2

Septembrie fără zahăr, ziua 5

Pentru cine nu știe, sunt îndrăgostită de bufnițe – de la cele reale, la cele de jucărie sau desenate. Pentru cei care nu mă cunosc: am o cutiuță întreagă plină de nasturi în formă de bufniță, de toate culorile și formele. E o *cutiuță*, dar are cel puțin 70 de bucăți 🙂 . Mi-am propus ca de câte ori simt nevoia pe zi să mănânc ceva dulce – și dacă aș avea o bomboană lângă mine aș mânca-o!!! 🙂 – să scot o bufniță de la locul său și să o pun pe masă, lângă mine, la locul unde mă aflu în acel moment. Un fel de:

Nu-i așa că tu nici nu-ți dai seama cât de mult ai băga în tine, dacă ar fi posibil să posezi o fabrică de ciocolată?

Am făcut acest experiment dintr-un motiv foarte simplu: *ciugulitul* poate fi numit oricum, dar prietenul omului, în niciun caz. Iar ciugulitul de *ceva bun* (a se citi: cu zahăr) – cu atât mai puțin îți este aliat.

La cât se ridică dorința mea de dulce într-o zi, începând de la trezire, plecat de acasă, călătorit în autobuze, metrou, stat la birou, mers în oraș, întâlnit cu prietenii, a, da, să nu uit – mersul la mall, la film (da, da, acolo se ronțăie vârtos, mai ales că, și dacă nu-ți permiți să cumperi scumpeturile lor de la intrare, iei de la magazinele de alături de mall un săculeț cu ciocolată, bombonici, ruladă, drajeuri etc)… ???

Am fost eu, cea obișnuită, adică, fără să mă rețin – când am văzut cât începe să se adune sau fără să exagerez, doar stimulată de ideea de a ajunge la o cifră năstrușnică. Am simțit imboldul, am știut că am posibilitatea să ronțăi – am făcut-o 🙂 (mă rog, am simulat, da? 🙂 ).

Cât oare s-a strâns la sfârșitul zilei?

35 de bufnițe colorate mă priveau zâmbitoare. Acelea ar fi fost bucățele de ciocolată, jeleuri, mini prăjiturele, cornulețe, lingurițe de gem… orice altceva mi-ar fi căzut în mână. În mână pentru a ajunge în gură. În gură pentru a-mi crește glicemia.

Acum, nu zice nimeni că, dacă te duci la munte, trebuie să stai departe de o ciocolată – :-). Nu zice nimeni că nu trebuie să mănânci nimic dulce. Dar faceți un joc de acest fel și descoperiți dacă mâncați ceva dulce sau (ca mine) balotați ceva dulce.

Varianta jocului, pentru cine nu are bufnițe sau e prea serios pentru a-și lua cutia cu bufnițe de acasă sau prea comod:

Purtați o foaie de hârtie și rupeți bucățele din ea, de câte ori ați *crănțăni* ceva… Sau – asta pentru un impact mai mare – luați o trusă de ace cu gămălie alături de voi și (nu, nu vă cer să vă înțepați, de câte ori simțiți nevoia! 🙂 ) extrageți din ea câte un ac pe care îl înfigeți într-o perniță specială (în formă de inimioară sau ce-o mai fi 🙂 , da, de bufniță! 🙂 ). Apoi uitați-vă cum ar arăta stomacul vostru, dacă ați da curs *ronțăitului* permanent de zahăr. Ronțăitului la impuls. Ronțăitului de răsfăț. Ronțăitului pentru că există în casă destule bunătăți sau le primiți pentru un serviciu pe care-l faceți.

Gata cu *chiț-chiț* din mine. 🙂

La final am să vă las câteva articole care vorbesc, în alt fel, despre această idee: #SeptembrieFărăZahăr.

  1. Scap de dependența de dulce

2. Aleg bine din iubire de sine

3. Amintiri din copilărie, cu zahăr

4. Zahărule nesuferit

5. O provocare

Începe să-mi placă să lupt cu mine însămi și e posibil pentru simplul fapt că am început să conștientizez automatismele.

Succes tuturor.