5

Pungile de plastic – dușmanul care fâșâie

Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. Statistici:

▷ 200: numărul de pungi de unică folosință aruncat anual de fiecare cetățean european;

▷ 500 de miliarde: numărul de pungi generat anual la nivel global;

▷ 1 milion: numărul de pungi de plastic consumate în fiecare minut;

🌱Plasticul nu dispare🌱

Din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana consumată.

💚Ce este Ziua fără Pungi de Plastic💚

Ziua fără Pungi de Plastic este o zi în care ni se cere să acționăm pentru a stopa folosirea pungilor din plastic. Mișcarea a fost inițiată acum nouă ani în Barcelona, de către Organizația Rezero. Treptat, i s-au alăturat numeroase organizații la nivel internațional.

De Ziua fără Pungi de Plastic au loc numeroase acțiuni: refuzul pungilor de plastic, realizarea de instalații artistice din pungi de plastic, distribuirea de pungi reutilizabile etc.

Zero Waste Romania propune o acțiune menită să atragă atenția într-un mod constructiv atât cetățenilor, cât și comercianților, asupra impactului pe care îl au pungile de plastic asupra mediului. Pentru asta, am creat provocarea #fărăpungideplastic, susținută de Iulie fără plastic, Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, REDU, Greenpeace Romania.

În data de 3 iulie 2018, voluntarii îi vor încuraja pe clienții magazinelor și ai piețelor să achiziționeze cele necesare folosind cât de puține pungi de plastic reușesc.

Veți fi dintre cei care vor renunța la pungile de plastic?

Eu, da!

Reclame
2

Iulie fără plastic

Un proiect al celor cărora le pasă de natură.

Da, nu e deloc plăcut să auzi că ceea ce-ți face viața interesantă este lucrul la care trebuie să renunți. Îmi amintesc ce plăcere avea fiul meu să bea din pai – și cât de necesar era, pentru început, când nu știa să soarbă. Dar eu de atunci eram eco – același pai! A, da, știu, cu o floare nu se face primăvară. Dar știți că, dacă refuzați să luați hârtia de la bancomat, care atestă că ați retras bani, salvați de-a lungul timpului 6 copaci? Cât salvăm dacă nu folosim paie? Păi, tot ce vine de sus – adică de pe pământ și din aer – trebuie să ajungă tot jos, pe și în pământ.

Cam câte paie consumă România anual? A, scuzați, dar nu dă nimeni publicității așa ceva. În schimb, suntem informați – că americanilor puțin le pasă de ceea ce fac ei sau că sunt judecați pentru asta! – că se folosesc 500 milioane de paie de plastic – pe zi, da, pe zi, nu pe săptămână sau pe lună. Pe zi. Și 100.000.000 de animale marine sunt ucise pe an de plasticul care ajunge în mare.

Eu nu cred că trebuie să mai explic de ce militez pentru o lună fără plastic și apoi pentru atenție mărită asupra lucrurilor din plastic din viața noastră.

Iubesc natura, animalele și pot să-mi păstrez și un pai refolosibil, dacă țin neapărat!

1

Clubul femeilor dezlănțuite

Și filmul se numește Book Club. De ce trebuie românii să explice din titlu despre ce este vorba? Poate că și-au dorit să le aducă în sălile de cinema pe femeile care se regăsesc în titlu; cum că despre cluburi de carte se știe prea puțin în România sau, chiar dacă se știe, nu i se pare nimănui că ar fi ceva atractiv acolo. Dar Clubul femeilor dezlănțuite… Muamă… Vor sparge ușile toate cele care spun despre ele că ar fi așa – ei, da, chiar se îngrămădeau clientele. Coadă ca de sirenă – pe două rânduri – nu era, pentru că era coadă ca de caracatiță – pe 8 direcții… Uneori, se despletea și în coadă de copac bătrân, cu 15 ramuri…

Ei, aș. În toată sala am fost 11 persoane. Dintre care doi băieței. Unul de 10 și altul de 15 ani. Adică exact persoanele care n-ar trebui să ajungă la acest film. Eu merg de regulă cu soțul și fiul la film, dar acum am zis că ar fi mai bine dacă mi-aș lua o prietenă – copilul nu înțelege nici ciudățenia de întâmplare de pe 21 septembrie – se mărită bunica lui. Nu este de acord cu așa ceva pentru că celor tineri nu li se pare coerent că viața continuă chiar dacă pielea se lasă și oasele se târâie… O să descopere cu anii, nu trebuie să-l oblig acum să priceapă, cu atât mai puțin să-l supun să vadă un film despre 4 femei care au aventuri amoroase, deși au depășit 65 de ani.

Cum ziceam, cei doi băieței – unul a venit cu trei prietene de la școală. Cred că nu au văzut trailerul, pentru că nu ar mai fi ajuns. Sperau ca dezlănțuitele să fie cineva de vârsta lor! Oricum, el nu a scos un cuvânt – a se citi hohot de râs. În schimb celălalt, cel chiar mic, era venit cu mama și la toate obscenitățile aceasta râdea în cavalcadă, iar el o însoțea cu voce de băiat încă neschimbată. Era puțin penibil.

Nu cred că poți face educație unui copil despre ce înseamnă o femeie ducându-l la un astfel de film. Dimpotrivă, va fi deranjat că există așa ceva – cu ce-și pierde el timpul, cu filme care bagă în delir locuitorii de la azilul de bătrâni, în niciun caz tinerețea înfloritoare.

Cât despre film – e amuzant. Bine, totul e previzibil, au mai existat astfel de filme – ori din fiecare femeie s-a făcut câte un caz, ori mai multe cazuri la un loc, dar era nevoie de acesta pentru a te bucura de prestația unor actori așa de mari, la un loc… Pe de altă parte, e nevoie și pentru a ajuta disperații care cred că de la 60 de ani nu te mai bucuri să înțeleagă că viața e făcută pentru fericire până în ultima clipă. Nu în ultimul rând, era nevoie pentru a le readuce aminte femeilor că și ele au inimă, nu numai bărbații lor care se reculeg după divorț și pornesc într-o altă viață… Apoi alta, dacă iar nu le iese… Și alta… Bărbații sunt ca vikingii – cuceresc întruna, iar femeile precum albinele – ia las-o doar pe matcă să se ocupe de puit; noi facem treburi gospodărești.

Nu spun cine interpretează, nu dau detalii despre scenariu – zic doar atât – de ai nevoie să râzi puțin (mai mult), fă drumul la cinema.

A, și uitați-vă pe trailer, oameni buni – și ca să mergeți acolo și ca să nu mergeți (cu cine nu trebuie)!!!

5

Opțiunea mea pentru un (nou) partener (definitiv)

Mai nou, Facebook are niște informații pentru cei care-l folosesc. Sigur, dacă s-ar întâmpla să primești un telefon de la cineva care să-ți spună cuvintele acelea sau dacă ai primi un mesaj anonim, ai intra în panică. Dar cum vine de la FB, ești liniștit: da, frate, nu e un spion, nu e un descreierat care mă urmărește pe furiș, e cineva căruia eu i-am încredințat datele mele. Ei bine, butonul apăsat te duce la *Top recomandări în zona ta*. Și, da, fără nicio rezervă spun că domnii mi-au arătat produse de la toate magazinele din jurul blocului meu. Adică nu ne jucăm aici, da? Știu unde sunt, știu că pot ajunge rapid – nu am nicio scuză dacă nu mă duc să mă împodobesc din oferta lor.

Cel care a creat lanțul de hoteluri Hilton a avut o prezentare în care a spus că cele mai importante lucruri pentru un consumator sunt: salutul de început și final și personalizarea produsului, ca să i se potrivească.

Bravo, FB, l-ai studiat pe om, mă saluți dimineața, îmi reamintești ce am zis în urmă cu un an sau chiar cu 10 (nici cei mai dragi ai mei nu mai țin minte cât de deșteaptă am fost eu acum 6 ani, zicând anumite cuvinte, tu mă faci să mă simt bine și că ai reținut, dar și că sunt inteligentă 🙂 ) , îmi oferi evenimente care să se plieze pe interesele mele – desprinse din ceea ce public, pentru că explicit nu ți le-am formulat, ceea ce îți aduce un miliard de puncte (ce om pricepe cine ești din ceea ce sugerezi, fără ca tu să-i precizezi: mie îmi place chestia asta, vezi nu uita de asta, eu nu suport asta!!!!)…

Dar, dragul meu, se poate și mai bine – azi, la recomandări mi-ai trimis un corset (minunat, în forul lui intim 🙂 ) și ai precizat mărimi doar XXL. Se poate? Nu ai intuit că port XS? Și tocmai mă bucuram că știi despre personalizare…

A, dragul de tine, știi că am prietene care ar putea fi fericite dacă le fac un astfel de cadou?

Ei, da, la asta nu m-am gândit, dar tu, cu algoritmii tăi, m-ai lăsat mască. Felicitări, dragule, tu, facebookule, care ne cunoști mai bine decât partenerii de viață, decât prietenii de la grădiniță și chiar decât noi înșine (păi, da, mai ții minte când mi-ai sugerat ceva ce eu nu aveam nici prin cap să fac, dar la îndemnul tău mi-am dat seama că dintotdeauna visasem asta și nu îndrăznisem să verbalizez sau să caut sau să sper?). Măi, minunatule, măi, deosebitule, măi feisbucule, ești ideal – nu te putem trece din virtual în real și să-ți dăm viață? Nu de alta, dar toată lumea ar să trăiască doar cu tine, iar lumea nu e una singură, ci e alcătuită din miliarde; nu te poți împărți numai tu tuturor, așa că ai nevoie de dubluri, tripluri, clone, :-), ca să mulțumești pe toată lumea că ești doar al său…

Of, minunatule fe(i)s(buc)… 🙂

P.S. Știți nu? … Aceste rânduri sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare… 🙂 Inclusiv titlul! 🙂

0

Anii

Nu, nu e vorba despre poanta aceea… *Nicio problemă dacă nu te însori, că oricum te ia Ani.* (mda, era vorba despre cineva care nu se pricepea la gramatică și făcea bâză de altul, care putea crede că e vorba despre prescurtarea de la Anișoara… 🙂 )

Este o scurtă întâmplare despre o mare perioadă de timp…

Profa noastră de aerodance ne-a povestit amuzată cum a realizat coregrafia pe care o folosim cu energie 🙂 pe melodia Coco Jambo: *Pur și simplu, am luat caseta video de la botezul meu și m-am uitat cum dansau atunci invitații…* Atunci – adică în 1996. Când noi eram mai mari decât este ea acum 🙂 .

Ce mai trec Anii… Nu Ani(șoara)! Că dacă era vorba despre ea ziceam: Ce se mai trece și Ani asta! sau Ce s-a trecut Ani asta…

Cam atât despre cele 365 de zile ale vieții noastre ori / (x) vârsta noastră! 🙂 🙂 🙂

0

Chimie perfectă – Simone Elkeles

*Oricât aș vrea, nu pot să-l uit. Am citit undeva că peștișorii aurii nu-și amintesc decât ce au făcut în ultimele cinci secunde. Îi invidiez. Amintirea lui Alex, iubirea mea față de el, mă vor urmări toată viața.*

Mărturia unei blonde – fată de zăpadă – cu privire la mexicanul care-a trecut prin viața ei, pentru că a făcut un pariu. Sau poate doar pentru că profesoara de chimie i-a pus împreună în bancă pentru a duce la capăt un proiect. Sau poate pentru că ea trebuia să învețe să nu mai disprețuiască oamenii din alte culturi, așa cum făceau cei din jurul ei. Sau poate pentru că e nevoie de oameni în viața noastră care să ne ajute să fim noi înșine, să fugim de teatrul pe care îl jucăm pentru a împlini nevoia celorlalți de perfecțiune.

Șefa majoretelor Brittany făcea să se alinieze planetele prin faptul că era prietena echipei de fotbal a liceului. Era scris în stele că ei trebuie să fie împreună. Dar până la stele, te împiedici de propria-ți inimă. Care nu este împovărată de tendințele tale, cât de bunătatea ta. Brittany voia să pară superficială în ochii colegilor, pentru ca nu cumva să se întrebe dacă acea profunzime pe care ar fi arătat-o vine din suferință… Și nu, ca adolescent nu vrei să se știe că suferi. Nu vrei să se știe că există durere în zilele tale. Sau insatisfacție. Și-apoi cu ce îi ajută pe ceilalți să afle că ai o soră paralizată pe care o iubești și pentru care te sacrifici? Mai bine să fii o poză care să placă tuturor și ei să nu-și pună întrebări cu privire la tine; iar din invidie să nici nu îndrăznească să se apropie de tine.

Fără ca această carte să fie originală, fără să fie ceva despre care să nu se mai fi auzit, este una dintre puținele cărți despre nevoile reale ale adolescenților. Fără lupi, vampiri sau strigoi. Deși, uneori, am putea să numim sentimentele de inadaptare – lup, vampir sau strigoi… 🙂

Ținând cont că acest cuplu *băiat rău, fată cuminte* constituie scheletul primului volum dintr-o trilogie, mă bucur să le spun celor care vor să știe cum este lumea în care vor intra – și nu lumea imaginară! – că au posibilitatea să găsească mai multe amănunte și pe net: http://www.perfectchemistrythebook.com și http://www.simoneelkeles.net

Lectură plăcută.

3

Mărturia – Anita Shreve

Dacă aveți un adolescent care începe să cocheteze cu alcoolul, căutați această carte și, știți ceva?, citiți-o împreună. Seară de seară, câte trei-patru capitole, citiți-o împreună. Dacă aveți o fată pe care o prinde valul și flirtează din plin cu băieții, care mai mult se dezbracă decât se îmbracă atunci când pleacă de acasă și vă spune că nu-și pierde ea viața învățând, ci vrea să se distreze, faceți același lucru. Luați *Mărturia*, stați cu ea în aceeași cameră și citiți-o împreună. Sigur, s-ar putea să vrea să o citească singuri. Lăsați-le această intimitate. Dar s-ar putea să nu accepte, că nu le place să lectureze, că nu au timp, că nu au chef… În acest caz, luați-vă câte o jumătate de oră și demonstrați-le că vă pasă de ei.

Cartea este foarte interesant scrisă, iar așa-zisele capitole sunt de fapt mărturii ale celor care au fost implicați în scandalul cu violul asupra unei fete de 14 ani, săvârșit de trei băieți de 18 și 19 ani, beți, beți, beți.

Eu nu cred că am citit în viața mea o carte atât de cutremurătoare, ca mărturie despre ce înseamnă inconștiența adolescenților, despre ce înseamnă disperarea adulților care nu se mai pot înțelege, despre ce înseamnă puritatea unor inimi care intră la mijloc între problemele părinților și senzualitatea intenționată a unei ființe cu instincte sexuale exacerbate. Nu știu de câte ori li se spune copiilor sau de câte ori noi, oamenii mari, rostim cuvântul *consecințe* – dar aceasta este cartea despre consecințe, într-o lume în care te lași furat mai mult de plăcere fără să te gândești la ce va urma… Da, *va urma* ne intrigă mereu când îl vedem scris la finalul unui film, dar, culmea, nu-l luăm deloc în seamă când e vorba despre viața noastră… Ce va urma dacă procedez astfel?

Este o carte pe care o recomand, de asemenea, celor care se ocupă de elevi. Pentru a-i înțelege. Pentru a înțelege cât de multă nevoie au de limite, chiar dacă mârâie când li le pui. Da, ultima mărturie este cea mai complexă, ea lămurește totul, dar până să se lămurească, ai nevoie să înțelegi ce simte fiecare om, cum reacționează fiecare în criză, câte destine sunt influențate de o simplă prostie pe care o pot face niște puști: hai să dăm pe gât cât mai mult alcool.

Sigur, complicațiile sunt și mai mari, dar asta este cu atât mai bine pentru că face cartea potrivită pentru oricine. Chiar pentru oricine. Într-o lume în care pornografia e la ea acasă, stați liniștiți, în carte nu sunt nici imagini și nici nu se vorbește explicit despre ce s-a petrecut în camera aceea de cămin de liceu. Totul este doar la nivel psihologic și emoțional, totul este despre cum îți distrugi viața și cum ai putea să ți-o faci frumoasă. Dintre cei 5 – 2 au ales să plece și pentru ei lucrurile au curs normal apoi, căci moralitatea te ajută să scapi de complicații. Trei au ales să rămână și …

Mă bucur că se scriu astfel de cărți. Important acum este să ajungă și unde trebuie!