0

Ziua Mondială a Oceanelor

Dintotdeauna am fost interesată de o cultură sau alta, de ceea ce gândește sau cum este o altă persoană. Am fugit de cei care consideră că doar în țara lor, doar în familia lor, doar în religia lor există Adevărul, iar ceilalți sunt stupizi, lipsiți de circumvoluțiuni și nu ai ce învăța de la ei.

Am văzut zilele trecute pe Facebook această invitație *Te invitam sa ne alaturam evenimentului mondial cu ocazia Zilei Oceanelor. Am pregatit un Shabat cu decor marin, meniu special si surprize de vacanta!* și mi-am zis că trebuie să participăm, să vedem despre ce este vorba. Comunitatea JCC (Centrul Comunitar Evreiesc) a fost locul unde s-a desfășurat totul.

Pentru început, minute de rugăciune și cântat imnuri (în ebraică – după cărți speciale care au atât literele evreiești cât și litere românești, așa, pentru cei ca noi, musafiri nepricepuți!), apoi o masă a prieteniei într-o atmosferă oceanică. 🙂

ziua mondială

Într-o lume în care se vorbesc mii de limbi și, conform ONU, există 195 de state suverane, a te preface că exiști doar tu în Univers și a-i ignora pe cei de lângă tine înseamnă să-ți parafezi un document pentru ignoranță… Iar ignoranța duce la micime – atât spirituală, cât și sufletească și emoțională.

Reclame
2

Numără stelele – o poveste din Copenhaga

Cartea apărută la editura Arthur este una dintre cele care formează caractere. O carte care vorbește despre trecutul în care copiii aveau curaj și  tinerii își dedicau viața unei cauze. Scriitoarea Lois Lowry are 30 de cărți pentru cei *în formare* și declară că îți măsoară succesul ca autor prin capacitatea de *a-i ajuta pe adolescenți să-ți răspundă la întrebările cunoscute de viață, identitate și relații interpersonale*. Având cărți pe lista programei obligatorii sau 🙂 fiind interzisă în școli, nu se prea sinchisește de aceste atitudini pe care la au cei cu răspundere în educația copiilor pentru simplul fapt că a îmbunătățit relațiile umane ale celor care i-au citit cărțile.

Familia daneză care este personajul principal al cărții are trei fete – o dată pentru că fata cea mare Lisa se află în viață, a doua oară pentru că, deși Lisa moare, o iau la ei pe Ellen, evreica pe care o urmăresc nemții (totul se desfășoară în timpul ocupației naziste!).

Regele iubit al Danemarcei – Christian al X-lea – mergea pe stradă în fiecare dimineață și germanii nu au reușit să-i facă pe danezi să nu mai aibă sentimente pentru el. Mai mult chiar – copiii credeau că, dacă se uită regele în ochii lor  sunt speciali  pentru totdeauna căci însuși regele i-a salutat. Pe de altă parte, în timpul plimbării de dimineață, un neamț a întrebat: *Cine e omul care merge călare?* Aflând că este regele, s-a interesat unde-i este garda de corp. Încercați să ghiciți răspunsul – *Toată Danemarca este garda lui de corp.* Da, sună bine. Pe de altă parte, același rege a cerut să fie distrusă flota navală a țării, pe măsură ce se apropiau trupele germane – decât să preia nemții vasele pentru folosul propriu, mai bine fără ele! Era oare trist regele pentru că a pierdut flota? Dimpotrivă, era mândru…

Cum e cel de la conducere așa sunt și cei pe care-i conduce. 7000 de evrei au fost ajutați de danezi să ajungă în Suedia, țară în care germanii nu conduceau și pe care nici nu au abordat-o pentru a o supune. Cum anume au reușit unii dintre ei să ajungă în țara libertății povestește Lois Lowry, folosind mărturii ale unei prietene care a trăit în acea vreme.

O carte despre curaj este o carte pe care ar trebui să o citească nu numai cei mici, care se vor forma gata să-și asume responsabilitatea pentru cei din jur, ci și părinții lor, care au cam uitat să țină cont de nevoile celorlalți, ajungând să se gândească doar la ei înșiși și ai lor.

Lectură plină de folos!

0

Când mă vei întâlni – Rebecca Stead

O carte pentru adolescenți, eventual pentru cei fascinați de ideea călătoriei în timp – este ceva adiacent, oricum, esența cărții o constituie tipurile de prietenie care se leagă la 12 ani… Se citește foarte repede și da, cred că e necesară pentru a înțelege diferența dintre sentimentele pe care le investesc băieții și fetele în relația dintre ei.

Editura Arthur reușește prin această carte care are la bază trei bilețele misterioase și multe tipologii de adolescenți să ofere o privire clară asupra vieții de toate zilele – despre o fată care nu avea curaj să spună cuiva că are nevoie la toaletă (deși lucrul acesta e cel mai natural și îi privește pe toți), despre un om al străzii, despre un vânzător care adună bancnote de 2 dolari, despre o fată bolnavă de epilepsie și despre un băiat care nu mai vrea să o bage în seamă pe cea alături de care a crescut…

0

Lauren Frankel – Adevăr sau provocare

Ori copilul meu nu mi-a povestit nimic, ori în școala lui nu au fost cazuri de violență – nici verbală, nici fizică. Atunci când aud sau citesc prin reviste cât de dificile sunt situațiile în care sunt puși anumiți copiii, de la cea mai mică vârstă, sunt complet uluită – de ce se întâmplă toate astea?

Cartea apărută la Editura Trei în colecția Young (cred că orice copil de peste 14 ani ar putea să o citească, deși unii ar declara că nimeni nu ar trebui să o citească 🙂 . Părerea mea însă este că trebuie să fie pregătiți pentru viața în care vor intra copiii, nu ținuți în puful iluzoriu…) – Adevăra sau provocare – este una care dovedește că întâmplările delicate nu apar acum, ci au existat de-a lungul generațiilor.

După cum spune o eroină, spre final, când lucrurile atât de dificile ajung la un liman – dar nu cel așteptat!: *Am început să mă gândesc mai mult la hărțuire și-am observat ceva despre care nu vorbește nimeni. Nu se-ntâmplă numai între adolescenți sau copiii mici. Nu, e peste tot și în toate, atât în rândul adulților, cât și între noi. La televizor. Între politicieni. La comedianți. Când i se pune cuiva piedică, toată lumea râde. Atunci când un cântăreț e făcut cu ou și cu oțet, membrul juriului din cadrul emisiunii de talente este considerat sincer 😦 , iar când un congressman îl face pe președinte mincinos – toată lumea vrea să vadă scena. E în dramă. În insulte. În faptul că lumea se bucură văzându-i pe alții umiliți. Adulții se adună buluc să o bârfească pe fata care dă din fund la televizor. *A fost patetic. A fost scârbos. Mi-e milă de maică-sa. S-a dovedit a fi așa o dudă. Pun pariu că-și dorea să fi murit.*

Și eu mi-aș fi dorit să fi murit, însă mă întreb dacă aș fi putut să dau vina pe ei. Dacă este prezentă în toate, peste tot, cum ar fi putut cineva să-i reziste?

Descoperind noi feluri de a fi diferită, de a lupta împotriva curentului, am ajuns să duc mai departe o altă poveste.*

Punctul forte al cărții este modul în care scriitoarea intră în tumultul de sentimente al unui adolescent, reușind să redea trăirile intense pe care unii părinți nu le bănuiesc în interiorul copiilor lor. Iată de ce ar fi o carte bună și pentru părinți.

 

3

Comorile Egiptului Antic – Egipt Expo

expo egipt

Egipt Expo este chiar de excepție. A început de ceva vreme, dar oricum mai ține până pe 21 iunie, așa că faceți un plan clar cum să ajungeți în București, să le vedeți sau cum să ajungeți la Biblioteca Națională a României – dacă sunteți din București și până acum nu ați trecut pe la expoziție.

Pe site găsiți toate informațiile, nu are rost să le repet eu, sunt bine puse la punct detaliile. Ce vă pot spune este că:

1. fiind în centrul capitalei, se ajunge ușor

2. fiind la Biblioteca Națională a României, aveți parcare

3. puteți vizita și Biblioteca – ceea ce nu e puțin lucru

4. aveți alături și Opereta noua și Tribunalul, așa că faceți la poze cu frumusețile capitalei (ca să nu mai spun că de pe bulevardul central se vede, pe aleea cu fântâni arteziene, celebra Casă a Poporului) – sincer, cine nu a făcut încă Săptămâna altfel ar putea programa o zi cu un astfel de program

5. prețurile sunt foarte mici, în comparație cu ceea ce s-ar plăti dacă ar fi să vedeți aceeași expoziție în străinătate

6. nu găsiți la plecare amintiri (statuete, brelocuri etc – așa cum găsești la Muzeul Antipa că lași jumătate de salariu pe jocurile de China de care e plin magazinul) – ceea ce e un semn bun (nu suntem chiar prostiți cu idolași cu figuri de vulpi, corbi, berbeci, fără nicio valoare, dar cu prețuri exorbitante), dar și un semn rău – cum că nu poți și tu păstra o amintire despre ce a fost acolo… A, dar stați așa – nu trebuie să vă întristați foarte tare pentru semnul rău căci trei lucruri tot puteți lua la plecare: un magnet, o șapcă sau un tricou, iar prețurile sunt derizorii (în străinătate aceste lucruri trec de 40 Euros) – magnetul 3 lei, șapca 15, tricoul 18.

7. puteți  fotografia (fără blitz și fără să atingeți exponatele, fără să vă alergați pe acolo – era foarte simpatic un agent de pază care le explica unor pisicuțe de vreo 6 ani acest lucru, la care ele au răspuns cu un aer grav: Ok, de acum nu mai facem)

8. există QR pe care îl puteți consulta atât în sală – ca un fel de ghid cât și acasă, dacă nu aveți prea mult timp de petrecut în sală

9. cei ce se ocupă cu ordinea sunt politicoși și plini de bunăvoință

10. eu m-aș duce din nou. Chiar acum! 🙂 🙂

Faceți cum vreți (eu nu sunt fan al civilizației Egiptului, dar mi se pare natural să cunoști istoria!), dar dacă e să mai adaug ceva aș zice-o cu inima plină: găsiți inclusiv o scenă din bătălia egiptenilor cu hitiții (da, acel popor despre care doar Biblia spunea că a existat și istoria nega o astfel de existență – în cele din urmă, descoperirile arheologice au scos la iveală civilizația hitită dând dreptate Bibliei!)

Mergeți, mergeți, mergeți – cultura face ziua mai frumoasă, inima mai bună și mintea mai clară.

7

11 minute – Paulo Coelho

M-am uitat printre cărți și nu știu cum se face dar toate au peste 450 de pagini. Ori că sunt prea vorbăreți autorii, ori că li se spune de la tipar că arborii cer să fie uciși, cert este că încep să apară cărți din ce în ce mai groase. Cititorii mulți, probabil că ar aduce cărți subțiri. Cei puțini au pretenții la material mult. M-am întrebat ce-aș putea citi totuși rapid, adică un 200 de pagini și mi-a sărit în ochi Coelho. Nu am citit-o pentru renumele lui, deci, ci pentru subțirimea cărții 🙂 🙂 🙂 . Motive și motive în acest Univers.

Până la pagina 100 mi s-a părut o carte scrisă de un adolescent; poate pentru că eroina era lipsită de experiență și trebuia să fie redat totul prin filtrul ei necopt. De la pagina 100, cum brazilianca pleacă în Elveția pentru a-și găsi un soț (în mintea ei), pentru prostituție (în planurile celui care-a luat-o), totul mi s-a părut că dă în Disney…

Nu spun că nu mi-a plăcut subiectul cărții – o femeie care-și încearcă norocul și are un jurnal în care-și scrie părerile despre relații și viață! Nu spun că nu am apreciat profunzimea ideilor, ironia mușcătoare și lehamitea plină de înțelepciune (uneori, ai impresia că devii înțelept doar datorită nefericii și disperării, altceva nu poate să-ți aducă această calitate atât de necesară pentru supraviețuire în societate!)! Și susțin sus și tare că e o carte de recomandat adolescentelor care-și imaginează că pot învârti pe degete lumea și că toți le stau la picioare sau tinerilor care au spaimele lor cu privire la capacitățile lor sexuale…

Da, este o carte … educativă, ceea ce mă duce la o întrebare: dacă o ducea la editură un anonim, unul care nu publicase niciodată nimic, ar fi văzut lumina tiparului?

3

24 de povești în așteptarea Crăciunului

🙂 Nu faptul că abia acum am strâns bradul de la Crăciun mă face să citesc astfel de povești, ci CampNaNo aprilie 2018. A început pe 1 aprilie și durează până la sfârșitul lunii – sau, dacă-ți atingi ținta fixată mai devreme, exact atunci când hărnicia ta pune punct proiectului. Eu mi-am dorit multe de la această perioadă, dar când am realizat că sunt cam multe zile libere de la lucru, pe care normal că le petrec alături de familie, mi-am dat seama că nu se poate scrie! Poți cel mult citi. Din 100 de pagini câte credeam că voi realiza, am lăsat cifra destul de provocatoare de 45 și decizia de a citi cât mai mult despre iarnă căci, da, cartea pe care vreau s-o scriu este cu povestiri pentru anotimpul ultim al anului.

De când cu Metoda de educație daneză și descoperirea că poveștile lui Andersen erau triste – doar editurile din prezent le-au mai fardat, altfel plângeam la toate! – privesc poveștile cu circumspecție. Bine, bine, îi pot învăța pe copii – dacă sunt dureroase! – despre faptul că viața nu e mereu dulce, dar nu le dau și altfel de simțăminte? De inadecvare, de inferioritate?

O să dau un exemplu de poveste care m-a oripilat: Legenda Sfântului Nicolae. Un măcelar primește la ușa lui 3 copii pe care *îi omorî, îi sără ca pe hamsii și-i puse la păstrare în putină*. Sfântul Nicolae, peste 7 ani, se duce în vizită la măcelar și-i zice insinuant că ar vrea să mănânce niște pastramă păstrată în putină la saramură… Când acesta dă să fugă, i se spune *Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată! Căiește-te și Dumnezeu te va ierta!* Apoi cei trei copilași sunt aduși la viață. De atunci, la copiii buni vine Sfântul Nicolae, protectorul copiilor cuminți, cu dulciuri și daruri, iar la cei neasultători vine Moșul cu nuiaua și *seamănă ca două picături de apă cu un măcelar!*

NU, chiar nu știu de ce trebuie să spun așa ceva copilului meu (bine, nici nu am copil mic pe care să-l îngrozesc în acest fel, dar oricum nu aș vrea să spun nici copiilor dușmanilor mei așa ceva 🙂 )…

Trec peste poveștile ciudate, care sunt vreo 6. (Din 24. Unii terapeuți consideră că poveștile, cu cât sunt mai pline de momente de groază, cu atât sunt mai bune pentru a-i dezvolta pe copii. Fiecare are dreptul să asculte de acești terapeuți sau să nu-i ia în seamă!)

Mă opresc la o poveste din folclorul rusesc: Mănușa cu un deget. Vin pe rând și găsesc adăpost în această micuță mănușă – un șoricel, o broscuță, un iepuraș, o vulpe, un lup și un urs… Haideți, nu-mi spuneți că nu vă distrați când vi-i imaginați pe toți în aceeași mănușă de copilaș… Oricum, ideea e că li se mai adaugă cineva… Și ce se întâmplă e de domeniul … realului… Merită știută! 🙂