M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).
Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.
La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.
Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*
De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.
Suedeza ridică din umeri: Niciodată.
Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*
…
Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).
Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…
Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …
Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.
Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?
Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.
Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.
Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…
Asta ajunge!
Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?