0

Bianca Timsa Stoicescu

La o „ceașcă” de carte cu Naty Budu-Grati

Haideți să ne cunoaștem!

1 ❤ 10 momente importante din viața mea

Născută ... în județul Sibiu, dar de la 4 ani am ajuns la Slatina, unde am stat până la 21 de ani. De aceea spun că sunt din Oltenia, nu din Ardeal, deși ador Ardealul. Mi-ar plăcea să am mai multe caracteristici ale celor între care am trăit în primii ani de viață.
Frați/surori… Am o soră, cu doi ani mai mică.
În copilărie mă vedeam…scriitoare. Lucru care îi scotea din sărite pe părinții mei care erau realiști și considerau că nu am cum să trăiesc din așa ceva și trebuie să mă pun cu burta pe carte. În același timp, sora mea știa că va trăi în SUA, deși de data aceasta toată lumea râdea în hohote pentru că nu se putea ieși din țară, la vremea aceea. Când copiii își păstrează visul, le demonstrează…

Vezi articolul original 2.049 de cuvinte mai mult

0

Social Media Summit Biz – digital experience

În cadrul secțiunii New Social Formats, au luat cuvântul patru invitați, care mai de care mai plin de informații și de idei pentru noi, cei care urmăream prezentările.

Alexandra Caciur a vorbit despre minimalismul digital – cum se poate reduce zgomotul creat de SM. Dacă până acum toată lumea se abona și voia să primească orice material, a sosit timpul să se întâmple invers: să dezinstalezi aplicații, să renunți la notificări, aceasta pentru că trebuie să luăm decizia ca noi să accesăm, nu informația să vină peste noi. 

Nevoia de interacțiuni mai bune la nivel cantitativ este resimțită și de cei care se ocupă în mod deosebit cu digitalul, dar și de consumatori. Vorbind despre Stories – categorie și la Facebook și la Instagram – a scos în evidență faptul că pentru un produs efemer, care dispare în 24 de ore, trebuie uneori să lucrezi din greu. Nu-ți mai permiți să crezi că omul îți acordă 30-60 de secunde din viața lui, dacă nu creezi un conținut relevant. Nu poți să-ți îngădui o astfel de autoamăgire.

Statisticile arată că pe FB după primele 6-8 secunde materialele sunt date deoparte, în vreme ce pe Instagram primele …. 2 secunde sunt cruciale.

Odată cu noile politici ale FB, oamenii au migrat către alte platforme, iar eu am să vă spun acum o poveste reală – explicația fiului meu de ce nu are FB.

De ce aș avea FB? De vreme ce buni s-a măritat pe FB, ce aș mai căuta eu acolo unde sunt mai degrabă matrimoniale pentru cei trecuți de vârsta a doua?

(da, mama mea s-a căsătorit cu cineva care i-a cerut prietenia pe Fb 🙂 )

Concluzia crudă a experților digitali este NU te mărita cu un singur canal, ci cu userul, pe care trebuie să îl urmărești pe orice canal se deplasează.

#socialmediasummit2019

#biz

1

Prima bibliotecă făcută din donaţiile copiilor

Bucureşti, februarie 2019
Campania Dăruieşte o lume de basm, lansată în decembrie 2018, prin care se dotează
şcoli, grădiniţe şi spitale defavorizate cu biblioteci pentru copii, a adunat deja cărţi
pentru prima bibliotecă din proiect. Ea a fost amenajată în comuna Ştefaneştii de Jos,
spre marea încântare a copiilor de aici. Proiectul urmează să ajungă la spitalul din
Curtea de Argeş, la secţia de pediatrie.
Grădinițele Butterfly, CAVA Bistronomie şi Asociaţia KinetoBebe, alături de Itsy
Bitsy FM, au lansat anul trecut campania care îndeamnă la generozitate tot anul şi
propune sprijinirea copiilor, care nu au acces la cărţi. Cu ajutorul donaţiilor venite atât
de la publicul larg, cât şi de la edituri sau companii care susţin educaţia, organizatorii îşi
propun să ajungă în cât mai multe locuri din ţară unde copiii nu au cărţi şi nici acces la
biblioteci.
Specialiştii vorbesc despre nevoia de evadarea în imaginaţie, a copiilor care au o viaţă
mai grea şi cărţile sunt cel mai sănătos mod de a te dezvolta şi de a face din lumea ta
un tărâm de basm.
Pentru copiii din spital cărţilele sunt ceva mai mult. Sunt o pauză de la tristeţe şi
durere. De aceea vă rugăm să alegeţi dintre cărţile voastre, acele cărţi pe care le puteţi
da mai departe şi să ne ajutaţi ca până în luna martie să facem o nouaă bibliotecă
Dăruieşte o lume de basm” declară Monica Popescu, coordonatoarea campaniei.
Fiecare carte dăruită este așteptată cu drag până pe 10 martie, la unul dintre cele 7
puncte de colectare a dona iilor. Pot fi donate i jocuri sau jucării în stare bună.
După amenajarea bibliotecii din spitalul de la Curtea de Arges, se vor aduna carti pentru
o noua biblioteca la Constanta.
Fiecare bibliotecă va fi aranjată de o parte dintre copiii care au donat, și gândurile bune
de la cei care primesc aceste daruri vor fi comunicate pe canalele online ale
organizatorilor, pentru a motiva şi alţi oameni să sprijine acest demers, pe cat de simplu
pe atât de benefic pentru cei mici.

Adresele din București, unde pot fi aduse sau trimise donațiile sunt:

  1. Grădinița Butterfly Aviației

Str. Intrarea Gliei nr.7, Sector 1

2. Gradinița Butterfly Băneasa

Str. Drumul Potcoavei nr.59, Voluntari
Ilfov (Gradina Zoologică)

  1. Gradinița Butterfly Cosmopolis

Str. Lacului, vila 8F,
Ștefăneștii de Jos, Ilfov

  1. CAVA Bistronomie

Calea Floreasca 91-111, Sector 2

  1. Centrul KinetoBebe Moșilor

Calea Moșilor nr. 158, Sector 2

  1. Centrul KinetoBebe Nord

Intrarea Catedrei nr.2, Sector 1

  1. Centrul KinetoBebe Sud

Șoseaua Olteniței nr. 87-99, Sector 4

 

0

Dăruiește o lume de basm

Am participat la întâlnirea al cărei nume mi-a adus aminte de copilărie, cu jind, dar m-a și determinat să trăiesc în următorul an exact cu această deviză (mda, nu numai că voi dărui, dar voi și trăi! E cazul să țin cont și de mine, nu?) Dăruiește o lume de basm.

Ce spun inițiatorii acestui proiect?

Noi credem în povești și vrem să ajutăm și copii mai puțin norocoși sa ajungă la ele, prin cărți, pe care să le primească de la alți copii. Așadar, Grădinițele Butterfly, CAVA Bistronomie si Asociatia KinetoBebe, alături de Itsy Bitsy FM, lansează campania Dăruim o lume de basm prin care vor fi adunate cărți și jocuri în stare bună, cu care vor fi dotate biblioteci din școli, grădinițe sau spitale din București și împrejurimi. Campania începe acum de Crăciun, în spiritul de generozitate al sărbătorilor, dar va continua tot anul 2019, pentru că ne dorim să dotam cât mai multe biblioteci, ajutând copii mai puțin norocoși să se bucure de o lume de basm, oricând au nevoie. Fiecare carte dăruită este așteptată cu drag la unul dintre cele 7 puncte de colectare a donațiilor. Pot fi donate și jocuri sau jucării în stare bună. Fiecare bibliotecă va fi aranjată de o parte dintre copiii care au donat și gâdurile bune de la cei care primesc aceste daruri vor fi cunoscute pe canalele online ale organizatorilor, pentru a încălzi sufletele unui număr cât mai mare de oameni.

Personal, aș vota ca aceste cărți să fie duse nu pe lângă București, ci în sate îndepărtate, unde nu există țipenie de om care să se ocupe de o bibliotecă a școlii. Mai mult, aș opta pentru un voluntariat de o lună – poate chiar în perioada concediului! – când aș sta printre copiii din acel sat pentru a-i ajuta să înțeleagă cât e de important să citească și cât de frumoasă e lumea interioară a celui care citește, indiferent de exteriorul ce stă să se prăbușească. Se fac tot felul de lucrări de voluntariat pentru copiii din Africa, România trimite astfel de misionari care le construiesc școli și îi încurajează la dezvoltare, dar avem și noi locuri pe unde-am putea face așa ceva, fără să ajungem pe alte continente.

Oricum, invitația rămâne deschisă – sigur pentru a dona cărți, poate pentru a forma o echipă care să și determine copiii să citească, nu numai să le arate cărțile frumos aranjate în rafturi.

Adresele din București, unde pot fi aduse sau trimise donațiile sunt:

  1. Grădinița Butterfly Aviației

Str. Intrarea Gliei nr.7, Sector 1

  1. Gradinița Butterfly Băneasa

Str. Drumul Potcoavei nr.59, Voluntari
Ilfov (Gradina Zoologică)

  1. Gradinița Butterfly Cosmopolis

Str. Lacului, vila 8F,
Ștefăneștii de Jos, Ilfov

  1. CAVA Bistronomie

Calea Floreasca 91-111, Sector 2

  1. Centrul KinetoBebe Moșilor

 Calea Moșilor nr. 158, Sector 2

  1.  Centrul KinetoBebe Nord

Intrarea Catedrei nr.2, Sector 1

  1. Centrul KinetoBebe Sud

 Șoseaua Olteniței nr. 87-99, Sector 4

1

Redescoperă Iubirea (cu Dana Nălbaru)

După o perioadă în care s-a retras din viaţa publică pentru a-şi dedica energia aproape exclusiv familiei, Dana Nălbaru vine alături de publicul ei în această toamnă, pe 30 octombrie, la Bistro Cava din Bucureşti, într-o întâlnire de suflet.
În cadrul acesteia, Dana va împărtăşi celor prezenţi experienţe din viaţa ei, va răspunde întrebărilor şi va povesti paşii pe care i-a făcut pentru a-şi găsi echilibrul interior.
Alături pe psihoterapeuta Diana Luana Frazzei vor fi încurajate demersurile de redescoperire a puterii interioare, pornind de la povestea de viaţă şi resursele fiecăruia.
“Primesc zilnic întrebări online despre viaţa mea de familie, despre modul în care am reuşit să fac trecerea de la viaţa agitatată din lumina reflectoarelor, la viaţa de mamă, careia m-am dedicat cu drag în ultimii ani. Cele mai multe întrebări vorbesc despre iubire, iubirea de sine, iubirea în cuplu, iubirea de parinte şi despre cât de greu este să păstrezi această iubire vie în viaţa prea agitată a multora dintre noi. Voi răspunde acestor întrebări, dar mai ales vă invit să găsim împreună resurse şi răspunsuri pentru a ne face toţi o viaţă mai bună.“ declară Dana Nălbaru
Întâlnirea din Bucureşti este începutul proiectului
Redescoperă iubirea cu Dana Nălbaru,
care va include în lunile viitoare alte întâlniri cu publicul, atât online cât şi în mod direct, dar care va aduce şi noi surprize muzicale, atât de aşteptate de fani.
Pentru a participa la această primă întâlnire cu Dana Nălbaru accesează pagina ei oficială de facebook şi rezervă-ti loc pe evenimentul Redescoperă iubirea cu Dana  Nălbaru, care va avea loc pe 30 octombrie de la ora 18:00, la Bistro Cava. Intrarea este gratuită, locurile fiind limitate.
Invitata specială a Danei Nălbaru este psihoerapeuta Diana Luana Frazzei. Cu studii şi
experienţă de practică clinică în România, Statele Unite şi Australia, Diana Luana Frazzei este alături de cei care îşi doresc relaţii mai bune cu cei din jur, cu lumea, dar mai ales cu ei înşişi. Implicată deseori în proiecte dedicate publicului interesat de psihoterapie, ea oferă informaţii bazate pe dovezi ştiinţifice, cât şi pe experienţa din practica cu clienţii ei de psihoterapie.
Evenimentul Redescoperă Iubirea cu Dana Nălbaru este sustinut de Itsy Bitsy FM.
Urmăriți evenimentul pentru o nouă programare – căci locurile la prima întâlnire s-au ocupat, dar Dana a promis că astăzi va fixa o dată ulterioară pentru cei care mai sunt interesați.
1

MiniArtShow să startul stagiunii de toamnă

 cu spectacolul Caragiale Express – 6 octombrie, ora 12.

Godot Cafe Teatru

MiniArtShow by Ioana Ginghină vă așteaptă pe 6 octombrie la Godot Cafe Teatru, la spectacolul Caragiale Express. Piesa este o plimbare prin schițele lui Caragiale, adaptată stilului contemporan. Cu toate că personajele reprezintă comportamente și tipologii descrise acum mai bine de 100 de ani, le regăsim și azi fie la oamenii de rând, fie la persoane publice. Regizoarea Diana Păcurar a pus într-un singur spectacol trei schițe: ”Bubico”, “D-l Goe” și “C.F.R. 42”.

Caragiale Express este un spectacol dinamic, ingenios și super modern, pe un text clasic, care să satisfacă pretențiile copiilor din grupa de vârstă a preadolescenților și adolescenților.

Spectacolul oferă o imagine realistă a societății românești, plină de umor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Bubico, D-l Goe și celebrele doamne ale epocii se întâlnesc cu toții într-un decor multifuncțional, care anulează limitele dintre scenă și sală.

Din distribuție fac parte:

Andreea Mera

Andrei Nedelea

Cezara Munteanu

Vlad Nicolici

Ana-Maria Pop

Daniel Marcu

Regia: Diana Păcurar

Coregrafia: Mariana Gavriciuc

Scenografia: Corina Boboc Giorgescu

REZERVĂRI: 

Online: https://goo.gl/m27WTZ

Tel: 0736 414 244

 

10

Cum să (nu) spui te iubesc?

M-au uitat de curând la serialul Welcome to Sweden – o comedie despre un american care se mută în țara iubitei sale și toate întâmplările care decurg din ciocnirea nu numai cu un alt continent, ci cu un alt tip de cultură… Scenariul este după cazul real al actorului principal, care, american îndrăgostit de-o suedeză, nu a mai ținut cont de diferențele care ar putea să-i dea dureri de cap (și nouă dureri de burtă – de la râsul provocat de situațiile respective!).

Fiecare episod e amuzant, dar nu mă voi opri asupra poantelor, ci asupra unei întâmplări care are legătură cu ziua de azi – pe oriunde o prindea pe iubita lui, Bruce îi spunea I love you. La venire, la plecare, la trezire, la culcare, pentru el, era normal să rostească aceste cuvinte; le spunea senin, convins de ele, natural, entuziasmat, ca pe ceva absolut necesar. Nu fals, nu din obligație, nu pentru a plăcea sau a obține vreo recompensă. Așa simțea el.

La un moment dat, suedeza, exasperată, reacționează: Și mai termină cu atât Te iubesc! Mai rar cu aceste cuvinte. Spune și tu Bună – dimineața și Noapte bună – seara. Atât Te iubesc nici nu e credibil.

Ca un cățeluș lovit, personajul o ascultă și începe să salute scurt: hej – god natt… Dar nu rezistă și răbufnește: *Toată lumea asta caută dragoste. Dragostea nu este din belșug, ca să-mi ceri tu să renunț la ea. Ea lipsește. Mai bine ai fi și tu la fel de expresivă ca mine și ți-ai demonstra iubirea. Și nu numai mie, ci și părinților tăi. Când le-ai spus ultima dată că-i iubești?*

De Valentine*s Day, ar zice unii. Sau de Crăciun. Sau de ziua lor. Sau de vreo 6 luni.

Suedeza ridică din umeri: Niciodată.

Când rămâne singură, cuprinsă de fiorul înțelept al cuvintelor prietenului ei, le dă telefon părinților și, cum răspunde robotul, ea le lasă un mesaj: *Am sunat să vă spun că vă iubesc*. În timp record, la ușa ei se aflau părinții îngrijorați: *Ce s-a întâmplat? Ai cancer? Te-a părăsit americanul? Știam noi că n-o să dureze*. Ea nu înțelege ce e cu atitudinea lor disperată, iar mama îi explică: *Păi, dacă ne-ai spus că ne iubești… Cuvintele astea se spun o singură dată – atunci când îți iei rămas bun definitiv, pe patul de moarte…*

Nu știu cât de des auziți sau spuneți Te iubesc. Uneori, chiar mă bucur că sunt atât de multe sărbători în an pentru că-mi zic: *Se lasă cu un Te iubesc și pentru cei care nu sunt obișnuiți să mărturisească sau să asculte o declarație*. Sigur, cei mai catolici decât papa se înfurie și spun: Nu ne trebuie sărbători ca să vorbim despre dragoste, o facem și fără ele (eu cred că cei care se înfoaie așa, precum curcanii emoționali, sunt tocmai cei care n-ar oferi cuvinte frumoase nici dacă i-ai amenința că-i tai de Ziua Recunoștinței. Doar adoră să fie scandalagii – nu vă mai manifestați iubirea, ce, nu e clar că există?).

Eu sunt dintre cei care folosesc declarația *Te iubesc* la fel de des cum folosesc microbiștii berea și semințele de floarea soarelui. Nu mi se pare că și-ar pierde sensul, nici semnificația, nici dacă ar fi susurată ca în ecou de la răsăritul soarelui până la apus…

Ca mine este nepoata mea, Claire, care și-a cumpărat o cariocă aurie nu pentru a o ține în colecție, nici pentru a desena ponei și prințese, ci pentru a-mi scrie un mesaj (zilnic): I love you, …

Da, știu, unii mă invidiază și o vor invidia și pe fetița de 8 ani pentru că sunt/este atât de dezinvoltă cu demonstrarea sentimentelor; dar ei nu fac nimic pentru a se schimba.

Am o întrebare: dacă defectul cuiva ar fi că nu face curățenie, ați avea ca așteptare să se schimbe? Desigur. De ce? Pentru că este necesară curățenia. Bine, dar specialiștii spun că ceea ce are nevoie omul pentru un tonus bun nu este neapărat curățenia, ci dragostea. De ce să lupte toți pentru curățenie, iar pentru exprimarea iubirii să găsești mereu scuze sau ridicări din umeri? Nu militez pentru mizerie, dar dacă ea este ceva de nota 9 și avem pretenții să existe, de ce dragostea, care este de nota 10, poate fi trecută cu vederea?

Un lucru este clar: dacă te duci la un examen fără să știi materia, s-ar putea să-ți pice și subiecte simple, iar tu să ai impresia că ai dat de cele mai grele.

Dar când trebuie să spui Te iubesc, nu e nevoie de pregătire specială, nici de dietă, nici de bani, nici de creativitate maximă. Nu ți se cere să ai o anumită ținută, să posezi o cultură vastă sau să poți să-ți schimbi culoarea ochilor la fiecare jumătate de oră. Nu ți se impune să alergi 5 km, nici chiar să prinzi o minge pe care o aruncă un puști de 3 ani și nici să cunoști 8 limbi străine.

Ajunge să rostești cele două cuvinte – poate pe litere, poate bâlbâit, poate roșind. Oricum…

Asta ajunge!

Și dacă e așa de ușor, cum să nu spui te iubesc?

0

NaNoWriMo 2017 – debut

Când m-am gândit ce proiect aș putea realiza în acest an, pentru ce anume m-aș strădui și ce anume m-ar motiva să mă mobilizez, nu am știut ce să răspund. Până în momentul în care am cunoscut o desenatoare care m-a întrebat dacă n-aș vrea să lucrăm împreună – din vorbă în vorbă am ajuns la ideea unei cărți cu 365 de povești scurte pentru cei mici, cu desenele de rigoare. Așa da, mi-am zis, aceasta este o provocare. Una atât de mare încât cred că voi fi gata să nu mă las, să fiu perseverentă, chiar dacă nu voi avea niciun cuvânt scris dinainte. Și mai ales în ciuda faptului că eu scriu doar povești de 1500 de cuvinte, îmi este greu să restrâng povestea… Iar poveștile mele au dialog, nu sunt doar o zicere de la un capăt la altul… Am dat o tură prin dicționarul limbii române și am căutat cele mai interesante cuvinte, fiecare cuvânt însemnând câte un subiect de poveste. Am găsit vreo 226, destul de multe, dar nu de ajuns. 🙂 În plus, nicio idee despre intrigă sau personaje.

Priveam în gol, deci într-o parte, pentru că în fața mea era computerul, și nu mă puteam concentra, când ochii mi-au picat pe telefon, care era deschis pe Instagram și au apărut niște desene realizate de un danez. El cerea oricui are curajul să trimită o poveste după imaginile pe care le oferea; sincer, imaginile nu aveau ceva atractiv pentru mine – aveau prea multă ironie pentru gustul meu. În mod normal, nu le-aș fi luat în seamă, dar provocarea mi s-a părut mare: să scriu o scurtă poveste… să scriu o scurtă poveste…

Am început, încet-încet, să concentrez în cât mai puține cuvinte ceea ce vedeam și, după vreo 10 încercări, mi-am dat seama că pot face povești de 130-150 de cuvinte, chiar și din lucruri care nu mă atrag, cu atât mai mult – m-am încurajat eu! – voi reuși când ideile mi se vor părea interesante.

Eu nu cred că e ceva la întâmplare pe pământul acesta – nici dintre bucuriile noastre, nici dintre tristețile noastre… Ce anume a făcut ca exact în momentul în care eu nu mă consideram în stare să îndeplinesc un anume lucru, cineva din Danemarca să deschidă și să arunce în eter pentru prima dată în viață acele schițe? Cum de eu, care nu petrec prea mult timp pe Instagram, am fost chiar atunci lângă telefon și cum de am reacționat atât de rapid – pentru că, de regulă, evit când e vorba despre ceva atât de revoluționar (pfuuu, imaginile chiar nu erau pe gustul meu!!!).

Așa că sunt fericită pentru că, în clipa potrivită, am primit exact ce aveam nevoie, iar acum țes de zor poveștile pe care trebuie să le am la sfârșitul lunii noiembrie. Mda, și dacă voi avea mai mult de 130 de cuvinte la un subiect, m-am gândit să fac un fel de poveste-serial, așa că tot voi reuși! Da, mi-am propus să reușesc!

Țineți-mi pumnii, iar voi, cei care scrieți, încercați totuși să veniți alături de noi, la NaNoWriMo! Nu veți regreta.

Deviza lui este:

Having a deadline + people helping you get there = a finished creative project.

Da, da, haideți cu noi!!!

7

Te apreciez – zi de zi

De două săptămâni, corpul meu a luat-o razna și nu am mai putut face mare lucru. Da, îi apreciez pe toți cei care au fost alături de mine în aceste momente, îi apreciez pe cei care sunt bolnavi și se străduiesc să meargă înainte, fără să arate ceea ce trăiesc. Îi apreciez pe cei din jurul meu și de departe. Și da, mă apreciez pe mine pentru tot ceea ce am fost până acum, reușind să depășesc toate lucrurile care mi s-au ivit în cale.

M-aș bucura mult de tot ca voi, toți cei care treceți pe aici, să vă apreciați pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce ați depășit, indiferent de gravitatea problemelor și de cât de ciuntiți ați rămas.

Și încă un da, vă apreciez pe toți pentru că CITIȚI.

0

John Hunter – The World Peace Game

The World Peace Game – Jocul Păcii Mondiale – este o simulare practică politică, un exercițiu care oferă posibilitatea jucătorilor să exploreze modeul în care este conecată comunitatea globală din perspectiva crizelor economice, sociale și de mediu și de inimienta amenințare a unui război. Scopul jocului este de a ajuta fiecare țară să evite cisrcumstanțele periculoase și atingerea prosperității globale cu intervenții militare minime. Organizați în “echipe ale națiunilor”, elevii ajung să înțeleagă mai bine impactul major al informației și cum este aceasta folosită.

John Hunter, un mare susținător al păcii cunoscut în întreaga lume, este expert în teoria inteligențelor multiple și inițiatorul Jocului Păcii Mondiale. Premisa de la care a pornit Hunter cu acest joc a fost cea de a cere scuze copiilor pentru felul dezastruos în care adulții lasă lumea în urma lor și de a-i ajuta pe aceștia sa înțeleagă că ei, copiii, pot să aducă o schimbare majoră pozitivă. Metoda de predare a lui John Hunter, care este și tată, dar și profesor, constă în predarea unor experiențe și nu teorii. Prin experiențele oferite, copiii își dezvoltă inteligența emoțională, adaptabilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor reale, aspecte pozitive pe care dorim să le cultivăm cât mai devreme posibil. Pe lângă dezvoltarea gândirii, elevii învață soluționarea de probleme, lucrul în echipă și își cresc încrederea de sine. Prin jocul său, John Hunter a fost consultat cu echipa lui de copii de catre Casa Albă și Pentagon, asupra felului în care aceștia văd posibilitatea rezolvarii unor probleme mondiale de mediu, crize sociale și politice.

John Hunter aduce Jocul Păcii Mondiale – The World Peace Game – în România. Mâine, pe 26 septembrie, John Hunter va susține o conferință pentru părinți, cadre didactice și psihologi la Hotelul Sheraton, de la ora 17.00. Organizatorii, Școala Internationala Verita, oferă un discount de 40% din costul biletului (99,99 lei), iar pentru a beneficia de el trebuie să folosiți codul VIS260917JHBLOG40 la înscrierea la eveniment, aici: https://verita.heme.ro/john-hunter–the-world-peace-game/comanda/.

Mai multe amănunte:

http://johannasburg.ro/john-hunter-aduce-jocul-pacii-mondiale-in-romania/

http://mamaareblog.blogspot.ro/2017/09/copiii-pot-salva-lumea.html

Cum creștem cetățeni responsabili și care e rolul unei simulări politice pentru copii?

https://parintiimperfecti.ro/conferinta-john-hunter/

http://bloguldesprefrumusete.blogspot.ro/2017/09/invitatie-la-pace-si-40-discount-la.html?m=1

 

1

Septembrie fără zahăr: când sunt doi în unul

Ceea ce urmează este, probabil, cel mai interesant articol al campaniei #SeptembrieFărăZahăr, susținută de mine. (pentru că celelalte prietene au și ele *cel mai interesant* articol al lor) Este scris de cineva care a luptat și nu prea cu zahărul, lăsând, uneori, pofta să o ia înaintea raționalului – fără zahăr! După cum spuneam, nefiind profesionistă în ale medicinii, eu nu voi da niciodată cifre cu privire la boli, nu voi prezenta statistici, dar ceea ce vreau să scot în evidență este că avem de luptat cu ceva: atracția, viciul, cheful, dorința, tendința spre zahăr. Aceasta dacă, desigur, dorim să avem o viață bună.

……………

*La 20 de ani, am fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, așa că în viața mea se strecurau, uneori, două personaje: eu și diabeticul.

Să luăm pe rând aceste personaje…

Eu eram cel care până atunci mânca aproape orice fel de dulciuri existente pe piața. Aveam totuși, din fericire, niște limite: în primul rând financiare, :-), apoi cele legate de diversitatea produselor existente la vremea aceea pe piață (da, erau mai puține, dar oricum erau mult mai sănătoase ca cele de astăzi).

Pe atunci, viața cu zahăr nu era pentru orice muritor, era doar pentru privilegiați. De fapt, în nicio boală nu exista vreo contraindicație cu privire la zahăr, exceptând diabetul zaharat. (Astăzi sunt mult mai multe, lucru care mi se pare normal și esențial.)

Celălalt, adică diabeticul, intrase nechemat în viața mea. Ce-o mai fi vrând și ăsta? Ce caută, ce-i trebuie? Am aflat câteva răspunsuri la ieșirea din spital din Brașov, unde locuiam la acea dată.

O vreme m-am conformat cu recomandările, dar corpul meu tânăr și-ar fi dorit uneori mai mult de 200 de hidrați de carbon pe zi (cât îmi recoomandase la externare nutriționistul).

N-au trecut nici măcar ani până am început testele, pe el, personajul egoist, plin de personalitate. Diabeticul oricum era destul de plăpând, firav și nebăgat în seamă. Am mâncat o prăjiturică, făcută acasă de mama soacră – o maestră în ale dulciurilor. Apoi o înghețată de casă, apoi un biscuite, o napolitană de pe piață, un suc din sirop natural (cu zahăr).

Nu-mi luam niciodată glicemia după ce mâncam pentru că la acea dată nu eram înzestrat cu glicometru. Nici nu vroiam să știu și nici nu mă simțeam cumva bolnav, însă astăzi mă gândesc cu tristețe la ce făcem. Făceam totul în ciuda faptului că deja cunoscusem oameni ce erau în aceeași situație cu mine și care, nu după mult timp, am aflat că-și încheiaseră existența cu picioare amputate sau orbi. Asta pentru că la mine lucrurile arătau încă bine, eu eram în general cuminte, respectam în mare regimul fără zahăr cu excepția acestor glumițe, normale ziceam eu, ca orice tânăr inconștient.

A mai trecut un timp destul de lung și am descoperit că fructele chiar și cele foarte dulci (banane, pere, prune, struguri, pepene verde) trebuie să facă parte din viața lui, a acelui personaj fără restricții. În tot acest timp diabeticul creștea, se maturiza devenise chiar major. Începuse să-și ceară drepturille: neuropatia diabetică, bolile asociate ochiului, pierderea simțurilor la extremități, dar pe ansamblu credeam eu că lucrurile păreau a fi bune.

Apoi a sosit pe neașteptate vremea când diabeticul devenise personajul mai în vârstă, ar fi trebuit respectat mai mult, dar cine să țină cont de toate acestea? Eu? Nici vorbă, acest personaj era atât de ocupat cu de-ale traiului, cine mai avea timp și de diabetic. Și chiar îmi producea multe neplăceri acest al doilea individ din mine, diabeticul. El trebuia să-și facă insulină zilnic și era deranjant acest lucru în concediu, la o terasă, la un chef cu prietenii sau oricând eram plecat de acasă. Un deranj produs de un disconfortul creat de grija pentru ce mănânci, ce bei etc.

Un incident s-a însă petrecut anul trecut, în care datorită neuropatiei diabetice destul de avansate mi-am rupt metatars-ul IV la piciorul drept. Nici măcar nu am știut când s-a întâmplat. Vestea că va trebui să stau cu piciorul într-o orteză timp de șase luni m-a zguduit un pic. M-am uitat și pe net să văd cum stau lucrurile. Ce-am văzut m-a trezit de-a binelea. Eram diagnosticat cu picior Charcot, după numele celui care a studiat această maladie. După o scurtă vreme de întrebări fără răspunsuri, obligat fiind într-un fel de situație, am făcut o analiză la rece a celor două personaje din viața mea. Și am hotărât ca diabeticul să fie personajul principal al vieții mele. Da, adică cel cu restricții la zahăr. Mi-aș dori acum ca celălalt personaj Eu să nu mai existe. Datorită poftelor lui, egoismului său, dezordinii pe care a produs-o în viața mea; datorită a ce vreți voi. Îl voi păstra pe diabetic atât cât Dumnezeu va îngădui să mai fiu aici.

Nu sunt trist pentru că, față de acum 35 de ani când mie mi-au pus alții restricție la zahăr, astăzi lucrurile sunt mult mai clare. Zahărul este acum atât de rafinat în a-și face răul în organismul nostru, iar numărul oamenilor cu diabet din lume s-a dublat în ultimii 30 de ani. Da, suntem prea mulți… Din păcate, astăzi am putea forma una dintre țările cele mai populate din lume: 422 de milioane … în 2014.

Viața fără zahăr are rost. Și ar fi de ales acest lucru atunci când sănătatea ta e bună. Nu aștepta să fii obligat să o faci, nu o să te simți bine nici tu în pielea unui diabetic la fel cum am fost eu.

Îți doresc sănătate, într-un septembrie fără zahăr!*

Eugen Mihai, Codelines Web SRL,  Dezvoltare site-uri și aplicații web

….

Mulțumesc mult, Eugen, pentru sinceritate și pentru semnalul de alarmă pe care l-ai tras: dacă ni se părea că ne putem juca și cocheta cu dușmanul alb 🙂 (pe vremuri era rechinul, acum este zahărul! 🙂 ) , acum am înțeles că este timpul pentru cumpătare și chiar pentru renunțare.

O zi bună, cu cât mai puțin zahăr.

 

 

0

Camp NaNoWriMo 8 iulie 2014

Vorbesc despre lucrul acesta pentru că puțini cunosc despre el, unii se tem că nu ar face față la așa ceva, alții nu se simt în stare să comunice cu oamenii care scriu, ca și ei, cu gândul că oricine le e superior.
Eu știu un singur lucru: este loc de oricine în lumea literelor, așa că încercați să luați legătura cu cei care organizează aceste trei luni de muncă asiduă: aprilie, iulie și noiembrie.
Camp NaNoWriMo is nothing without you, our incredible participants. Today, Claire Marino, a fellow Camper and member of the Young Writers Program, offers you some pep:
I was thirteen when I stumbled upon NaNoWriMo. I was looking for an outlet that would help me tap into my inner creativity, and I found one. But, a month? A full thirty-day month to commit to her writing project is a pretty big commitment for a thirteen-year-old kid in the middle of one of the most demanding months of the school year.
As I considered participating, I felt unqualified, unsure, and afraid. Everything around me was already taking a turn for the crazy. Why would I willingly throw myself into the center of another time-consuming adventure?
Roadblocks of self-doubt confronted me. Truth is, I’m still just about as “qualified” to write a novel as I am to operate heavy machinery. Which is to say, not at all. These obstacles almost stopped me from turning my writing from a hobby to a passion.  But who creates the qualifications for what exactly makes a writer? Who decides whether or not I am capable? Well, I decided, I do.
November soon arrived, and through a whirlwind of uncertainty, I decided to throw my cares away and leap into my story. After all, what’s the worst that could happen? I could either win and make significant progress on a story I really cared about, or not win and be proud to have tried something new.
I spent that month with my hands glued to my  keyboard, and my mom spent the month telling me to stop writing and go to sleep already. I spent every school day itching to get home and write, and every spare moment fantasizing about the story that couldn’t stop bleeding from my fingertips.
By the end of the month I was thoroughly exhausted. I had reached my goal with time to spare and kept going. I felt like I was flying, like I was on fire, like nothing could stop me. The second November ended, I found myself wishing for another session to start. Little did I know April Camp was just a few months away.
If I hadn’t participated in that first NaNoWriMo, I would still consider my passion for writing just another hobby. If I hadn’t taken the leap that November, I wouldn’t have had the courage or mind to keep creating throughout the increasing pace of life.
Looking back, I can honestly say that if I didn’t have a NaNoWriMo session every few months, I would not still be writing. Sometimes life just takes over, and you need an opportunity like NaNoWriMo to push you back into the habit of writing.
If there is one idea that always gives me the motivation to write, it’s this: You are the only person that has and ever will exist with a voice quite like yours, which is such a beautiful thing. No one can tell a story quite the way you can. No one can create quite the way you can. You are the only one who can tell your story.
All it takes is one leap of faith to turn your writing hobby into something bigger, to prove to yourself that you are capable of doing much more than you might think. Take a leap this month. Work towards a writing goal that’s right for you. What’s the worst that can happen?
2

Camp NiNoWriMo 6 iulie 2017

Scriitorii mai înceți pot scrie 800 de cuvinte pe oră, cei care au viteză la împușcarea tastaturii reușesc să aștearnă 1600 de cuvinte pe oră. Concluzia este că în 55 de ore se pot realiza 50.000 de cuvinte. Vă dați seama că, dacă cineva ar putea scrie 8 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, într-o săptămână și-ar termina porția de 50.000 de cuvinte, norma de la NaNoWriMo – pentru că, în cadrul campurilor, fiecare în parte îți stabilește ținta, care poate consta în cuvinte, dar și în paragrafe, fraze, pagini etc… Nu există nicio îngrădire. Fiecare cum se cunoaște… Iulie este deci posibilitatea cuiva de a-și antrena mâna, pentru a se pregăti de NaNo din noiembrie. Despre Nano am mai scris și aici . Experiențele mele din noiembrie și aprilie.
Limita de 50.000 de cuvinte reprezintă scheletul unei cărți. Dacă se mai adaugă 20.000-30.000, se obține un roman, în concepție americană.
Acum, trebuie să fim realiști: scrii 8 ore pe zi dacă ești secretară și ți se dictează sau găsești un manuscris și-l transcrii. Dar ca să compui la comandă 8 ore este puțin probabil. Dacă ar fi așa de ușor, fiecare dintre noi și-ar lua o săptămână de vacanță, poate cei mai ambițioși nu și-ar mai păstra locul de muncă și la lună ar scoate 4 cărți. Dar cărțile nu se scriu numai cu tastare, ci și cu ideile pe care le tastezi.
Cu alte cuvinte, mai trebuie și imaginația pe care s-o iei ca pe Clopoțica pe umărul drept și să-ți șoptească ce anume să așterni pe foaia goală.
Evident, acest aspect este cel care îi determină pe mulți să nu se înscrie sau să abandoneze proiectul de a aduna cuvinte pentru un roman: lipsă materie pentru conținut. Dar când ai găsit acest lucru din care poți să scoți ceva la lumină, este clar că te poți înhăma la NaNo. Sigur că este nevoie de o anumită tactică pentru fiecare.
…….
În ce mă privește pe mine, azi a fost o zi de șoc: citesc o carte care atinge destul de bine ceea ce intenționam să fac – iar eu nu știam nimic despre această carte până azi, când am găsit-o la bibliotecă. Sunt în cumpănă – dacă să schimb subiectul, dacă să schimb direcția, păstrând același subiect sau dacă să schimb complet genul scrierii.
Se mai întâmplă și așa ceva.
Bine că au trecut doar 6 zile și nu m-am trezit pe 29 cu o astfel de veste.
Să mai zicem noi că nu există o zână – muză a scrierilor de romane 🙂 🙂 🙂
Om trăi și-om mai vedea.