0

Ce e cu Moartea?

Editurile de copii care se respectă caută cărți *grele*. Personajele trebuie să fie din familii destrămate, din familii cu boli grave sau chiar să aibă boli incurabile. Au ajuns la concluzia că cei mici trebuie învățați să trăiască, nu numai să viseze la prinți și sirene.
Nu știu ce povești sau poante le spuneți copiilor sau nepoților, dar eu mi-am amintit astăzi de-o poantă ardelenească pe care tata ne-o spunea încă de la 5 ani. O repeta pentru că vedea că ne distrăm când o zice – avea umor, dar, sincer!, eu râdeam și de cele două lucruri fantastice la care mă gândeam apoi, când rămâneam singură.


Ei bine, poanta: O bătrânică a auzit că o caută Moartea, pentru că i-a sosit ceasul. S-a gândit ea unde ar putea să se ascundă de Moarte: la câmp, ar găsi-o, chiar și la spital ar găsi-o, la horă în sat, ar găsi-o, la magazin, desigur. A, gata, s-a prins unde nu ar căuta Moartea, așa că și-a luat pe ea un pantalonaș scurt și un tricou și s-a dus la grădiniță. Se prostea ca și când ar fi copilaș. A venit ora mesei și stătea pe băncuță, alături de ceilalți mititei, molfăia mămăligă cu brânză și smântână, când se deschide ușa și în pragul ei apare Moartea. Se uita Moartea zâmbind la fiecare piticot, apoi înaintează către băbuța noastră, o mângâie pe creștet și-i zice:
– Ce faci tu aici, puișor?
– Pap, răspunde băbuța, să fie cât mai credibilă.
– Ei bine, papă, mamă, papă, că pe urmă mergem tai!
(Pentru cine nu știe, *tai-tai* se zice în Ardeal la *la revedere*, în general la despărțire, mai ales când ești micuț.)


Îmi imaginam scena și eram impresionată de șmecheria băbuței – chiar așa, cum să ajungă Moartea la grădiniță, nici n-ar trebui să-i treacă prin cap lucrul acesta, dar și de realitatea că Moartea nu poate fi înșelată – ești tu inteligent și încerci să te strecori, dar vine după tine că are coordonatele tale puse în gps.


Mie niciodată nu mi-a fost teamă de moarte, acum, cu atât mai puțin, dar nu trăiesc numai eu, neînfricata, pe acest pământ, ci multe alte miliarde, dintre care unii copii foarte mici, care nu pricep ce este moartea, se tem sau se luptă zi de zi cu ea.

Editurile care se respectă caută astfel de cărți, pentru a-i ajuta pe copii. Oare cine le scrie?

Anunțuri
0

Povești pentru tot anul – editura Corint

Copertă cartonată, turcoazul care te învăluie din toate părțile, titlul ademenitor… Cartea pare prietenoasă la prima vedere și cred că poate fi, dar numai după o anumită vârstă. Nu vă imaginați că aceste povestiri se potrivesc pentru cei de 2, 3, 4 ani pentru că vă înșelați. De peste tot apar vrăjitori, zmei și alte făpturi ciudate, în unele locuri totul devine amuzant, dar s-ar putea ca, până să apară amuzamentul, să vă treziți că aveți copii cu obsesii sau cu temeri. Unele povești sunt mai degrabă înșiruiri de lucruri fără logică, italienii care au scris cartea s-au bazat mult pe imaginația copiilor și pe efectul obținut de penibil, însă acest lucru se poate să-i fascineze pe copii după ce trec de 6 ani.

Dacă nu mă credeți, luați cartea și faceți o încercare. Citiți-i copilului de 2, 3, 4 ani o poveste și apoi vedeți care este consecința.

(Să vă redau totuși un fragment: *A fost odată un căpcăun furios, pentru că avea mereu dureri de burtă. Așa că, în loc să pape la micul dejun o pereche de frățiori la cuptor sau la cină, o friptură de bebeluș cu cartofiori, era obligat să se sature cu ierburi și rădăcini fierte.* Și tot așa… Decideți cui citiți asta!)

Însă, dacă îi lăsați pe copii să se apropie de ea la 6-7 ani, s-ar putea să descoperiți că stupiditatea ideilor din povești le îmbogățește imaginația sau ineditul situațiilor îi face să-și dezvolte simțul umorului. Stările de teamă despre care se tot vorbește în fiecare episod – pentru că se pare că e o carte care vrea să-i vindece pe cei mici de anumite spaime! – ar putea fi uitate, dacă autorii reușesc să intre în inima copiilor (asta rămâne de văzut, dacă cei mici se lasă copleșiți de rezolvările care-s mai degrabă magice decât de transformare personală, de devenire a unui personaj puternic!).

Cartea este împărțită fără o mare logică în patru capitole – pe anotimpuri (nu că ar arăta ceva din schimbările din natură sau ar vorbi despre lunile fiecărui anotimp). Are desene din abundență, s-ar putea ca cei mici prima dată să o folosească drept material de inventat povești, până când sună ceasul ca să ajungă să cunoască acele povești.

Un lucru inedit este că la finalul unor povești se face un fel de concluzie a întâmplării, de data aceasta în versuri. Unele sunt mai reușite, altele mai puțin reușite, dar ideea e că acest aspect aduce un plus cărții.

Dacă este folosită la timpul potrivit, cartea Povești pentru tot timpul anului se va număra printre preferatele copiilor.

2

Povești la telefon – Gianni Rodari

Când cauți o carte și întorci lumea pe dos pentru a o găsi, trebuie să fie foarte bună ca să nu te dezamăgească, nu? Dar cum e când cauți un autor care se pricepe bine, bine la creativitate, abia îi găsești cartea care să te învețe să fii cât mai năstrușnic… și apoi îi găsești una dintre cărțile prin care el demonstrează că nu e numai profesor, ci și specialist?

Cam așa a fost cu Rodari. Văzându-i poveștile, am pus repede mâna pe ele pentru a vedea dacă e chiar atât de bun pe cât te învață pe tine să fii. Acum, ce să zicem și noi, el a trăit începând cu 1920…

Vă dați seama cam când și-a scris opera și cam despre ce ar putea fi vorba. Așa că eu am o propunere pentru părinți: luați-vă copiii în oraș când mergeți să cumpărați cărți din care vreți să le citiți. S-ar putea să aveți surpriza să nu le placă ceea ce le aduceți acasă.

Sau dacă ești mătușă …. Mai bine mergi pe varianta unui cadou-card la o anumită librărie decât să-i cumperi o maaaaare carte despre care ai auzit tu, dar care să nu-l prindă niciun pic pe copil.

Am observat copii care n-au reacționat la cărți ridicate în slăvi pentru ca apoi să tresară la lucruri banale, pe care alții le-ar fi trecut cu vederea. Și la bibliotecă luați-vă copiii cu voi ca să-și aleagă cărțile, nu le alegeți voi, pentru că știți de la colega X, care este o închipuită, cum că cele mai tari cărți sunt … M, N și Q…

Cât despre poveștile lui Rodari, concluzionez:

  • fiind foarte scurte, sunt multe la un loc
  • uneori, apare același personaj, alteori, dai de unul pe care n-ai să-l mai întâlnești niciodată (și-o să-i simți lipsa – exact, puteți să-i puneți pe copii să inventeze povești cu acel personaj!)
  • n-au desene ca să încânte ochiul (deși la început i se aduce un elogiu încântător desenatoarei, pe parcursul cărții imaginile alb-negru nu sunt cine știe ce)
  • subiectele sunt reprezentative pentru anii în care a trăit autorul, nu vă imaginați inorogi și vampiri, dar veți da de clopote transformate în tunuri, căci, na, războiul al doilea tocmai devenise istorie
  • subiectele sunt vizionare – încălzirea globală, dar și retro – un fel de parabolă despre Samson (care, însă, nu o are pe Dalila, ci trei frați răutăcioși…)
  • unele dintre ele se termină în coadă de pește, 🙂 dar cum copiilor le plac sirenele pot să fie foarte încântați pentru asta.

Eu vă las două pasaja – uite-așa, de delectare:

  1. Într-o anumită țară, pentru încălcarea legii erai pedepsit… dând patru palme jandarmului. Dacă greșeala era involuntară, se dădeau doar două.
  • Dar e nedrept, e groaznic, a ripostat băiețelul care greșise fără să vrea și acum avea de dat două palme jandarmului.
  • Bineînțeles că e nedrept, bineînțeles că-i groaznic. Ba chiar e atât de îngrozitor, că lumea, ca să nu fie silită să pălmuiască bieți oameni fără vină, se ferește să încalce legea. Hai, dați-mi două palme și altădată să fiți mai atent.
  • Dar eu nu vreau să vă dau nici măcar un bobârnac, mai bine vă dau o mângâiere.
  • Dacă-i pe-așa, încheie jandarmul, va trebui să vă însoțesc până la graniță.

Astfel a părăsit băiețelul cea mai amabilă lume cu putință. (*Țara fără vârfuri*)

2. Orice copil, când vine pe lume, are întreaga lume a lui și nu trebuie să dea pe ea nici măcar un bănuț, trebuie doar să-și suflece mânecile, să-ntindă mâna și s-o ia. (*Orașul Stockholm de vânzare*)

0

Cum să scriu o carte?

Atenție, de regulă nu povestesc o carte, de data aceasta, datorită scopului urmărit, dau foarte multe amănunte. Așa că, dacă vreți s-o citiți fără să știți care e pasul următor, închideți articolul. Însă ceea ce urmăresc eu acum este să arăt un mod de a citi o carte în vederea concluzionării elementelor esențiale ce te ajută să-ți dai seama cum e scrisă.

Nu-i așa că nu ați înțeles nimic? 🙂 Nici eu, până nu am ajuns la capitolul trei al cărții Roșu rubiniu – Kerstin Gier, de unde am început să găsesc mici bilețele galbene, pe care erau scrise nu mai mult de 20 de cuvinte – rezumatul a ce urma să vină și stilul cum era abordată enigma: cine a citit înaintea mea și-a pregătit serios tema: ce tre* să cuprindă un capitol ca să fie bine scris și să merite să fie publicată cartea 🙂 .

Redau toate bilețelele pentru a observa ce înseamnă să fii pasionat de ceva și cât se poate reduce totul la esență.

Ce se întâmplă în cele 2 capitole pentru care nu există bilețele mă străduiesc eu să dau detalii și sper că la fel de succint ca cititoarea dinaintea mea: La fiecare 10 minute, Lady Arista, bunica, întreabă dacă Charlotte a avut vreun simptom. Se așteapta călătoria ei în timp, dar prima care are amețelile prevestitoare plecării este verișoara ei pe care nimeni nu o lua în seamă, Gwendolyn.

capitolul 3: primul salt în timp; pe stradă, în drum spre magazin

capitolul 4: viziunea mătușii Maddy; salt în timp; dulapul din casă, ascunzătoarea (acuzată de furt)

capitolul 5: salt în timp la școală; se vede pe ea însăși, kiss (oare ce-o fi asta? 🙂 dar așa scria! 🙂 )

capitolul 6: îi spune mamei și merg la Temple. Dezvăluire: e născută pe 7 octombrie. (deci ea urma să fie eroina principală, nu presupusa Charlotte)

capitolul 7: La Temple. Dl. George, Dl. White, Falk de Villiers,

capitolul 8: al patrulea salt în timp (camera întunecoasă). I se ia sânge. Croitoreasa îi face haine

capitolul 9: nașterea ei, chestii dubioase. contele. Lucy și Paul au furat cronograful, ca să se termine odată cu povestea asta! sfatul mamei.

capitolul 10. salt în timp cu cronograful (cel de-al doilea, da?, primul, cel important țineți minte că era furat de cei doi 🙂 ) ; perioada rococo (hainele de la madame Rosinni)

capitolul 11. contele S.G. Miro. Rakoczy. Șovin.

capitolul 12. întrebarea lui Rakoczy despre Transilvania 🙂 🙂 (vreți să citiți cartea?). Sunt atacați pe drum

capitolul 13. investigațiile lui Leslie. (prietena eroinei principale 🙂 ). Dl Whitman află că Leslie e informată.

capitolul 14 (nu are bilet, ce ne facem? Care o fi explicația pentru care lipsește? O fi căzut când am împrumutat cartea de la bibliotecă sau nu i-a plăcut cititoarei?) Spun eu: pregătiri pentru plecarea lui Gideon și a lui Gwendolyn cu cronograful.

capitolul 15. află clar misiunea lor; în vizită la străbunica ei; se întâlnesc și cu Paul și Lucy. Magia corbului? (foițele pe care începe să scrie sunt albe, cred că cele galbene s-au terminat sau i se par mai potrivite acestea pentru că se apropie deznodământul și adevărul se scrie negru pe alb)

La Epilog, niciun amănunt, dar nu mai dau nici eu. Poate totuși n-ați priceput mare lucru și vă apucați să citiți cartea.

Oricum, trebuie să recunoașteți că un astfel de rezumat îți dă posibilitatea să vezi pe ansamblu cam ce cuprinde un capitol de 10-15 pagini, să înțelegi cum trebuie să împarți tensiunea, cum și când să aprinzi fitilul… Studiind ce au făcut alții, ajungi să înțelegi cum trebuie scrisă o carte pentru a potența tensiunea, pentru a arunca în joc personajele în așa fel încât să fie cârlig la momentul când se pare că nu mai e nimic de făcut…

A citi astfel o carte e mai de folos decât multe dintre cursurile cu 1.500 de lei de pe piața românească… 🙂 Formați-vă singuri!

 

0

Povestea fără sfârșit – Michael Ende

Despre carte sunt date mult mai multe detalii aici. Și-apoi este una dintre cele mai cunoscute, este esențială în dezvoltarea vocabularului, imaginației, nu mai este nevoie să mai povestesc eu despre ea. Dar o semnalez pentru cei care vor să scrie. Da, sunt o sumedenie de copii care-și propun să scrie și se apucă să inventeze… roata. Pentru că, dacă nu citești ce a scris Ende în Povestea fără sfârșit, sigur îi iei vreo 10 personaje și apoi ești considerat vinovat de plagiat. De aceea e bine să citești: pentru a vedea că s-au spus destule despre cele care-ți vin ție acum în minte…

A, da, știu, lucrul acesta este, într-un fel, tragic. Uite-așa aduc eu o veste rea. Devin vrăjitoarea cea nesuferită care oprește copilul de la a scrie. Nu-i chiar așa. Prin acest lucru, vreau doar să încurajez lectura, înainte de a te apuca de scris: pentru că, odată ce vezi că lucrurile despre care doreai tu să scrii, există de multă vreme, ai să-ți pui mintea la contribuție și vei dibui amănunte sofisticate, de zeci de ori mai interesante decât ideile pe care le-ai avut la început.

Există multe tipuri de scrieri pentru copii. Dar dacă dorești să redai o călătorie a unui erou, o luptă implicată pentru transformarea nu numai a unuia, ci a tuturor celor din jur, este esențial să citești Povestea lui Ende.

Elemente fantastice cu grămada, unele mai ciudate sau mai amuzante ca altele:

a.

  • Luati-vă sabia, izbuti să spună Hysbald, și retezați lanțurile.
  • Nici sabia nu pot să mi-o scot, spuse Bastian, Sikanda trebuie să-mi sară singură în mână. (Sikanda era sabia)
  • Hm, mârâi Hydorn, asta-i partea proastă cu săbiile fermecate. Atunci când ai nevoie de ele sunt încăpățânate.

b.

  • Voiam să te întreb ceva, Xayide (o vrăjitoare), spuse Bastian, privind gânditor la uriașii în platoșele lor de insecte negre și care purtau lectica în pași absolut identici.
  • Sclava ta te ascultă.
  • Când am luptat cu uriașii tăi în armură, a ieșit la iveală că nu sunt alcătuiți decât din platoșe, iar pe dinăuntru sunt goi. Cum se face că se mișcă totuși?
  • Datorită voinței mele. Tocmai fiindcă sunt goi ascultă de voința mea. Tot ce e gol poate fi condus de voința mea.

c.

  • Îți place oare mai mult să călărești un catâr bătrân decât să fii purtat de plăsmuiri mișcate de propria ta voință, întrebă vrăjitoarea.
  • I-Ha mă poartă cu plăcere, spuse Bastian oarecum ursuz, se bucură că i se îngăduie să mă poarte.
  • Prin urmare o face de dragul ei?
  • De ce nu? Ce e rău în asta?
  • O, nimic stăpâne, cum ar putea fi rău ceva ce faci tu?
  • Ce vrei să spui, Xayide?
  • Te gândești prea mult la ceilalți, domnul și stăpânul meu, șopti ea. Dar nimeni nu merită să-ți sustragă atenția de la propria ta propășire, atât de importantă. Dacă nu te superi pe mine, o, stăpâne, îndrăznesc să-ți dau un sfat: gândește-te mai mult la desăvârșirea ta.
  • Și ce-are a face asta cu bătrâna I-ha?
  • Nu mult, stăpâne, aproape nimic. Doar atât: nu-i un animal de călărie demn de cineva ca tine. Mă doare să te văd pe spinarea unui animal atât de … umil. Toți tovarășii tăi de drum se miră. Numai tu, domnul și stăpânul meu, ești singurul care nu știi ce-ți datorezi ție însuți.

d. Din cauza lui Xayide îi dă drumul lui I-ha, o alungă, găsind un pretext, că e spre binele ei. *Bastian privi lung în urma ei, cum tropăia depărtându-se și nu se simțea prea bucuros că o alungase. Intră în cortul său de gală, se culcă pe pernele cele moi și privi țintă în tavan. Își repeta mereu că îndeplinise cea mai arzătoare dorință a lui I-ha. Dar faptul nu-i alunga proasta dispoziție. Căci depinde foarte mult de momentul și de motivul pentru care îi faci cuiva o plăcere.*

e. Vrăjitoarea îi dă o cingătoare Gemmal, mai degrabă pentru a-l supune decât pentru a-l face puternic.

  • Primejdia se află în tine însuți și de aceea e greu să fii apărat de ea, spuse Xayide.
  • Ce vrei să spui cu asta – în mine însumi? întrebă Bastian.
  • Înțelepciunea constă în a te ridica deasupra lucrurilor, fără să urăști pe nimeni și fără să iubești pe nimeni. Dar tu, stăpâne, încă mai ții la prietenie. Inima-ți nu e rece și nepăsătoare ca un pisc de munte înzăpezit și astfel cineva ar putea să-ți facă vreun rău.

Elementele sunt fantastice, dar se vorbește deslușit despre dezvoltarea interioară a eroului, chiar dacă se pune accent pe războiul cu tot felul de ființe – asta mai mult ca să te determine să nu lași cartea din mână pentru că are prea multă morală și emoție…

Rămâne să descoperiți și celelalte obiecte magice, care amintesc despre sentimentele copiilor și cum anume se pot depăși obstacolele copilăriei și adolescenței (și ținând cont că oamenii maturi de azi sunt doar niște adolescenți întârziați… 🙂 )…

 

10

Vă propun subiecte unul și unul…

Am eu o tristețe când îmi văd prietenii că sunt disperați când trebuie să ajungă în ziua de luni la lucru. Așa că am inventat #FericireaÎncepeDeLuni , prin care tot încerc să-i încurajez. De când cu Digital Parenting, ar trebui să inventez un #DezvoltarePersonalăÎnPatruDimensiuni… De aceea vă recomand aceste articole. Sunt pe subiecte diferite, la unele râzi, la altele suspini, din unele ai multe informații de smuls.

Lectură plăcută.

https://mamicaurbana.ro/georgiana-idriceanu/ – despre scriere și a avea blog (nu a profita de blog!)

https://positivemother.wordpress.com/2017/08/03/robert-diaconeasa-despre-viata-si-echilibrul-dintre-online-si-offline/  – despre un om care trăiește la maxim și oferă din belșug celor din jur

http://blogdeparinti.info/motive/   – adolescența

http://www.viatadupabebe.ro/2017/08/04/concediu-mare-viata-dupa-bebe/

https://parintiimperfecti.ro/5-lucruri-impotriva-gurii-lumii/

http://zecelucruri.ro/nu-sunt-cea-mai-buna-mama/

 10 sfaturi pentru proaspetele mămici 

http://www.suntmama.com/2017/08/1-de-gradinita-ce-am-invatat-in-aceasta-perioada.html

http://jurnalulmeudemamica.blogspot.ro/2017/08/cum-m-am-schimbat-de-cand-au-aparut.html?m=1

https://acasacumami.ro/bicarbonatul-intrebuintari-acasa/   – ceva gospodărie, nu numai sentimentalismele anterioare

http://daddycool.ro/adevaratul-saint-tropez/ – hai la plimbare

http://www.laurafrunza.com/2017/08/04/excursie-de-o-zi-in-bucovina/  – măcar undeva aproape de casă, dacă nu așa departe…

0

Mătușica Îngrozitoare – David Walliams

Ca părinte, nu aș vrea să apară astfel de cărți pe piață. Despre oameni răi. Insuportabili. Nu suport ideea de a avea ca personaje principale niște monștri, chiar dacă sunt puțintel ironizați și fără nicio urmă de realism. Dar copiii se dau în vânt după astfel de personaje. Pe mine m-a cam supărat mătușica asta nu neapărat pentru ce le-a făcut rudelor sau pentru cum a procedat cu nepoata, ci mai ales pentru că a distrus toată plăcerea mea pentru bufnițe. Bufnițele sunt prietenele ei alături de care își duce la capăt planurile rele sau doar dorința de a-i agasa pe cei din jur. Ei bine, bufnițele sunt pentru mine niște simpatice, așa că nu vă lăsați influențați nici de ea, nici de mine – doar citiți despre ele și uitați-vă la imaginile lor. Și decideți singuri.

Acum, trecând la carte – este genul cu desene pe multe pagini, așa că deși se apropie de 400 de pagini, vreo 300 sunt doar de citit. Spre deosebire de celelalte cărți în care imaginea părea un fel de prosteală, aici imaginea completează, subliniază lucrurile dificile. De exemplu, pentru a demonstra cât de rea putea fi mătușica pe vremea când era soră doar – iată ce îi făcea ea fratelui ei (eu sper ca niciun copil să nu aibă așa ceva, dar, dacă are, să o schimbe cu mine: mie îmi place să fiu mătușică și toți nepoții mei sunt la distanță!):

  • i-a dat frățiorului ei o tarantulă veninoasă cadou de Crăciun (desen: cadoul cu fundiță din care iese o tarantulă – la restul imaginați-vă ce putea să apară…)
  • în timp ce frățiorul se cățăra într-un copac, Alberta s-a apucat să taie copacul
  • când se jucau de-a v-ați ascunselea, Alberta îl lăsa să se pitească undeva, apoi pleca în vacanță
  • a înlocuit lumânările de pe tortul de ziua lui cu batoane de dinamită
  • l-a obligat să mănânce un castron cu râme vii, spunându-i că sunt *spaghete speciale*
  • când s-au bătut cu bulgări de zăpadă, a acoperit niște mingi de crichet cu gheață și apoi le-a aruncat spre el
  • l-a închis într-un șifonier și l-a împins pe scări
  • pe plajă, l-a îngropat în nisip până la gât, apoi l-a lăsat acolo, în timp ce nivelul apei începea să crească în timpul fluxului.

Desenele arată și cum trișa ea la jocul preferat, care a dus la sărăcirea întregii familii, dar și cum făcea totul anapoda majordomul de 100 de ani al familiei. (Hai că el era simpatic: folosea o mașină de tuns iarba pe un covor, folosea fierul de călcat ca să netezească plantele, îți fierbea pantofii, scotea covorul la plimbare, în lesă!) Imagini și pentru lucrurile pe care era educată bufnița Wagner să le împlinească, pentru cum se mișca sărmana nepoată în costum de mumie, pentru poveștile clasice cărora mătușa le găsea finaluri cât se poate de tragice, pentru colecția de bufnițe împăiate a mătușii…

Povestea curge lin, chiar dacă te ține cu inima la gură!, dar vezi că se duce spre un final fericit pentru că, până la urmă, nicio mătușică îngrozitoare nu câștigă în lumea asta: chiar dacă părinții lipsesc, tot se mai găsește câte cineva care să vadă că ai nevoie de ajutor și vine spre tine, copilul, ca să te scape de lipitoarea de mătușă…

Atenție, mătușilor, să nu se scrie vreo carte despre voi…