5

Delicatețe

Am și eu o rugăminte: nu mai comparați persoanele cu lucrurile. În niciun caz.
Citeam ieri despre o persoană care a intrat într-o depresie severă pentru că și-a pierdut tatăl și apoi bunicul. La finalul experienței ei, rostea ceva de genul: cei care pierdeți obiecte, nu vă mai gândiți la ele, e mai ușor să pierzi obiecte decât persoane.
Aș vrea să spun ceva referitor la acest lucru: generalizarea nu e cel mai bun lucru și, cu tot respectul meu pentru persoane, există cazuri când lucrurile sunt esențiale.
Când pierzi o persoană, e o durere fantastică, dar imaginează-ți ce înseamnă să pierzi o casă în care locuiai cu cei 3 copii mici, pe care acum nu mai ai unde să-i duci.

În urmă cu mulți ani, pe când stăteam în gazdă în București, și nu aveam bani ca să-mi plătesc chiria la timp, la ora 23, gazda mi-a pus cele două bagaje care constituiau averea mea în brațe și mi-a zis: pa! Unde să te duci la ora aceea? Aveam o mătușă care îmi spusese că nu are cum să mă ajute cu cazarea, în rest nu știam pe nimeni în oraș. Mi-am luat lucrurile și m-am dus într-un parc.
Dacă fac o socoteală, prin 93, câinii comunitari erau mai mulți și mai periculoși decât vagabonzii, iar aurolacii împânziseră străzile capitalei cu pungile lor, nu numai parcurile. Așa că a pierde un lucru (camera în care locuiam) nu era mai prejos decât a pierde o persoană: pentru că urma, poate, să-mi pierd viața, ținând cont că, din 10 în 10 metri, târând bagajele după mine, mă loveam de haite de câini și de 2-3 băieți cu *fumuri*! (nu, nu mai circula nicio mașină ca să mă adăpostesc în ea… și oricum n-ar fi circulat toată noaptea!)


Nu știu de ce trebuie să comparăm durerile sau pierderile. Fiecare trece prin întâmplări grele și fiecare are necazul lui care-și pune amprenta.

Ar fi culmea, pentru că eu am avut probleme în relația cu tatăl meu, să spun oricui își pierde tatăl: *hai și ce-l plângi atât…?*
Poate ne mai gândim și noi la sensibilitățile celorlalți atunci când ne lăudăm cu durerile noastre… Ce ziceți?

Anunțuri
0

Overdrive

Există adolescenți cărora le plac filmele despre dans (balet, hip-hop etc), dar și adolescenți cărora le plac filmele despre mașini. Pentru cei din a doua categorie a fost făcut filmul Overdrive. Da, da, este pentru adolescenți, căci și dacă ai 78 de ani, uitându-te la un film de acest fel și crezând că se poate întâmpla așa ceva, nu depășești vârsta de 12…

Bine, să vezi mașini de colecție, toate la un loc, să înduri adrenalina fetelor care se pricep de nu mai pot la condus și la descuiat uși, e o chestie de care chiar ai nevoie pentru a evada ceva vreme din cotidian.

În vreme ce băieților mei filmul li s-a părut interesant, mie mi-a părut *film pentru băiatul lu* tata*, uite-așa, să aibă Scott Eastwood (băiatul lui Clint) posibilitatea de a se produce cu farmecul lui și umorul din dotare.

Fără a spune că este dintre filmele care trebuie văzute, măcar pot zice că nu e penibil ca de acum celebra Blondă atomică, devenită pentru mine modelul de nimic pe varză.

1

Septembrie fără zahăr, ziua a șasea

Ceea ce noi încercăm acum, unindu-ne forțele, (#DigitalParentsTalks) alții fac de unii singuri, între patru pereți, neștiuți de nimeni, neîndemnați de nimeni, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că … e nevoie de așa ceva.

Iată ce scrie o prietenă care are deja două luni de când nu mai consumă zahăr:

*Cauza pentru care am renunțat la zahăr a fost starea de sanatate. Eu nu am stat niciodata foarte bine cu imunitatea. Nu salivez excesiv dupa dulciuri, insa mai mancam la diferite ocazii sau uneori simteam nevoia de ceva dulce. In aceasta perioada, de când am renunțat la zahăr, am mancat foarte multe fructe si continui sa faca asta, incepand chiar de dimineata, mananc cat de multe fructe pot. Nu am impus nimanui din familie sa faca asta, dar…….implicit m-au urmat.

Ca sa fiu foarte corecta, in aceste doua luni am mai mancat înghețată: vreo 3 la numar sau poate 5 si o data am mai mancat clatite cu gem de casa cu putin zahar. Am slabit 8 kg si, desi aveam trigliceridele putin marite, au scazut si acestea atunci cand mi-am refacut analizele.

Ce m-a uimit si pe mine după o vreme a fost ca nu am mai simtim aceasta nevoie.*

Să vă spun drept, aceasta este și dorința mea, să nu mai simt nevoia de dulce, așa că urați-mi succes! 🙂

În încheierea articolului de azi, o măturie despre un nou început fără zahăr

dar mai ales un ajutor prețios:  17 rețete dulci fără zahăr

Să nu zică cineva că nu are ajutor, în cazul în care simte povara dependenței de dulce! Internetul scoate pe oricine din … borcanul cu dulceață… 🙂

2

Septembrie fără zahăr, ziua 5

Pentru cine nu știe, sunt îndrăgostită de bufnițe – de la cele reale, la cele de jucărie sau desenate. Pentru cei care nu mă cunosc: am o cutiuță întreagă plină de nasturi în formă de bufniță, de toate culorile și formele. E o *cutiuță*, dar are cel puțin 70 de bucăți 🙂 . Mi-am propus ca de câte ori simt nevoia pe zi să mănânc ceva dulce – și dacă aș avea o bomboană lângă mine aș mânca-o!!! 🙂 – să scot o bufniță de la locul său și să o pun pe masă, lângă mine, la locul unde mă aflu în acel moment. Un fel de:

Nu-i așa că tu nici nu-ți dai seama cât de mult ai băga în tine, dacă ar fi posibil să posezi o fabrică de ciocolată?

Am făcut acest experiment dintr-un motiv foarte simplu: *ciugulitul* poate fi numit oricum, dar prietenul omului, în niciun caz. Iar ciugulitul de *ceva bun* (a se citi: cu zahăr) – cu atât mai puțin îți este aliat.

La cât se ridică dorința mea de dulce într-o zi, începând de la trezire, plecat de acasă, călătorit în autobuze, metrou, stat la birou, mers în oraș, întâlnit cu prietenii, a, da, să nu uit – mersul la mall, la film (da, da, acolo se ronțăie vârtos, mai ales că, și dacă nu-ți permiți să cumperi scumpeturile lor de la intrare, iei de la magazinele de alături de mall un săculeț cu ciocolată, bombonici, ruladă, drajeuri etc)… ???

Am fost eu, cea obișnuită, adică, fără să mă rețin – când am văzut cât începe să se adune sau fără să exagerez, doar stimulată de ideea de a ajunge la o cifră năstrușnică. Am simțit imboldul, am știut că am posibilitatea să ronțăi – am făcut-o 🙂 (mă rog, am simulat, da? 🙂 ).

Cât oare s-a strâns la sfârșitul zilei?

35 de bufnițe colorate mă priveau zâmbitoare. Acelea ar fi fost bucățele de ciocolată, jeleuri, mini prăjiturele, cornulețe, lingurițe de gem… orice altceva mi-ar fi căzut în mână. În mână pentru a ajunge în gură. În gură pentru a-mi crește glicemia.

Acum, nu zice nimeni că, dacă te duci la munte, trebuie să stai departe de o ciocolată – :-). Nu zice nimeni că nu trebuie să mănânci nimic dulce. Dar faceți un joc de acest fel și descoperiți dacă mâncați ceva dulce sau (ca mine) balotați ceva dulce.

Varianta jocului, pentru cine nu are bufnițe sau e prea serios pentru a-și lua cutia cu bufnițe de acasă sau prea comod:

Purtați o foaie de hârtie și rupeți bucățele din ea, de câte ori ați *crănțăni* ceva… Sau – asta pentru un impact mai mare – luați o trusă de ace cu gămălie alături de voi și (nu, nu vă cer să vă înțepați, de câte ori simțiți nevoia! 🙂 ) extrageți din ea câte un ac pe care îl înfigeți într-o perniță specială (în formă de inimioară sau ce-o mai fi 🙂 , da, de bufniță! 🙂 ). Apoi uitați-vă cum ar arăta stomacul vostru, dacă ați da curs *ronțăitului* permanent de zahăr. Ronțăitului la impuls. Ronțăitului de răsfăț. Ronțăitului pentru că există în casă destule bunătăți sau le primiți pentru un serviciu pe care-l faceți.

Gata cu *chiț-chiț* din mine. 🙂

La final am să vă las câteva articole care vorbesc, în alt fel, despre această idee: #SeptembrieFărăZahăr.

  1. Scap de dependența de dulce

2. Aleg bine din iubire de sine

3. Amintiri din copilărie, cu zahăr

4. Zahărule nesuferit

5. O provocare

Începe să-mi placă să lupt cu mine însămi și e posibil pentru simplul fapt că am început să conștientizez automatismele.

Succes tuturor.

0

Septembrie fără zahăr, a patra zi

Când am acceptat această provocare nu am făcut-o pentru că aș vrea să slăbesc. Adică nu mi-am propus *să dau bine vizual*. Nu-i cazul. Am kg puține. Pentru cine a făcut-o, felicitări, dar argumentele mele vin din altă parte – fiecare dintre prietenele mele care vorbesc împotriva zahărului au experiențele lor și acestea susțin opțiunea noastră.

#SeptembrieFărăZahăr de aici azi vă vorbește pe care noi îl etichetăm cam așa: *Nu mi se poate întâmpla mie.*

Ești sănătos, plin de viață și mănânci orice îți place, chiar faci excese; ești gurmand, în ce privește prăjiturile – îți pregătești cele mai sofisticate rețete pentru că ai o pasiune pentru asta. Dar, când îți faci analizele, totul est în ordine. Știi că există acest personaj? Poate ești chiar tu. *Există oameni în vârstă care au avut parte de o astfel de viață, cu zahăr din belșug și nu li s-a întâmplat nimic*, veți zice și vă veți agăța de experiențele lor.

Dar nu sunt singurii din Univers: prietena mea căreia zahărul nu i-a ridicat glicemia a ajuns totuși la diabet – zahărul nu este singurul care aduce așa ceva. Supărarea, stressul, disperarea, criza, depresia – oricare dintre acestea te duc în pragul bolii. Și din acel moment trebuie să lupți cu … zahărul.

E bine dacă ești pregătit să-l ții departe de tine. Cât de pregătit poți fi.

E bine dacă ești precaut și, pe lângă faptul că nu-ți îmbuibi organismul cu zahăr, nu-l lași distrus nici de gânduri rele, nici de tristețe, nici de mânie…

Este un argument la care am putea să ne gândim.

 

5

Septembrie fără zahăr, ziua a treia

#SeptembrieFărăZahăr 🙂 🙂 🙂

Da, știu, pentru unii poate fi un moft. Cam așa cum e pentru alcoolici ideea că sunt beau prea mult. *Mă pot lăsa oricând.* *N-am nevoie de nimeni pentru asta.* *Dacă mă-nfurii o dată, toată băutura din lume dispare.* (dar omul nostru nu spune dacă împrăștiată pe pământ sau ca irigație pentru propriul ficat!)

Spre deosebire de alcoolici, eu recunosc problema mea cu zahărul și mai recunosc ceva: îmi este mai ușor să mă țin departe de el decât altora. Nu m-am străduit până acum, pentru că nu am avut atât de multă lume în jur care să facă lucrul acesta, nu am avut susținere, dar acum, chiar că nu mai dau înapoi (să jure pe roșu familia mea care a văzut că aseară m-am abținut de la minunata plăcintă care avea două o linguriță de zahăr la toată cantitatea și tot am renunțat! Și doar nu am camere de luat vederi care să mă arate pe cerul clar cum calc ceea ce propovăduiesc.)

Spuneam despre simplitatea vieții mele: eu nu am o familie pentru care să gătesc (lucrul acesta îl fac alte două persoane din familie), nu am copii mici, să fiu nervoasă, stresată și, de supărare, să mă alint cu ceva dulce. Dacă o făceam, o făceam pentru că mă purtau picioarele spre cofetăria din colț, iar acum nu o mai fac pentru că (mi)-am promis.

Însă nu toată lumea este ca mine – așa de liberă. Există și persoane care vor să se lase de zahăr, dar au multe în spate, pe care tre* să le ducă și cărora să le facă față, inclusiv să gătească pentru o familie întreagă. Și poate familia cere *ceva bun* că așa s-a obișnuit.

Pentru cei interesați, ca să nu vă apucați să reinventați roata: http://danielaniculi.ro/category/jurnal-dieta-fara-zahar/?fref=gc&dti=321395034601723

Răsfoiți, inspirați-vă, vedeți ce vă convine, ce vă atrage… Dacă e ceva care nu vi se pare compatibil cu voi, nu dați cu pietre: spuneți frumos sau tăceți demn.

Adevărul este că cine vrea să-și trăiască viața departe de spital, trebuie să facă două lucruri: să aibă grijă când traversează pe verde, că nu se știe ce surpriză poate avea și să fie atent la ce bagă în gură.

În ce mă privește, azi am un curs de 8 ore. Mi-am pus prin toate buzunarele de la toate buzunarele genții și în cele de la haine nasturi sub formă de bufniță, ca nu cumva să uit în ce perioadă sunt. Bbufnițele sunt vesele, prietenoase, colorate vioi, așa că vor fi *bomboanele mele* cu care rămân când fetele, drăguțe de felul lor, te îmbie mereu: *Vrei să gusți?* – din fiecare bunătate pe care o au, pusă intenționat sau rătăcită în geantă.

Așa că sper ca cei 20 de nasturi ai mei să-și facă datoria, în cazul în care papilele vor saliva și mintea va uita că răspunsul corect este NU, Nu zahăr, în vreme ce sare ca un cățel fericit pe ultimele două lăbuțe: DA, DA, DA zahăr.

Să vedem cum va fi!

4

Septembrie Fără Zahăr – ziua a doua

Primul gând când mă trezesc dimineața este la ciocolata mea fierbinte cu fulgi de porumb. Gata, ciocolată cu fulgi de porumb. Cum fulgii sunt cei mai simpli, rămâne pe listă, la pasiunea mea renunț. Ei și? Aveam o pasiune fantastică pentru cafea – dar nu pentru că îi adoram gustul, ci pentru ca să întorc apoi ceașca și să mi se ghicească în ea. Am renunțat acum 26 de ani la cafea – și pentru sănătate și pentru că nu mai voiam să am de-a face cu spiritismul.

Ei, dar acum vorbim despre #SeptembrieFărăZahăr.

Este important să explici de ce vrei să te lași de zahăr? Cui să explici?

  1. Am cunoscut persoane care mi-au spus că n-ar pune gura pe ceva dulce. Acestora chiar nu ai de ce să le dai informații cu privire la schimbarea pe care vrei s-o faci. (Hei, cei care sunteți ca mine și muriți după dulciuri, să știți că cei mai mulți dintre cei care nu vor dulce așa s-au născut. Foarte puțini luptă cu dorința. 🙂 De fapt, dintre cei pe care îi știu eu, niciunul nu este încântat de amandină și luptă să n-o mănânce. Dimpotrivă: nici nu știe ce e aceea. Pentru că nu intră în cofetărie. Așa că, dacă vă gândiți să vă schimbați stilul de la plin de zahăr la fără zahăr, sunteți absolut originali, nu sunteți unii dintre milioanele care fac asta… Lumea nu luptă cu propriile pofte; din păcate!)
  2. Am prieteni care, ca și mine, mergeau și aruncau privirile prin fiecare bucătărie: ceva bun nu aveți? Acum nu mai ronțăie nimic dulce și nu au nevoie de convingere: o boală i-a determinat să se lase de tot ce conține zahăr. Le-au spus doctorii: Dacă mai pui așa ceva în gură, s-a terminat cu dumneata! Apăi, ce-a zis doctorul, lege a rămas. Da, terminau înainte ciocolată după ciocolată și 4 cutii cu bomboane, dar acum se uită la ele (și la ciocolată și la bomboane) și ridică din umeri: *Voi nu existați*. Și așa este: când pui viața mai presus de plăcere, poți renunța la ceea ce-ți face rău.
  3. Cum să le spui celor care au descoperit că e mai gustos un dulce din fructe decât zahărul? Ce rost are? Ei deja știu. Sigur că mă refer la cei care-au dat de raw vegan căci buzunarul le permitea să se atingă de el… Pe ei chiar nu-i atinge campania #SeptembrieFărăZahăr, ei o au în sânge 🙂 🙂 :-).

Ei, ideea e că la mine au trecut două zile și nu am mâncat prăjituri și zahăr sub nicio formă dăunătoare. (Struguri am mâncat și nu mă simt vinovată; la mine problema e cu ceea ce-i industrial, nu cu ceea ce se coace pe câmp!)

Să fie tot așa, la toți și în fiecare zi.