreciat faptul că multe dintre întâmplări se petrec la Paris sau sunt presărate cuvinte în franceză, ceea ce i se pare un lucru bun pentru că cei care au fost acolo se vor regăsi și vor dori cartea, cei care nu au fost vor lua cartea pentru că au speranța că vor ajunge cândva.

Richard Ford întâlnire cu cititorii

Din cadrul interviului acordat de Richarad Ford celor prezenți la lansarea cărții *Femei cu bărbați*, aș rămâne la un singur aspect, care probabil e și cel mai controversat – pentru că restul au răspunsuri ușor de prevăzut. Ford consideră că, pentru a fi un scriitor bun, trebuie să nu ai copii. Și mi-a plăcut foarte mult că a spus – *în cazul meu*. Îmi e milă de cei care ori iau ca literă de lege ce spune cineva și devin copiile acelor personaje, pentru ca apoi să le pară rău că și-au pierdut viața fiind miniX, dar și de cei care se apucă la ceartă cu cineva care face o afirmație – nu, nu ai dreptate, nu e ca tine. Ei bine, e ca Ford, în cazul lui a fost mai bine fără copii. Eu știu scriitoare cu 3 copii și 10 cărți, scriitoare cu 4 copii și 15 cărți – dar, dacă experiența lui Ford și a altora a fost alta, de ce ar trebui să ne ofuscăm? (Da, sigur, mai este și cazul când poți spune: *Bun, mai bine nu-mi iese o carte genială, dar am și un copil.* Excelent pentru tine, că poți suporta așa ceva: fă cum ai considerat. În ce-l privește pe Richard Ford, el a observat că nu poți avea totul în viață, nu există fericire fără a renunța la ceva și el la copii a renunțat.)

Vreau să închei articolul de astăzi (voi reveni la subiect după ce voi citi *Femei cu bărbați*) cu o altă caracteristică a lui Ford – își dedică soției toate cărțile. Pentru unii e plictisitor, pentru alții e penibil, pentru unii e fals, pentru alții e romantic. El spune că a făcut lucrul acesta pentru că oricine ar face așa ceva dacă o persoană ar munci pentru ca tu să-ți împlinești pasiunea – cum că ea a muncit toată viața ca el să scrie. Citind biografia scriitorului, mi se pare că mai mereu a avut burse și susțineri financiare, așa că nu a fost chiar întreținutul familiei, deci argumentul acesta e de domeniul umorului. Ar rămâne cel al romantismului… Ceea ce îl face și mai enigmatic pe Ford, ale cărui personaje nu sunt nici fidele, nici mature…

Reclame
7

11 minute – Paulo Coelho

M-am uitat printre cărți și nu știu cum se face dar toate au peste 450 de pagini. Ori că sunt prea vorbăreți autorii, ori că li se spune de la tipar că arborii cer să fie uciși, cert este că încep să apară cărți din ce în ce mai groase. Cititorii mulți, probabil că ar aduce cărți subțiri. Cei puțini au pretenții la material mult. M-am întrebat ce-aș putea citi totuși rapid, adică un 200 de pagini și mi-a sărit în ochi Coelho. Nu am citit-o pentru renumele lui, deci, ci pentru subțirimea cărții 🙂 🙂 🙂 . Motive și motive în acest Univers.

Până la pagina 100 mi s-a părut o carte scrisă de un adolescent; poate pentru că eroina era lipsită de experiență și trebuia să fie redat totul prin filtrul ei necopt. De la pagina 100, cum brazilianca pleacă în Elveția pentru a-și găsi un soț (în mintea ei), pentru prostituție (în planurile celui care-a luat-o), totul mi s-a părut că dă în Disney…

Nu spun că nu mi-a plăcut subiectul cărții – o femeie care-și încearcă norocul și are un jurnal în care-și scrie părerile despre relații și viață! Nu spun că nu am apreciat profunzimea ideilor, ironia mușcătoare și lehamitea plină de înțelepciune (uneori, ai impresia că devii înțelept doar datorită nefericii și disperării, altceva nu poate să-ți aducă această calitate atât de necesară pentru supraviețuire în societate!)! Și susțin sus și tare că e o carte de recomandat adolescentelor care-și imaginează că pot învârti pe degete lumea și că toți le stau la picioare sau tinerilor care au spaimele lor cu privire la capacitățile lor sexuale…

Da, este o carte … educativă, ceea ce mă duce la o întrebare: dacă o ducea la editură un anonim, unul care nu publicase niciodată nimic, ar fi văzut lumina tiparului?

3

24 de povești în așteptarea Crăciunului

🙂 Nu faptul că abia acum am strâns bradul de la Crăciun mă face să citesc astfel de povești, ci CampNaNo aprilie 2018. A început pe 1 aprilie și durează până la sfârșitul lunii – sau, dacă-ți atingi ținta fixată mai devreme, exact atunci când hărnicia ta pune punct proiectului. Eu mi-am dorit multe de la această perioadă, dar când am realizat că sunt cam multe zile libere de la lucru, pe care normal că le petrec alături de familie, mi-am dat seama că nu se poate scrie! Poți cel mult citi. Din 100 de pagini câte credeam că voi realiza, am lăsat cifra destul de provocatoare de 45 și decizia de a citi cât mai mult despre iarnă căci, da, cartea pe care vreau s-o scriu este cu povestiri pentru anotimpul ultim al anului.

De când cu Metoda de educație daneză și descoperirea că poveștile lui Andersen erau triste – doar editurile din prezent le-au mai fardat, altfel plângeam la toate! – privesc poveștile cu circumspecție. Bine, bine, îi pot învăța pe copii – dacă sunt dureroase! – despre faptul că viața nu e mereu dulce, dar nu le dau și altfel de simțăminte? De inadecvare, de inferioritate?

O să dau un exemplu de poveste care m-a oripilat: Legenda Sfântului Nicolae. Un măcelar primește la ușa lui 3 copii pe care *îi omorî, îi sără ca pe hamsii și-i puse la păstrare în putină*. Sfântul Nicolae, peste 7 ani, se duce în vizită la măcelar și-i zice insinuant că ar vrea să mănânce niște pastramă păstrată în putină la saramură… Când acesta dă să fugă, i se spune *Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată! Căiește-te și Dumnezeu te va ierta!* Apoi cei trei copilași sunt aduși la viață. De atunci, la copiii buni vine Sfântul Nicolae, protectorul copiilor cuminți, cu dulciuri și daruri, iar la cei neasultători vine Moșul cu nuiaua și *seamănă ca două picături de apă cu un măcelar!*

NU, chiar nu știu de ce trebuie să spun așa ceva copilului meu (bine, nici nu am copil mic pe care să-l îngrozesc în acest fel, dar oricum nu aș vrea să spun nici copiilor dușmanilor mei așa ceva 🙂 )…

Trec peste poveștile ciudate, care sunt vreo 6. (Din 24. Unii terapeuți consideră că poveștile, cu cât sunt mai pline de momente de groază, cu atât sunt mai bune pentru a-i dezvolta pe copii. Fiecare are dreptul să asculte de acești terapeuți sau să nu-i ia în seamă!)

Mă opresc la o poveste din folclorul rusesc: Mănușa cu un deget. Vin pe rând și găsesc adăpost în această micuță mănușă – un șoricel, o broscuță, un iepuraș, o vulpe, un lup și un urs… Haideți, nu-mi spuneți că nu vă distrați când vi-i imaginați pe toți în aceeași mănușă de copilaș… Oricum, ideea e că li se mai adaugă cineva… Și ce se întâmplă e de domeniul … realului… Merită știută! 🙂

0

Cum să citești copiilor? – poveste despre povești

ele ganta

Ilustrație realizată de Ana-Maria Gălețeanu

În fiecare dimineață, nu numai atunci când e vreo aniversare a literaturii, poeziei sau teatrului, Doamna Găină Ele Ganta merge la bibliotecă și alege o carte din care să citească, dar nu numai pentru ea, ci și pentru puii ei, pe care îi aduce perfect așezați în rând. Intenționează să-i familiarizeze cu atmosfera de lectură. Tare s-ar bucura Ele Ganta să fie mamă de scriitor sau poet; sau chiar de scriitori și poeți, pentru că are destui pui – și nepoți de la puii ei, cărora le-a îndreptat atenția spre citit. De ce să nu se nască măcar în 2-3, dacă nu chiar în 20, dorința de a scrie?
Pe lângă faptul că este o împătimită a cititului, Ele Ganta este o găină căreia îi place să vadă lucrurile frumoase din jur. Și, cum ea se bucură de ceea ce e dichisit, de fiecare dată se gândește cum să arate ca și ochii celorlalți să fie încântați când o zăresc pe ea. Așa că zilnic se uită în oglindă ca să vadă dacă penele ei roșiatice sunt destul de intense – în caz contrar, ia o pensulă și mai adaugă puțină culoare. Zice ea că ceea ce este roșcat înveselește ochiul. Tocmai de aceea a ales și perechile de ochelari în același ton. Evident, ochelarii au diverse forme și modele; Ele Ganta are un sertar plin cu accesorii care să o satisfacă atunci când se privește în oglindă și le poartă; și, să nu uităm, vrea să fie un exemplu pentru cei din jur – de la puii ei, la cei străini. (Ei, da, și doamna Dihor care o urmărește pentru a-i prinde puii și a-i mânca – of, ce tragedie! – ar trebui să învețe de la ea, Ele Ganta, cum să se aranjeze, pentru că arată așa de rău… Of, of, e năpârlită, cu smocuri de blană lipsă… Of, of, cum să ieși din casă, la vânătoare, așa de lipsită de aspect? Vorba aceea – una este să o sfârșești în ghearele unui dihor prezentabil și alta să fii prins de un dihor lipsit de bun gust. În primul caz, nu-ți mai iei ochii de la frumusețea lui, în al doilea, plângi înainte de a te mânca pentru cât de urât îți e dușmanul, așa că ești de două ori pierdut. Ceea ce nu e de dorit! Știe Ele Ganta ce zice! ☺)
– Dragii mei, cartea de azi…
– Mami, stăm cam înghesuiți aici, o întrerupse Ornela, una dintre cei cinci puiuți care stăteau așezați pe spatele ei călduros, pentru că li se făcuse frig.
– Tu vino aici, atunci, decise Ele Ganta și o luă pe aripa ei dreaptă.
– Ar fi cu mult mai bine dacă m-ai lăsa să intru în penele de la gât, ripostă Ornela pentru ca să pot vedea și eu ce citești.
– Da, mami, lasă-ne pe toți să stăm acolo, să fim ca un șirag de mărgele pentru tine, propuse Rondel, unul dintre puii de lângă care s-a desprins Ornela.
– Nu uitați că mărgelele, pentru a nu se împrăștia, au o ață care le leagă… Voi cum o să vă țineți ciorchine de penele de la gâtul meu?
– Uite-așa, zise Țopăilă și se aruncă pentru a prinde una dintre penele roșcate. Auuu, oftă el în timp ce cădea, pentru că pana mămicii nu era o stâncă pe care să nu o poți mișca din loc, așa că, atunci când el s-a balansat cu ea, pana s-a desprins și el și-a înfipt ciocul în pământ.
(Mă rog, nu era chiar pământ, nu?, pentru că la bibliotecă există o podea cu mochetă călduroasă. Unde mai pui că Ele Ganta zilnic ia o păturică pe care să se întindă ea și puii ei. Astăzi are una ca o frunză de nufăr, dar are și în formă de frunze de viță de vie, de frunze de stejar, de frunze de arțar, dar și asemănătoare cu animalele de pe lângă casa omului sau din junglă, căci puilor le place să-și imagineze că într-o zi e cu ei un tigru, altădată un elefant, câteodată o vulpe… Știu ei că, dacă animalele ar fi vii, nu s-ar putea împrieteni, dar cum le poartă un mare respect s-au gândit ca măcar printr-o păturică să le simtă alături… )
– Auuu, se văită și mama găină, pentru că nu-i ușor să ți se smulgă o pană pe neașteptate.
– Auuuu, murmură și puiul care se rezema de burtica mămicii.
Da, da, mămica se mișcase ca reacție la durerea provocată de pana ruptă și cotorul cărții îl lovise pe sărmanul Rusty în frunte. (Cum Ornela încerca să citească de pe aripa mamei, așa încerca și Rusty să vadă imaginile de jos, ridicând capul spre cartea care atârna deasupra lui.)
– Auuu, se auziră alte trei puituri și pe covorul ca frunza de nufăr intrară trei dintre puii care porniseră să colinde printre rafturile bibliotecii, pentru că mai mult le plăcea să se plimbe decât să asculte povești.
– Ia te uită, rosti Ele Ganta încântată, dacă nu v-a plăcut să fiți puii mei, ați devenit oile șoriceilor…
– Așa este, doamnă Ele Ganta, luă cuvântul unul dintre șoriceii care îi mânaseră pe cei trei puișori pierduți, noi i-am recuperat și vi i-am adus ca un fel de mulțumire că ne primiți și pe noi în cercul dv de lectură.
– Haideți, haideți, fiți bineveniți, îi chemă mai aproape Ele Ganta, după care începu să numere, privind în jurul ei… 1. 2. 3. și tot așa până la 9… Să știți, dragii mei, li se adresă ea șoriceilor, că tot lipsește unul dintre pui.
– A, stați liniștită, chicoti unul dintre șoricei, dacă ridicați puțin privirea îl veți vedea pe Corny puțin mai în fața dv. Ne-am gândit că dacă îi oferim o oglindă și se va strâmba la ea toată dimineața, n-o să se mai plictisească – și mai are și posibilitatea să tragă cu urechea la ceea ce citiți…
– O, suspină găina, ce m-aș face eu fără voi, dragi șoricei…
– Răsplătiți-ne repede cu o poveste, zise unul dintre ei, în curând vine și doamna Lupovici la bibliotecă și trebuie să mergem să o ajutăm și pe ea să-și recupereze puii. Iar ai ei nu sunt așa de micuți ca ai dv…
– Gata, gata, încep, rosti îndatoritoare Ele Ganta. Și știți ceva – dacă vreți, aș putea să vă învăț să citiți singuri. Să faceți asta chiar și în absența noastră, a celor care venim cu copiii.
– N-ar fi rău, chițăi unul dintre șoricei, entuziasmat.
– Să nu faci asta, rosti Corny, speriat de gândul că șoriceii ar putea citi singuri și nu ar mai apărea pe acolo, ca să-i dea și lui câte o jucărie cu care să-și ocupe timpul, cât citește mama…
– Nu vă supărați pe el, doamna Ele Ganta… Nu cred că vrea să ne fie rău, cred că se gândește că îi va fi lui mai puțin bine fără noi. Ceea ce ne onorează – să creadă cineva că fără noi nu e fericit, e o mare realizare.
– Uite, Corny, ei vor și învăța să citească, și vor veni în continuare cu noi, la clubul de lectură, îl liniști mămica. E bine așa?
– Foarte bine! răsuflă ușurat puiuțul, care până atunci se uitase în oglindă cam indignat la gândul că șoriceii nu vor mai apărea, cu surprizele lor atât de încântătoare pentru el.
– Gata, dacă tot ne-am adunat cu toții să aflăm despre ce este cartea de astăzi, reluă discuția Ele Ganta, în vreme ce toți puișorii se liniștiseră, iar șoriceii se instalaseră confortabil pe covorul frunză de nufăr. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

0

John Green – Sub aceeași stea

O adolescentă cuminte, cu metastază la plămâni. Părinții ei îl avertizează pe băiatul care scăpase de cancer, chiar dacă rămăsese fără un picior, că ea nu mai are multe zile de trăit. Să nu se atașeze de ea. (Dacă toate relațiile dintre părinți și copii ar fi ca cele din această carte, și unii și ceilalți și-ar păstra iubirea și nu ar avea amintiri penibile din perioada *dificilă*!)

Cartea a fost atât de ofertantă încât au făcut și film după ea. Eu o recomand înaintea filmului, mai ales pentru cei care scriu – foarte multe sfaturi cu privire la scris și la modul cum se poate dezvolta acest talent.

Și lucrul acesta se face folosind un scriitor inventat, care are o carte fantastică din care copiii cu boli terminale primesc mângâiere… Eu știu… Poate că unul dintre noi chiar o va scrie, în așa fel încât și aceste persoane să se bucure de literatură *țintită*.

Băiatul îi împlinește visul fetei, de a ajunge în Olanda – pentru ceea ce descrie scriitorul din Olanda a stat 2 luni acolo, cu o bursă oferită de statul olandez.

Garantez că, dacă vă apucați de ea, nu o lăsați din mână în următoarele 3 ore… 🙂

0

Căutând-o pe Alaska – John Green

Cartea este foarte interesant construită – un anumit moment din experiența eroului principal constituie punctul de reper și primele capitole sunt datate *Cu 136 zile înainte*, *Cu x zile înainte*, pentru ca la final să existe capitolele *După o zi*, *După 136 de zile*… Miles consideră că Alaska – da, este o fată, nu un continent și nici o cățea! – este punctul culminant al istoriei lui, așa cum și istoria pământului are două părți înainte și după Hristos.

Doar că Alaska lui nu are nimic din puritatea Fiului lui Dumnezeu 🙂 , cred că nicio mamă nu și-ar dori o astfel de noră, dar eroul principal este atât de fascinat de năstrușnica lui colegă încât nu se gândește la nimic altceva decât la cum să fie a lui, chiar dacă are pe altcineva.

Alaska are, însă, o istorie zbuciumată care pusă în cuvinte populare românești ar putea fi redusă la simplul: *trage rău*. Adică se vede că nu se va sfârși bine vârtejul în care se află ea. Alcoolul, tutunul, sexul nu pot echivala faptul că ei îi plăcea mult să citească. Instinctele necoordonate de creier, emoțiile aflate sub impulsul beției îi curmă viața.

O carte despre sentimente apăsătoare, de la vină la dragoste neîmpărtășită și vinovată. O carte din care aflăm ultimele cuvinte ale unor persoane importante ale istoriei, pentru că aceasta era pasiunea eroului pricipal. O carte pe care, dacă o citesc părinții și-și văd copiii în rolurile celor 4 liceeni, îi bagă sigur la homeschooling, încercând să evite statul la internate și găștile destructive.

Poți înțelege tensiunea labirintului prin care trec adolescenții, dar nu-ți poți permite să-i lași și pe ai tăi să ajungă acolo!

0

Tinerețile lui Daniel Abagiu – Cezar Paul-Bădescu

Când am aflat că în această carte se prezintă adolescența în comunism, am fost dornică să o citesc. Îmi place să-mi amintesc de vremea de atunci. Nu de aspectele negative ale comunismului, despre lipsuri, ci despre atmosfera aceea. Pentru că au fost anii în care am crescut, pentru că nu e vorba despre 2-4 ani, ci despre 18. Nu poți da deoparte 18 ani din viața ta pe motiv că, istoric, au fost un eșec. Ce-i pasă codrului dacă din el rupi o rămurea, vorba poetului? Dar omului chiar îi pasă dacă-i iei 18 ani. Unii poate nici nu au reușit să atingă această cifră, alții au depășit-o cu 5 și și-au pierdut viața. Cum să nu conteze 18 ani?

Imaginați-vă un personaj inocent ca mine, intrând în toate librăriile capitalei și întrebând de acestă carte. Foarte dornic (personajul) de a citi ce scrie acolo. Rostind rapid cuvintele, pentru că doamnele care vând la librării, nu știu cum se face, dar mai mereu sunt pe grabă, nu au niciodată chef să ridice ochii din fondul de carte pe care îl tot mângâie cu privirea. Se pare că s-au atașat emoțional de el și nu vor să-l vândă. 🙂

Una dintre vânzătoare, însă, m-a privit cu un zâmbet foooooarte larg și atunci am încremenit. Ce i-a venit? Apoi a chicotit ca o adolescentă și nu înțelegeam ce o gâdilă. *Pe Labagiu ăsta l-am avut acum ceva vreme, dar nu mai e.*

În acel moment, am realizat *șmecheria* titlului și mi-a fost jenă că sunt chiar așa de nepricepută la *șmechereze*. Din acest moment, nu cred că mai trebuie să explic ce puteți găsi în carte… – eu am împrumutat-o de la bibliotecă, până la urmă.

Oricum, ideea e că se merge mult pe penibilul anilor – nu comunismului :-), ci adolescenței. Mă întreb dacă există vreun om care să-și amintească despre adolescență ca despre o perioadă a biruințelor. 🙂 A, bine, îmi dau seama că, totuși, s-ar putea să fie astfel de persoane. Dar, cu siguranță, nu se vor apuca să scrie cărți pentru că liniștea și seninătatea din fiecare zi nu prea-ți dau subiecte de dezvoltat în romane. Mda, dacă aveți un exemplu de povestire pașnică despre viață, sugerați-mi-l și mie.

Întrebat fiind dacă ar sugera această carte copiilor – că doar despre ei este vorba, nu? 🙂 (să nu uităm că în ultimul timp specialiștii spun că adolescența se întinde până la 24 de ani – iată de ce mi se pare crimă și pedeapsă să te căsătorești la 19-20 de ani – în câțiva ani vei gândi altfel… ) – autorul a răspuns categoric NU. Este o carte pentru cei care au trecut de vârsta zvârcolelilor adolescenței; poate chiar pentru masochiștii care în loc să uite cât de prostuți erau se reped la imaginile respective (evident, totul impregnat cu multă curiozitate cu privire la sex și un adevărat tratat despre fumat și țigări, de zici că trebuie să-ți dai licența în acest subiect!)