Membrii societăţii de tip occidental sunt supuşi unui adevărat bombardament informaţional: conform unui studiu american recent, fiecare primeşte, zilnic, o cantitate de informaţie echivalentă cu cea cuprinsă în 147 de ziare! Continuă lectura
Arhive pe categorii: iarna 2010 – 2011
Marea Ronţăială prin Marele Oraş
… şi cine e ocnaş? – Conform principiului „pe mine m-ai omorât, dar cu calul ce-ai avut?” ceva ce se poate înscrie în capitolul legendă urbană, că tot am citit doar dintre cele culese (de) prin SUA, de nişte studenţi de toate naţiile pentru un prof român, dar naturalizat peste Ocean… În fine, muzica, vă rog! Continuă lectura
România e frumoasă; păcat că-i locuită…
… a fost o expresie care m-a scos din sărite când am auzit-o.
Cum se învaţă geografie? Cu preţul motorinei şi … atât!
Când am plecat spre Bran, vineri, pe unde treceam, spuneam: „Mai ţii minte când am fost aici? Mai ştii când am ajuns aici?” Pe Valea Prahovei, am văzut cam fiecare obiectiv cultural – cel puţin Muzeul cinegetic de la Posada devenise într-un timp casa copilului meu, că parcă toţi aveau aceeaşi obsesie „să arătăm copiilor ce să aleagă pentru a ucide!”. Casa memorială a lui George Enescu şi cea a lui Cezar Petrescu sunt interesante pentru cei care au o simpatie pentru ei. Peleşul, Pelişorul? Soţul meu e expert în aşa ceva: cum vine un străin unde să-l ducă şi cine? A văzut totul de zeci de ori; noi – doar de 5. Râşnovul pe vremea asta e cam trist; îl vom revedea eventual la vară… Castelul din Bran l-am vizitat ultima dată acum 6 luni, nu cred că au mai adăugat ceva nou… Continuă lectura
Emoţiile ca fulgi de zăpadă
Ceva ce-ar putea fi interesant pentru îndrăgostiţii de natură
Un tip care oferă ponturi gratuite…
… generos, asemenea celor de la WordPress, pentru cei ce vor blog, dar n-au idei sau pentru cei ce au talent la scris, dar nu li se întâmplă nimic, oricât s-ar strădui.
Ce am apreciat azi
2. Să mai şi râdem
3. Expresivitate
http://aliceboboc.wordpress.com/2011/02/24/personaje-feminine-ale-lui-disney-non-conformiste/
4. Atenţie la bunătate
http://spiralaprostiei.wordpress.com/2011/02/23/bt-69-hot-z/
5. Riscul navigării pe internet – pentru tineri, părinţi şi adolescenţi
http://ggabriel0708.wordpress.com/2011/02/26/ce-nu-trebuie-sa-face-pe-internet/