0

Confesiunea gunoiului

Eu sunt gunoiul. Aș vrea să nu vă supărați pe mine când vă stau în cale. Eu sunt gunoiul. Cine mă face ar trebui să aibă grijă de mine, adică să mă ducă acolo unde este locul meu. La coș.

Nu, nu vă supărați pe mine că sunt peste tot, eu nu am picioare să merg de colo-colo și nici nu mi-am propus să vă deranjez, să apar peste tot pe unde n-ar trebui. Eu doar am fost aruncat.

Știți că gunoiul nu are cum să se deplaseze de pe pământ, unde-a fost aruncat, în pubelă? Și mai știți că nu am aripi ca să ajung singur într-o cutie specială pentru mine?

Dar da, vântul suflă și, dacă sunt ușor, mă duce peste tot. Dar nu că aș vrea eu, nu că aș intenționa eu. A, în niciun caz.

Să fie clar, eu nu am nicio dorință să enervez lumea, cu atât mai puțin să îi fac rău. Dacă ar fi după mine, ei bine, eu nici nu aș fî.

Păi, bucăți de fructe stricate – vreau eu să fiu așa? Aș prefera să fiu o parte sănătoasă de fruct și să mă mănânce cei mici.

Coji de legume de care nu e nevoie. Și ce, îmi place mie să fiu dat deoparte și să încurc lumea? Mai bine m-ar ronțăi cineva.

Ca să nu mai spun când sunt cutie de carton… Uf, mai sunt și de plastic… și de metaaaaaal! Trist, serios, trist de tot!

Vă imaginați că-mi place mie să rămân peste tot în calea voastră și să nu mă descompun nici în 500 de anî? Păi eu rămân aici, după voi, încă pentru 8 generații de oameni. Nu numai că nu mai cunosc pe nimeni, dar nici nu mă îndrăgește nimeni; nu că acum m-ar îndrăgi! Dar dacă tot nu vă place de mine, de ce nu mă aruncați acolo unde trebuie să ajung ca să se facă din mine ceva necesar?

Da, da, ați zis bine, adică să fiu reciclat. Ei, eu sunt gunoiul și sunt foarte supărat. Poate vă vine mintea la cap și scăpați de mine într-un mod inteligent, ca să nu vă mai deranjez. Că în niciun caz nu vreau să supăr oamenii. Eu îi respect pe oameni! Se pare că ei nu prea respectă natura și o umplu cu mine!

Ar trebui să fac o manifestație… Da, da, chiar așa. Ia să mă gândesc eu, cum!?

0

Cifre de plastic

Ziua în care vulpea a fost pentru prima dată înșelată a rămas înscrisă în calendarul ei cu cifre de plastic. Păstrează și acum acea filă de calendar și de câte ori se uită la ea i se face rușine că nu a știut maî multe pentru a nu trece prin așa ceva.

Nu sunt prea multe de povestit.

Știți cum este vulpea: se cam duce prin curțile oamenilor și pleacă de acolo cu un cadou. Preferatele eî? Căpșunile!

A, nu?

Prunele! Nici?

Mușețelul!

Păi dacă i-ar plăcea mușețelul nu ar trebui să meargă să cucerească gospodăriile – are destul în pădure. Deci nici după mușețel nu s-a dus? Atunci după ce? Găini, ziceți. Evident că găini, pentru că sunt preferatele ei.

Într-o astfel de zi, când a plecat de la vizuină cu gând că nu se întoarce acasă fără o grăsană de găină, s-a furișat în coteț și a luat-o pe cea mai plinuță. Îi cam alunecau labele pe corpul ei – nu avea pene! Dar a luat-o pentru că era foarte colorată și și-a zis că e vreun soi mai gustos. Când a depus-o în fața puilor, aceștia nu au reușit să mănânce nimic din ea, ba dimpotrivă s-au enervat atât de tare că au aruncat cât colo hrana mămicii.

Vulpea a plecat la urs, marele înțelept al pădurii, cu ”achiziția” ei și l-a întrebat ce să fie cu această găină de nu are pic de gust. Să știți că, mergând la urs, era convinsă că va pierde prada, (așa proceda el mereu – confisca ce se putea mânca), dar vulpea noastră a preferat să facă asta – că tot nu era cine știe ce! – însă să înțeleagă misterul.

Ei, și cât a mai râs ursul de ea! Cât a maî râs! De aceea ziua respectivă este însemnată în calendar și calendarul păstrat.

Vulpea furase o … sticlă de plastic, pe care o rătăciseră copiii în curtea păsărilor. Vă îmaginați cum se strecurase ea cu sticla sub braț, doar pentru că avea niște desene cu multe culori?

Dar trebuie să recunoaștem că nu e nicio diferență între vulpe și noi, nu? De câte ori nu luăm noi de pe rafturi sticle cu sucuri pentru că au o etichetă strident colorată (ca să nu mai spunem despre celelalte băuturi, cele cu alcool!)?

Dar poate că ne facem și noi un calendar pe care însemnăm cu cifre de plastic, dacă tot vrem să semănăm cu vulpea!, ziua când am renunțat la plastic.

Din ultima sticlă de plastic să scriem cifrele lunii când s-a petrecut cel mai normal lucru din lume. Căci normal este să trăim fără plastic, nu cu el!