2

Camp NiNoWriMo 6 iulie 2017

Scriitorii mai înceți pot scrie 800 de cuvinte pe oră, cei care au viteză la împușcarea tastaturii reușesc să aștearnă 1600 de cuvinte pe oră. Concluzia este că în 55 de ore se pot realiza 50.000 de cuvinte. Vă dați seama că, dacă cineva ar putea scrie 8 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, într-o săptămână și-ar termina porția de 50.000 de cuvinte, norma de la NaNoWriMo – pentru că, în cadrul campurilor, fiecare în parte îți stabilește ținta, care poate consta în cuvinte, dar și în paragrafe, fraze, pagini etc… Nu există nicio îngrădire. Fiecare cum se cunoaște… Iulie este deci posibilitatea cuiva de a-și antrena mâna, pentru a se pregăti de NaNo din noiembrie. Despre Nano am mai scris și aici . Experiențele mele din noiembrie și aprilie.
Limita de 50.000 de cuvinte reprezintă scheletul unei cărți. Dacă se mai adaugă 20.000-30.000, se obține un roman, în concepție americană.
Acum, trebuie să fim realiști: scrii 8 ore pe zi dacă ești secretară și ți se dictează sau găsești un manuscris și-l transcrii. Dar ca să compui la comandă 8 ore este puțin probabil. Dacă ar fi așa de ușor, fiecare dintre noi și-ar lua o săptămână de vacanță, poate cei mai ambițioși nu și-ar mai păstra locul de muncă și la lună ar scoate 4 cărți. Dar cărțile nu se scriu numai cu tastare, ci și cu ideile pe care le tastezi.
Cu alte cuvinte, mai trebuie și imaginația pe care s-o iei ca pe Clopoțica pe umărul drept și să-ți șoptească ce anume să așterni pe foaia goală.
Evident, acest aspect este cel care îi determină pe mulți să nu se înscrie sau să abandoneze proiectul de a aduna cuvinte pentru un roman: lipsă materie pentru conținut. Dar când ai găsit acest lucru din care poți să scoți ceva la lumină, este clar că te poți înhăma la NaNo. Sigur că este nevoie de o anumită tactică pentru fiecare.
…….
În ce mă privește pe mine, azi a fost o zi de șoc: citesc o carte care atinge destul de bine ceea ce intenționam să fac – iar eu nu știam nimic despre această carte până azi, când am găsit-o la bibliotecă. Sunt în cumpănă – dacă să schimb subiectul, dacă să schimb direcția, păstrând același subiect sau dacă să schimb complet genul scrierii.
Se mai întâmplă și așa ceva.
Bine că au trecut doar 6 zile și nu m-am trezit pe 29 cu o astfel de veste.
Să mai zicem noi că nu există o zână – muză a scrierilor de romane 🙂 🙂 🙂
Om trăi și-om mai vedea.
1

Premiile de Excelență Itsy Bitsy

Să-mi fi spus, ca adolescentă, *Itsy Bitsy* mă gândeam la melodia pe care dansam în discotecă. Spune acum aceste două cuvinte și cei mai mulți vor zice:

  • doi extratereștrii colorați care-mi amuză copiii
  • *Spiritul bun să-ți lumineze mintea.*
  • Zăpă – zăpăcești poveștile

Sigur că radio Itsy Bitsy înseamnă mult mai mult: nu numai că-i amuză pe copii, îi și formează pentru viață, nu numai că le luminează mintea, îi și dezvoltă, nu numai că oferă bucurie celor mici – strânge familia împreună.

Pentru acest concept de *familie împreună*, radio Itsy Bitsy a luptat (și a reușit) să facă din 1 Iunie – Ziua internațională a copilului, o zi liberă și a părinților – pentru ca timpul respectiv să fie dedicat copiilor.

Andreea Marin, aseară, (1 februarie 2017) la premierea celor care au luptat pentru acest vis, spunea despre fiica ei care o întreba: *Se poate să petrecem doar o jumătate de zi împreună*? Aceasta pentru că vârsta copilului decide de multe ori cum să fie folosit timpul. Dacă la adolescenți deja 1 iunie e o zi cu prietenii, nu cu familia, pentru cei micuți ar fi bine *să fie câte un mini 1 iunie în fiecare zi* (Felix Tătaru)!

Orele Galei Itsy Bitsy petrecute în sala Teatrului Excelsior au avut un gust al victoriei, dar și un miros de bebelușie 🙂 – pentru că unii dintre angajații postului de radio (care au prezentat finaliștii de la fiecare categorie!) au fost însoțiți de bebelușii lor și da, toți cei care sunt părinți știu cum este să simți mireasma unui copil mic – și nu mă refer la cea de sconcs, ci la *lavanda* lui. 🙂

Emoțiile tuturor, de la maturi la copii, au fost delicioase și ușor de digerat, dar mai ales … ușor de asimilat! 🙂

Pe lângă mulțumirile aduse celor care s-au implicat în transformarea zilei de 1 iunie în zi liberă legală, la gală s-au acordat și 15 premii:

La Categoria BINE PENTRU COPII: Asociatia Salvati Copiii Romania, pentru intreaga activitate de sustinere a drepturilor copiilor, educatie, siguranta.

La Categoria BINE PENTRU FAMILIE : Danone Romania, pentru proiectul Danonino „Spune DA”, care a indemnat parintii sa creasca independenta si autonomia copiilor.

La Categoria IMI PASA: OMV PETROM, pentru proiectul “Tara lui Andrei” care de mai multi ani sustine cetatenii din Romania care vor sa se ajute singuri, care gandesc si se implica in proiecte care fac viata mai buna pentru toti.

La Categoria PARINTE IMPLICAT: Ioana Chicet – Macoveiciuc, pentru ca este o voce puternica in sprijinul parintilor si copiilor romani, o mama care sustine comunitatea de mamici sa lupte cu succes pentru nevoile si drepturile copiilor si parintilor.

La Categoria PARENTING PENTRU TOTI:  Cristina Trepcea, psihoterapeuta, jurnalista, realizatoarea radio si TV, care sustine activ in emisiunile si evenimentele la care participa nevoia copiilor de a petrece timp de calitate cu parintii, nevoia parintilor de a se dezvolta personal.

La categoria ALTFEL DE EDUCATIE: Centrul Step by Step pentru Educatie şi Dezvoltare Profesionala, pentru ca promoveaza un invatamant  modern.

La categoria CURSURI PENTRU COPII: Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, care reuseste an de an sa imbine traditia si valorile romanesti cu metode moderne de educatie prin joaca.

La Categoria INVESTIM IN EDUCATIE: Asociatia Environ pentru proiectul  Baterel si Lumea NON-E care a dus educatia ecologica in sute de scoli din tara.

La categoria SPORT PENTRU COPII: Fundatia Tiriac, care a dus la deschiderea singurului patinoar modern cu investitie privata 100% – Telekom Arena, care va stimula dezvoltarea sportului de iarna printre copii.

La categoria PROIECTE ARTISTICE PENTRU FAMILIE: KINOdiseea – International Children Film Festival, pentru profesionalismul si energia cu care promoveaza arta cinematografica in randul copiilor si parintilor.

La Categoria ARTA SPECTACOLULUI PENTRU COPII: Teatrul Ion Creanga, institutie care aduce povestile in viata copiilor din anul 1964, pentru ca imaginatia si teatrul sprijina dezvoltarea sanatoasa a copiilor.

La categoria MUZICA PENTRU FAMILIE: Mirela Rizea Marinescu, coordonatoarea grupului de copii MINITON, compozitoare, textiera, producatoare si mai ales invatatoare care promoveaza armonia si inocenta in muzica pentru copii.

La Categoria CARTI PENTRU PARINTI MAI BUNI: Editura TREI, pentru sustinerea pe care o ofera parintilor prin editarea anuala a unui numar semnificativ de carti care ofera informatii actuale, diverse si folositoare parintilor.

La Categoria LITERATURA PENTRU COPII: Victoria Patrascu, pentru cartile ei pline de candoare, iubite de copii, pentru textele actuale si intreaga activitate in domeniu.

La categoria OAMENI CARE INSPIRA au fost finalisti personalitati-model pentru parintii si copiii din Romania, care se implica in imbunatatirea calitatii vietii acestora: Andreea Marin– pentru toate proiectele si mesajele ei care motiveaza milioane de mame din Romania, Virgil Iantu – un model de tata implicat ce a ales sa lucreze si direct cu cei mici pentru dezvoltarea lor personala, Oana Moraru – specialista in educatie care trezeste constiinte si militeaza pentru imbunatatirea educatiei in scolile romanesti. Marele premiu la aceasta categorie a fost primit de Magician Marian Ralea, actorul care a inspirat mii de copii si parinti peste 20 de ani, oferind adevarate lectii de curaj si creativitate tuturor prin povestile si jocurile sale. El este omul care ne-a invatat ca fiecare este “erou de poveste” si “poate orice, pentru ca e magician” in viata sa.

Dintotdeauna am considerat că Itsy Bitsy nu este numai un radio al copiilor și al părinților obligați de soartă, ci unul al tuturor celor care vor să-și împrospăteze creativitatea, starea de bine și tonusul emoțional. Așa că audiție plăcută tuturor celor de lângă aparatele de radio sau din on-line, iar celor implicați în proiectul IB – *bucurie în familie!*.

 

Despre eveniment, a mai scris în stilul ei minunat, Olandeza – https://mihaelaroxana.ro/2017/02/08/tare-mi-e-dor-de-mirosul-de-bebelus/

0

Copilul meu nu învață – ceva care poate motiva

Această soluție nu este pentru părinții din orașele mari, ci pentru cei care locuiesc în orașe mici, de unde se pleacă duminică de duminică spre facultăți.

Eu nu am luat din primul an la facultate și am stat acasă pentru a învăța, pentru vara următoare. După două luni de tocit, mi-a scăzut complet entuziasmul și nu îmi mai doream să ajuns studentă. Era prea departe luna iulie; intangibil un rezultat bun, dacă implica o perseverență de 10 luni.

Locuiam într-un oraș de provincie neînsemnat, unde niciodată nu se întâmpla nimic. O prietenă venită acasă de la facultate m-a rugat să merg cu ea la tren duminică seara. Ne era greu să ne despărțim. Și-așa nu aveam ce face.

Când am ajuns în gară, emoția despărțirii de ea a dispărut. Nu, nu mai eram fata cu sentimente pentru prietena ei din clasa 1, ci eram tânăra care descoperise un motiv pentru a se reapuca de învățat. Peronul era plin de tineri care plecau la facultate. Drumurile lor erau cam așa: Pitești-București, Craiova-Timișoara. Cum trenurile erau apropiate unele de altele, ca orar, pe peron era forfotă, se regăseau foști colegi de gimnaziu, liceu, se invitau unii pe la alții, în căminele din același oraș sau în orașul diferit unde erau studenți. Mă simțeam ca o persoană exclusă din această elită – ei, de-o seamă cu mine, alcătuiau o pătură cu totul aparte a societății: cei care se vor dezvolta, în vreme ce eu eram… cea care rămâne mereu în urmă.

N-am mai avut timp de prietena mea – e drept că nici ea de mine, la câte persoane cunoscute a întâlnit (adică, serios, bine că am devenit filosoafă și a început să lucreze motivația în interiorul meu, pentru că altfel aș fi devenit și mai depresivă: ea, oricât de mult ar fi ținut la mine, trebuia să îi bage și pe ei în seamă, adică aș fi fost ignorată. Așa, ea se bucura alături de ei, iar eu respiram adânc din parfumul încurajării – și tu trebuie să fii dintre aceștia, din toamnă…)

Copiilor nu le va trece prin cap să facă lucrul acesta. Dar părinții ar putea să se intereseze cum mai e cu plecatul studenților – din gară sau de la autogara microbuzelor? Da, știu, o sumedenie pleacă în mașinile părinților și altă sumedenie cu mașinile proprii. Vă asigur, însă, că mai mulți sunt cei care-și iau viața în piept fără ajutor de la părinți, așa că sigur vor mai fi personaje pe care să le descoperiți pe peron.

Luați copilul de mână și plimbați-vă cu el printre studenți și bagaje. Veselia lor chicotită, temerile lor cu privire la examene (împărtășite cu voce tare, fără pic de jenă!), zâmbetele sau limbajul corpului, toate vor fi de neuitat pentru copilul care spune că nu e interesat de școală, că el vrea altceva. Nu lucrați la ambiția lui, la mândria lui, ci la eliberarea lui de sub mediocritatea în care se zbat cei care nu știu că mai există și altceva decât ceea ce trăiesc ei.

Uneori, unii copii nu învață pentru că nici cei din jurul lor nu o fac. Pentru că nu au un model. Tinerii din gară pot fi niște modele.

Așa cum mersul cu cei ce refuză să învețe într-o universitate este un alt mijloc prin care se pot mobiliza. Există și altceva decât curtea în care sunt ei închiși – o școală cu elevi nemotivați, cu profesori răzbunători sau nervoși, materii care nu le spun nimic și nu-i provoacă la dezvoltare personală!

Motivarea copilului pentru a învăța nu constă numai în îndemnuri: *pune mâna pe carte*, ci și în trezirea lor la realitatea care este viața. Viața de după liceu, nu viața de acum. Căci există viață după liceu, chiar dacă lor li se pare că acolo se împotmolește totul.

0

Calul de dar nu se caută la dinți

Pentru cei care nu știu înțelesul prim al proverbului – cailor le cunoști vârsta după ce le examinezi dinții. Cei care primesc un cal fără să dea bani pe el nu ar trebui să se întrebe dacă are 3 ani sau 9, ci să se bucure de el. Până la urmă, cu unul de 3 ani îți faci treaba la câmp, cu cel de 9 ani îți poți plimba nepotul.

Ce ziceți? Proverbul e pentru cel ce dă – să aibă grijă să nu ofere totuși un cal care doar consumă și este nefolositor! – sau pentru cel ce primește – să nu facă mofturi?

Dacă i se adresează celui căruia i se pune ceva în mână, am și o exemplificare pe cinste.

Eram cu o prietenă care avea câteva doze de Sloop, pe care s-a gândit să le ofere cadou celor din jurul nostru. Unii dintre cei care au luat au spus *mulțumesc* și și-au văzut de treaba lor. O persoană, înțepată, a întors sticluța și a zis ironică: *Sper că este și în termen de valabilitate!*

Primești ceva de la un străin. Reacționezi ca și când ai fi cea mai importantă persoană în stat și, de fapt, darul ascunde o bombă prin care se intenționează distrugerea preamăritei tale ființe sau accepți gestul neașteptat (și cauți, eventualele, cusururi după ce te îndepărtezi de respectiva persoană!) ?

Evident că Sloop era proaspăt – nu poți să-i reziști când știi ce bun este și-l dai gata pe loc. Nu poți nu aștepți nici să treacă orele, cu atât mai puțin să treacă zilele de când îl ai…

Dar tu, căreia cineva a vrut să-i facă un dar, ai știut să-l prețuiești?

Suntem cam sălbatici, pentru că nu ne-au făcut prea mulți bine în această junglă cu numele de societate modernă sau e vorba că nu am citit Codul bunelor maniere?

Ce e de făcut când primești ceva?

Dacă nu ai încredere în cel care ți-a oferit, mulțumești și-ți vezi de treabă mai departe, respectând măcar gestul, dacă nu darul. Dacă, prin absurd, descoperi că darul este nociv, (totuși, vorbim strict despre acest caz – ceva inofensiv, poți aproxima despre ce este vorba! 🙂 , nu aducem în discuție pachete voluminoase, închise) îl poți arunca, poți discuta cu nebunul care ți l-a întins, dacă-l mai prinzi din urmă, poți sesiza Protecția Consumatorului.

Dar concluzia este că prea puțini din zilele noastre fac gesturi frumoase, pentru a-i dezamăgi și pe ei și a-i determina să nu mai ofere nimic, datorită lipsei de încredere sau lipsei celor 7 ani de acasă de care dau dovadă cei care primesc.

Orice dar este un semn de iubire. De ce să fii suspicios când cineva e bun cu tine?

 

4

De sezon

Noi nu mai avem mașină de ceva vreme. Dar avem loc de parcare plătit în continuare, în speranța că *ne-om mai lua și noi vreodată o chestie pe patru roți*. Locul nostru de parcare e vânat des în timpul zilei, ignorat complet în timpul nopții.

Ce să-i faci dacă a nins odată cu lăsarea serii și nu era o mașină acolo? S-a pus zăpada. A doua zi, niciunul dintre tipii care se bat pe locul respectiv n-a vrut să dea la lopată, așa că parcarea a devenit impracticabilă. Vecinii noștri – stânga, dreapta – au plătit niște persoane să le dea jos zăpada de pe mașini și persoanele au aruncat zăpada pe locul neocupat. 🙂

Iată că suntem de mare folos: datorită lipsurilor noastre, zăpada are unde să stea, dacă tot n-o ridică mașinile primăriei.

Privind pe geam, m-am gândit că aș scrie o povestire scurtă despre o ninsoare cumplită, despre o domnișoară singură care stă în casă și se gândește cum va scoate ea a doua zi mașina din parcare. În mintea ei, confruntarea cu zăpada ar putea deveni un coșmar – despre lucrul acesta și visează, oricum, groaza accentuându-se odată cu trezirea din somn. De spaimă, nici nu are curaj să se uite pe geam. Știe că ar putea să observe care e situația în teren, dar teama de a descoperi o realitate crudă o face să refuze asta. Dimineața, se îmbracă în costum de ski, ia lopata și când ajunge în fața mașinii rămâne perplexă – se întreabă cine oare a avut grijă de ea, când toate celelalte erau abandonate de stăpâni: nu făcuseră față la a da zăpada și plecaseră, care cu ce apucase… Uluită, nu-i poate bănui pe vecini, deși erau unii pe care i-ar fi dorit ca salvatori, (dar cum să-i crezi în stare de atâta bunătate, dacă ei nu sunt în stare să aibă grijă de ale lor?) așa că începe să se gândească la un admirator ascuns. Îi urmărește pe toți cei pe care i-ar vrea interesați de ea 🙂 , dar niciunul nu dă niciun semn că ar avea de făcut această confesiune, cu ochi de îndrăgostit: *Eu ți-am purtat de grijă.*

Sărmana, rămâne cu întrebarea în minte, mai ales după a doua ninsoare când se așteaptă să fie curată mașina și o găsește înzăpezită, ca toate celelalte. Se întreabă cu ce a greșit, cum l-a îndepărtat pe cel care i-a făcut bine prima dată…

Și cu obsesia greșelilor ei rămâne, fără să știe că, la prima ninsoare, 4 puști jucaseră cărți pe perechi, doi dintre ei pierduseră și au primit ca poruncă – să ia zăpada de pe o mașină, oricare dintre cele din prima parcare care le iese în față, iar cei care câștigaseră îi filmaseră și puseseră clipul pe internet – mă rog, erau două pedepse aici, dar așa e între tineri, se iau cu poantele și nu văd că sunt unii exagerat de umiliți și alții excesiv de șefuleți… (Ea oricum nu are timp de petrecut pe youtube, iar, dacă aș pune-o să deschidă totuși linkul și să vadă deszăpezirea mașinii ei, aș spune că cei doi care filmau au ocolit numărul mașinii, iar ea era indiferentă la ceea ce se petrecea sub ochii ei pentru că voia să creadă că unul singur, unul special s-a ocupat de *Drumărica* ei, în niciun caz 2 puști de 13 ani.)

Am stat și m-am gândit dacă e corect să scriu o asemenea povestire și mi-am dat seama că lumea ar rămâne cu un gust amar, chiar dacă eu aș vrea-o amuzată. Toți s-ar gândi cu durere că, da, nici pe ei n-o să-i ajute cineva de dragul lor, ci dintr-o prostie, dintr-un pariu, dintr-o întâmplare… Și, poate, mulți dintre cei care ar citi-o ar ajunge la concluzia că ei fac parte dintr-o categorie neglijată, că ei nu au niciun loc pe pământ, că trăiesc fără sens…

Cred că, dacă toți scriitorii ar sta să-și imagineze modul în care sunt afectați cititorii de ceea ce scriu ei, 78% dintre cărți n-ar fi scrise. Și m-a apucat tocmai pe mine lucrul acesta! Dar ce să-i faci, unii sunt creați să țină cont de ceilalți, alții, nu!

2

La Lilieci. Și visul meu și Visul Luanei

Am fost la clinica de pe strada Cezar Bolliac, 12, din sectorul 3, evident București.

Când am văzut anunțul, am fost atât de încântată… Să hrănești lilieci pentru hibernare. Lilieci între 5-25 de grame… Asta este artă, nu este joacă. Înscrie-te și pornește, indiferent de ger. Inedit, dar mai ales luptă cu tine însăți. Să scrii, să citești, să te uiți la un film e distractiv – să stai față-n față cu un liliac pe care nu te pricepi să-l manevrezi și să îi dai să pape viermi (necesar a fi tăiați pentru că erau foarte mari și liliecii nu făceau față la vioiciunea lor – și nu numai atât!) nu știam cum o să fie, dar hai să ne forțăm limitele. Chiar la intrare îi spuneam unui prieten: *Am venit doar să mă uit.* Pentru ca în următoarele clipe să stau la rând, cuminte, să-mi iau un liliac. *Nu ziceai că doar te uiți?* *Îmi plac prea mult!*

Eu am avut un liliac bătrânel și absolut slăbit. Nu a vrut să mănânce, poate mă simțea că-s nepricepută, dar, după ce l-a îndemnat cineva să facă lucrul acesta, m-a ascultat și pe mine, a mâncat 5 viermi mari și a băut 3 pipete de apă. Când am auzit că ai celorlalți mănâncă 26 de viermi, am încremenit – dar vezi, asta este, fiecare are caracteristicile sale.

Când am luat cel de-al doilea liliac și mi s-a spus că e fată, m-am speriat – ideea aceea preconcepută că femeile sunt rele și neascultătoare… Ei, am cam avut dreptate, mi-a căzut de pe masă, apoi mi s-a urcat rapid pe picior, pe pulovăr, cineva a prins-o și mi-a adus-o înapoi în *fașă*. M-am împrietenit cu ea pentru că am înțeles-o: era delicată, frate, în primul rând, nu suporta *scoarța* viermilor – voia doar sucul din interior, dacă erau prea mari. Așa că am executat dorințele Măriei-Sale – când viermii erau de dimensiuni uriașe, îi goleam de măduvă și îi ofeream ei să mănânce, fără carcasă. Pe ceilalți, îi mânca, dar … cu pauze, se mai odihnea, nu trebuia să o grăbesc, nu se mișca după hrănit, se odihnea, își trăgea și ea sufletul.

Cât despre apă, nu a vrut. Cam rău, știi că se bea apă multă pentru hidratare, fetiță? Dar asta este… Te descurci tu până la următoarea hrănire…

Somn ușor, drăguților…

Ce presupune hrănirea liliecilor!

1

Să-ți păstrezi copilul

Când ai copil mic, știi cum poți să petreci timpul cu el: permanent trage el de tine să te joci, așa că nu trebuie să fii creativ pentru a-l atrage de partea ta. E destul să fii manechinul pe care îl folosește scenaristul și regizorul de copil.

Când mai crește copilul, nu prea mai ai modalități prin care să fii interesant pentru el. Distracția e în afara casei sau în camera lui. Singur, ok?

Eu am găsit un mod prin care știu sigur că vom petrece cel puțin 10 minute râzând împreună – acesta e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău, să-i crești gradul de încredere în tine, prin umor în doi sau trei – în funcție de câți părinți are!

Uitându-mă pe FB – el nu are; adică avea, dar i-a uitat parola și atunci nu are cum să-l mai folosească – adun în timpul zilei cele mai interesante filmulețe după gustul lui – cu bebeluși veseli, cu animale deștepte sau haioase, cu materiale de cultură, de scurtă durată și, când vine să mă salute că s-a întors de la școală, mă întreabă: Ai ceva pentru mine? Sigur, îi răspund. Vin imediat, mă asigură el.

Și începe privitul, încep comentariile, discuțiile, hohotele de râs…

Când ai un copil mare, nu-l mai simți ca fiind al tău, din cauză că cel mai mult timp îi este ocupat cu școala, tinerii de seama lui și cu temele… Nu mai depinde de tine la orice pas, își aduce aminte de tine, dacă nu i te pui tu în cale, doar din an în Paște, când îl mustră conștiința – eu ce cadou fac celor din familie?

Dacă găsești un truc prin care poți totuși să-l păstrezi, să mai ai influență asupra lui, ești un om fericit.

4

Lista de lecturi suplimentare

Am scris acel articol despre lectura suplimentară în rândul copiilor și am promis că la sfârșitul lunii voi veni cu niște nume de cărți pe care copiii ar putea să le asculte citite de părinți sau să le citească, la anumite vârste. Eu nu mă refer la programa școlară, ci la lucruri cu care cei mici se confruntă sau care ar putea să le trezească interesul pentru a citi și mai mult și poate să le dezvolte creativitate.

Am ales cărțile dintre cele mai noi, luna noiembrie a fost una foarte aglomerată pentru mine și nu am avut timp să umblu prin biblioteci să readuc în atenție cărțile vechi și bune; am fost la Bookfest și am colindat, studiat și am ajuns la niște concluzii cu privire la ce este nou pe piață.

Când le-am grupat într-un anume fel, am avut criteriile mele, despre care voi vorbi într-o altă ocazie. Dar cititul depinde și de plăcerea, pasiunea copilului și de modul cum interacționează cu părintele – care ar trebui să știe și el cartea și să vorbească despre ea, după aceea. Unii copii vor citi la 8 ani, ceea ce eu am pus pentru 13 ani – poate și pentru că sunt mai maturi, poate și pentru că deja au dat gata biblioteci mult mai mari. Nu știu cât de bine le-ar face să sară peste vârsta lor – când ar trebui să descopere unele lucruri, iar ei ajung la altele, fără să le învețe pe cele de bază. Dar lucrul bun din această abordare a situației este că dacă au 8 ani și citesc o carte pe care eu o consider de 10 ani, le crește stima de sine.

Pentru început vă aduc în atenție cartea de la Nomina – 1001 de idei pentru a lupta cu plictisul, iar pentru cei mici există cărțile de la Girasol și Flamingo (pe acestea le vor citi părinții, pentru că pot fi înțelese și la 5 ani și la 4)

Girasol – O poveste pentru fiecare zi (2 volume)

Marea carte a fabulelor

365 fabule

Flamingo – Povești de 5 minute

365 de povești

………

De la Prut, v-aș recomanda pentru cei mici colecția Vreau să știu, dintre care cea cu literele și cea cu cifrele sunt cele mai simple și amuzante metode de a învăța și poezioarele, dar și literele și cifrele.

………

La Editura DPH există așa numitele Cărți aniversare – 6 povești pentru 6 ani, 7 povești pentru 7 ani etc 10 pt 10.

Cam pentru 7 ani ar fi și Povești populare cu talc – DPH.

……..

După ideile mele, pentru 8 ani, am avea:

Bookletfiction Manolito ochelaristu* – Elvira Lindo

Vremea – Astrid Lindgren – Frățiorul și Karlsson de pe acoperiș

Maria-Pia Castaing – Poveste de catifea (Vremea)

(Univers Enciclopedic) – Julia Boehme – Tafiti (3 vol)

Ann-Katrin Heger – Mirabell, căluții fermecați

Isabel Abedi – Povesti cu un carusel fermecat

Familie Cool – Christine Sagnier (1-4 DPH)

Editura Integral – Căpitanul Ronț și Regele norilor – Vlad Stoiculescu

Jill Tomlinson – 3 volume (Nemira)

…………

9 ani

Prut – Eduard Laboulaye – Basme

Editura 3 – Jake Marcionette – Spuneți-mi Jake (2 vol)

Booklet fiction – Frauke Scheunemann – Winston (2 vol)

Ana Campoy – Alfred și Agatha

Garth Stein – Pilotând în ploaie

Ratio et Revelatio – Oradea – Împăratul gunoaielor – Victor Cilinca

Scoala Animalelor magice – Margit Auer

All – Andreas Steinhofel – Rico și Oskar

…………

10 ani

Alphonse Daudet – Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon

Petru Demetru Popescu – Legende și povestiri istorice

ARC – Rudolph Erich Rasp – Aventurile baronului Munchhausen

Delphine de Vigan – Prințesă și cerșetoare

Astrid Lindgren – Frații Inimă de Leu

Carmen Sylva – Poveștile Peleșului

Monica Pillat – Cei 13 și misterul

Pandora – Catherine Ryan Hyde – Dă mai departe

…………

11 ani

Mircea Sântimbreanu – Recreația mare

Anton Pann – Fabule și povestioare

Editura Didactică și Pedagogică – Legendele științei – Nicolae Chiorceanu

Erin Hunter – Pisicile supravietuitoare

Pantofiorii roz – Rao – multe volume

Îngerul lui Saffy – Hillary McKay

Fizica – personajele lumii invizibile

Chimia – tabelul perioadic

……….

12 ani

Grammar – Cezar Petrescu – Pif, Paf, Puf

Edith King Hall – Aventuri în lumea jucăriilor

Katherine Pyle – Zâna plăpumioară

Mark Twain – Broasca săltăreață

Frank Cottrell-Boyce – Milioane

………

13 ani

Prut – Antoine de Sain Exupery – Pământ al oamenilor

Karen Cushman – Catherine cea îndărătnică

Sue Townsend – Jurnalul secret al lui Adrian Mole

Galaxia Guterberg – Bufnița înțeleaptă și poveștile ei – Tomas Spidlik

Editura Ștefan – Cișmigiu & Comp – Grigore Băjenaru

Nesfârșita goană după elefant – Gillian Cross

Gitty Daneshvani – Scoala fricoșilor (3 volume)

Theophile Gautier – Căpitanul Fracass 13 ani

…………….

Eu nu spun că unii copii nu pot citi cărțile pe care le-am trecut la 13 ani – la 9 ani. Dar eu am realizat ceva pentru copilul obișnuit, nu pentru devoratorul de cărți. Pentru devoratorul de cărți, ar trebui să existe un alt ghid, cu atât mai mult cu cât eu m-am referit la cărțile actuale, dar cărțile din trecut pentru copii erau mai profunde – și nu am pomenit nimic despre ele (decât pe alocuri). Deocamdată sper că v-am dat o idee și mă bucur dacă v-am fost de folos.

Un sfârșit de lună minunat și un decembrie de vis, tuturor celor care treceți pe aici!

0

Cella Florescu, argint la Olimpiada Internațională de Informatică

Cella Florescu, medaliata cu argint la Olimpiada Internationala de Informatica, a fost invitată la un post de radio și redactorul i-a spus pe șleau: *Se vede că ești timidă (eu mă exprim frumos față de cuvintele folosite), se observă lucrul acesta (insistență, frate, ca să o pună cât mai în inferioritate) cum… *

Când ești luat așa, eu cred că te inhibi. Cum să spună despre defectul tău în fața întregii țări? Cum să insiste cu așa vehemență asupra lui?

Mă întreb dacă domnul și-a dat seama cât de rău sună ceea ce spune. Poate a aruncat întrebarea pe care nu o pregătise, de aceea era așa de lipsită de *fason*.

Cella merita să fie tratată frumos și să i se adreseze întrebări în așa fel încât să se simtă bine, nu ridiculizată.

Am apreciat-o pentru toate răspunsurile – ea cântă la pian în timpul liber, ea se liniștește plimbându-se sau făcând sport, ea ar da o oră petrecută la computer pe socializare. Și mi-a plăcut că prima remarcă a prietena ei când s-a întors, după concurs, a fost: *Bine că ai venit, că mă plictiseam.*

Oamenii tehnici nu mai sunt cei pe care îi știm noi din cărți sau filme – capul în cifre și fără viață personală. Oamenii tehnici sunt simpatici, nu-i mai numiți *tocilari*, vedeți-le calitățile și stați mai mult pe lângă ei, ca să nu le simțiți lipsa… 🙂

Sfatul Cellei pentru tineri – întrebarea era ca o sabie îndreptată spre cei ce nu învață! – nu era *burta pe carte!*, *nu vă distrați, ci învățați*, *ascultați-vă profesorii, mai ales pe cei care nu știu să vă respecte!*. Sfatul ei a fost un mare boom: aveți o pasiune. Dacă nu există pasiune, nu puteți face nimic. Doar pasiunea te împinge să te dezvolți.

Spun că a fost boom pentru că, ce să-i faci!, pasiunile trebuie descoperite în mod deosebit din copilărie – adică, familie, fă-l pe copil să se cunoască și să știe ce îi place sau în timp ce se apucă de învățat – adică, școală, oferă copiilor experiențe din care să-și dea seama pentru ce sunt făcuți.

Dacă vă plângeți că sunt atât de mulți tineri care par fără niciun Dumnezeu, apăi să știți că le lipsește pasiunea, deci interesul acordat lor de cei maturi!

Zic și eu, nu dau cu parul.

Cella, felicitări pentru ceea ce ești și pentru ceea ce vei deveni. Și mulțumesc pentru că exiști. Mi-ai provocat multe zâmbete în cadrul interviului cu puritatea ta copilărească, deși ești un computer performant, adică adult, adică atoatecunoscător. 🙂

0

Delicatetea si simtul umorului

Despre sufletul meu

De cand cu folosirea Delikatului la bucatarie s-a dus si importanta cuvantului. Eram adolescenta in epoca, nu se gaseau pe piata ingrediente pentru ciorba si tocana, asa ca atunci cand ne aducea cineva de la unguri sau de la sarbi asa ceva, saream toti in sus de bucurie, de parca era o mare realizare si-i recunosteam importanta… dar de aici pana la a ajunge sa minimalizezi ceea ce face parte din viata in detrimentul unei glume n-a fost decat un pas. Am avut multe prietene care au primit acelasi raspuns la rugamintea adresata prietenilor lor… Fii si tu mai delicat!

Replica: sunt om, nu condiment.

Admir oamenii cu simtul umorului, dar cu simtul umorului lucrurile stau cam asa:

1. glumele nu trebuie sa produca sentimente de inferioritate in ceilalti

2. glumele trebuie sa vina pe un fond inteles de toti cei implicati

Dau un exemplu. Cineva spune, suparat pentru ca…

Vezi articolul original 278 de cuvinte mai mult

0

James și Piersica Uriașă – Roald Dahl

În jurul meu, cel mai mult se vorbește despre alte două cărți ale lui: Matilda și Charlie și a lui Fabrică de Ciocolată. Dacă vi se întamplă la fel, eu vă îndrum spre aceasta despre care vorbesc acum pentru că este un manual simplu de depășire a temerilor – potrivit și pentru cei mari, nu numai pentru cei mici. Ceea ce mi se pare interesant la canalele de tv pentru copii și tineret este că li se aruncă (așa cum cade mătreața din părul celebrului fotbalist, în cadrul reclamei!) veselie cu lopata și tot ceea ce se scoate în evidență e partea amuzantă a vieții. De aceea, există mulți care sunt disperați – ei nu trăiesc așa ceva, în clasa lor nu e așa, ei nu pot să-și facă un astfel de cerc… Ia te uită, la 8 ani deja se simt respinși pentru că nu rad ceilalți în hohote la ideile lor, așa cum se tăvălesc în seriale… Că e cineva rănit sau moare… Auuuu, cum de-ai putut să spui despre așa ceva, e o nebunie, nu ai dreptul să explici sau să abordezi un astfel de subiect… Dar dacă-l trăiesc sau dacă au prieteni care-l trăiesc? Ce contează? Haideți să radem în neștire, precum cei care n-au griji, pentru că scenariștii nu le abordează, nu pentru că ei, ca oameni n-ar avea…

Îmi place cartea aceasta pentru că începe cu o realitate grea, pe care scriitorul apoi o și parodiază – poate fi un fel de-a sugera cum trebuie privite lucrurile, poate fi un mode în care te ajută să mergi mai departe… Ce interesant mută el reflectorul de la moartea părinților lui James *o experiență neplăcută pentru doi părinți atat de minunați, dar, dacă ne gandim la consecințe, a fost mult mai neplăcută pentru James decat pentru ei. Nenorocirea lor s-a savarșit într-o clipită. Au murit și au dispărut în exact 35 de secunde. În ce-l privește pe bietul James, el era viu și nevătămat, apoi, brusc, s-a trezit singur și înspăimantat, într-o lume mare și dușmănoasă.*

Modul cum înfruntă James această lume mare și dușmănoasă este descris într-o cărțulie micuță și veselă. Pe parcursul ei multe alte emoții au rezolvare în cele mai creative moduri – și copiii ar trebui să-și lase mintea să inventeze, nu să se plangă de ceea ce nu au sau pentru ceea ce au pierdut.

Cel mai îndrăgit fragment, pentru mine, este cel în care personajele vorbesc despre faptul că ar putea să piardă Piersica, nimic altceva decat *nava* pe care călătoreau și în care erau în siguranță:

Domnișoara păianjen se ridică pe punte cu o privire încantată, dar cu o figură destul de nedumerită:

  • N-o să vă vină să credeți, zise ea, dar de fapt nu se vede nicio stricăciune acolo jos. Piersica e aproape neatinsă. Doar cateva bucățele au fost smulse din ea, ici-colo, nimic altceva.
  • Cred că te înșeli, i se adresă James.
  • Sigur că se înșală, interveni și miriapodul.
  • Vă asigur că nu, răspunse dra păianjen.
  • Dar au fost sute de rechini în jurul nostru!
  • Au învolburat apa umpland-o de spumă!
  • Le-am văzut gurile uriașe deschizandu-se cand se repezeau!
  • Nu-mi pasă ce ați văzut, răspunse domnisoara păianjen. Dar am văzut clar că n-au provocat mari stricăciuni piersicii.
  • Atunci de ce începuserăm să ne scufundăm? întrebă miriapodul.
  • Poate că nu ne scufundam, sugeră bătrana lăcustă verde. Poate că am fost cu toții atat de înspăimantați încat pur și simplu ne-am imaginat doar.

Poate că este clipa ca unii dintre copii să învețe că spaimele lor sunt doar în imaginația lor. O pot face citind James și Piersica Uriașă.

6

Tiroliana Șapte Scări

La Dambul Morii. După cele două Timișuri (ale Prahovei). Înainte de Brașov. Urci la *Canyon Șapte Scări* (așa scrie pe afișul de la intrare, cu y, ok?) și de acolo poți coborî cu tiroliana. Are 21 de zboruri. Nimic mai simplu, nimic mai amuzant.

Trebuie doar să nu ai 95 de kg. 🙂

Varsta are o limită, dar oricum nu contează pentru că încă nu s-a dus nimeni pe acolo care să o atingă… În general, curajul îi părăsește pe oameni cu vreo 8 ani înainte de limită… 😦 .

La capăt, un tanăr care lucrează acolo m-a întrebat cum mi s-a părut. *Excelent! Am fost pe multe. În multe țări. Asta chiar e ușor de abordat. Și cel mai interesant este să cobori acele scări…*

Tocmai acele scări sunt reclamația unora – că sunt prea multe, că sunt prea dese sau prea rare, că amețesc atunci cand se uită în jos… Cine te pune, scumpete, să folosești așa ceva? Trebuie ajustate treptele pentru amețeala ta sau trebuie să stai tu în hamac sau doar între maci, pe camp, întinsă() la orizontală, dacă ai niște probleme cu *vertijul*?

Da, cei mai sofisticați doreau să ajungă acolo cu ceva ca un fel de lift (*de ce nu ați inventat așa ceva?*) sau cu o mașină specială – poate zburătoare… Ori cu scări rulante sau măcar niște scări ca cele din aeroport – să te ducă, deși nu mergi (hai, nu pe înalt, dar măcar pe lung… 🙂 – lume inventivă, ce mai!).

Eu zic așa: folosiți-vă picioarele pe mărețul Canyon Șapte Scări și apoi încingeți cablul de la tiroliană. Merită. E distractiv. E măreț, să aluneci pe deasupra frumuseții naturii.

Nu uitați să vă puneți și o cameră pentru filmat pe casca de protecție.

O să aveți amintiri mai atractive decat orice vedere sau magnet pentru frigider!

3

Ce este Romania?

Nepoţii mei americani, în maşină, pe Valea Oltului. Prima dată în Romania, el – 8 ani, ea – 6. Deodată, începe filosofia lui Preston:

  • Claire, Romania is another dimension!
  • What*s dimension, Preston?
  • Dimension it means world!
  • (puțin tulburată că nu înțelegea prea mult, Claire) Romania is another world?
  • Yes, Claire. Better!