0

NaNoWriMo 2018 (1)

Pentru cei mai puțin obișnuiți cu acest concurs, cu acest stil de concurs, las aici niște informații cât se poate de valoroase. Încă este timp pentru a vă înscrie, chiar dacă teoretic totul începe la 1 noiembrie. Cât se poate recupera, nu e prea târziu. De-a lungul lunii voi mai reveni cu idei sau sugestii, pentru că îmi dau seama că sunt destule persoane care și-ar dori să aibă parte de așa ceva, dar nu știu că …. există.

Haideți la NaNoWriMo 2018, toți cei care sunteți îndrăgostiți de cuvinte.

1

Webstock 2018 – bloggerii sunt așteptați…

… să se acrediteze gratuit.
10 ani de la prima ediție – ediție aniversară specială… O ediție memorabilă…
Acreditarea pentru participare la Webstock 2018 se poate solicita pe site.
5 octombrie este data pe care trebuie să o puneți deoparte pentru acest eveniment.
Toți cei care au derulat în acest an proiecte personale sau de brand sunt invitați să se înscrie la Awards.
#webstockro.
1

Parenting PR – de 15 luni pentru educația celor ce educă părinți

Lucrez de 26 de ani în radio, iar lucrul acesta este o mare bucurie pentru că simt mereu că sunt aproape de oameni. Da, sunt jurnaliști care lucrează pe teren și jurnaliști care stau la birou – fac parte dintre cei din ultima categorie. Oare cum pot să simt astfel că sunt aproape de oameni? Prin simplul fapt că merg în grupuri pe care le respect sau de care sunt interesată. În felul acesta, cunosc gândirea unora și am despre ce să scriu mai apoi.

Unul dintre evenimentele care mi-au dat posibilitatea să cunosc oameni, dar și să înțeleg ce înseamnă bloggingul și social media este cel organizat de Parenting PR – pentru comunitatea Digital Parents Talks: Scrierea textelor care generează engagement.

În cadrul ediției cu numărul 15 (da, atât de multe au fost, lunar se desfășoară!), au fost mai multe invitate care să vorbească decât de obicei pentru că a fost vorba despre două dezbateri: din prima am aflat cum se scrie, din cea de-a doua – cum să fii pentru a putea să scrii pentru social media.

Subiectele abordate au fost interesante, dar și foarte multe, așa că nu poți să te referi la toate acele lucruri într-un articol simplu – mai ales că, pe lângă gândurile celor care vorbesc în față, le mai ai și pe ale tale care vin să confirme sau să infirme ceea ce auzi.

Cum ne place nouă să alcătuim sau să citim liste cu număr de ordine – de parcă nu ne-am săturat să fim niște numere și-n viața de toate zilele, vrem să fim și formați în doi timpi și trei mișcări, prin etape clare și ordonate, am ales să scriu despre 5 idei. Și să vă invit să le citiți pe toate celelalte prietene care au participat la evenimentul organizat de Parenting PR.

  1. A avea blog înseamnă a scrie. De ce scrii? Pentru că îți place, pentru că dorești să transformi pasiunea într-o posibilitate de a face bani. Uneori, îți iese, alteori, nu. Te-ai împăcat cu ideea că, de cele mai multe ori, nu? Atunci fă lucrul acesta cu talent – dacă nu-l ai, e dificil (dacă nu ai studii, nu e mare lucru, dar talentul trebuie să existe!) și vei fi fericit pentru că, și dacă nu ai bani din ce scrii, sigur îți faci prieteni. Și prietenii sunt mai valoroși decât banii.
  2. Întotdeauna vei avea success dacă vei înțelege vremurile pe care le trăiești – lumea nu are răbdare să citească un milion de cuvinte pentru ca tu să ajungi la miez. Blogul cere să scrii scurt și pe înțelesul omului – nu te gândi că te citesc doar doamnele rasate dintr-un oraș mare; pe lângă ele pot fi 39878 de puștoaice de la țară, că și ele au net.
  3. Articolele care apar pe aceeași nișă pornesc de la aceleași nevoi – a crește un copil este într-adevăr un lucru unic – pentru părinte, dar foarte comun – pentru societate! E minunat să fii prietenă cu toate celelalte mame care scriu despre educație, dar dacă vrei să fii citită trebuie să ai ceva aparte. (Că e vorba despre stilul de-a scrie, despre umor sau despre imagini, că e vorba despre emoție sau despre scurtimea textului ori despre rubrici Știați că… e decizia ta!)
  4. De unde iei idei? Sigur că din experiența ta, dar trebuie să fii atentă și la ceea ce e în jur, la ceea ce dezbate pe forumuri, la ceea ce spun știrile că se mai întâmplă prin țară – cam care sunt problemele oamenilor.
  5. Te ajută sau nu cariera din jurnalism? A fost o întrebare. Eu nu am făcut Jurnalism, ci Filologie, dar am urmat o sumedenie de cursuri. Voi spune că dacă e ceva care îi determină pe oameni să arunce cu pietre în cei din nișa de parenting este tocmai întrebarea: ce-mi pasă mie ce-mi spune X, dacă nu e documentată. Ori jurnalismul îți spune că trebuie să existe surse – și nu una, ci trei – care să confirme. Atunci când vorbești doar ca mamă și nu ai un specialist (a, nu, trei!) care să te secondeze – lasă-i pe ei să se bată cap în cap și cele ce vor citi se vor dumiri ce vor să aleagă! – s-ar putea să fii considerată apă de ploaie.

Mai jos aveți articole foarte cuprinzătoare despre ce înseamnă a scrie, a avea blog, a putea ieși în social media cu rezultatul creațiilor voastre:

https://prescolar.ro/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

https://mamicaurbana.ro/social-media-si-comunitati/

https://mamicaurbana.ro/cum-sa-scrii-articole-care-sa-genereze-engagement/

https://meritopoveste.ro/2018/07/22/cum-a-fost-la-digital-parents-talks-15/

http://iulianaroca.ro/scriu-pentru-voi-din-suflet-nu-dupa-o-reteta/

https://www.revistamargot.ro/digital-parents-talks-15-o-captivanta-calatorie-informationala/

https://casutaoliviei.ro/2018/07/25/cum-sa-scrii-texte-care-sa-genereze-engagement/

https://plecinlume.ro/2018/07/despre-texte-frumoase-si-povesti-la-scoala-de-blogging-pentru-parinti-digitali/

https://carmenradu.ro/recomandari/cum-si-pentru-cine-scriem/

http://www.simoneciel.ro/digital-parents-talks-15/

Evenimentul la care au participat peste 50 de bloggeri a fost sponsorizat de Lidl, Lupilu și OK Center.

 

1

Zi după zi – David Levithan

Dacă-i dai omului să mănânce, zi de zi, omletă și șuncă ajunge la una dintre cele două reacții posibile: ori va rămâne obsedat că acesta este micul dejun perfect, ori va urî atât de mult aceste două ingrediente încât nici măcar cuvintele *găină* și  *porc* nu le va mai rosti vreodată. Noi suntem ceea ce suntem și gândim cum gândim pentru că privim viața prin aceiași ochi, ne e dificil să ne gândim la alte perspective – nici nu avem posibilitatea să le accesăm, nici nu avem forța emoțională necesară (uite-așa ne place nouă să ne scuzăm lenea!).

Cartea de la Editura Trei, surprinzătoare poveste abordată (un personaj A se trezește zilnic în alt corp și trăiește viața acelei persoane pentru 24 de ore), este fascinantă pentru că-ți oferă posibilitatea să treci prin gândirea mai multor persoane și să începi să înțelegi că lucrurile nu sunt numai cum le vezi tu.

Personajul principal ajunge să obosească de acest stil de viață, totuși povestea lui nu i se pare tristă în totalitate.

*Știu că pare un mod îngrozitor de a trăi, dar am văzut foarte multe lucruri. E foarte greu atunci când ești într-un singur corp să-ți dai seama cum e de fapt viața. Ești foarte ancorat în cine ești. Dar când în fiecare zi ești altcineva… intri mai mult în contact cu Universul. Vezi că cireșele au gust diferit pentru oameni diferiți. Albastrul arată diferit. Vezi toate ritualurile ciudate prin care băieții își arată afecțiunea fără să o recunoască. Înveți că, dacă un părinte îți citește la sfârșitul zilei, e semn că e un părinte bun, pentru că ai văzut foarte mulți părinți care nu au timp. Înveți ce mult valorează o zi, pentru că toate sunt diferite.Dacă îi întrebi pe cei mai mulți oameni care e diferența dintre luni și marți, s-ar putea să-ți spună ce au avut la cină în fiecare seară a acestor zile. Nu și eu. Văzând lumea din atât de multe unghiuri, îmi dau seama mai bine de proporțiile ei.*

O încercare fascinantă de a-i ajuta pe cei tineri (și nu numai pe ei!) să înțeleagă că e nevoie de empatie și că pot rămâne ei înșiși, dacă le dau voie celorlalți să fie ceea ce sunt. Sau că se pot cizela intrând în contact, dacă aceasta este decizia pentru că au ajuns la concluzia că ceea ce văd e mai bun. Pentru mine, capitolul în care trăiește în corpul unui dependent de droguri a fost uluitor. Cred că am putea avea multe de învățat dacă i-am întreba pe cei de lângă noi ce simt, ce le place, cu ce putem să-i ajutăm.

David Levithan se adresează tuturor celor care vor și se străduiesc pentru a trăi în societate, nu celor care vor să fie regii societății, să fie slujiți și să se erijeze în stăpânii (fără niciun argument!) celor din jur sau grupului din care fac parte. (Dar eu nu aș recomanda-o decât celor de peste 18 ani. Cei care au citit-o știu de ce!)

0

Femei cu bărbați – Richard Ford

Când la Clubul de carte s-a votat să citim Cronicarul sportiv al lui Richard Ford, am fost entuziasmată pentru un singur motiv – că era un autor premiat. Dar nu știam nimic despre el. Când am început să citesc romanul, am fost atât de fascinată de scriitura lui, încât l-am terminat rapid. Deși personajul nu îmi era foarte drag, dacă l-aș fi întâlnit nu aș fi fost dintre prietenii lui!, am încercat să-l înțeleg și să călătoresc alături de el în fiecare situație. Nu, nu mi-a fost simpatic și nu, nu mi-a plăcut finalul (știi, domnule Ford, unele fete de 20 de ani se simt jignite când citesc un astfel de roman, nu vor să fie considerate posibile partenere pentru bărbați care le-ar putea fi tată! Sigur, sunt unele care doar la asta visează, dar am întâlnit și persoane vehemente cu privire la acest subiect!), dar modul în care e construită povestea e absolut captivant.

Una dintre prințesele din clubul de carte a dat semnal – Vedeți că organizează Editura Vellant la Cărturești un eveniment cu Ford. Mi-am zis că nu pot pierde așa ceva – deși sunt consemnată în casă pentru iunie, prietenii știu de ce! Așa că am ajuns, cu toată curiozitatea cititorului entuziasmat de primul volum și nepăsător față de cel de-al doilea – pentru că m-am străduit să citesc 200 de pagini din Ziua Independenței, dar nu m-a mai prins, așa că am considerat că i-am acordat destul credit și m-am oprit.

Atmosfera evenimentului a fost destinsă, la masa rotundă aflându-se scriitorul Radu Paraschivescu, Vali Florescu – traducătoarea actualului volum de povestiri Femei cu bărbați și scriitorul Marius Chivu. Câteva întrebări până în ora 19, la care Ford intra în direct pe Skype, și … interviul.

În ceea ce privește titlul cărții pe care o lansează editura Vellant, Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu a făcut o bună observație că uneori *cu* în limba română înseamnă *împotriva*. M-am mirat – de unde a scos-o? Păi, da, că dacă întrebi *cine joacă azi*? *Rapid cu Dinamo*… nu înseamnă că cele două echipe se iau în brațe și se drăgălesc, ci dimpotrivă – Rapid e împotriva lui Dinamo. Și, continuă cel care deja a parcurs cartea, exact cum titlul este un fel de pistă falsă, cartea în sine curge ca o deltă de povești cu momeli care ar părea că duc undeva, dar te duc în altă parte. Un personaj interesant sesizat de Paraschivescu este distanța, (sună bine!) iar lucrul care i se pare uimitor este că personajul, în loc să fie fericit cu ceea ce are, vrea acea fericire de cândva sau de când era cu cineva/altcineva. Marius Chivu a adăugat ideii de distanță că există și distanțe emoționale, dar și distanțe fizice, vorbindu-se mult la telefon – carte care vorbește despre societatea noastră, nu?

Am rămas marcată de o expresie – *Scriitorii buni sunt cei care au personaje cariate, în stare de avarie*… Cu alte cuvinte, scriitorii se deosebesc de dentiști – cei din urmă sunt buni doar dacă scot cariile, primii doar dacă le scot … în evidență…

Traducătoarea Vali Florescu a apreciat faptul că multe dintre întâmplări se petrec la Paris sau sunt presărate cuvinte în franceză, ceea ce i se pare un lucru bun pentru că cei care au fost acolo se vor regăsi și vor dori cartea, cei care nu au fost vor lua cartea pentru că au speranța că vor ajunge cândva.

Richard Ford întâlnire cu cititorii

Din cadrul interviului acordat de Richarad Ford celor prezenți la lansarea cărții *Femei cu bărbați*, aș rămâne la un singur aspect, care probabil e și cel mai controversat – pentru că restul au răspunsuri ușor de prevăzut. Ford consideră că, pentru a fi un scriitor bun, trebuie să nu ai copii. Și mi-a plăcut foarte mult că a spus – *în cazul meu*. Îmi e milă de cei care ori iau ca literă de lege ce spune cineva și devin copiile acelor personaje, pentru ca apoi să le pară rău că și-au pierdut viața fiind miniX, dar și de cei care se apucă la ceartă cu cineva care face o afirmație – nu, nu ai dreptate, nu e ca tine. Ei bine, e ca Ford, în cazul lui a fost mai bine fără copii. Eu știu scriitoare cu 3 copii și 10 cărți, scriitoare cu 4 copii și 15 cărți – dar, dacă experiența lui Ford și a altora a fost alta, de ce ar trebui să ne ofuscăm? (Da, sigur, mai este și cazul când poți spune: *Bun, mai bine nu-mi iese o carte genială, dar am și un copil.* Excelent pentru tine, că poți suporta așa ceva: fă cum ai considerat. În ce-l privește pe Richard Ford, el a observat că nu poți avea totul în viață, nu există fericire fără a renunța la ceva și el la copii a renunțat.)

Vreau să închei articolul de astăzi (voi reveni la subiect după ce voi citi *Femei cu bărbați*) cu o altă caracteristică a lui Ford – își dedică soției toate cărțile. Pentru unii e plictisitor, pentru alții e penibil, pentru unii e fals, pentru alții e romantic. El spune că a făcut lucrul acesta pentru că oricine ar face așa ceva dacă o persoană ar munci pentru ca tu să-ți împlinești pasiunea – cum că ea a muncit toată viața ca el să scrie. Citind biografia scriitorului, mi se pare că mai mereu a avut burse și susțineri financiare, așa că nu a fost chiar întreținutul familiei, deci argumentul acesta e de domeniul umorului. Ar rămâne cel al romantismului… Ceea ce îl face și mai enigmatic pe Ford, ale cărui personaje nu sunt nici fidele, nici mature…

7

11 minute – Paulo Coelho

M-am uitat printre cărți și nu știu cum se face dar toate au peste 450 de pagini. Ori că sunt prea vorbăreți autorii, ori că li se spune de la tipar că arborii cer să fie uciși, cert este că încep să apară cărți din ce în ce mai groase. Cititorii mulți, probabil că ar aduce cărți subțiri. Cei puțini au pretenții la material mult. M-am întrebat ce-aș putea citi totuși rapid, adică un 200 de pagini și mi-a sărit în ochi Coelho. Nu am citit-o pentru renumele lui, deci, ci pentru subțirimea cărții 🙂 🙂 🙂 . Motive și motive în acest Univers.

Până la pagina 100 mi s-a părut o carte scrisă de un adolescent; poate pentru că eroina era lipsită de experiență și trebuia să fie redat totul prin filtrul ei necopt. De la pagina 100, cum brazilianca pleacă în Elveția pentru a-și găsi un soț (în mintea ei), pentru prostituție (în planurile celui care-a luat-o), totul mi s-a părut că dă în Disney…

Nu spun că nu mi-a plăcut subiectul cărții – o femeie care-și încearcă norocul și are un jurnal în care-și scrie părerile despre relații și viață! Nu spun că nu am apreciat profunzimea ideilor, ironia mușcătoare și lehamitea plină de înțelepciune (uneori, ai impresia că devii înțelept doar datorită nefericii și disperării, altceva nu poate să-ți aducă această calitate atât de necesară pentru supraviețuire în societate!)! Și susțin sus și tare că e o carte de recomandat adolescentelor care-și imaginează că pot învârti pe degete lumea și că toți le stau la picioare sau tinerilor care au spaimele lor cu privire la capacitățile lor sexuale…

Da, este o carte … educativă, ceea ce mă duce la o întrebare: dacă o ducea la editură un anonim, unul care nu publicase niciodată nimic, ar fi văzut lumina tiparului?

3

24 de povești în așteptarea Crăciunului

🙂 Nu faptul că abia acum am strâns bradul de la Crăciun mă face să citesc astfel de povești, ci CampNaNo aprilie 2018. A început pe 1 aprilie și durează până la sfârșitul lunii – sau, dacă-ți atingi ținta fixată mai devreme, exact atunci când hărnicia ta pune punct proiectului. Eu mi-am dorit multe de la această perioadă, dar când am realizat că sunt cam multe zile libere de la lucru, pe care normal că le petrec alături de familie, mi-am dat seama că nu se poate scrie! Poți cel mult citi. Din 100 de pagini câte credeam că voi realiza, am lăsat cifra destul de provocatoare de 45 și decizia de a citi cât mai mult despre iarnă căci, da, cartea pe care vreau s-o scriu este cu povestiri pentru anotimpul ultim al anului.

De când cu Metoda de educație daneză și descoperirea că poveștile lui Andersen erau triste – doar editurile din prezent le-au mai fardat, altfel plângeam la toate! – privesc poveștile cu circumspecție. Bine, bine, îi pot învăța pe copii – dacă sunt dureroase! – despre faptul că viața nu e mereu dulce, dar nu le dau și altfel de simțăminte? De inadecvare, de inferioritate?

O să dau un exemplu de poveste care m-a oripilat: Legenda Sfântului Nicolae. Un măcelar primește la ușa lui 3 copii pe care *îi omorî, îi sără ca pe hamsii și-i puse la păstrare în putină*. Sfântul Nicolae, peste 7 ani, se duce în vizită la măcelar și-i zice insinuant că ar vrea să mănânce niște pastramă păstrată în putină la saramură… Când acesta dă să fugă, i se spune *Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată! Căiește-te și Dumnezeu te va ierta!* Apoi cei trei copilași sunt aduși la viață. De atunci, la copiii buni vine Sfântul Nicolae, protectorul copiilor cuminți, cu dulciuri și daruri, iar la cei neasultători vine Moșul cu nuiaua și *seamănă ca două picături de apă cu un măcelar!*

NU, chiar nu știu de ce trebuie să spun așa ceva copilului meu (bine, nici nu am copil mic pe care să-l îngrozesc în acest fel, dar oricum nu aș vrea să spun nici copiilor dușmanilor mei așa ceva 🙂 )…

Trec peste poveștile ciudate, care sunt vreo 6. (Din 24. Unii terapeuți consideră că poveștile, cu cât sunt mai pline de momente de groază, cu atât sunt mai bune pentru a-i dezvolta pe copii. Fiecare are dreptul să asculte de acești terapeuți sau să nu-i ia în seamă!)

Mă opresc la o poveste din folclorul rusesc: Mănușa cu un deget. Vin pe rând și găsesc adăpost în această micuță mănușă – un șoricel, o broscuță, un iepuraș, o vulpe, un lup și un urs… Haideți, nu-mi spuneți că nu vă distrați când vi-i imaginați pe toți în aceeași mănușă de copilaș… Oricum, ideea e că li se mai adaugă cineva… Și ce se întâmplă e de domeniul … realului… Merită știută! 🙂